
Margaret Mitchell s-a născut pe 8 noiembrie 1900, în Atlanta, într-o familie bogată și activă din punct de vedere politic. Tatăl ei, Eugene Muse Mitchell, era avocat, iar mama ei, Mary Isabel “Maybelle” Stephens, a fost o susținătoare a dreptului la vot al femeilor.
La vârsta de 14 ani, copila a intrat la Washington Seminar, un colegiu pentru fete, și patru ani mai târziu s-a înscris la cursul superior de medicină de la Smith College din Massachusetts, dar și-a întrerupt studiile la moartea mamei.
Întoarsă la Atlanta, Margaret s-a căsătorit, în 1922, cu Berrien Kinnard Upshaw, dar mariajul a fost un eșec și soțul i-a redat libertatea atât de necesară pentru planurile ei literare.


În anii ’20, Margaret a colaborat cu Journal Sunday Magazine, unde scria articole foarte apreciate despre aproape orice subiect, de la modă la portrete ale generalilor din Războiul Civil, de la subiecte mondene la cele istorice și a devenit celebră dupa ce i-a luat un interviu memorabil actorului Rudolph Valentino.
În 1926, s-a căsătorit cu John Marsh, un agent publicitar, și a abandonat munca de jurnalistă pentru a se dedica scrisului. În același an a început să lucreze la o biografie ficțională a unei femei din era Războiului Civil, Pansy O’Hara, care a fost baza romanului datorită căruia Margaret a devenit celebră în întreaga lume, “Pe aripile vântului”.

După șase ani, pe 30 iunie 1936, cartea a văzut lumina tiparului, eroina model a romanului pregătitor, Pansy O’Hara, devenind celebra Scarlett O’Hara.
Povestea cărții a fost relatată astfel de presa internațională:
“Sunt douăzeci de ani de atunci… O tânără studentă, absolventă a Universității din Northampton, primea diplomă de profesoară. Când a fost întrebată unde ar vrea să capete o catedră, ea a răspuns că e născută în Atlanta și că ar voi să se înapoieze în orașul natal. Se numea Margaret Mitchell, și se trăgea dintr-o veche familie din sudul Statelor Unite, una din acele familii care n-au uitat încă înfrângerea suferită în timpul Războiului de secesiune.
În 1864, la Atlanta s-a petrecut unul din cele mai tragice episoade ale acelui război. Bunicii lui Margaret Mitchell au trăit toate crâncenele episoade ale asediului orașului și copila a fost legănată de povestirile celor doi bătrâni, precum și de cele ale fratelui ei, Stephens, îndrăgostit de istoria țării sale. Numită în postul pe care îl râvnise, tânăra fată își petrecea orele libere scriind nuvele pe care le publica sub numele de Peggy Mitchell. Apoi s-a căsătorit și a neglijat literatura, ocupându-se, împreună cu Bessie, credincioasa ei servitoare, de casa încântătoare pe care o închiriase soțul ei.
„Fericirea ei era desăvârșită când, în 1926, s-a îmbolnăvit grav. A suferit luni întregi, în cursul cărora povestirile pe care le auzise în copilărie au năpădit-o din nou. Puțin câte puțin, pe marginea amintirilor, Margaret și-a închipui o poveste ale cărei principale episoade erau situate în decorurile Atlantei și împrejurimilor ei…
După ce a început să scrie, singurătatea a apăsat-o mai puțin, pentru că a trăit într-o lume imaginară, plină de simțăminte mari, nobile, de eroi romantici, de tinere fete gata să jertfească totul pe altarul iubirii lor și al cauzei Georgiei, căci în cartea care abia se plăsmuia, dramele individuale se amestecau cu marea dramă a războiului de secesiune.
S-a întâmplat însă ca boala să o paralizeze pe tânăra femeie și să nu-i mai dea răgaz să scrie. Când, în sfârșit, și-a redobândit sănătatea, Margaret Mitchell și-a părăsit vechiul tovarăș de mizerie, romanul care a ajutat-o atât de bine să îndure suferința.
Din când în când, totuși, a reînceput să scrie, adăugând câteva pagini până ce într-o zi, în 1936, a scris cuvântul „Sfârșit” pe ultima pagină și a pus apoi manuscrisul într-un sertar. Soțul lui Margaret Mitchell și-a dat seama că acea carte nu era un simplu derivat al maladiei. Ca să fie sigur, într-o bună zi a scos manuscrisul din ascunzișul său și l-a trimis editorului MacMillan.
După câteva săptămâni, în fața bungalowului se oprește o limuzină uriașă. Domnul din mașină îi spune bătrânei Bessie:
– Anunță-mă, te rog: d. H. S. Latham, vicepreședinte al companiei MacMillan.
Dând ochii cu Margaret Mitchell, d. Latham declară că a ținut să aducă personal contractul de editare pentru cartea ei care, e convins, va fi succesul anului. Tânăra femeie șovăie o clipă să pună mâna pe foaia de hârtie imprimată și abia la sosirea soțului ei consimte să-și învingă scrupulele.
…Două luni mai târziu, cartea este tipărită și obține, de la început, un succes neobișnuit. Susținut de o publicitate imensă, romanul este vândut, chiar în ziua lansării, în 50.000 de exemplare. La sfârșitul anului 1936, mai bine de un milion de volume sunt distribuite în Statele Unite.
În fiecare ceas, Margaret Mitchell primește o nouă telegramă: solicitări cu tot felul cereri de colaborare, oferte de traducere în suedeză, în norvegiană, în daneză, în italiană, în franceză, în germană, în fineză, în cehă, în ungară, în spaniolă, în japoneză.
Margaret Mitchell obține numeroase premii literare ca „Pullitzer“, premiul Asociației Librarilor, și altele. Cinematograful intră atunci în scenă. Majoritatea marilor case de filme fac oferte miraculoase. În cele din urmă, una din ele reușește să cumpere drepturile. Dar liniștita Margaret nu este decât la începutul buclucurilor…
Iată că o sumedenie de admiratori fanatici veniți din toate statele o asaltează. Se instituie, în Atlanta, turnee de autobuze menite să înfățișeze turiștilor locurile unde se desfășoară acțiunea romanului. Apoi, presa cu indiscrețiile ei: într-o zi, anunță divorțul lui Margaret Mitchell, a doua zi, scrie că și-ar fi cumpărat cea mai frumoasă proprietate din Georgia ca să scrie acolo viitoarea carte.
Adevărul este că nu mai are vreme să scrie un rând.
– De doi ani de zile, mărturisește ea, nu mai am o clipă pentru mine. Cum era să-mi închipui că publicarea uni roman poate aduce atâtea complicații? Nu mai pot să ies din casă fără să fiu asaltată de amatorii de autografe, de fanatici care-mi pun întrebările cele mai absurde cu privire la eroii mei.
În sfârșit, la 15 decembrie, filmul a fost prezentat. Întoarsă acasă de la premieră, Margaret Mitchell era convinsă că scăpase în sfârșit și că va putea să reia existența liniștită de altădată. Se înșela: cititorii cer acum o urmare a romanului, producătorii o imploră să scrie un nou memoriu cu alte episoade ale Războiului de Secesiune… Și ea se întreabă dacă va mai regăsi vreodată liniștea și pacea…”
*** Cinema, mai 1940
La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, scriitoarea s-a alăturat organizației Crucea Roșie, în 1943 a înființat Recreation Room pentru soldații din Piedmont Park, iar după încheierea războiului s-a întors acasă hotărâtă să reînceapă să scrie.

Margaret Mitchell a murit la doar 48 de ani, ca urmare a unui accident de mașină. În seara de 11 august 1949, în Atlanta, un taximetrist beat, aflat pe contrasens, nu i-a văzut pe Margaret și pe soțul său, care tocmai traversau strada. Impactul a fost foarte puternic, iar scriitoarea s-a stins din viață pe 16 august 1949, după ce stătuse cinci zile în comă profundă.

Cartea “Pe aripile vântului” a fost publicată pentru prima oară în România în 1940, la Editura Națională Ciornei, în traducerea lui Mary Polihroniade, și reeditată în 1970 de Editura Univers, în colecția Romanul secolului XX. Inițial, autoarea a numit romanul “Tomorrow is Another Day”, ultima replică a romanului, iar acest titlu a fost interpretat ca o metaforă a schimbării stilului de viață din Sud înaintea Războiului civil.
Premiera filmului regizat de Victor Fleming a avut loc pe 15 decembrie 1939. Producția a primit zece premii Oscar, un record deținut timp de douăzeci de ani, s-a situat pe locul al IV-lea în lista “100 de ani…100 de filme”, iar actorii care au interpretat rolurile principale, Vivien Leigh, Clark Gable, Olivia de Havilland, Leslie Howard și Hattie McDaniel au fost mult timp identificați doar cu acest film.
Niculina Panghe / November 8, 2021
Ce poti sa spui sau ce cuvinte sa folosesti pentru un roman perfect? Sau cu ce sa il compari? Sau cum sa incerci macar sa faci o analiza a acestui roman minunat, sau a filmului care a urmat scriiturii superbe. Ce sa spui despre acest film? Ca este perfect. Ca a fost magistral interpretat. Ca a fost premiat asa cum a meritat. Ca a fost, este si va fi unul dintre cele mai iubite filme. Cum sa indraznesti sa spui ceva despre Margaret Mitchell? Cum sa indraznesti sa caracterizezi personajele sale. Sau cum sa descrii perfectiunea de interpretare a personajelor ei in film. Nu exista cuvinte. Avem o bogatie minunata care nu poate fi descrisa.
/