HomeLocuri de povesteNecropole și cimitire faimoase4 noiembrie 1922: Descoperirea mormântului lui Tutankhamon

4 noiembrie 1922: Descoperirea mormântului lui Tutankhamon

Tutankhamon
DS TW

Timp de peste 3.300 de ani nimeni nu s-a încumetat să se atingă de lăcaşul din Valea Regilor, în care odihnea mumia faraonului Tutankhamon. Pe oameni îi oprea teama zvonului transmis din generaţii în generaţii potrivit căruia sumbrul mormânt ar fi străjuit de un înfiorător blestem înscris pe frontispiciul cavoului. Hieroglifele săpate, conform tălmăcirii arheologului Jean Fr. Champollion, conţin imperiosul avertisment: «Aripile morţii vor atinge pe acela care va îndrăzni să tulbure liniştea faraonului».

Dar arheologii egiptologi Howard Carter şi lordul Carnarvon, înfruntând ameninţarea «afuriseniei», au început săpăturile.

carturesti.ro

Tutankhamon a domnit puţin şi a murit tânăr. A fost instalat pe tronul faraonilor când abia împlinea 12 ani şi după alţi șapte ani a murit, într-o zi din ianuarie 1342 înainte de Christos. A fost unul din ultimii suverani ai dinastiei a XVIII-a, tebană (1580—1321 î.Ch.), care a numărat o serie de faraoni vestiţi, cu numele de Tutmes şi de Amenofis, ce au ridicat Egiptul pe cele mai înalte culmi ale expansiunii teritoriale, ale puterii militare şi politice, ale prosperităţii, culturii şi artei.

Tutmes I a cucerit Etiopia. Tutmes al lll-lea a cucerit Siria, a supus oraşele feniciene, a obligat Babilonul, Asiria şi statul hitit să-i plătească tribute. Amenofis al IV-lea Akhenaton este autorul unei celebre reforme religioase care înlocuia politeismul zeilor egipteni cu monoteismul energiei infinite ce dă viaţă lumii, energie simbolizată prin Aton, soarele ce ne trimite lumina şi căldura.

Tutankhamon

Akhenaton a urmărit să slăbească dominaţia politică a marii preoţimi din Teba, adepta zeului Amon, şi a mutat capitala din cuibul vechii aristocraţii în oraşul nou înfiinţat Akhetaton. Dar la moartea lui, marea preoţime a pus iar mâna pe putere; sub presiunea ei, copilul ce a moştenit tronul şi-a schimbat numele din Tutankhaton în Tutankhamon, a părăsit Akhetatonul şi a readus capitala la Teba, a restabilit cultul vechilor zei, în frunte cu Amon, a restaurat toate onorurile şi bogăţiile zeilor şi, bineînţeles, pe cele ale preoţilor.

Victoriile răsunătoare ale armatelor conduse de regii acestei dinastii, bunăstarea ce n-a întârziat să urmeze câştigării de noi ţinuturi şi venituri, măreţia crescândă a Egiptului au sporit vigoarea sentimentelor naţionale, au dat poporului şi artiştilor o nouă forță. Astfel a luat fiinţă o artă care exprima complet şi fidel noua situaţie a Egiptului.

fashiondays.ro

Expresivitatea artistică a vremurilor anterioare a fost depăşite prin apariţia unor linii line în conturul desenelor, seninătăţii portretelor din vremea dinastiilor regatului memfit şi gravităţii triste din vremea dinastiilor regatului mijlociu li s-a adăugat acum căutarea graţiei şi a farmecului. Artiştii care altă dată erau repede satisfăcuţi când schiţau mâinile sau picioarele modelelor acordau acum toată atenţia studiului acestora și astfel apar acum personaje zvelte, pline de eleganţă. Fără a pierde din grandoarea şi nobleţea operelor mai vechi, arta dinastiei a XVIII-a capătă în plus o seducătoare armonie. Ultima etapă a acestei evoluţii a fost îndeplinită în timpul domniei lui Akhenaton. Dacă revoluţia marelui reformator n-a lăsat urme în instituţiile religioase şi politice, a avut o amprentă profundă asupra artei egiptene. Părăsind Teba cu toată curtea, faraonul, deşi neînţeles de majoritatea contemporanilor, a fost urmat cu credinţă în concepţiile lui de artiştii care l-au însoţit.

Cum în timpul domniilor primilor suverani din dinastia a XVIII-a estetica se orienta spre o artă din ce în ce mai rafinată, care urmărea idealizarea şi hieratizarea figurilor, artiştii din Akhetaton au vrut să-și realizeze operele cât mai realist, tratând scenele în care apare faraonul familiar, prezentându-l printre copii, rude, servitor.

După moartea lui Akhenaton şi revenirea la viaţa religioasă a strămoşilor, în atelierele reinstalate la Teba a rămas impregnată puternic influența atonită.

În mormântul lui Tutankhamon, descoperit pe 4 noiembrie 1922 pe Valea Regilor din Egipt, s-au inventariat peste 2.000 de obiecte inspirate din această artă. Mormântul a fost de dimensiuni neînsemnate și lipsit de o intrare monumentală; astfel se explică de ce a scăpat nejefuit de profanatorii care au prădat celelalte morminte regale și că a păstrat, timp de 3.300 ani, fastul şi bogăţia de obiecte de artă cu care se îngropau de obicei faraonii.

Arheologul Howard Carter şi lordul Carnarvon căutau de ani de zile printre mormintele deja cunoscute din lungul întortocheatei văi a regilor. Se apropia expirarea aprobării ce le fusese acordată pentru cercetări și disperaseră de a mai găsi ceva nou crescuse. În dimineaţa zilei de 4 noiembrie 1922, scormonind molozul de la intrarea mormântului lui Ramses al Vl-lea, a ieșit la iveală o treaptă săpată în stâncă, apoi a doua, a treia, în total 16 trepte ce coborau într-un gârlici până la o intrare astupată cu un zid de cărămizi tencuite, pe care se vedeau aplicate sigiliile inspectorilor necropolei regale egiptene și cartușul cu numele lui Tutankhamon.

După înlăturarea acestui zid, a urmat un lung culoar ce cobora în pantă, plin de moloz şi dărâmături.

Curăţirea a durat zile întregi, până s-a ajuns la a doua uşă zidită, purtând aceleaşi peceţi. Camera de după această uşă cuprindea o grămadă fantastică a unui tezaur funerar fabulos: mobile aduse din palatele de la Akhetaton, statui, vase din materiale scumpe, tot felul de cufere, lădiţe şi casete de aur, carete, scaune, fotolii şi paturi lucrate cu mare artă, în care se odihnise faraonul, obiecte de uz zilnic, iar în fundul încăperii erau două mari statui înarmate ce păzeau de-a dreapta şi de-a stânga cea de-a treia uşă zidită.

Demontând cu precauţie zidul, savanţii s-au pomenit în faţa unui imens baldachin de lemn aurit, minunat sculptat, închipuind un fel de capelă (lungă de 5 m, largă de 3 m şi înaltă de 2,50 m) ce ocupa aproape toată încăperea a treia, în întregime pictată în frescă; abia rămâneau 75 cm prin care arheologii s-au putut strecura între acest uimitor tabernacol şi pereţii camerei; acolo au descoperit o uşă scundă, păzită de maiestuoasa statuie a câinelui Anubis, ce comunica în a patra sală, ce cuprindea cele mai valoroase tezaure ale mormântului: aurării, bijuterii, tronul regal al faraonului, cu speteaza de aur masiv sculptat şi pictat, sandalele de aur, armele de aur, pumnale şi arcuri în tocuri somptuoase, statuetele regelui şi ale divinităţilor, bastoane şi cârje cu sculpturi minunate, o flotilă de corăbii, care uşoare de vânătoare şi un alt tabernacol aurit, conţinând mici sarcofage de aur cloasanat, cu măruntaiele mumificate ale faraonului.

Câţiva ani la rând, oamenii de ştiinţă şi artă au lucrat la inventarierea, extragerea şi depunerea la muzeul din Cairo a tuturor obiectelor (peste 2.000) din anticamera mormântului şi din camera Tezaurului, fără a proceda la deschiderea capelei din camera mortuară. Toate acestea au stârnit o senzaţie de neînchipuit în lumea întreagă.

Pe speteaza de aur a tronului, faraonul este reprezentat şezând într-o poziţie foarte degajată, iar soţia lui îl atinge pe umăr cu un gest atât de delicat, încât privitorul se simte irezistibil pătruns de viaţa interioară ce animă personajele, de adevărul intim şi profund pe care-l degajă.

Asemenea scene familiale, intime sunt cizelate sau reliefate pe plăci de aur, pe spetezele aurite și pictate ale celor patru carete de gală foarte luxoase, pe capacele cutiilor de aur sau pe scrinurile aurite; sunt pictate pe panourile cuferelor sau pe paravane. O vedem pe regină la picioarele regelui sau discutând cu el, îl vedem pe rege la vânătoare sau în război, în plină mişcare şi înconjurat de animale săltând în goană sau de mulţimi de oameni ce se agită. În cuferele pictate s-au găsit garderoba costumelor falnice ale faraonului, mănuşi, podoabe, coliere, inele, pandantive, cărăbuşi, amulete…

Abia în 1926 s-a început demontarea minunatelor tăblii aurite ale capelei din camera mortuară. În interior se afla a doua capelă tot din tăblii aurite, cu reliefuri din viaţa faraonului. Urma al treilea paraclis, apoi al patrulea, la fel de minunate. Demontarea a durat 24 de zile. În fine, a apărut sarcofagul săpat într-un singur bloc de cuarţ galben, cu sigiliul şi cartuşul cu numele faraonului şi cu zeiţele protectoare sculptate la colţuri, întinzând mâinile prelungite cu aripi pe pereţii sarcofagului.

Tutankhamon

Capacul sarcofagului era o placă de granit cântărind 1.200 kg. În sarcofag, sub un linţoliu de ţesături scumpe, statuia mare a faraonului culcat, cu toate emblemele lui, era înfăţişată de capacul în lemn şi ghips aurit al sicriului. Ultima coroană de flori naturale depusă de tânăra regină văduvă îşi mai păstra culorile. Dar primul sicriu închidea în el un al doilea, reprezentându-l pe faraon încă mai minunat, în costum de paradă, cu nenumărate incrustaţii de aur şi pietre scumpe.

Al doilea sicriu îl cuprindea pe al treilea, care-l înfăţişa în chip de Osiris, de asemenea cu toate emblemele, de rândul acesta în aur masiv, cântărind mai mult de o tonă. Acest ultim sicriu cuprindea mumia faraonului, ea însăşi învelită în câteva straturi de aur fin cizelate, cântărind 110 kg şi încărcată de bijuterii şi pietre preţioase.

Capul mumiei purta o mare mască de aur, adevărat portret al unui tînăr cu figura fină, cu obrajii rotunzi, cu buzele groase, cu ochii vii, deschişi, strălucitori, cea mai frumoasă mască mortuară din lume. Arta în vremea lui Tutankhamon ajunsese pe cea mai înaltă treaptă a perfecţiunii.

După terminarea explorării şi transportării tezaurului şi mumiei în muzeul din Cairo, lumea a fost alarmată de moartea inexplicabilă survenită într-un interval scurt a câtorva felahi (ţărani egipteni) care săpaseră pământul din mormânt; acestora le urmară curând şi câţiva dintre savanţii care au efectuat cercetările.

La un an după descoperirea tezaurului, adică în anul 1923, a murit şi lordul Carnarvon, cel care condusese şi finanţase lucrările. Gazetarii epocii au căutat explicații: “Oamenii de ştiinţă, hotărâţi să dezvăluie cauzele care au provocat decesele, au început metodic cercetările și au constatat mai întâi că, în scopul păstrării tainelor sacre, preoţii egipteni ar fi impregnat pereţii cu toxine puternice, care se văd apărute sub forma unui praf fin.

Oricine ar veni în atingere cu zidurile sau ar respira aerul îmbâcsit de acest praf toxic ar fi cuprins de o depresiune morală, urmată de o puternică febră, cu variate simptome ale unei boli necunoscute, cu manifestări ciudate. Bolnavul se istoveşte pe picioare şi moare în scurt timp.

Studiind unele cazuri şi făcând nenumărate analize, savanţii au stabilit în mod neîndoielnic că moartea acelora care se apropiaseră de mormântul faraonului provenise din infectarea organismului cu o ciupercă microscopică răspândită în Valea Regilor, unde a fost îngropat Tutankhamon.

Pulberea vânturată prin răscolirea pămîntului săpat, precum și contactul cu obiectele dezgropate provocau infectarea cu această «ciupercă», agentul provocator al bolii, care atacă mai ales ficatul, splina și plămânii. Febra puternică neputând fi combătută, boala se agrava şi organismul extenuat murea…”

DS TW
No comments

leave a comment