HomeOameni care au intrat în istorieAsasini și criminaliBeria, monstrul din inima puterii sovietice

Beria, monstrul din inima puterii sovietice

Beria
DS TW

Lavrenti Beria s-a născut pe 29 martie 1899 în satul Merheuli, aflat în Georgia, parte a Imperiului Rus la acel moment, și a fost fiul unui țăran, Pavel Huhaevici Beria, și al Martei Jaqeli, o femeie foarte credincioasă.

În 1917, când era student la o facultate tehnică în Baku, a aderat la Partidul Bolșevic, iar începând cu anul 1919 a activat în serviciile de securitate ale Republicii Democrate Azerbaidjene.

Prin 1920 sau 1921, Beria s-a angajat la CEKA, poliția secretă bolșevică, iar în 1922 a fost numit adjunct al șefului organizației din Georgia. În câțiva ani a devenit apropiat al lui Iosif Vissarionovici Stalin, și el georgian, și și-a început cariera în Partidul Comunist, ajungând în 1938 adjunct al Comisarului Poporului pentru Afaceri Interne (NKVD), ministerul care includea securitatea statului și miliția, și care începuse deja Marea epurare, fiind direct vinovat de atrocitățile puse la cale de Stalin în anii ’30 și ’40.

Beria

În ianuarie 1946, Lavrenti Beria a demisionat din funcția de șef al NKVD, păstrând însă controlul asupra problemelor de securitate națională, pentru că primise o nouă calitate, cea de viceprim-ministru și coordonator al organelor de securitate ale URSS. Noul șef al NKVD, Serghei Kruglov, nu îl agrea însă pe predecesorul său și a demarat o serie de măsuri pentru a-i înlocui pe fidelii acestuia din conducerea aparatului de securitate cu oameni noi. După război, Beria a primit sarcina de a supraveghea instaurarea regimurilor comuniste în Europa de Est, apoi a fost implicat, în 1951, în operațiunea Complotul Doctorilor, când mai mulți medici evrei cunoscuți în epocă au fost acuzați de otrăvirea liderilor sovietici la vârf și au fost arestați. Inițial au fost închiși 37 de bărbați, dar numărul acestora a crescut rapid la câteva sute, zeci de oameni au fost concediați, arestați, trimiși în Gulag sau executați. „Complotul doctorilor” a fost, probabil, o invenție a lui Stalin, iar la câteva zile după moartea secretarului general al PCUS, pe 5 martie 1935, Beria i-a eliberat pe toți cei arestați.

Despre momentul morții dictatorului sovietic, asistentul acestuia, Vasili Lozgachev, a povestit că Beria și Gheorghi Malenkov au fost primii membri ai Biroului Politic care l-au văzut inconștient pe Stalin. Cei doi au ajuns la reședința de la Kuntsevo la ora 03:00 dimineața pe 2 martie 1953, fiind chemați de Nikita Hrușciov și de Bulganin, ministrul Apărării.

Se pare că Beria a fost cel care a decis să nu fie chemat niciun medic în următoarele 12 ore, Stalin fiind în tot acest timp incapabil să vorbească. Istoricul Simon Sebag Montefiore susține că decizia lui a fost susținută tacit de ceilalți membri ai Biroului Politic, fiind motivată de suspiciunea șefului PCUS cu privire la doctori.

Hrușciov a scris în memoriile sale că Beria, văzând că Stalin este inconștient, a început să-l batjocorească, în momentul în care liderul sovietic a dat vagi semne de viață a căzut în genunchi și i-a sărutat mâna, iar când l-a văzut din nou inconștient s-a ridicat imediat și l-a scuipat.

La scurt timp după moartea lui Stalin, Lavrenti Beria i-a anunțat triumfător pe membrii Biroului Politic al PCUS că moartea lui „ne-a salvat pe toți”. Bărbatul, care avea 54 de ani în acel moment, a fost numit prim-adjunct al noului premier Malenkov și în această calitate a luat unele măsuri de aparentă liberalizare. Sistemul Gulag a fost transferat Ministerului Justiției și a fost anunțată oficial o eliberare în masă a peste un milion de prizonieri, deși, în fapt, au fost grațiați doar cei condamnați pentru infracțiuni „apolitice”.

Pentru a-și consolida puterea, Beria a luat și unele măsuri pentru recunoașterea drepturilor celorlalte naționalități din republicile sovietice, și-a exprimat rezervele cu privire la politica de rusificare și a încurajat autoritățile locale să gândească o politică bazată de drepturile minorităților naționale, dar curând a intrat în conflict cu Nikita Hrușciov, iar acesta i-a convins pe ceilalți lideri ai Biroului Politic al partidului să îl susțină în declanșarea unei execuții politice împotriva lui.

Beria

Beria ocupa în acea perioadă funcția de prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și era un membru influent al Biroului Politic, considerându-se, din punct de vedere ideologic, succesorul lui Stalin. În ziua de 26 iunie 1953, a fost arestat și dus într-un loc secret aflat lângă Moscova, însă relatările despre acest moment sunt destul de controversate. Se pare că Hrușciov a convocat o reuniune restrânsă a prezidiului biroului politic al partidului pe 26 iunie, moment în care a lansat un atac dur la adresa lui Beria, acuzându-l că este trădător și spion și că se află pe ștatele de plată ale serviciilor de informații britanice. Luat complet prin surprindere, ar fi întrebat: „Ce se întâmplă, Nikita Sergheevici? De ce îmi pui purici în pantaloni?”

Beria

Când și-a dat seama în sfârșit ce se întâmplă, s-a uitat spre prietenul său, Gheorghi Malenkov, implorându-i să-i ia apărarea, dar acesta a tăcut și și-a lăsat capul în jos, apăsând un buton de pe birou. În acel moment câțiva ofițeri înarmați care se aflau într-o cameră alăturată au intrat și l-au arestat.

Bărbatul a fost ținut într-o celulă specială până la căderea nopții și după aceea a fost scos pe furiș și urcat în portbagajul unei mașini, fiind dus mai întâi la o casă conspirativă din Moscova și apoi în buncărul comandamentului militar. Nikolai Bulganin, ministrul Apărării, a ordonat Diviziei de tancuri Kantemirovskaya să se deplaseze în capitală pentru a împiedica forțele de securitate loiale lui Beria să-l salveze. Mulți dintre subordonații, protejații și asociații lui au fost, de asemenea, arestați, printre aceștia aflându-se Vsevolod Merkulov, Bogdan Kobulov, Serghei Goglidze, Vladimir Dekanozov, Pavel Meshik și Lev Vlodzimirskiy.

Bera

Inculpații au fost judecați într-o „ședință specială” a Curții Supreme a Uniunii Sovietice în data de 23 decembrie 1953, fără a li se pune la dispoziție avocați și fără a avea drept de apel.

Capetele de acuzare pentru care Beria a fost găsit vinovat au fost trădare, terorism, activitate contrarevoluționară în timpul războiului civil și mai multe violuri care au fost minuțios documentate.

Lavrenti Beria și toți ceilalți șase inculpați au fost condamnați la moarte în aceași zi, Dekanozov, Merkulov, Vlodzimirsky, Meshik, Goglidze și Kobulov fiind împușcați imediat. Beria a fost executat separat și se pare că i-a rugat în genunchi, cu lacrimi în ochi, pe ofițerii din pluton să-i cruțe viața. A fost însă împușcat în frunte de generalul Pavel Batitsky, trupul lui a fost incinerat, iar rămășițele au fost îngropate în mormântul nr. 3, la Cimitirul Mănăstirii Donskoi din Moscova.

În timpul procesului, Beria a fost acuzat pentru numeroasele violuri pe care le săvârșise în anii în care fusese șef al NKVD, dar după moartea sa acuzațiile de abuz sexual au fost contestate de persoanele apropiate, inclusiv de soția lui, Nina, și de fiul său, Sergo.

Potrivit mărturiilor oficiale aflate în arhivele sovietice, colonelul Rafael Semionovici Sarkisov și colonelul Sardion Nikolaevici Nadaraia, doi ofițeri care îi erau gărzi de corp încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Beria avea obiceiul să se plimbe cu mașina la periferiile Moscovei și să le invite pe fetele pe care le găsea pe stradă în limuzină, le ducea apoi la conacul lui și le oferea o masă generoasă stropită din abundență cu vin. După ce mâncau, Beria le băga pe tinere în biroul lui care era izolat fonic și le viola. Cei doi ofițeri ai lui Beria au povestit că erau instruiți ca la ieșirea victimelor din casă să le ofere câte un buchet de flori. Dacă acestea acceptau, însemna că actul sexual fusese consensual, iar dacă refuzau, erau arestate pe loc. Sarkisov a povestit că una dintre femei a fugit din birou, el i-a înmânat florile fără să știe ce se întâmplase înăuntru, iar Beria, înfuriat, i-ar fi spus: „Acum acesta nu mai este un buchet de flori, este o coroană! Să putrezească pe mormântul ei!”. NKVD-ul a arestat-o pe femeie a doua zi.

Se pare că unele tinere s-au supus de bună voie abuzurilor sexuale ale șefului NKVD în schimbul promisiunii că rudele lor, care erau încarcerate, vor fi eliberate. În contrapartidă, este citat cazul actriței Tatiana Okunevskaya, pe care bărbatul a luat-o de la teatru sub pretextul că o invită să cânte la o petrecere a partidului, dar a dus-o în casa lui, unde s-a oferit să-i elibereze din închisoare tatăl și bunica dacă acceptă să aibă relații sexuale cu el. Femeia a refuzat, dar el a violat-o, spunându-i: “Țipă cât vrei, nu o să te audă nimeni”. De fapt, Beria știa că rudele Tatianei fuseseră executate cu câteva luni înainte, iar după câteva zile actrița a fost arestată și trimisă în Gulag.

Tatiana Okunevskaya

Din cauza comportamentului de abuzator sexual, nici chiar Stalin sau cei mai apropiați colaboratori ai său de rang înalt nu mai aveau încredere în el. Se spune că la un moment dat Stalin a aflat că fiica lui, Svetlana, era singură cu Beria la acesta acasă, a sunat și i-a cerut să plece imediat, iar cu altă ocazie, când bărbatul a complimentat-o pe fiica lui Alexander Poskrebyshev (cancelarul personal al lui Stalin) pentru frumusețea ei, tatăl a tras-o repede deoparte și i-a spus: „Nu accepta niciodată un compliment de la Beria”.

Înainte și în timpul războiului, șeful NKVD l-a pus pe colonelul Sarkisov să țină o listă cu numele și numerele de telefon ale femeilor pe care le violase, apoi i-a ordonat să distrugă carnețelul, însă acesta a păstrat o copie, iar în 2003 guvernul rus a recunoscut că lista scrisă de mână de Sarkisov, care conținea sute de nume, este autentică, promițând că o va face publică în 2028.

Multe dovezi sugerează că Beria a ucis câteva dintre femeile pe care le ducea acasă și care i se împotriveau. În 1993, câțiva muncitori care lucrau în apropierea fostei vile din Moscova a monstrului au dezgropat oase umane, cranii, pelvisuri și oase ale picioarelor, în 1998 au fost descoperite alte rămășițe în grădina casei care găzduia la acel moment Ambasada Tunisiei, iar în 2011 alți muncitori care săpau un șanț lângă aceeași reședință au descoperit un mormânt comun care conținea o grămadă de oase umane acoperite cu var sau clor. Vladimir Zharov, șeful Departamentului de Medicină Legală de la Universitatea de Medicină și Stomatologie din Moscova a declarat într-un documentar pentru BBC că în subsolul casei respective din Moscova exista o cameră de tortură și că probabil acolo erau ucise victimele șefului NKVD.

Beria
Beria, soția sa, Nina, și fiul lor, Sergo

După arestarea lui Beria, soția lui, Nina Teimurazovna Gegechkori, și fiul lor, Sergo, au fost arestați, fiind ținuți în închisoare până la sfârșitul anului 1954. Nina a supraviețuit până în 1991, iar Sergo, care a trăit toată viața la Kiev, s-a căsătorit cu Marfa, nepoata scriitorului Maxim Gorki, a lucrat ca inginer expert în rachete și a scris o carte care a fost tradusă și în limba română, “Tatăl meu, Lavrenti Beria. În inima puterii staliniste”. Sergo Beria a murit în anul 2000.

Surse:

Thaddeus Wittlin, Commissar: The Life and Death of Lavrenty Pavlovich Beria, 1972

William Taubman, Hrusciov. Omul si epoca sa

Robert Stove, The Unsleeping Eye: Secret Police and Their Victims, 2003

Sergo Beria, Beria, My Father: Inside Stalin’s Kremlin

Simon Sebag Montefiore, Stalin: Court of the Red Tsar, 2003

Robin Shepard, Robin, “Beria’s terror files are opened”, The Times, 2003

DS TW
No comments

leave a comment