Născut pe 27 iulie 1824 la Paris, Alexandre Dumas-fiul, a cărui mamă era o croitoreasă din Bruxelles, a fost recunoscut de tatăl său pe când avea vârsta de 7 ani, moment în care a fost luat în îngrijire de către acesta.
Copil precoce, a debutat în literatură cu un volum de poezii, apoi, după o călătorie în Spania şi Africa, a scris o carte fantezistă, „Aventurile a patru femei şi ale unui papagal”. Tânărul a îmbrăţişat şcoala literară realistă și a introdus în operele sale personaje, de cele mai multe ori feminine, din zonele de regulă disprețuite de marea burghezie. „La dame aux camélias”, „Le roman d’une femme”, „Diane de Lys” sunt doar câteva dintre romanele noii direcţii literare ce era socotită foarte îndrăzneaţă în vremea tinereții sale, în anii 1850.
Au urmat „Afacerea Clemenceau” (din care a extras apoi celebra dramă „Le Cas Clemenceau”), un volum aproape autobiografic, „Demi-Monde”, “Pere prodigue”, “Ami des femmes”, “Le docteur Servans”, “Antonine”, “Tristan le Roux”, “Trois hommes forts”, “Revenants”, “Le Regent Mustél”, “Contes et nouvelles”, “Sophie Printepms”, “La dame aux perles”, “Boite d’argent”, “La vie a vingt ans”, “L’homme-femme”, “La femme de Claude”, “Therese”.
Se povestește că Dumas-fiul le spunea tuturor: „Tatăl meu e un copil mare pe care l-am avut pe când eram încă foarte mic…” și este cunoscut faptul că a fost un susținător al drepturilor egale între femei și bărbați.
Într-o scrisoare publicată în Le Temps în iunie 1895, cu câteva luni înainte de a înceta din viață, arăta:
„Femeia este o fiinţă gânditoare şi inteligentă, de aceeaşi origine şi formă ca şi bărbatul, afară de o mică diferenţă, şi aceasta în avantagiul ei? Facem noi din ea fiinţă sacră, ca mamă, ca soţie, ca fiică? Îi impunem noi în acelaşi timp tot atâtea îndatoriri şi, în oarecare cazuri, mai multă răspundere ca bărbatului? Da.
Atunci, dacă este aşa, s-o declarăm şi să o facem egală cu bărbatul. În ce priveşte egalitatea socială şi morală a ei, cu noi, nu este trebuinţă să ne mai ocupăm, căci singură ea se va impune, şi judecând după cum merg lucrurile, aceasta nu va întârzia mult.
Adevăraţi nebuni sunt aceia care, voind libertatea pentru bărbat, n-au prevăzut că va trebui să fie dată şi femeilor”.
Detalii foarte interesante și inedite am descoperit despre familia părintelui „Damei cu camelii”.
Soția lui a fost Nadejda (Nadine) von Knoring, care intrase în căsătorie cu trei copii – doi proveniți din primul ei mariaj, cel cu prințul rus Alexander Narîșkin (Olga și Serghei), și încă o fiică, Luisa de Faletans, care era fiica filosofului și dramaturgului rus Alexander Vassily Soukhovo-Kobylin.
Alexandre și Nadejda s-au căsătorit în decembrie 1864, după moartea primului ei soț, și au avut două fiice, cea dintâi dintre ele fiind născută înainte de oficializarea relației părinților și recunoscută ulterior.
Marie Alexandrine Henriette, cunoscută sub numele Colette, a venit pe lume în anul 1860 (mama ei avea 32 de ani la acel moment). Ceremonia de căsătorie oficiată după patru ani de primarul din Neuilly a avut loc în secret.
Un paragraf al certificatului prevede că adevărații părinți o recunosc pe Marie-Alexandrine-Henriette, născută în Rue Neuve-des-Mathurins din arondismentul 9 din Paris.
Fetița vorbea fluent franceza, rusa și germana de la o vârstă foarte fragedă și era pasionată de literatură. Dumas-fiul, foarte mândru de cunoștințele ei, a menționat-o deseori în corespondența cu George Sand pe micuță, dar și pe următoarea născută, Jeannine (Marie-Olga-Jeanne), care a venit pe lume în anul 1867.
În adolescență, Colette Dumas a cunoscut, prin intermediul tatălui său, mediul artistic și literar al Parisului. I-a întâlnit pe Guy de Maupassant, Victor Hugo, Autran, Cottinet, și pe Madeleine Lemaire (care a avut o aventură cu tatăl ei), pe Jules Machard (care i-a făcut portretul) și pe Jacques-Émile Blanche (care a realizat un tablou al surorii mai mici) și a frecventat casa celebrei doamne Arman de Caillavet.
Aici l-a cunoscut pe fratele gazdei, Maurice Lippmann, cu care s-a căsătorit pe 6 februarie 1880. Un an mai târziu, Alexandre Dumas-fiul i-a dedicat fiicei sale piesa „Prințesa de Bagdad”.
Din mariajul cu Maurice au provenit doi fii, Alexandre-Auguste (1881-1960, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din 1920 și cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris din 1924, la scrimă, ulterior pictor) și Serge-Napoléon (1886-1975). Tânăra doamnă Dumas-Lippmann, care era primită în toate saloanele la modă, l-a cunoscut, acasă la doamna Geneviève Strauss (văduva lui Bizet), și pe Marcel Proust.
Este cunoscut faptul că părintele „Damei cu camelii” a avut o relație cu Rose Alphonsine Plessis (a cărei poveste o puteți citi aici) și o aventură cu fermecătoarea dansatoare Lola Montez, care i-a fost amantă și regelui Ludwig I al Bavariei, dar acestea nu au fost singurele femei pe care le-a iubit.
În 1887, toată elita Parisului a aflat de aventura lui Alexandre Dumas-fiul, care avea deja 63 de ani, cu Henriette Régnier, iar Colette, fiica scriitorului, a decis ca mama ei, care era bolnavă și deprimată, să părăsească locuința familiei și să se mute în apartamentul pe care îl deținea pe Avenue Niel. Tatăl și fiica cea mare s-au certat cu acea ocazie, dar cea mică, Jeannine, i-a luat partea și cele două surori nu și-au mai vorbit până la moartea lui, în 1895. De altfel, Dumas îi spunea mezinei: „Singura mea familie ești tu. Restul nu mai contează”.
Colette Dumas, care a divorțat în 1892, s-a căsătorit cinci ani mai târziu cu un medic de origine română născut la Brăila, dermatologul Demetrius Achille Matza, care era cu 12 ani mai tânăr ca ea (născut în 1872, decedat în 1937).
Fiica cea mare a murit pe 17 noiembrie 1907 și a fost înmormântată în vechiul cimitir din Neuilly-sur-Seine (anunțul decesului ei a fost publicat și de presa de la București, datorită legăturilor pe care mai tânărul soț le avea cu România).
Ulterior doctorul Matza, care avea cabinetul pe Champs Elysees și era celebru în epocă pentru calitățile sale profesionale, s-a recăsătorit cu o anume Rose Anita Ida Henriette Finally, fondatoarea Uniunii Femeilor pentru Pace, care a publicat poezii sub pseudonimul Rosita.
Cealaltă fiică a lui Dumas și a Nadejdei, Jeannine, născută în 1867, s-a căsătorit cu istoricul Ernest Lecourt d’Hauterive, a avut o viață mult mai liniștită decât ceilalți membrii ai familiei sale și a încetat din viață în 1957.
Femeia care i-a distrus căsnicia lui Alexandre Dumas-fiul, Henriette Escalier, născută Régnier de la Briere, a venit pe lume în 1851, era fiica unor artiști și fosta soție a unui arhitect și a devenit până la urmă partenera oficială de viață a scriitorului. Arhivele Naționale ale Franței dețin certificatul și contractul de căsătorie al celor doi.
Nadejda Dumas, care își părăsise domiciliul conjugal când aflase de aventura soțului, a murit în aprilie 1895, la vârsta de 68 de ani. După mai puțin de trei luni de la moartea ei, pe 26 iunie 1895, acesta s-a recăsătorit cu Henriette Régnier, la primăria arondismentului 17 din Paris. Dumas-fiul s-a stins din viață după cinci luni de la ceremonie, pe 27 noiembrie 1895, în locuința sa aflată pe Rue Champflour din Marly-le-Roi și a fost înmormântat în cimitirul Montmartre din Paris. Avea 71 de ani.
Presa de la București a consemnat: „Înmormântarea lui Alexandre Dumas s-a săvârşit alaltăieri în Paris fără mare pompă, la expresa dorinţă a răposatului, fiind însă de faţă o mulţime imensă de popor. Toate corporaţiunile artistice, literare şi științifice au fost reprezentate prin deputaţiuni. Mai departe au luat parte la înmormântare foarte mulţi diplomaţi, deputaţi, actori şi miniştri.
Coşciugul răposatului era încărcat de flori. După carul funebru păşeau văduva, fiica şi doi nepoţi ai lui Dumas, apoi reprezentantul preşedintelui republicii, generalul Germinete, Boissier, secretarul Academiei Franceze, pictorul Dataille, Bizard, reprezentantul Legiunii de onoare, Sardou, Zola, Claretie şi amiralul Duperre mergeau în drepta şi stânga coșciugului.
Între cei ce urmau după coșciug sunt de amintit: ministrul-preşedinte Bourgeois, în fruntea miniştrilor, apoi ducele de Aumale, ducele de Broglie, ducele de Andiffret, princesa Bonaparte, Massenet, baronul Rotschild etc. Întreg publicul însoţi coșciugul până la cimiterul Montmatre, unde îngroparea s-a săvârşit fără de nici o pompă şi fără oraţiuni funebre”.
Gazetele bucureștene au preluat din cele franceze și detalii cu privire la averea defunctului: „După știrile sosite din Paris, de la Dumas a rămas o avere care se urcă la vreo trei milioane de franci. Acestă avere o vor împărţi cele două fiice ale sale şi mama lor maşteră, care însă va primi numai interesele averii (adică o sumă mică, raportată la testamentul cu care intrase în mariaj).
Biblioteca sa, care de altfel nu e atât de însemnată, o va moşteni Al. Lippmann, fiul fetei celei mai mari a lui Dumas. Dumas-tatăl se știe că a murit sărac. La patul morţii era şi fiul său. Din buzunarul bătrânului a căzut o bancnotă de douăzeci de franci. Atunci Dumas bătrânul i-a zis fiului său: – Vezi, Alexandre, acesta e acea bancnotă cu care am venit înainte cu cincizeci de ani la Paris. Nici acum n-am o avere mai mare…” Ultima soție a scriitorului s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani, pe 20 februarie 1934, și a fost înmormântată tot în cimitirul din Montmartre.