Leonora Christina, Contesă Ulfeldt, s-a născut pe 8 iulie 1621 și a fost fiica regelui Christian al IV-lea al Danemarcei, care a avut cincisprezece copii cu cea de-a doua sa soție, Kirsten Munk, dintre care cel puțin trei erau născuți înainte de căsătoria cuplului. Pentru că mariajul părinților a fost morganatic, Leonora Christina nu a fost considerată prințesă, dar, cu toate acestea, a crescut în palatul regal din Copenhaga împreună cu cei trei frați vitregi mai mari, printre care și viitorul rege Frederic al III-lea, fiii precedentei soții a tatălui său, regina Anne Catherine de Brandenburg.
Regele Christian și-a acuzat la un moment dat soția că l-a înșelat și a divorțat de ea în 1630, apoi și-a luat-o ca amantă pe Vibeke Kruse, o servitoare de la curte care a adus pe lume nouă copii ce vor deveni rivalii înverșunați ai copiilor lui Kirsten Munk.
Deși statutul morganatic al Leonorei Christina și al surorilor ei putea fi considerat problematic pentru găsirea unui soț de origine regală, tatăl fetelor, Christian al IV-lea, a încercat să le găsească parteneri de viață bine situați și le-a oferit o zestre bogată. În 1636, adolescenta, ajunsă la vârsta de cincisprezece ani, a fost căsătorită cu Corfitz Ulfeldt, un bărbat în vârstă de treizeci de ani, fiul cancelarului Jacob Ulfeldt. Tânăra contesă i-a fost loială soțului, fiindu-i alături în momentele dificile prin care acesta a trecut și refuzând să-l trădeze pentru a-și dobândi libertatea. Mariajul cu Ulfeldt se pare că a fost unul fericit, cel puțin în comparație cu căsătoriile surorilor ei, cei doi având zece copii.
În 1648, la urcarea pe tron a fratelui vitreg, poziția cuplului a devenit extrem de fragilă, pentru că soția noului suveran, regina Sophie Amalie de Brunswick-Lüneburg, a devenit dușmanul de moarte al Leonorei.
Când soțul Leonorei a fost alungat de la curtea regală în 1651, posibil pentru că ar fi fost implicat într-un complot ce viza otrăvirea cuplului regal, ea l-a urmat la Amsterdam și Stockholm. Cei doi au devenit fugari, încercând să scape de o eventuală arestare și condamnare, iar contesa a fost nevoită chiar să se deghizeze în bărbat. În cele din urmă, în 1659, Corfitz Ulfeldt a fost acuzat pentru dublă trădare, iar Leonora l-a apărat public. Ulterior cei doi au plecat la Copenhaga, unde au fost arestați imediat, fiind duși în închisoarea de la castelul Hammershus de pe insula Bornholm.
La un moment dat au fost eliberați, iar Leonora Christina a plecat în Anglia pentru a-i cere regelui Carol al II-lea rambursarea unei sume de bani pe care acesta o primise cu împrumut de la soțul ei. Regele i-a înapoiat datoria, apoi a arestat-o în timp ce femeia urca pe un vas pentru a părăsi Anglia și a predat-o Danemarcei în 1663.
Leonora a fost reținută, dar a refuzat să se dezică de soțul ei, așa cum i se propusese. Acuzată de trădare, a fost condamnată la închisoare și pentru următorii douăzeci și doi de ani a rămas în custodia statului danez, încarcerată fără niciun proces în Turnul Albastru al Castelului Copenhaga. A trăit aici în condiții umilitoare pentru statutul de fiică a unui rege și a fost ani de zile lipsită de aproape orice confort, dar a dat dovadă de o mare rezistență și putere. A scris în jurnal că celula în care era ținută era mică, murdară, infestată cu purici și că șobolanii erau atât de mulți și de flămânzi încât îi mâncau lumânarea de noapte în timp ce ardea.
Încet-încet s-a adaptat la situația dificilă în care a fost forțată să trăiască și a încetat să mai dorească să se răzbune. Puținele interacțiuni umane care i-au fost permise au fost la fel de umilitoare, gardianul turnului o vizita noaptea, când era beat, și o viola, iar servitorii cumnatei aveau obiceiul să vină la gratiile celulei pentru a-i adresa injurii și batjocoriri. În cele din urmă, următorul rege, Christian al V-lea, a mutat-o într-o celulă mai spațioasă din turn, unde era instalată o sobă, i s-a permis să primească un stilou și hârtie și a început să-și scrie memoriile, în speranța că într-o zi copiii ei îi vor citi scrierile.
Adversara ei, regina văduvă Sophie Amalie, a murit în februarie 1685, iar după trei luni, în dimineața zilei de 19 mai 1685 Leonora Christina a fost informată că fusese emis un ordin regal pentru eliberarea sa. Contesa a părăsit în acea noapte pentru totdeauna Turnul Albastru acoperită cu un văl, ascunzându-și fața de mulțimea curioasă adunată în curte. Avea șaizeci și trei de ani și își petrecuse o treime din viață, mai exact douăzeci și unu de ani, nouă luni și unsprezece zile, în Turn. Leonora si-a trăit ultimii ani complet izolată, la abația Maribo de pe insula Lolland, unde s-a ocupat de editarea caietelor din închisoare și unde a murit pe 16 martie 1698.
Soarta Leonorei Christina și mai ales memoriile ei au făcut-o o adevărată eroină națională în Scandinavia, fiind portretizată ca o sfântă, prototipul femeii daneze ideale: loială, răbdătoare, perseverentă și devotată, iar cartea publicată în 1869, “Jammers Minde”, bazată pe memoriile din închisoare, vorbește despre crizele, confruntările, umilințele, credința ei puternică și autodisciplina care au ajutat-o să depășească greutățile pe care le-a îndurat.
Surse:
R. H. Stoddard, Leonora Christina in the Blue Tower
Memoirs of Leonora Christina, Daughter of Christian IV of Denmark. written during her omprisonment in the Blue Tower at Copenhagen
