Latife Hanim, pe numele real Fatıma-tüz Zehra Latife Uşakîzâde, s-a născut pe 17 iunie 1898 la Smirna (Izmir-ul de astăzi), într-una dintre cele mai importante familii de comercianți turci din oraș, părinții având rădăcini în orașul Ușak, de unde provenea numele neoficial Ușakizâde.
După încheierea studiilor liceale în orașul natal, tânăra a plecat în străinătate pentru a studia Dreptul. Când a revenit acasă, la scurt timp după moartea mamei ei, Războiul de Independență al Turciei se apropia de sfârșit, dar Smirna era sub ocupație grecească. Latife s-a căsătorit cu Kemal Ataturk pe 29 ianuarie 1923.
Scriitorul Nicolae Batzaria (a cărui fascinantă poveste o puteți citi aici) consemna în ziarul Adevărul, în septembrie acel an:
“Publicăm aci cea mai nouă fotografie a lui Mustafa Kemal Paşa şi a tinerei lui soţii, Latifé Hanim, în costumul în care această cadână modernă şi cultă obişnuieşte să iasă pe stradă şi să cutreiere în tovărăşia soţului ei oraşele şi satele Anatoliei. Precum se vede, este o mare deosebire între modul ei de a se îmbrăca și acela al celorlalte cadâne aşa cum le ştiam până acum. S-a dus, a dispărut vălul care acoperea faţa, părul nu mai e complet ascuns. A pierit, de asemenea, larga manta numită feregé şi care tăinuia formele corpului. Dacă Latifé Hanim ar înlocui năframa de pe cap printr-o pălărie, ar înceta cu totul deosebirea dintre dânsa şi oricare femeie din Europa.
De altfel, prin educaţia şi ideile ei, soţia dictatorului turc este o adevărată occidentală. Fiica unuia dintre cei mai bogaţi turci din Smirna, Latifé Hanim a primit o instrucţie aleasă şi îngrijită. Tatăl ei, Uşaki-Zada Muamer Bei, trece drept unul din turcii cei mai culţi şi un om cu pronunţate idei liberale. Aşa se face că, pe cănd Latifé era încă în casa părintească, a primit lecţii din partea celor mai distinşi profesori turci. După aceea a plecat cu tatăl ei de la Smirna şi s-a dus în Europa, întâi la Berlin şi apoi la Londra, unde a stat vreo 5—6 ani, completându-şi studiile şi învăţând temeinic limbile occidentale.
Când s-a înapoiat la Smirna, a găsit oraşul sub ocupaţie grecească. Autorităţile greceşti au arestat-o sub învinuirea de spionaj şi au ţinut-o închisă multă vreme. În închisoare, Latifé Hanim a făcut un jurământ căruia nu-i lipseşte partea romantică şi patriotică. Jură anume să ia de bărbat pe omul care va libera Smirna de greci. Norocul ei a vrut ca liberatorul Smirnei să fie Mustafa Kemal Paşa care, pe lângă reputaţia de general victorios, mai prezintă două avantaje însemnate: era relativ de vârstă tânără şi nu era căsătorit.
După relaţiunile ce mi-au fost date de o persoană la curent cu cele ce s-au petrecut, modul cum s-a celebrat căsătoria tinerilor soți prezintă destulă originalitate şi merită să fie relevat. Tatăl viitoarei soţii a omului căruia Turcia îi datoreşte liberarea de sub ocupaţia străină au organizat într-o zi un ceai la care au invitat pe ofiţerii superiori ce se găseau la Smirna şi pe înalţii funcţionari, fără să-l uite, bineînţeles, pe Mustafa Kemal şi pe muftiu (cel mai înalt funcţionar religios într-o localitate).
Şi Mustafa Kemal, adresându-se muftiului, îi zise: „Fă, te rog, un contract de căsătorie în care să spui că eu iau de soţie pe Latifé Hanim, aci prezentă”. La rândul ei, Latife Hanim s-a grăbit să zică: „Și eu consimt să iau de soţ pe Mustafa Kemal Paşa”. Atât şi nimic mai mult. Nici o ceremonie, nici o pompă, nici un fel de formalități complicate. Ba a mai fost ceva. La mahomedani, în toate actele de căsătorie se prevede și o sumă numită nichiah, pe care bărbatul se angajează să o plătească femeii la caz de divorţ. Şi cu cât e cineva pe o scară socială mai înaltă şi cu o situaţie materială mai bună, cu atâta şi această nichiah este mai mare.
În actul de căsătorie dintre Mustafa Kemal şi Latifé Hanim suma trecută drept garanţie pentru cazul de divorţ a fost cea mai neîsemnată cu putinţă: nu s-au prevăzut decât zece dramuri de argint! Au vrut să arate în felul acesta că eventualitatea unei despărţiri este cu desăvârşire exclusă. De altfel, tinerii însurăţei ţin unul la celălalt cum nu întâlnim în multe căsnicii. Sunt mereu împreună, ea însoţindu-şi soţul în toate călătoriile ce le face prin Asia Mică.
Galerie foto
Trebuie să se mai ştie că Latife Hanim este şi o foarte bună sport-mană, călărind mai ales ca o adevărată amazoană. Aceste calităţi, instrucţia ei aleasă şi talentul pentru desen şi pictură fac dintr-însa o femeie din cele mai distinse. Dacă sunt întrebat cum se prezintă ca fizic, răspund că n-am văzut-o niciodată. Cei ce o cunosc îmi spun însă că e în vârstă de vreo 27 de ani, e mică de statură, are părul castaniu, ochii căprui, o înfăţişare aristocratică şi e foarte vioaie. Aceasta e soţia omului care a scăpat Turcia de la o pieire aproape sigură…”
*** Adevărul, septembrie 1923
În noiembrie același an, presa publică știrea că liderul Turciei și soția sa au fost otrăviți cu o substanță toxică pusă în mâncare de un derviș care se afla în slujba lor, dar că sunt în afara oricărui pericol. Timp de doi ani și jumătate, Latife a simbolizat noua față a femeii musulmane, a fost foarte prezentă în viața publică în rolul de Primă Doamnă și a avut o influență semnificativă în privința reformelor începute în fostul Imperiu Otoman în anii 1920, sprijinind mișcarea de emancipare.
Galerie foto
Multe mărturii arată că relația ei cu Ataturk nu a fost fericită. Cei doi se certau frecvent și au decis să divorțeze pe 5 august 1925. Ziarele anunțau senzaționala știre – primul divorț înregistrat în Turcia vreodată – astfel:
“Cercurile politice atribuie cauzele care au provocat acest divorţ ambiţiei soţiei, care se amestecă chiar în afacerile de guvernare ale ţării
S-a putut afla de la cei din jurul lui motivul: imixtiunea soției în treburile publice. Sobru și sever față de el însuși, se pare că prezidentul a ținut să dea bunul exemplu sacrificând căsnicia lui intereselor statului. Fosta doamnă Kemal Pașa a ținut cu multă discreție să explice și ea cauza acestui divorț senzațional. O face cu distincție și cu stăpânire de sine, care dovedesc tact și inteligență din partea unei femei pe care mulți s-au grăbit s-o trimită la… bucătărie. Într-un interview acordat ziarului „The People“, doamna Latife se consideră o victimă a intereselor de stat. După cum Napoleon a sacrificat pe Josephine liniștii statului, tot așa Mustafa Kemal a dat jertfă căsnicia și soția lui intereselor republicii.
Ea iubește și acum pe fostul soț, a declarat categoric. Nu-i poate reproșa nimic și a făcut totul, a spus doamna Latife, pentru a ajuta pe soțul ei în împlinirea ambițiilor lui personale și a celor în legătură cu statul. Căsnicia lor însă a stat în calea progresului și carierei lui și a fost nevoit s-o desfacă. N-are deloc interes, a subliniat dânsa, de a se plânge de acest tratament. Din contra, pare cu totul fericită că prin acest divorț poate contribui la fericirea soțului ei. Cine l-a făcut pe acesta să creadă că prin divorț va realiza mai repede succesul carierii sale… nu știe.
Un lucru e sigur, a declarat: nu va muri de inimă rea. Va lucra din toate puterile pentru împlinirea destinului ei. Nu există o mai bună liniștire pentru o inimă îndurerată decât munca grea și ea va face totul ce stă în putință pentru țara și semenele ei. Vorbe înțelepte din partea unei femei care este nevoită a-și părăsi căminul la care, orice s-ar zice, a avut partea ei de merit. Plecând cu fruntea sus și cu o resemnare străină de orice ură, doamna Latife dovedește că este de rasă superioară și merită compătimirea sinceră a tuturor femeilor…”
*** Lumea, august 1925
După această dată, mărturiile despre fosta soție a lui Ataturk sunt puține. Se știe doar că Latife Hanım și-a trăit restul zilelor la Izmir și ulterior la Istanbul, aproape complet izolată, evitând orice contact în afara cercului familiei. Nu s-a recăsătorit niciodată, nu și-a publicat amintirile, nu a mai acordat interviuri și a preferat să păstreze tăcerea în privința mariajului cu Kemal. Femeia a murit pe 12 iulie 1975, la vârsta de 77 de ani, ducând în mormânt secretele scurtei ei vieți alături de părintele Turciei moderne.
În 2005, Societatea de Istorie Turcă urma să tipărească jurnalele misterioasei soții „cu excepția celor mai private, ținând cont de dorința familiei ei”, dar, în cele din urmă, moștenitorii fostei Prime Doamne au susținut că au drept de proprietate asupra corespondenței și că nu doresc ca scrisorile și jurnalele să fie publicate.
