Vestitele pachetomate (easy-box-uri) care s-au înmulțit în marile orașe din România în ultimii 10 ani au o istorie de peste… 100 de ani.
Primul automat modern funcționa cu monede și a fost introdus la Londra, la începutul anilor 1880, pentru a distribui cărți poștale. Aparatul a fost inventat de Percival Everitt în 1883 și a devenit foarte răspândit mai ales în gări și oficii poștale, clienții putând cumpăra vederi, plicuri și hârtie pentru scrisori. În 1887, în Anglia a fost fondată societatea The Sweetmeat Automatic Delivery, care se ocupa exclusiv de instalarea și întreținerea acestor minuni ale tehnicii.
Ideea a luat avânt în întreaga Europă, iar în 1893, Stollwerck, un producător german de ciocolată, își vindea produsele în nu mai puțin de 15.000 de automate, în timp ce alte companii vindeau țigări, chibrituri, gumă de mestecat și produse de igienă prin intermediul acestor aparate miraculoase.
În 1929, o băcănie din Londra a făcut următorul pas: a instalat niște cutii pe care clienții le puteau folosi când magazinul era închis pentru a-și procura legume proaspete.
În Statele Unite, mașinăriile de același tip erau atât de apreciate, încât în 1933 s-a deschis un magazin (cu patru etaje și zeci de galerii) aproape complet automatizat.
De mare succes în perioada intebelică au fost și automatele cu produse alimentare. La București, primul a fost adus în 1930, fiind instalat pe Calea Victoriei. Aparatul era operat de societatea anonimă „Bufetul automat” reprezentată de domnii S. Strosel şi S. Seni și era folosit de sute de curioși în fiecare zi, pentru că lumea era fascinată de tehnologia inovatoare. Un singur inconvenient aveau mașinăriile: aveau nevoie și de un vânzător, care să schimbe banii clienților în fisele cu care funcționau.
„Capitala are de câtva timp un nou divertisment. Pe Calea Victoriei s-a deschis un bufet automat garnisit cu tot ce vă pofteşte inima: sanwich, şpriţ, flori, whisky, ţigări, prăjituri și şvarț. De dimineaţă de la şase şi până târziu după miezul nopţii lumea se perindă în faţa galantarelor automate, iar casieriţele însărcinate cu transformarea banilor în jetoane nu mai prididesc cu schimbul. Când la interval de nu ştiu câte ore se schimbă, cad epuizate de oboseală, asemeni candidaţilor la campionatul de dans.
La intrare, un groom minuscul şi îmbrăcat în roşu, parcă-i o floare strivită de furtună de furtuna vizitatorilor care dau năvală. Această afluenţă a publicului nedumireşte multa lume. Argumentul economiei nu poate fi invocat, din moment ce bugetul automat nu-ţi oferă mai ieftin ca în altă parte delicatesurile sale. Curiozitatea, iarăși, nu este un motiv, deoarece clientela automatului îi este zilnic (și chiar de câteva ori pe zi) fidelă. Atunci?
Cauza cred că trebuie căutată în mentalitatea publicului nostru, un copil mare care a păstrat dragostea pentru jucării. Dacă ar fi să intre într-un restaurant, să se aşeze la masă, să facă comanda şi să mănânce pe îndelete, ar renunţa de bună voie. Bufetul din Calea Victoriei îl atrage însă, îl amuză. Introducerea jetonului în gaură şi servitul automat, însoţit zgomotul de circumstanţă, îl face să petreacă de minune şi îi stimulează chiar pofta de mâncare. Schimbă impresii cu cei dimprejur şi are ce povesti acasă.
Un prieten îmi destăinuia zilele trecute cauza care-l determină să fie un consumator cotidian al bufetului:
— Ai ocazia, mon cher, să faci nişte femei… şi însoţi cuvintele cu un plescăit sonor şi admirativ cum fac negustorii când îşi recomandă marfa. Ca să mă convingă, mă luă de braţ şi mă împinse spre bufetul unde «opera» el. Era o duminică după amiază. Lume, ca la Zece Mai. Prietenul meu se strecură cu abilitate prin mulţime, mă trase după el şi se opri în faţa bufetului cu sandwischuri, lângă o duduie micuţă şi nostimă care se silea să introducă un jeton, şi nu izbutea.
— Îmi permiteţi, i se adresă galant amicul meu lovindu-mă cu cotul, ceea ce semnifica: Priveşte cum o dau gata!
Şi plin de curtoazie introduse un jeton, iar duduia primi sandwichul.
— Acum trebue sa beţi şi un spriţ, continuă teribilul meu prieten, ştiţi, sanwich fără şpriţ e ca nunta fără lăutari!
Comparaţia amicului meu îşi făcu efectul dorit. Duduia se lăsă condusă la «izvorul de şpriţ». După ce a ospătat-o, prietenul meu îi şopti ceva la ureche. Brusc, fata se dădu cu câţiva pași înapoi şi-l fulgeră cu privirea:
— Să-ţi fie ruşine!
— Eu, o să… mă scuzaţi…
— Credeai că dacă-mi dai un şpriţ, am să-ţi cad în braţe. Porcule!
Şi fata se depărta furiosă. Prietenul meu îşi recăpăta curând calmul şi-mi explică:
— Neam prost Ce vrei, dragă, e duminică şi lumea e amestecată!
Dar această mică întâmplare a stăvilit entuziasmul întreprinzător al amicului meu, care-şi luă rămas bun şi plecă.
În faţa bufetului cu prăjituri un tânăr a introdus un jeton. Automatul a început să funcţioneze cu furie, oferindu-i nu o prăjitură – la care avea dreptul – ci o întreagă colecţie. Tânărul, lacom, a întins mâna să culeagă toate prăjiturile, dar automatul pişicher, că d’aia-i automat! – i-a prins mâna şi n-a vrut să i-o mai înapoieze până ce tânărul n-a dat îndărăt toate prăjiturile. Justiția imanentă și-a spus şi aci cuvântul!
În fața unui ghişeu un domn făcea scandal:
— M-am intoxicat ieri cu un sandwich, am să vă dau in judecată!
Un binevoitor îi atrase atenția:
— Degeaba te agiţi, domnule, că n-are cine să te audă. Faci conversaţie cu… automatul?!
După cum vedeţi, bufetul a rezolvat şi chestia reclamaţiilor. Din sălile de sus coboară lume care a vizitat expoziţiile. Se ştie că bieţii artişti nu sunt prea asaltaţi de cumpărători.
— Sunt «fraieri», explică cineva, dacă le venea în gând sa înfiinţeze şi ei un automat, vindeau toată expoziţia. Puneai un jeton şi te trezeai cu un tablou!
Se pare că expozanţii de la «Mozart» s-au sezisat de această sugestie şi că o vor pune în aplicare cât de curând. Cum valul mulţimii devenea din ce în ce mai furios, ameninţând să mă zdrobească, mi-am făcut loc spre ieșire. Din groom-ul de la intrare nu mai rămăsese decât uniforma și tichia…”
*** Rampa, noiembrie 1930
Minunea tehnologică nu a încântat bucureștenii decât vreo șase ani. În februarie 1936, ziarul Universul anunța falimentul societății “Bufetul automat” care opera aparatele din capitală pentru că intrase în incapacitate de plată după ce, cu un an înainte, proprietarii afacerii fuseseră cercetați pentru bancrută frauduloasă.
