În noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, după cutremurul devastator cu magnitudinea de 7,4 grade, Blocul Carlton, aflat pe Bulevardul Brătianu, colţ cu str. Regală, s-a prăbușit lăsând în urmă un morman de moloz, peste 100 de morți prinși sub dărâmături (există estimări care avansează cifra de 200 de persoane decedate) și aproape 100 de persoane rănite.
Clădirea avea o înălțime de 47 metri, era cel mai înalt bloc din București și fusese inaugurată în 1936. Proiectul fusese gândit de arhitecții George Matei Cantacuzino și Vasile Arion, construcția a fost realizată de societatea de construcții a fraților Karl și Leopold Schindl, iar calculele structurii de beton armat ce conferea rezistența edificiului fuseseră efectuate de inginerul Franz Schussler.
Blocul avea 12 etaje, la parter erau magazine și o sală de cinema, iar în cele 96 de apartamente în care locuiau aproximativ 226 de persoane.
Deși România se afla în acea perioadă în plin regim legionar, presa de la București a relatat pe larg despre efectele dezastruoase ale seismului în întreaga țară, oferind spații generoase situației tragice de la Blocul Carlton.
“Violenţa mereu crescândă a cutremurului a făcut să se prăbuşească întreaga clădire cu un zgomot asurzitor. O parte din clădire, etajele de sus, prăbuşindu-se în Bulevardul Brătianu, au rupt firele curentului electric, întreg iluminatul fiind întrerupt.
Un trecător care se afla în apropiere, înnebunit ce groază, a alergat la postul central de pompieri anunţându-i despre groaznicul sinistru.
Sergentul de pompieri Bâcu Dumitru, de la pichetul de alarmă al blocului, situat la mansardă, când a fost trezit din somn, îmbrăcat sumar cum era, şi-a pus o pătură în cap şi a fugit afară din cameră. În acel moment, un zid care se prăbuşea l-a izbit în spate. El nu-şi mai aduce aminte ce-a urmat, dar s-a trezit în mijlocul străzii.
Nu se ştie încă cum a ajuns în cel mai scurt timp la postul de pompieri „Ferdinand”, unde a dat alarma. Rănit grav la faţă şi cu leziuni pe spate, şi-a pierdut apoi cunoştinţa. A fost internat la infirmeria corpului de pompieri.
Alarmaţi de aceste veşti, toate posturile de pompieri au plecat imediat la faţa locului şi au fost primii cari au început să degajeze dărâmăturile, spre a salva pe răniţii care eventual ar mai trăi, printre cei care se pot scoate de la suprafaţă.
Imediat după aceea au sosit autorităţile la faţa locului şi numeroase echipe de ajutor cu camioane, din trupele terestre şi de aviaţie. De asemenea, au venit imediat la faţa locului numeroase echipe de trupe germane, din geniu şi aeronautică, colaborând cu toţii la opera de salvare.
Au sosit la faţa locului domnii general Petrovicescu, ministrul internelor; general Hansen din comandamentul misiunii germane în România; primar general I. G. Vântu; col. St. Zăvoianu, prefectul poliţiei Capitalei; d. procuror de serviciu; d. jude instructor Vintilă Bănescu; chestor col. I.upaşcu, comandantul corpului de pompieri militari; chestor Clonţa, şeful poliţiei judiciare din prefectura poliţiei Capitalei, numeroşi ofiţeri generali şi alţii.
Pe o ploaie măruntă, în întunericul care domnea, munca echipelor de salvare a fost foarte grea.
Maşinile Salvării, ale Crucii Roşii şi ale serviciului sanitar aşteptau în apropiere, sub presiune.
— O targă! răsună în noapte vocea puternică a cuiva şi imediat un trup zdrobit sau în care mai pâlpâia o licărire de viaţă era ridicat şi transportat la spitalul de urgenţă sau la Institutul Medico-Legal.
Vestea îngrozitoare a prăbuşirii imensului imobil s-a răspândit ca fulgerul din gură-n gură printre locuitorii cuprinşi de panică.
Spre a nu se stânjeni opera de ajutorare, circulaţia s-a întrerupt pe Bulevardul Brătianu, de la statuia lui Brătianu până la Muzeul Simu.
Muncind din greu să înlăture molozul, zidăria şi blocurile de beton, pe care le tăiau cu aparate de oxigen, echipele de salvare au scos de sub dărâmături vreo douăzeci de cadavre.
Mai mulţi răniţi au fost transportaţi la spitalul de urgenţă, din care şase au încetat din viaţă înainte de a li se putea da vreun ajutor.
În subsolul blocului Carlton şi sub o scară de la parter au reuşit să se salveze mai mulţi locatari. Printr-o minune, telefoanele de acolo nefiind deranjate, ei au putut să comunice cu cei din afară. Se speră că cei prinşi acolo, vor putea fi salvaţi”.
*** Universul, 12 noiembrie 1940
“La Cabinetul 5 Instrucţie, au continuat cercetările pentru stabilirea celor vinovaţi de prăbuşirea blocului „Carlton”.
Au fost audiaţi numeroşi funcţionari ai Întreprinderii Schindl, întreprindere care a construit imobilul prăbuşit, şi câţiva funcţionari ai primăriei, pentru a se stabili împrejurările în care a fost obţinută autorizaţia de construcţie.
A fost apoi audiat de arhitect Gh. M. Cantacuzino, care a arătat că domnia-sa este numai autorul planului, plan care a fost aprobat de comisia de verificare a primăriei sect. I Galben.
Dovezile de vinovăţia celor care au construit blocul Carlton fiind evidente, parchetul a deschis acţiune publică, cu concluziuni de arestare, pentru faptele prevăzute şi pedepsite de art. 467 Cod Penal împotriva următorilor: Carol şi Leopold Schindl, proprietarii întreprinderii cu acelaşi nume, din str. Ion Ghica 11, care au avut antrepriza imobilului Carlton, inginerul Frantz Schussler, cel care a întocmit proiectul betonului armat, Oscar Schneider, conducătorul şi supraveghetorul şantierului, şi Otto Schachtenberg, controlor al tuturor şantierelor Întreprinderii Schindl.
Ei sunt învinuiţi că din nedibăcie, din nesocotinţă, din nebăgare de seamă şi din nepăzirea legilor, au săvârşit omor fără voie, fapte prevăzute cu închisoare de la unu la trei ani închisoare.
După luarea interogatoriilor, dl. preşedinte Vintilă Ionescu, titularul cabinetului 5 instrucţie, a lansat mandate de arestare împotriva celor arătaţi mai sus.
La ora 16, cei cinci arestaţi au fost trimişi în faţa Tribunalului Ilfov, format cu d-nii Gh. Melinte, C. Romano şi procuror Mihai Popovici, în vederea confirmării mandatelor de arestare.
După deschiderea şedinţei se procedează la luarea interogatoriilor inculpaţilor. Fraţii Schindl arată că au lucrat imobilul cu materiale bune şi după toate regulile artei.
Şi ceilalţi trei inculpaţi: Schneider, Schüssler şi Schachtenberg spun acelaş lucru.
Se dă apoi cuvântul domnului procuror Mihai Popovici, pentru a-şi dezvolta acuzarea.
Reprezentantul ministerului public arată că inculpaţii s-au făcut vinovaţi de neglijenţă criminală.
Datorită acestei neglijenţe, imobilul construit de ei este un morman de cărămizi, fier, mobile, amestecate cu trupurile oribil mutilate ale bieţilor locatari
Aci oamenii şi-au găsit o moarte înspăimântătoare, unii din primul moment, dar alţii prin asfixie, de frig sau de foame.
Fraţii Schindl sunt principalii vinovaţi de această nenorocire. Din sutele de blocuri construite în Capitală, numai blocul Carlton s-a prăbuşit. Nu numai seismul de sâmbătă noaptea, ci şi felul nenorocit cum a fost construit imobilul au fost cauzele prăbuşirii.
Pe un teren mic, fraţii Schindl, în dorinţa de câştig, au clădit un imobil cu multe etaje, pentru a-l putea apoi specula.
Fără a face calculele adecvate unei astfel de clădiri şi făcând economii la materiale, au ridicat în centrul Capitalei un imobil sortit încă de mult prăbuşirii.
În această operă nenorocită, fraţii Schindl au fost ajutaţi de Schneider şi Schachtenberg.
Schüssler, în calitate de inginer specialist în calculul betonului, a făcut calculele greşite, neţinând seama de înălţimea şi forma imobilului.
Aceeaşi vină o poartă şi Oscar Schneider, conducătorul şi supraveghetorul şantierului, ca şi Otto Schachtenberg, însărcinat cu controlul şantierului.
Ei, de comun acord cu stăpânii lor, au permis economisirea materialelor, făcând lucrării un control superficial.
Au întrebuinţat, astfel, material de proastă calitate; betonul era amestecat cu talaş de scânduri, iar pietrişul nespălat.
O dovadă de uşurinţa cu care a fost clădit imobilul Carlton este faptul că încă de acum doi ani jumătate pereţii clădirii s-au crăpat vertical, iar stâlpii de susţinere şubreziţi au fost îmbrăcaţi cu manşoane.
De asemenea, primul cutremur (cel din 22 octombrie 1940) a lăsat urme adânci imobilului: crăpături la mezanin şi etajul 5. Cel de al doilea seism a fost fatal imobilului atât de prost construit, care era sortit prăbuşirii.
Încheind rechizitoriul, domnul procuror Mihai Popovici cere confirmarea mandatelor de arestare, arătând gravitatea faptelor, pericolul ca inculpaţii să dispară, cum şi faptul că, fiind liberi, ar putea influenţa instrucţia care este abia la început.
În apărarea inculpaţilor a luat cuvântul d. avocat Ionescu-Tramvay. D-sa arată că planul clădirii a fost aprobat de primărie. Că Întreprinderea Schindl a construit 25 de blocuri în Capitală, fără ca vreunul să fi suferit de pe urma cutremurului.
Arată apoi că dozajul betonului nu putea fi falsificat prin nepăstrarea proporţiei, deoarece betonul este lucrat cu „betoniere” care nu permit aceasta.
Dacă betonul nu este făcut conform dozajului, se prăbuşeşte în timpul construcţiei, căci betonul armat, cu cât trece timpul, cu atât devine mai trainic. Cere infirmarea mandatelor.
După o scurtă deliberare, tribunalul a confirmat toate cinci mandatele. Inculpaţii au fost apoi depuşi în Închisoarea Văcăreşti”.
*** Curentul, 14 noiembrie 1940
Procesul inculpaților s-a derulat pe o perioadă de patru ani, timp în care au fost audiați zeci de martori, s-au realizat expertize, s-au depus probe. În sfârșit, sentința a fost pronunțată în decembrie 1944.
“Relatând ultimele şedinţe ale procesului referitor la prăbuşirea catastrofală a blocului Carlton în noaptea de groază de la 9 spre 10 noiembrie 1940, am precizat următoarele elemente: Prin ordonanţa definitivă dată de judecătorul cap. 5 care instruise afacerea, fuseseră trimişi în judecată ca vinovaţi de prăbuşire, deci sub inculparea de rănire şi omor prin imprudenţă, atât antreprenorii Leopold şi Carol Schindl, cât şi persoanele care au supravegheat lucrările de construcţie — Frantz Schustler, Oscar Schneider, Otto Schattenberg — şi în fine arh. Gh. Cantacuzino, autorul planului. Au fost scoşi de sub urmărire d-nii Al. Tomescu, Jean Burcuş, Virg. Urban, din serviciul arhitecturii Primăriei prin aceeaşi ordonanţă a judelui instructor.
În faţa tribunalului, reclamanţii, adică rudele celor ucişi, răniţii rămaşi în viaţă şi proprietarii de apartamente care s-au văzut păgubiţi prin dărâmarea bunurilor lor s-au constituit parte civilă nu numai contra celor inculpaţi; ei au introdus acţiune directă penală în contra celor din serviciul arhitecturii, cerând totuşi să se constate vinovăţia acestora şi drept consecinţă răspunderea civilă a Primăriei, care să fie obligată la plata despăgubirilor.
Tribunalul, format cu dl. preşedinte Mircea Tretinescu şi d-nii judecători Radu Opran şi Căpăţână, după încheierea dezbaterilor lungi şi complicate, a deliberat timp de aproape două săptămâni, iar ieri a pronunţat hotârârea, precum urmează:
Au fost condamnaţi la câte 2 ani închisoare: Leopold Schindl, Carol Schindl şi Frantz Schustler.
Oscar Schneider a fost condamnat la 1 an, iar Teodor Achim la 3 luni, cu aplicarea art. 157 cod penal.
Au fost achitaţi: Otto Schattenberg, Al. Tomescu, Jean Burcuş şi Virgil Urban.
În privinţa d-lui arh. Cantecuzino, Tribunalul a făcut aplicarea legii 677/943, care amnistiază şi stinge orice acţiune penală faţă de inculpatul care între timp a luptat pe front şi s-a distins prin acte de eroism.
Tribunalul a obligat pe fraţii Schindl, Frantz Schusller, Oscar Schneider, T. Achim şi d. arh. Cantacuzino să plătească în mod solidar suma de 81.800.001 lei.
Tribunalul a respins cererile de despăgubiri civile formulate de aceleaşi părţi civile faţă de Primăria Municipiului Bucureşti”.
*** Universul – Capitala, decembrie 1944
Surse:
Curentul, Universul (noiembrie 1940)
Dreptatea (decembrie 1944)
