Infanta Isabela s-a născut pe 10 octombrie 1830 și a fost fiica cea mare a regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei cu cea de-a patra sa soție, Maria Cristina de Bourbon. Când tatăl ei a murit, Isabela avea doar 3 ani și a fost proclamată regină, iar Maria, mama prințesei, a devenit regentă. Unchiul patern, Carol, a fost însă nemulțumit de aranjament și a luptat timp de șapte ani pentru a deveni rege, dar drepturile copilei au fost apărate de armata spaniolă. A urmat un război dur declanșat de Carol și susținătorii lui, carliștii, astfel încât, pentru a pune capăt conflictului, guvernul militar a convins Curțile Generale să o declare pe Isabela majoră la doar treisprezece ani.
Trei ani mai târziu, Partidul Moderat a obligat-o pe suverană să se căsătorească cu vărul său, prințul Ferdinand I de Asis de Bourbon-Cadige. Cuplul a avut doi copii, dar mariajul nu a fost deloc fericit, iar în epocă au circulat zvonuri că niciunul dintre moștenitori nu era de fapt al lui Ferdinand, pentru că acesta era homosexual.
Dezamăgită de soțul ei, Isabela și-a găsit consolarea în brațele altor bărbați. A avut o idilă cu generalul Francisco Serrano și toată societatea spaniolă știa acest secret, regele consort a fost nevoit să se retragă la castelul El Pardo, apoi, pentru salvarea aparențelor, Serrano a fost numit căpitan general al Granadei.
Următorul favorit a apărut în octombrie 1848, când Isabela l-a ales pe marchizul de Bedmar pentru a-i fi iubit și acesta a fost instalat într-un apartament mic chiar sub camera suveranei. În februarie 1850, primul ministru Narváez a anunțat în fața parlamentului că “regina este foarte probabil însărcinată în luna a cincea”. Copilul s-a născut pe 12 iulie 1850, a primit numele Ferdinand, dar a murit la scurt timp după botez. Pe 20 decembrie 1851 regina a adus pe lume cel de-al doilea copil, o fiică botezată cu prenumele său, Isabela.
Apoi favoritul ei a devenit ofițerul José María Ruiz de Arana, iar regina va mai dărui dinastiei încă trei infanți și cinci infante, dar unul singur dintre ei a ajuns la vârsta de 18 ani, Alfonso al XII-lea, viitorul rege al Spaniei.
Scandaloasa viață privată a suveranei devenise cunoscută în întreaga țară. Pe 18 septembrie 1868 Isabela se afla în reședința ei de la San Sebastian, într-o întrevedere cu împăratul Napoleon al III-lea al Franței, când a aflat de insurecția de la Cadix, condusă de generalul Juan Prim și susținută de fostul ei amant, Serrano, conflict în urma căruia a fost alungată din Spania.
În acel moment a fost obligată să plece în exil, a părăsit imediat Madridul și s-a stabilit la Paris, la Palacio Castilla. Doi ani mai târziu, pe 25 iunie 1870, regina a abdicat în favoarea fiului ei, Alfonso al XII-lea, care avea vârsta de 13 ani. Deși divorțase de soțul ei între timp, în anii următori s-a apropiat de Ferdinand I, cu care a menținut o relație de prietenie până la moartea lui, în 1902. Regina Isabela a II-a a murit pe 9 aprilie 1904 la Paris și a fost înmormântată la El Escorial, necropola regilor Spaniei.
