Supayalat s-a născut pe 13 decembrie 1859 în Palatul Regal din orașul Mandalay din Birmania (Myanmar-ul de astăzi) și a fost a doua dintre cele trei fiice ale regelui Mindon și a uneia dintre soțiile sale, devenind, imediat după naștere, prințesă de Myadaung cu titlul regal Sīri Suriya Prabha Ratanā Devī.
În 1878, tatăl ei se apropia de finalul vieții, iar regina Hsinbyumashin a pus la cale un masacru sângeros în care toți ceilalți copii ai regelui (suveranul avea 110 copii de la celelalte soții ale sale), cu excepția fiicelor ei și a prințului Thibaw (care provenea din relația monarhului cu o soție de rang mediu, Laungshe Mibaya), au fost pur și simpu măcelăriți.
Ambițioasa Hsinbyumashin l-a pus pe tron pe tânărul Thibaw și i-a oferit-o pe fiica sa cea mare, Supayagyi, de soție, dar în timpul ceremoniei de nuntă fiica mijlocie, Supayalat, s-a așezat ca mireasă alături de sora ei, așa că moștenitorul tronului s-a căsătorit cu cele două surori vitrege ale sale în același timp.
Relația cu Supayagyi nu s-a consumat niciodată și s-a spus că Supayalat a fost singura nevastă a unui rege birmanez din istoria țării care a impus monogamia suveranului, deși Thibaw s-a căsătorit ulterior și cu sora ei mai mică, Supayalay, Prințesă de Yamethin.
Tânăra regină avea 19 ani în acel moment, iar Thibaw avea 20 când a urcat pe Tronul Leului de Aur, dar domnia lor a durat doar șapte ani, pentru că regele a fost învins în cel de-al treilea Război anglo-birmanez, fiind forțat să abdice în 1885. Pe 25 noiembrie, cuplul regal a fost urcat într-o trăsură închisă și a fost alungat din Palatul Mandalay, ieșind prin poarta sudică a orașului și văzând de-a lungul străzilor pe care le-a străbătut zeci de soldați britanici care încercau să-i împrăștie pe supușii lor care plângeau. Suveranii au fost duși până la râul Irrawaddy, unde îi aștepta o barcă cu aburi numită Thuriya (Soare).
Martorii au povestit că Supayalat nu și-a pierdut nicio clipă calmul și că i-ar fi cerut unui soldat britanic un chibrit pentru a-și aprinde un cheroot, o țigară specifică birmaneză. Regele și regina, care era însărcinată, au fost însoțiți de cele două fiice ale lor, de cele două surori ale lui Supayalat și de mama ei, restul curții regale mergând pe jos în urma trăsurii până în port. În agitația și graba în care au fost nevoiți să plece din reședința regală, câteva dintre bijuteriile coroanei au dispărut, inclusiv un rubin mare numit Nga Mauk, iar în 1911, când regele George al V-lea al Marii Britanii a vizitat India, Thibaw, regele detronat al Birmaniei, i-a trimis o scrisoare cerându-i înapoierea bijuteriilor pierdute, dar nu a primit un răspuns favorabil.
Pe 10 decembrie 1885, întreaga familie regală, cu excepția reginei-mamă și a lui Supayagyi (care fuseseră trimise în orașul Dawei), a fost dusă la Madras, capitala statului Tamil Nadu din estul Indiei. Aici s-a născut cea de-a treia fiică a cuplului regal, iar în aprilie anul următor cei doi și fiicele lor au fost mutați în orașul indian Ratnagiri. Supayalat a născut-o aici în 1887 pe cea de-a patra și cea mai mică fiică a ei. Fosta familie regală a Birmaniei nu a primit inițial o reședință adecvată statutului lor, dar în 1911 guvernul indian le-a oferit o casă confortabilă, Palatul Thibaw.
Cele patru fiice ale regelui și ale reginei Supayalat au avut un destin neobișnuit pentru descendența lor aristocratică. Fiica cea mare, Myat Phaya Galay, s-a căsătorit împotriva voinței părinților ei cu un paznic indian care era angajat la palat, următoarea născută, Myat Phaya Gyi, l-a ales ca soț pe un bărbat fără origine nobilă din anturajul părinților, cea de-a treia fiică, Myat Phaya Lat, s-a întors mai târziu în Birmania cu mama ei și s-a căsătorit cu unul dintre unchii ei, iar mezina, Myat Phaya, care era și cea mai instruită dintre moștenitoarele regale, a devenit purtătoarea de cuvânt a familiei detronate și trimitea frecvent proteste vehemente autorităților coloniale.
Regele Thibaw a murit în 1916, la vârsta de 58 de ani, după 30 de ani de exil, iar soția sa, Supayalat, a luptat în zadar pentru dreptul de a-i înmormânta trupul în Birmania, conform ritualurilor tradiționale. Femeia a refuzat să le predea corpul neînsuflețit al regelui soldaților britanici și l-a înmormântat în curtea reședinței, dar, în cele din urmă, autoritățile au deshumat cadavrul cu forța în 1919 și l-au transportat în orașul indian Ratnagiri. Regina nu a vrut să participe la ceremonia organizată de englezi, dar le-a permis fiicelor sale să meargă la funeralii.
Supayalat a primit în același an permisiunea să se întoarcă în Birmania, în orașul Rangoon (numit astăzi Yangon), dar a fost ținută în arest la domiciliu, nu i s-a permis sub nicio formă să plece de acasă și era supravegheată în permanență de poliție. În ultimii ani ai vieții a primit o mică pensie de la guvern, în tot acest timp fiindu-i alături scriitorul Thakin Kodaw Hmaing, un lider naționalist care a venerat-o pe regina detronată a Birmaniei pentru poziția ei sfidătoare la adresa colonialismului britanic.
Scriitorul, alături de alți naționaliști, a fondat Comitetul de Protecție pentru Regină, care a făcut presiuni asupra guvernului britanic pentru a îmbunătăți cât de cât viața fostei suverane.
Suphayalat a disprețuit dominația britanică până la sfârșitul vieții ei și nu i-a iertat niciodată pe englezi, crezând cu tărie că au jefuit țara de toate averile. A evitat să consume produse din Anglia și nu a avut nicio asociere cu conducătorii coloniali ai țării, primind doar câțiva vizitatori englezi, printre care scriitorul Noel Whiting, care era un simpatizant al cauzei naționaliste birmaneze.
Fosta suverană a murit pe 24 noiembrie 1925, cu puțin timp înainte de a împlini 66 de ani, și, deși guvernul colonial a declarat ziua înmormântării ei sărbătoare națională, cererea familiei ca regina defunctă să fie înmormântată în Mandalay, orașul ei natal, a fost refuzată. Înmormântarea a fost totuși organizată cu mare fast, 90 de călugări budiști și guvernatorul britanic, Sir Harcourt Butler, însoțit de o gardă de onoare a Poliției Călare fiind în prima linie a ceremoniei.
Mormântul lui Supayalat se află în Mausoleul din Kandawmin Garden, lângă Pagoda Shwedagon, între mormintele lui Khin Kyi (mama politicianei birmaneze Aung San Suu Kyi, deținătoare a Premiului Nobel pentru Pace) și cel al fostului secretar general al ONU, U Thant.
Țara a fost colonie britanică timp de zeci de ani, dar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial japonezii i-au alungat pe britanici și au ocupat-o pentru o vreme, însă englezii au recucerit-o în 1945.
În 1948, națiunea a devenit suverană, fiind cunoscută ca Uniunea Burma, dar ulterior guvernarea democratică a fost răsturnată printr-o lovitură de stat militară condusă de generalul Ne Win. Acesta din urmă a condus Birmania timp de aproape 26 de ani, până în 1990, când au fost organizate primele alegeri libere. Militarii au refuzat să predea puterea partidului câștigător condus de Aung San Suu Kyi, iar politiciana a fost condamnată de mai multe ori la arest la domiciliu sau la închisoare începând din acel an.
În noiembrie 2010, junta militară a eliberat-o după șapte ani de arest la domiciliu, președintele american Barack Obama numind-o atunci „o eroină”. La opt luni după lovitura de stat de la începutul anului 2021, Suu Kyi, care reușise să câștige în 2016 alegerile și devenise consilier de stat cu prerogative de șef al guvernului și ministru de externe al Birmaniei, a fost pusă în arest la domiciliu, iar în decembrie 2021 a fost condamnată la patru ani de închisoare de un tribunal special al regimului militar pentru instigare la violență și nerespectarea măsurilor împotriva pandemiei COVID-19.
La câteva ore după verdict, pedeapsa i-a fost redusă la doi ani, dar în ianuarie 2022 Aung San Suu Kyi a fost condamnată la o pedeapsă suplimentară de patru ani de închisoare, fiind ținută într-un loc secret, sub pază strictă, de autoritățile din Myanmar, stat care este condus astăzi de mâna forte a lui Min Aung Hlaing, principalul comandant al armatei. Pe 27 aprilie 2022, politiciana a fost condamnată definitiv la cinci ani de închisoare pentru acuzații de corupție. Organizația Națiunilor Unite, majoritatea țărilor europene și Statele Unite au protestat public, considerând că sentința este motivată politic.
Surse:
Andrew Marshall, The Trouser People: A Story of Burma – In the Shadow of the Empire, 2002
Sudha Shah, The King In Exile: The Fall Of The Royal Family Of Burma, 2012
The Guardian, Aung San Suu Kyi handed four-year jail term in military ‘courtroom circus’, ianuarie 2022
