HomeMonarhia în RomâniaMaria, cea mai frumoasă dintre regine

Maria, cea mai frumoasă dintre regine

Carol al II-lea
DS TW

Maria, cea mai frumoasă dintre Regine — arătare purtând în măreţie graţia înaltă a zânelor din împărăţiile zăpezii şi heraldica înfăţişare a domniţelor bizantine — a ştiut să însufleţească din prinos de inspiraţie pură artele în care luminează ctitorind.

Scriitoare şi pictoriţă, întotdeauna păstrând semnul coroanei pe frunte — înconjurată de potirele heraldice ale maldărelor de lalele — sau între ramuri de măr înflorit, rămâne icoana visului, într-o voievodală frumuseţe. În fiecare gest înflorind o mişcare sobră de statuie, cu graţia severă şi firească, impunând fără cuvinte admiraţia şi respectul.

Minunată făurire a rasei, dovada desăvârşrii ce creşte în adevărata nobleţe — stăpânind ritmul unui destin ce a ştiut să înainteze izbânditor in paginile mari ale istoriei universale cum şi în cronica reîntregirei noastre — Regina îşi are strană ctitorească şi tron făurit cu nestematele gândului şi pe târâmurile împărăţiei veşnicelor arte, unde a făurit un stil şi îşi răsfrânge chipul sufletesc în nesfârşită misterioasă duioşie peste apa veacurilor.

Răsădirea mlădiţei gingaşe din ţinuturi ce păreau îndepărtate ca o legendă de basm s-a dovedit purtătoarea unui har plin de voinţă dârză, dar şi de fermecătoare graţie — însuşiri născute, iar nu făcute — la a căror vădire nu se poate răspunde întotdeauna decât prin îngenunchiată închinare.

Principesa Ileana

Paginile de literatură se împletesc într-o falnică trăire a visului. Un suflu de baladă adie din lumea zânelor, deasupra pajiştei în care îşi făurea ţara, cu castele a căror bogăţie rămâne întrupată în nesfârşite alei de flori, între troiţele credinţei străvechi şi acele urne de pământ trandafiriu prin flacără — din care a înfăptuit decor.

Slovă înaripată ce a trecut cu toate cărţile Măriei Sale, ca stoluri albe peste hotare, iar acum va fi mai cinstită în citire chiar de noi, supuşii. Însemnări câte au trăit strălucitor sub arcadele voit senine ale frunţii — reculegeri înfiorate de suavă fantezie. Pagini păstrând în limpezime de piatră preţioasă înfăţişarea ţării prin cumpăna ceasurilor eroice de dureri şi nădejdi — alături de fioriturile vrăjite ale unui descântec purtând alegorii simbolice întocmai unui vis din nopţi de vară.

În poveştile româneşti, poporul a închipuit crăiese ziua împlinind îndatoririle de stăpâne ale plaiurilor pământene, iar în nopţile cu lună pornind spre grădinile de cleştar ale închipuirii unde rămâneau tot domniţe măiastre. În literatură Regina Maria a rămas tot în odăjdii de domniţă, fie că scria întâmplări trăite ca stăpână peste muritori, fie că inspiraţia îi dăruia aripi străvezii cu care tot ca Domniţă trecea spre poveste.

O asemenea vieţuire nu are vârstă şi zadarnic ai încerca să o numeri în ani când amintirea zboară ca ieri deasupra timpului şi rămâne în clipa de faţă cu toate că începe tradiţional cu vorbele „a fost odată“…

Au fost, şi le revăd acuma, acele mari viziuni picturale prin care Domniţa aducea la înfiinţarea Tinerimei artistice numele Său între zugrăviri mistice. Erau ramuri de crini bătuţi cu diamantele înrourării, printre care se întrevedeau cruci regeşti, acele cruci atât de personale şi de heraldice în misticism. Erau apoi mărăcini ai bărăganurilor noastre, cu floarea lor de ametist, cu spinii lor dantelaţi, printre care îşi făcea urzeală un păienjeniş înlăcrimat — şi lângă trâmbiţele de argint ale crinilor pluteau, ivindu-se din ceţuri carpatine, brânduşele palide ca mâini deschise către ceruri…

E foarte greu să străbaţi prin înfăptuirile de artă când deasupra năzuinţelor şi neîncrederii câte se frământă în sufletul creator mai porţi — pentru mulţimea neîncrezătoare — faima numelui ilustru şi a rangului înalt. Orice laudă pare o linguşire, lumina meritului e răsfrântă de gloria rangului. Să fie oare aceasta descurajarea ce a desprins prea timpuriu din mâinile Domneşti pensula ce purta în culoare sângele fiorilor?

Că această regină a inspirat arta românească rămâne însă netăgăduit.

A adus pentru sculptură cunoaşterea acelor horbote de piatră pe care o au capitelurile bizantine, a făcut să fie preţuite icoanele cărora le da cinstire, aducând prin aceste simţăminte premergere unei renaşteri, întru înţelegerea acelor stâlpi răsuciţi în ghirlande pe care îi păstrează pridvoarelor Hurezului şi ale ctitoriilor din primăvara arhitecturei noastre.

Revăd acele seri de cetire, când majestuoasă şi blândă asculta un vers sau punea întrebări îndemnând spre munca scrisului… Nu uit reculegerea pe care o purta cu o cucernicie de rugăciune muzicii… Şi o întrezăresc prin toate sălile de expoziţie pe unde a purtat darnică încurajarea de frumos.

O plutire lină întocmai ca mlădierea unei albe lebede trecând pe luciul de argint al vremilor — şi o mână purtând chivotul darurilor sfinte — se înalţă şi acuma dintre crinii câţi aplecându-se îşi revarsă rouă, în pâlpâitoare apoteoză de raze, printre crucile Reginei, din grădina veşniciilor, care desigur seamănă şi cu albastrul Carpaţilor şi cu ţărmul de argint al mării.

Adrian Maniu (Universul, 1938)

DS TW
No comments

leave a comment