Într-o scurtă autobiografie, Cehov nota: „M-am născut la Taganrog, în 1860 (17 Ianuarie). În 1878, mi-am isprăvit studiile la Facultatea de Medicină a Universităţii de la Moscova. În 1888, am primit premiul literar «Puşkin». În 1890, am făcut o călătorie la insula Sahalin şi m-am reîntors cu vaporul. În 1891, am făcut o călătorie prin Europa, unde am mâncat stridii şi am băut un vin excelent… Am început să scriu în 1879, la revista umoristică «Greierul». Culegerile mele de nuvele poartă titlurile: «Poveşti diferite», «În amurg», «Oameni ursuzi», etc. şi o nuvelă mai mare cu titlul «Duelul». Am păcătuit şi în genul dramatic, deşi mult mai puţin… Povestirile mele au fost traduse în toate limbile lumii…»
Anton Cehov provenea dintr-o familie de ţărani. Bunicii lui erau ţărani, după unii biografi, şerbi. Tatăl nu mai era nici ţăran, nici şerb, ci negustor de vite, ceea ce înseamnă că dispunea de fond de rulment… Îşi vindea vitele pe pieţele din Moscova, Harkov, Taganrog… Alţi biografi afirmă că tatăl lui Cehov ar fi lucrat în tinereţe ca lucrător la o fabrică de zahăr.
Mai târziu, a deschis o băcănie la Taganrog şi s-a însurat cu fiica unui negustor de textile. Oricum ar fi, copilăria lui Cehov n-a fost veselă. De câte ori şi-o amintea, spunea «În copilărie, n-am cunoscut copilăria…»
Primii ani de şcoală au fost grei şi întunecaţi. Potrivindu-se sfaturilor unor târgoveţi avuţi, nişte negustori greci, băcanul Pavel Cehov îşi înscrise fiul la o şcoală grecească. Profesorul, grec şi el, era aspru şi nerăbdător. Pedepsele corporale constituiau o «metodă pedagogică» curentă. Peste doi ani, micul Anton se înscrise la liceul clasic din localitate.
Niciun profesor n-a păstrat amintirea «elevului excepţional» Anton Cehov. Autorul nostru n-a fost nicicând premiant. Într-o clasă de 23 de elevi, el ocupa locul al unsprezecelea. «Aurea mediocritas…» Elevul mediocru avea însă o pasiune ascunsă. Scria.
Între 15 și 17 ani, se simţea îndeosebi atras de teatru. E autorul necunoscut al dramei «Copii fără tată» şi al vodevilului «O găină nu cotcodăceşte din nimic».
Tânărul Cehov mai avea şi un viciu – lectura. Adora romanele lui Spielhagen şi ale lui Victor Hugo, era un pasionat al teatrului şi poeziei dramatice. În 1879, liceul îi conferă o diplomă de absolvire în care găsim următoarea caracteristică: un elev cu puţin peste nivelul mijlociu.
«Nu aveam, în general, decât o vagă idee a ceea ce înseamnă alegerea unei facultăţi şi am ales medicina din pricini pe care le-am uitat. Totuşi nu mi-a părut rău niciodată de această alegere», îi mărturisea Cehov unui prieten.
După terminarea studiilor, tânărul doctor începu să-şi exerciteze profesia. Petrecu câtva timp în provincie, în calitate de medic de plasă. Cehov le spunea intimilor: «E neîndoios că studiile mele medicale au exercitat o influenţă serioasă asupra întregii mele activităţi literare; ele au lărgit, într-un mod considerabil, orizontul observaţiunilor mele, mi-au îmbogăţit cunoştinţele şi mi-au furnizat date ale căror valoare adevărată nu poate fi înţeleasă decât de către acei care sunt ei înşişi, ca şi mine, medici… ».
Fiind student în anul întâi de medicină, Cehov scrisese prima dintre povestirile lui care a fost tipărită într-o gazetă, şi anume: «Scrisoarea unui moşier de pe Don către un savant, vecinul său».
În 1901, Academia de Ştiinţe l-a ales membru de onoare al Secţiei de Litere. Iată-l pe doctorul de la ţară, academician. În acelaşi an, s-a căsătorit cu o actriţă a Teatrului de Artă din Moscova, frumoasa şi talentata Olga Knipper.
Ce a fost această căsătorie? Părerile sunt contradictorii. Majoritatea celor care au trăit în apropierea lui afirmă că a iubit cu pasiune pe talentata actriţă şi că insista ca ea să nu părăsească teatrul. Cei trei ani de căsnicie au fost însă şi anii bolii lui Cehov, ani pe care i-a petrecut mai mult singur, trăind în vila lui albă din Autka (Crimeea), în apropierea Yaltei.
Din amintirile lui Konstantin Stanislawsky, se desprinde extraordinara tandreţă a lui Cehov pentru Olga Knipper. Îi făcuse curte câţiva ani. Proiecta această căsătorie dar… Stanislawsky povesteşte şi felul în care a decurs nunta. Cehov îl însărcinase pe actorul A. L. Vişnevsky să organizeze un dineu de gală şi-l rugase să invite, afară de trupa Teatrului de Artă, şi pe rudele lui şi rudele Olgăi Knipper, ceea ce păruse oarecum ciudat. Totuşi, fiindcă se zvonise ceva despre o logodnă, toţi cei poftiţi se grăbiră să primească invitaţia.
La ora cuvenită, toată lumea se afla adunată în marea sală a restaurantului, în afară de Cehov şi de Olga Knipper. Invitaţii aşteptau înfometaţi, îngrijoraţi, neînţelegând nimic. În cele din urmă, Vişnevsky este înştiinţat că Cehov a plecat cu Olga Knipper la biserică să se cunune, iar după cununie vor pleca la gară, spre Samara…
Masa de gală fusese pregătită înadins pentru a întruni pe toţi cei care, prin participarea lor, ar fi răpit nunţii lui Cehov caracterul ei intim şi secret.
Anii care urmară i-au adus lui Cehov celebritatea. Era unanim apreciat, iubit, admirat. Doamnele din marea aristocrație îl socoteau «la modă» și-l proslăveau. Casa albă din Autka începea să se mobileze, mica grădină începea să dea umbră și roade.
Olga Knipper se îmbolnăvi grav, trebui să fie operată şi zile de-a rândul pluti între viaţă şi moarte. Cehov nu se depărta de lângă patul bolnavei. Artiştii Teatrului de Artă făceau de gardă, pe rând, la căpătâiul colegei lor. Când se însănătoşi Olga, Anton Cehov nu mai era decât o umbră. Şederea la Moscova îi fusese fatală.
Perechea plecă la Nisa, dar tuberculoza pulmonară de care suferea scriitorul nu mai putea fi vindecată. Anii 1903 – 1904 au fost cei mai grei. Moartea intrase în căsuţa albă din Munţii Crimeii…
Şi Cehov, care nu se temea de sfârşit, a socotit necesar să fugă. A părăsit Autka, pădurile Crimeii, munţii, pentru a se refugia în munţii şi pădurile Schwarzwald-ului, într-un hotel de altitudine, mai bine zis un sanatoriu, la Badenweiler. În noaptea de 15 iulie 1904 (8 iulie pe stil vechi), s-a trezit acoperit de sudoare. Îi e rău, foarte rău… Începe să tuşească, să scuipe sânge. Pe urmă, trecuse de miezul nopţii, începe să delireze.
Spre ziuă, îşi revine, palid şi conştient, și îi spune soţiei sale care-i pune o pungă de gheaţă pe piept – şi cuvintele lui sunt luminate de un zâmbet melancolic: «Nu se pune gheaţă pe o inimă pustie…» Ultimul lui cuvânt a fost: «Mor…».
Avea patruzeci şi patru de ani…”
*** Sorana Gurian, Revista Fundaţiilor Regale, august 1946
După moartea scriitorului, Olga Knipper-Cehova a lucrat la Teatrul de Artă din Moscova pentru tot restul vieții. Actrița s-a stins din viață pe 22 martie 1959, la vârsta de 90 de ani.
