În pasionanta aventură a descifrării hieroglifelor, prima şi poate cea mai importantă etapă o constituie data de 27 septembrie 1822, care marchează dezlegarea scrisului egiptean de pe piatra de la Rosetta de către savantul francez Jean-François Champollion.
Povestea a început însă pe 15 iulie 1799, când un ofiţer din corpul expediţionar francez în Egipt de sub comanda generalului Napoleon Bonaparte, un anume Pierre-François Bouchard, a remarcat printre materialele scoase la iveală cu ocazia unor lucrări de fortificaţie ce se făceau în satul Rashid din Delta Nilului (Rosetta) o piatră cu un aspect surprinzător.
Era din bazalt negru, de formă aproximativ dreptunghiulară, ştirbită la cele două colțuri superioare şi la colțul inferior drept și avea pe una dintre feţe inscripţii în trei scrieri diferite: prima în misterioasele hieroglife ale vechiului Egipt, ultima în caractere greceşti obişnuite, iar mai târziu s-a constatat că inscripţia intermediară era în caractere demotice, o formă cursivă şi simplificată a scrierii hieroglifice folosită în epoca ptolemeică (sec. IV – I înainte de Christos).
Bouchard s-a gândit că se află în fața unui singur text scris în trei versiuni, din care una (cea greacă), fiind într-o limbă cunoscută, ar putea servi la descifrarea celorlalte două. Piatra a fost transportată la Institutul Național din Cairo, de curând înfiinţat, și a stârnit un mare interes în rândul oamenilor de ştiinţă care însoţeau corpul expediţionar francez.
Bonaparte personal a ordonat efectuarea unor copii pe hârtie, pentru a fi trimise celor mai renumiţi specialişti din Europa. După victoriile engleze din Egipt încheiate prin Tratatul de capitulaţii din anul 1801, în virtutea unei clauze a acestuia, piatra de la Rosetta și alte antichităţi egiptene au fost predate Angliei, unde se află şi astăzi, printre colecţiile prestigiosului British Museum.
A urmat, în 1802, traducerea textului grecesc, precum şi primele încercări (nereușite) de descifrare a inscripţiei demotice. Interesul lumii ştiinţifice pentru piatra de la Rosetta creştea pe măsură ce tentativele de descifrare rămâneau zadarnice. Nicăieri însă acest interes nu era mai viu decât în Franţa, unde faimoasa piatră era considerată o descoperire naţională care contribuia la prestigiul lui Bonaparte.
Fascinaţia produsă de piatra de la Rosetta a aprins imaginaţia multor tineri francezi. Printre aceştia se număra şi Jean-François Champollion, un elev din Figeac, orăşel din sudul Franţei, care, în anul încoronării ca împărat a lui Napoleon (1804) împlinea 14 ani.
Se pare că în acea perioadă a decis să devină istoric, ca şi fratele său mai mare cu 12 ani, Jean-JacquesChampollion, și să se specializeze în egiptologie pentru a dezlega enigma pietrei de la Rosetta.
Tânărul a învățat limba coptă, adică limba vorbită de descendenţii creştini ai vechilor egipteni, convins fiind că numai necunoaşterea acestei limbi făcea ca savanţii să bată pasul pe loc. Într-adevăr, deşi englezul Thomas Young izbutise prin anii 1814 – 1815 să citească numele Ptolemeu cuprins în cartuşele textului hieroglific de la Rosetta, precum şi numele Cleopatra în cartuşele unei alte inscripţii (de pe obeliscul din Philae), stabilind că hieroglifele reprezentau în cea mai mare măsură semne fonetice şi alcătuind chiar rudimentele unui alfabet, totuşi descifrarea celor două texte egiptene de pe piatra de la Rosetta, cel hieroglific şi cel demotic, nu înregistra nici un progres.
Astfel stând lucrurile, este lesne de înţeles uimirea stârnită la Academia de ştiinţe franceze când, în şedinţa din 27 septembrie 1822, tânărul şi necunoscutul profesor de istorie J. F. Champollion şi-a citit scurta comunicare intitulată “Scrisoare domnului Dacier asupra hieroglifelor fonetice”, în care expunea principiile întregii descifrări.
Cheia dezlegării s-a dovedit a fi, în afară de descifrarea numelor de persoane, cunoaşterea limbii copte, care i-a permis lui Champollion să deducă valorile fonetice ale unui mare număr de semne silabice şi să citească corect multe din ideogramele a căror semnificaţie îi era cunoscută prin textul grecesc.
Până la moartea lui prematură, survenită după zece ani de la momentul comunicării din 1822, Champollion a descifrat un mare număr de texte hieroglifice, a redactat catalogul Muzeului Egiptean de la Luvru, al cărui conservator fusese numit, şi a formulat un sistem complet şi coerent de descifrare şi chiar de gramatică egipteană, care a constituit baza tuturor lucrărilor ulterioare de egiptologie.
Cât priveşte conţinutul inscripţiei de pe piatra de la Rosetta, era vorba despre un decret al marelui sfat al preoţilor egipteni adunaţi la Memphis în anul 196 înainte de Christos. În text sunt enumerate onorurile ce urmau a fi aduse regelui Ptolemeu V Epiphanes cu prilejul comemorării unui an de la încoronare: sporirea ceremoniilor din temple «în cinstea lui Faraon, nemuritorul», ridicarea de statui cu chipul regelui şi executarea unor efigii în aur care să fie aşezate în chivote, celebrarea anuală a
aniversării zilei sale de naştere şi a aceleia a încoronării.
Mai interesant însă pentru istorie decât înşiruirea gesturilor la care erau îndemnați preoţii egipteni a fost considerat a fi ultimul şi în aparenţă cel mai neînsemnat paragraf al textului, care prevedea: “copierea prezentului decret pe cale de bazalt în scrierea vorbirii zeilor (hieroglifele), în scrierea cărţilor (scrierea demotică) şi în scrierea grecilor”.
Pierre-François Bouchard, ofițerul care a găsit piatra de la Rosetta, s-a stins din viață pe 5 august 1822, cu o lună înainte de comunicarea lui Champollion, fără să fi apucat să afle că descoperirea sa a dus la descifrarea scrierii antice egiptene.
Champollion a făcut două expediții în Egipt, după ultima dintre ele fiind numit profesor la catedra de istorie și arheologie egipteană de la Collège de France, ce fusese special creată pentru el printr-un decret al regelui Ludovic Filip, la începutul lui martie 1831.
Egiptologul a susținut doar trei prelegeri înainte ca starea de sănătate să-l facă să renunțe la cariera didactică. Epuizat din cauza cercetărilor, mai ales al celor pe care le făcuse în ultima călătorie științifică, s-a stins din viață în urma unui accident vascular cerebral la Paris, pe 4 martie 1832, la vârsta de 41 de ani.
Trupul său a fost depus în cimitirul Père Lachaise, mormântul fiindu-i străjuit de un obelisc simplu și de o lespede de piatră pe care scrie: “Ici repose Jean-François Champollion, né à Figeac dept. du Lot le 23 décembre 1790, décédé à Paris le 4 mars 1832”.
