Nefertiti, al cărei nume înseamnă „Frumoasa care, iată, vine”, s-a născut în anul 1370 î.Hr și se presupune că a fost fiica lui Ay, care a devenit faraon al Egiptului. O altă ipoteză este că prințesa se numea, de fapt, Tadukhipa, provenea din regatul Mitanni din Asia Anterioară și ar fi fost mai întâi căsătorită cu Amenhotep al III-lea, înainte de a ajunge soția fiului acestuia.
Tânăra a devenit regină a Egiptului în timpul Dinastiei a XVIII-a, fiind „Marea soție” a faraonului Amenhotep al IV-lea, cunoscut mai târziu ca Akhenaten, în vremea marii reforme religioase conduse de soțul ei fiind promovat cultul unic al discului solar, Aten.
Nu se știe cu exactitate când s-a căsătorit cu Amenhotep al IV-lea, dar perechea regală a avut șase fiice: Meritaten, născută în al doilea an al mariajului, Meketaten, născută anul următor, Ankhesenamen sau Ankhesenpaaten, care a devenit soția faraonului Tutankhamon, Neferneferuaten Ta-sherit, Neferneferure și Setepenre.
În al patrulea an al domniei, anul 1346 î.Hr, Amenhotep al IV-lea a început să promoveze cultul lui Aten și a condus o revoluție religioasă în care Nefertiti a avut un rol proeminent. Religia oficială a Egiptului antic a fost schimbată atunci de la cea politeistă la cea henoteistă, care însă nu nega existența altor zeități. Se pare că în acel an a început și construirea noii capitale Akhetaten, în locul cunoscut astăzi ca Amarna. În timpul domniei soțului ei, Nefertiti a exercitat o putere fără precedent până la acel moment, există supoziții că a fost ridicată la poziția de co-regentă și că a avut puteri egale cu cele ale faraonului. Regina este înfățișată pe pereții templelor având aceleași dimensiuni ca regele și chiar slujindu-l singură pe Aten.
În anul al 14-lea al domniei lui Akhenaten, Nefertiti a dispărut brusc din izvoarele istorice și după acea dată nu mai există inscripții despre existența ei. Istoricii au emis diferite ipoteze în legatură cu soarta reginei, una dintre ele fiind că ar fi murit subit, în urma unei epidemii care lovise orașul, sau de moarte naturală. O altă teorie a fost că ar fi căzut în dizgrație, dar împrejurările exacte ale dispariției sale nu sunt cunoscute.
Alți cercetatori cred că Nefertiti și-ar fi schimbat numele, mai întâi în Ankhkheperure Neferneferuaten, apoi în Ankhkheperure Smenkhkare și că ar fi domnit pentru scurtă vreme ca unică suverană, timp în care ar fi încercat să ajungă la o înțelegere cu tabăra preoților zeului Amen. Se pare că regina și-a pregătit cu grijă urmașii: fiica sa, numită Ankhsenamun, și fiul ei vitreg, Tutankhamon, care urmau să preia tronul, au fost educați în spiritul religiei tradiționale a vechilor zei.
Noua pereche regală era tânără și neexperimentată, Ankhesenpaaten a rămas însărcinată cu gemeni, dar cele două fete pe care le-a născut prematur au murit, mumiile lor fiind găsite de arheologul britanic Howard Carter chiar în mormântul faraonului Tutankhamon. După unele teorii, Nefertiti ar fi fost încă în viață în acea perioadă și ar fi avut o mare influență asupra tânărului cuplu regal.
Un timp s-a crezut că una dintre cele două mumii feminine găsite în mormântul KV21 din Valea Regilor ar fi fost corpul lui Nefertiti. Analiza ADN nu a oferit însă suficiente date pentru a face o identificare fără dubiu, dar s-a confirmat că mumia respectivă a fost membră a liniei regale a Dinastiei a XVIII-a. Scanarea CT a relevat că femeia decedată avea aproximativ 45 de ani în momentul morții, iar brațul ei stâng fusese îndoit deasupra pieptului în „poziția reginei”.
Nefertiti a devenit extrem de cunoscută în secolul XX după descoperirea bustului ei, care se afla astăzi la Berlin. Piesa are 48 de centimetri înălțime și este realizată dintr-un nucleu de calcar acoperit cu un strat de stuc pictat. Regina poartă o coroană albastră decorată cu o bandă aurie și un Ureus (cobră regală).
Statueta, care este renumită pentru simetria perfectă și pentru culorile vii, care s-au păstrat remarcabil de bine de-a lungul mileniilor, a fost găsită pe 6 decembrie 1912 de o echipă germană condusă de Ludwig Borchardt în situl Tell el-Amarna, în atelierul sculptorului Thutmose, artistul oficial al curții faraonului egiptean Akhenaton, în ultima parte a domniei acestuia. În conformitate cu legislația epocii, echipei germane de arheologi i s-a fost permis să păstreze jumătate din materialele descoperite în Egipt. Cealaltă jumătate a rămas în posesia egiptenilor. Arbitrul acestui partaj a fost inspectorul pentru antichități al zonei teritoriale căreia îi aparținea Amarna, francezul Gustave Lefebvre. Bustul a fost transportat în capitala Imperiului German în 1913.
Celebra piesă a fost păstrată în diverse locații din Germania, inclusiv în pivnița unei bănci, într-o mină de sare din Merkers-Kieselbach, la Muzeul Dahlem, Muzeul Egiptean din Charlottenburg sau la Muzeul Altes. În prezent, este expusă la Neues Museum din Berlin.
Un articol apărut în vara anului 1929 în ziarul Universul nota:
„Vizita regelui Fuad al Egiptului în Germania, considerată de bun augur pentru viitoarele relații politice și economice dintre acest stat și Egipt, a provocat o anumită îngrijorare în lumea artistică germană. Într-o scrisoare publicată în „Acht Uhr Abendblatt“, semnată de o personalitate de prim rang din mediul literar și artistic, care își păstrează însă anonimatul, este exprimată neliniștea cercurilor artistice germane. Acestea se tem ca nu cumva Ministerul de Externe german să solicite Muzeului din Berlin restituirea către regele Fuad a faimosului bust al reginei Nefertiti, de care Muzeul Kaiser Wilhelm este, pe bună dreptate, atât de mândru.
Între guvernul german și cel egiptean a existat, timp îndelungat, o corespondență diplomatică în legătură cu bustul reginei, fără a se ajunge însă la vreun rezultat concret. Din acest motiv, arheologilor germani li s-a interzis efectuarea de săpături în Egipt, atâta vreme cât regina Nefertiti continua să rămână „în captivitate“.
În cercurile germane se crede că, cu prilejul vizitei regelui Fuad la Berlin, guvernul Reichului va face un gest de curtoazie, oferindu-i acestuia statuia reginei egiptene…”
De-a lungul timpului, au existat multe controverse legate de modul în care Nefertiti a părăsit Egiptul. Unele surse sugerează că Ludwig Borchardt ar fi subevaluat intenționat valoarea statuetei în documentele oficiale pe care le-a întocmit, pentru a reuși să o transporte fără a stârni suspiciuni. Autoritățile egiptene au solicitat în repetate rânduri repatrierea ei, argumentând că a fost exportată ilegal. Cu toate acestea, muzeele germane susțin că dețin legal piesa, conform acordurilor internaționale care erau în vigoare la momentul descoperirii. Bustul nu a părăsit niciodată Germania pentru a fi expus în alte țări. Starea sa fragilă și valoarea inestimabilă au determinat autoritățile muzeale să evite transportul internațional, pentru a preveni orice deteriorare.
