Charlotte de La Motte Houdancourt, Ducesă de Ventadour, s-a născut în 1654 și a fost cea mai mică dintre cele trei fiicele lui Philippe de La Mothe Houdancourt, Duce de Cardona și mareșal al Franței și Louisei de Prie, Marchiză de Toucy și guvernantă a copiilor Franței.
Tânăra Charlotte s-a căsătorit cu Louis Charles de Lévis, Duce de Ventadour și guvernator al provinciei Limousin, pe 14 martie 1671 la Paris. Bărbatul a fost considerat “oribil”, foarte urât, deformat fizic și dezmățat sexual, dar privilegiile rangului de ducesă au compensat mariajul nefericită. Cuplul a avut o fiică, Anne Geneviève de Lévis, născută în februarie 1673, iar după nașterea acesteia Madame de Ventadour a preferat să locuiască la Paris, separată de soțul ei, trăind cea mai mare parte a vieții sale la curtea regală, unde a avut o lungă carieră în serviciul familiei suveranilor Franței.
La câțiva ani după căsătorie, și-a asigurat un post ca doamnă de onoare a cumnatei regelui, Elizabeth Charlotte, Madame Palatin, pe care a slujit-o între 1684 și 1703.
În 1704 Madame de Ventadour a fost numită guvernantă a copiilor regali și a servit ca guvernantă adjunctă împreună cu sora ei, Marie Isabelle Angélique de La Mothe-Houdancourt, în timp ce mama lor era guvernantă șefă, femeile fiind asistate de Anne Julie de Melun, Madame de La Lande și Marie-Suzanne de Valicourt. Când mama a murit ducesei, în 1709, aceasta a fost succedată mai întâi de prima ei fiică și, în 1710, de Madame de Ventadour.
În 1712, o epidemie de rujeolă a afectat grav curtea regală, provocând o serie de decese printre cei mai înalți reprezentanți ai monarhiei. Prima care a murit a fost tânăra Delfină Marie Adélaïde de Savoia și la o săptămână după aceea s-a stins soțul ei, Delfinul Ludovic, lăsându-i pe fiii lor, Ludovic, Duce de Bretania, născut pe 8 ianuarie 1707, și Ludovic, Duce de Anjou, care venise pe lume pe 15 februarie 1710, orfani.
La scurt timp ambii prinți s-au îmbolnăvit și ei de rujeolă, băiatul cel mare, noul Delfin, a fost preluat de medicii regali, care i-au produs manevra de sângerare, foarte populară în epocă, crezând că îl vor ajuta să-și revină, dar operațiunea l-a slăbit, iar băiatul, care avea doar cinci ani, a murit în doar câteva ore și Ducele de Anjou a devenit moștenitorul tronului. Pentru a nu permite aplicarea aceluiași tratament și acestuia, Madame de Ventadour s-a închis cu trei bone într-o cameră și a refuzat să le permită doctorilor să se apropie de băiat. Ludovic a supraviețuit bolii și a devenit rege al Franței după moartea străbunicului său, trei ani mai târziu.
Madame de Ventadour și-a continuat poziția de guvernantă regală până în 1717, când noul suveran a fost considerat destul de mare pentru a fi crescut de bărbați, fiind predat unui guvernator de sex masculin, François de Neufville, duce de Villeroy, care a fost prietenul și iubitul doamnei de Ventadour. Soțul ei a murit în același an, iar femeia și-a reluat locul ca doamnă de onoare al Elisabetei Charlotte, Ducesă de Orléans, văduva lui Philippe al Franței, singurul frate al lui Ludovic al XIV-lea.
În 1721, a fost numită guvernantă a miresei regelui, micuța Mariana Victoria a Spaniei, care sosise în Franța la vârsta de trei ani pentru a fi crescută ca viitoare regină. Ca guvernantă a Infantei, Charlotte se subordona Mariei Anne de Bourbon, fiica cea mare recunoscută a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a metresei sale, Louise de la Vallière. Poziția guvernantei a fost însă desființată în 1725, când Mariana Victoria a fost trimisă înapoi în Spania.
Între 1727 și 1735, femeia a devenit din nou guvernantă regală, de această dată pentru copiii fostului său protejat, acum regele Ludovic al XV-lea, ale cărui fiice gemene se născuseră în 1727.
Destoinica doamnă care a crescut copiii regali s-a retras din activitate în favoarea nepoatei sale în 1735 și a murit pe 3 mai 1744, la vârsta de 90 de ani, la Château de Glatigny, reședința ei din Versailles.
