Viața lui Barbu Paris Mumuleanu este puțin cunoscută, singura sursă de informații fiind schița biografică scrisă de Ion Heliade Rădulescu și publicată ca prefață la volumul postum al poetului.
Chiar ziua morții lui a rămas necunoscută mult timp, dar istoricii au presupus că s-a întâmplat în 1836 sau în 1837. Data precisă o aflăm însă din publicația periodică „Muzeul național”; ea este 21 mai 1836.
Mumuleanu este cel pe care Mihai Eminescu l-a numit în „Epigonii” printre precursorii literaturii române culte:
„Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere:
Cichindeal gură de aur, Mumulean glas de durere,
Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic,
Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară,
Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară,
Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic…”
Dintr-un articol publicat în „Curierul de ambe sexe”, aflăm că Mumuleanu s-a născut prin anul 1794 la Slatina, din părinți „orășeni”, tatăl ocupându-se cu comerțul de mărunțișuri, „mămular”, de unde, probabil, adopția numelui. Primele clase le-a făcut la școala din localitate, apoi, dornic de a-și croi un drum în lume, a părăsit orașul natal și s-a stabilit la București, pe lângă casa caimacanului Constantin Filipescu,”șeful instrucției publice”.
Trăind pe lângă acest „om învățat”, după cum menționează o notiță publicată în „Curierul românesc” în 12 ianuarie 1830, face pe „scriitorul”, adică pe secretarul lui Filipescu, obiceiul timpului fiind ca marii boieri să adune în jurul lor tineri dichisiți și instruiți. Aici, Mumuleanu găsește un mediu prielnic formării intelectuale. Ambițios din fire și dornic să cunoască și să se instruiască, citește mult din literatura clasică greco-latină și din cea franceză.
Începuturile lui poetice au fost influențate de poeziile care cântau dragostea, vinul și veselia la ospețe. Mumuleanu a folosit versul popular, ceea ce a făcut ca multe dintre creațiile lui să fie cântate de rapsozi și, ulterior, preluate în folclor. După surghiunirea binefăcătorului său la moșia de la Bucov, poetul a rămas singur, fără adăpost, și-a cumpărat o căsuță în mahalaua Batiștei și s-a căsătorit, începând o luptă aprigă pentru a asigura strictul necesar numeroasei lui familii. O ducea însă din zi în zi mai greu, iar lipsurile materiale i-au grăbit sfârșitul.
Barbu Paris Mumuleanu a murit pe 21 mai 1836, la vârsta de 42 de ani.
„Puțini oameni au trăit și au murit ca Mumuleanu. În scârbele cele mai supărătoare, în boala sa cea delungată, în neaverea sa și mai obositoare decât boala, în sfâșietoarea cugetare că se desparte din sânul familiei sale și o lasă atât de tânără și numeroasă și fără stare și ajutor, îl vedea cineva plin de mulțumire și liniște…”, scria Heliade Rădulescu despre finalul vieții poetului,
Primul său volum, „Rost de poezii adică stihuri”, a fost tipărit în 1820, iar cinci ani mai târziu a publicat la Buda, în mod anonim, o broșură de 16 pagini numită „Plângerea și tânguirea Valahiei asupra nemulțumirii străinilor ce au dărăpănat-o”, o ripostă satirică la adresa celor се l-au ucis pe Tudor Vladimirescu.
Tot în 1825 a apărut la București „Caracteruri”, 14 poezii cu caracter moral și educativ, în care portretiza dur lingușitorii și flecarii. Pentru fiecare dintre acești neisprăviți ai societății a găsit o caracterizare justă și reală. Pe ipocriți îi definea, de exemplu, ca pe animale viclene: „Ce vulpe, ce câne mut/ Este omul prefăcut!/ Tot omul cel ipocrit/ Umblă în chip smerit”.
La un an de la moartea lui, Ion Heliade Rădulescu a publicat în tipografia sa un volum postum format dintr-un ciclu de poezii și trei fabule: „Greierele și furnica”, „Leul și iepurele” și „Lupul și cânele”.
Criticul literar Ilarie Chendi nota despre el în 1907: „Despre Paris Mumuleanu, răsfățatul și sentimentalul boem, cântărețul de birt și de epitafuri boierești, apologetul domnitorilor, iubitorul de chef, de dragoste și de patrie, dar încolo mult râvnitor de știință și adevăr, doar numele se mai știe astăzi, deși, în vremea lui Anton Pann, cântecele lui erau mult răspândite prin glasul cântăreților…”
*** Foto: Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu Iași
