Madame de Guise, proprietara Palatului Luxemburg din Paris

Élisabeth Marguerite  d’Orléans  s-a născut pe 26 decembrie 1646 la Paris, la Palatul Luxemburg, fiind fiica lui Gaston d’Orléans și a Margueritei de Lorena. Clădirea proiectată de arhitectul francea Salomon de Brosse, numită apoi Palais  d’Orléans, actualul sediu al Senatului Franței, a fost moștenirea lui Gaston la moartea mamei acestuia, Maria de Medici, în 1642.

Copila a cerut să i se spună Isabelle și nu a fost crescută împreună cu cei cinci frați ai ei, ci la o mănăstire, pentru că era destinată să devină stareță la abația Remiremont  și a fost educată ca atare.

Cunoscută sub numele Mademoiselle d’Alençon, tinerei i-a fost apoi aranjată o căsătorie cu Carol Emmanuel al II-lea, Duce de Savoia, dar mariajul nu avea să se înfăptuiască, acesta făcând mai târziu, în martie 1663, o căsătorie cu sora ei mai mică.

Un alt posibil soț a fost vărul ei, Henri Jules de Bourbon, viitorul Prinț de Condé și Prinț du Sang. Și această idee a fost abandonată pentru că Henri Jules a preferat-o pe Anne Henriette de Bavaria, care era nepoata reginei Boemiei.

Mariajul cu Isabelle nu era dorit de niciun nobil de la curtea regală pentru că era cocoșată și alegerea a fost până la urmă un prinț străin naturalizat în Franța, Louis Joseph de Guise, care era șeful Casei de Guise, o ramură a Casei de Lorena din care făcea parte mama Isabellei.

Tânăra și ducele s-au căsătorit la Château de Saint-Germain-en-Laye pe 15 mai 1667, în prezența Curții regale și a prinților de sânge. Soțul ei, care era cu patru ani mai mic decât ea, nu numai că se afla sub controlul legal al mătușii și tutorelui său, “magnifica” și mândra Mademoiselle de Guise, dar, în protocolul de zi cu zi, era considerat de Isabelle inferior din punct de vedere social și tratat ca atare. Din momentul căsătoriei până la decesul ei, Isabelle  d’Orléans  a fost cunoscută de francezi ca Madame de Guise.

Cuplul a avut un singur copil, pe Francis Joseph de Lorena, care s-a născut la Paris în august 1670 și a murit cinci ani mai târziu.

Soțul Isabellei a murit în 1671, din cauza variolei contactate în timp ce se întorcea de la o vizită la curtea lui Carol al II-lea, regele Angliei, iar micuțul ei fiu a moștenit titlurile tatălui său: duce  de Guise et de Joyeuse și prinț de Joinville.

La moartea mamei ei, Margueritei de Lorena, în 1672, Isabelle s-a mutat în fabulosul Palat Luxemburg împreună cu micul Francis Joseph. Acesta, deși avea patru ani, nu putea merge fără ajutor și, într-un moment de neatenție al guvernantei sale, a căzut și a murit în scurt timp din cauza unui traumatism cranian. După moartea fiului ei, Isabelle și-a petrecut verile în ducatul ei din Alençon, iar iernile locuia la curtea regală. În 1672 și-a amenajat un apartament privat la mănăstirea Saint Pierre de Montmartre, unde una dintre surorile ei era stareță. După 1675, o altă soră, Marguerite Louise, Marea Ducesă de Toscana, și-a părăsit soțul și s-a mutat într-un alt apartament în abație, fiind ținută într-un fel de arest la domiciliu.

blankDucesa a fost o susținătoare ferventă a politicilor religioase ale vărului ei, Ludovic al XIV-lea, iar după revocarea Edictului de la Nantes în octombrie 1685, ea a creat o casă pentru “Noii Convertiți” în ducatul din Alençon și s-a implicat personal în convertirea hughenoților locali.

În 1694, Isabelle i-a oferit Palatul Luxemburg regelui Ludovic al XIV-lea. Ea avea să moară doi ani mai târziu, în 1696, la Palatul Versailles, fiind înmormântată în Biserica Carmelitelor din Paris. Întreaga avere pe care a acumulat-o în timpul vieții a fost moștenită de sora ei mai mare și singura supraviețuitoare din familie, Marguerite Louise, Marea Ducesă de Toscana.

 

 

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *