Leonora Christina s-a născut pe 8 iulie 1621 și a fost fiica regelui Christian al IV-lea al Danemarcei, care a avut cincisprezece copii cu cea de-a doua soție, Kirsten Munk, dintre care cel puțin trei erau născuți înainte de oficializarea relației. Pentru că mariajul părinților a fost morganatic, Leonora nu a fost considerată prințesă legitimă. A crescut însă în palatul regal din Copenhaga împreună cu cei trei frați vitregi mai mari (printre care și viitorul rege Frederic al III-lea), care proveneau din relația precedentă a tatălui.
Regele Christian și-a acuzat la un moment dat soția că l-a înșelat și a divorțat de ea în 1630, apoi și-a luat-o ca amantă pe Vibeke Kruse, o servitoare de la curte care a adus pe lume nouă copii ce vor deveni rivalii înverșunați ai copiilor lui Kirsten Munk.
Deși statutul morganatic al Leonorei Christina și al surorilor ei putea fi considerat problematic pentru găsirea unui soț de origine regală, tatăl fetelor a încercat să le găsească parteneri bine situați și le-a oferit o zestre bogată. În 1636, adolescenta ajunsă la vârsta de cincisprezece ani a fost căsătorită cu Corfitz Ulfeldt, un bărbat în vârstă de treizeci de ani, fiul cancelarului Jacob Ulfeldt. Tânăra contesă i-a fost loială soțului, fiindu-i alături în momentele dificile prin care acesta a trecut și refuzând să-l trădeze pentru a-și dobândi libertatea. Mariajul cu Ulfeldt se pare că a fost unul fericit, cel puțin în comparație cu căsătoriile surorilor ei.
În 1648, la urcarea pe tron a fratelui vitreg, poziția cuplului a devenit extrem de fragilă, pentru că soția noului suveran, regina Sophie Amalie de Brunswick-Lüneburg, a devenit inamica directă a Leonorei.
Când soțul ei a fost alungat de la curtea regală în 1651, posibil pentru că ar fi fost implicat într-un complot ce viza otrăvirea cuplului regal, ea l-a urmat la Amsterdam și Stockholm. Cei doi au fost considerați trădători și, încercând să scape de o eventuală arestare și condamnare, contesa a fost nevoită chiar să se deghizeze în bărbat. În cele din urmă, în 1659 cei doi au fost arestați și încarcerați la castelul Hammershus de pe Insula Bornholm.
După eliberare, Leonora Christina a plecat în Anglia pentru a recupera un împrumut de la regele Carol al II-lea, acesta i-a rambursat datoria, dar după scurt timp și-a pus oamenii să o aresteze și ulterior a predat-o Danemarcei.
Acuzată din nou de trădare, a fost condamnată la închisoare. Pentru următorii douăzeci și doi de ani a rămas în custodia fratelui vitreg, care a decis să o încarcereze fără niciun proces în Turnul Albastru al Castelului Copenhaga.
Femeia a trăit aici în condiții îngrozitoare, fiind ani de zile lipsită de aproape orice confort, dar a dat dovadă de o mare rezistență. În jurnalul pe care îl completa zilnic a descris celula mică și murdară în care își petrecea viața fără să mai țină socoteala timpului care se scursese de când era închisă.
Puținele interacțiuni umane care i-au fost permise erau absolut umilitoare, gardianul turnului o vizita noaptea și o viola, iar servitorii cumnatei aveau obiceiul să vină la gratiile celulei pentru a-i adresa injurii și batjocoriri. După moartea fratelui vitreg al Leonorei, moștenitorul acestuia, Christian al V-lea, a decis să o mute într-o celulă mai spațioasă din turn, unde era instalată o sobă.
Vechea ei adversară, regina văduvă Sophie Amalie, a murit în februarie 1685, iar după trei luni, în dimineața zilei de 19 mai 1685 contesa a fost informată că fusese emis un ordin regal pentru eliberarea sa.
A părăsit în acea noapte pentru totdeauna Turnul Albastru acoperită cu un văl, ascunzându-și fața de mulțimea curioasă adunată în curte. Avea șaizeci și trei de ani și își petrecuse o treime din viață, mai exact douăzeci și unu de ani, nouă luni și unsprezece zile, în Turn. Leonora si-a trăit ultimii ani complet izolată, la abația Maribo de pe insula Lolland, unde s-a ocupat de editarea caietelor din închisoare și unde a murit pe 16 martie 1698.
Soarta Leonorei Christina și mai ales memoriile ei au făcut-o o adevărată eroină națională în Scandinavia, fiind portretizată ca o sfântă, prototipul femeii daneze ideale: loială, răbdătoare, perseverentă și devotată. “Jammers Minde”, o carte publicată în 1869, bazată pe memoriile ei din închisoare, vorbește despre crizele prin care a trecut, umilințele pe care le-a îndurat, credința ei puternică și autodisciplina care au ajutat-o să supraviețuiască.
Surse:
R. H. Stoddard, Leonora Christina in the Blue Tower
Memoirs of Leonora Christina, Daughter of Christian IV of Denmark. written during her omprisonment in the Blue Tower at Copenhagen
