Născut la Craiova, pe 4 martie 1883, Nicolae Titulescu a urmat linia politică a lui Take Ionescu, a militat pentru intrarea României în războiul de întregire naţională şi a reprezentat cu mult succes țara în diplomația europeană, a fost ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, președinte al Ligii Națiunilor și membru titular al Academiei Române.
În 1936, când politicianul trecea prin momente dificile, revista Ilustrațiunea română i-a dedicat un articol omagial:
“În anul 1889, Nicolae Titulescu era elev in clasa IV la Liceul Regele Carol din Craiova. Elevul Nicolae Titulescu a fost în tot timpul învăţăturii sale cel mai strălucit element. Ca elev a fost în toţi ani studiilor sale premiat nu numai în clasa sa, ci şi pe toată şcoala. Unul din foştii săi colegi de şcoala, astăzi director în ministerul de interne, ne povestea câteva amintiri:
‘Printre profesori se afla un anume Bănciulescu, care preda matematicile. În clasa IV-a se învăţa algebra şi geometria în spaţiu, o materie pentru care Nicolae Titulescu nu avea prea multă aplicaţie. Cu reputaţia celor patru ani de succese excepţionale, Nicolae Titulescu fusese prins imediat într-o respectuoasă simpatie de profesorul de matematici. La primul trimestru, când fu să-i dea nota, Titulescu a demonstrat atât de strălucit o ecuaţie algebrică pe care nu o învăţase niciodată, dar o dezlegase prin inteligenţa sa excepţională, încât profesorul, aiurit de logica atât de strânsă a elevului, nu l-a mai ascultat de atunci niciodată, dându-i din oficiu nota cea mai mare. Darul său retoric se vedea de pe atunci. La toate ocaziile, Nicolae Titulescu era însărcinat să vorbească. La o aniversare a înfiinţării liceului, asista şi Regele Carol I, care, se ştie, nu făcea atât de uşor elogiul cuiva. În numele elevilor a vorbit premiatul liceului, Nicolae Titulescu. După ce l-a ascultat cu atenţia încordată, Regele Carol I i-a strâns îndelung mâna tânărului orator şi i-a spus cu pronunţatul său accent strain:
— Tumneata vei ajunge om mare!
Proorocirea aceasta a Regelui Carol s-a dovedit până la urmă adevărată. În cariera tânărului Titulescu nu au existat obstacole. Toate erau învinse cu o uşurinţă care uimea pe toată lumea. În liceu, colegii săi îi prooroceau un strălucit viitor de poet. Nicolae Titulescu coresponda pe atunci cu colegii săi numai în versuri. Când i se spunea că va deveni poet, Nicolae Titulescu se opunea cu înverşunare:
— Eu voi fi ministru de finanţe! Ceea ce s-a întâmplat cu 20 de ani mai târziu.
Nicolae Titulescu elev era un mare spirit animator. Vedea toate lucrurile numai în mare. Pe atunci studiase un mare plan pentru alimentarea Craiovei cu apă de la Dunăre. Cu puterea lui de muncă și spiritul de sistematizare ce-l avea de pe atunci, adunase schițe, modele, făcuse mulaje de pământ pentru canalele ce trebuiau săpate, realizase până și un deviz al cheltuelilor ce trebuiau făcute. Natural că acest plan a fost mai apoi lăsat în părăsire, dar pare că se păstrează schițele în arhiva Liceului Carol din Craiova.
Marile sale discursuri de la Societatea Naţiunilor sunt studiate până în cele mai mici amănunte. Toate virgulele se află la locul lor, în creierul ministrului, înainte de a fi spuse. Toţi cei care îl înconjoară sunt minunaţi de uşurinţa cu care logica sa de fier — „supranaturală” spunea d. Dem. Ghika, fost ministru de externe în cabinetul Iorga, rezolvă cele mai grele probleme de politică internaţională.
„Într-un rând, povestea domnișoara Elena Văcărescu, care e una din cele mai constante prietene şi admiratoare ale marelui om de stat, vine Mittilineu, pe atunci ministru de externe, la mine, la Hotel des Bergues, la Geneva.
— Unde e Titulică? Am neapărată nevoie de el să-mi dea o soluţie.
Se întâmplase nu ştiu ce încurcătură pentru care nimeni nu găsea nici o rezolvare. Nu ştiam unde se află Tituleecu. L-am sfătuit însă pe Mitilineu să scrie pe o bucată de hârtie ce dorea, să o pună pe măsuţa de noapte de lângă căpătâiul lui Titulescu şi până dimineaţă va avea rezultatul.
— Ei, nu o să-mi dea el chiar soluţia, că nu există. Vreau numai să-mi găsească o formă, ca să mai amânăm oleacă chestiunea.
L-am sfătuit să-mi urmeze povaţa, ceea ce a şi făcut. A doua zi, Mitilineu primeşte soluţia care nu exista şi care a adus un nou succes delegaţiei române.
Cele mai complicate probleme, pentru acest om, sunt simple jucării. Pentru inteligenţa lui nu există “nu se poate”. E o noţiune pe care nu o cunoaşte, aşa cum nu cunoaşte niciodată oboseala, când e vorba de apărat interesele României.
Cu marele proces al optanţilor unguri s-au dovedit neegalatele calităţi ale lui Nicolae Titulescu.
Avea acolo de luptat cu un adversar ilustru, cu contele Annony, care era socotit drept cel mai abil diplomat al Ungariei. În plus contele Appony avea de partea sa un trecut plin de dueluri diplomatice din care trăsese o încercată experienţă.
Nicolae Titulescu era încă destul de tânăr şi lipsit de vasta experienţă a adversarului său.
După marea bătălie oratorică, după ultimul discurs al d-lui Nicolae Titulescu, prin care sfărâmase unul câte unul toate argumentele ungurilor şi dovedise cu o logică luminoasă dreptatea cauzei româneşti, în aplauzele furtunoase ale sălii, contele Appony s-a apropiat de delegatul României şi i-a strâns mâna cu respect.
— Mă declar învins fără ruşine. Cu oameni pot lupta. Cu o forţă a naturii însă, nu pot face nimic. Voi raporta guvernului meu că am fost învins de un uragan.
Spiritul său caustic e celebru printre delegaţii de la Societatea Naţiunilor. Astfel, când Germania a plecat din Ligă, a demisionat şi d. Tredelenburg din postul sau de subsecretar general al S. N. D. Tredelmburg nu era prea cunoscut, la Geneva.
— Cum arăta? îl întrebă cineva pe d. Titulescu.
— Putea fi foarte uşor recunoscut, răspunse delegatul României. Când vedeai pe un culoar doi oameni, din care unul se plictisea de moarte, erai sigur că celălalt e Tredelenburg.
Acum, pe patul de suferinţă, într-un moment de bună dispoziţie i se atrase atenţia că are aproape un kilogram de sânge elveţian în vine provenit din transfuziile făcute cu sângele d-lui şi d-rei Brustlein.
— Nu-i nimic. Sângele trece prin inimă şi eu am inimă de oltean cu şapte vieţi. Şi Dunărea e străină, dar cum trece de Severin, devine autentic românească”.
*** Ilustratiunea Română, 30 septembrie 1936
Titulescu suferise mult în toamna acelui an din cauza unei afecțiuni grave, despre care aflăm detalii în cele ce urmează.
Ziarul „Paris Soir” a publicat în numărul din 21 noiembrie 1936 cel dintâi interviu pe care l-a acordat după boala de care fusese afectat în acea perioadă. Jurnalistul Jules Sauerwein, cel care a discutat cu diplomatul român, a prefațat astfel discuția:
„Nimeni nu a uitat circumstanţele în care domnul Titulescu, în urma unei grave crize a politicii interne româneşti, s-a văzut brusc înlăturat, în luna august, din demnitatea de ministru al afacerilor străine, demnitate pe care a ocupat-o ani îndelungaţi cu o strălucire excepţională. Lumea îşi aminteşte de asemenea despre boala atât de ciudată care l-a doborît pe ilustrul om de stat câteva săptămâni mai târziu. Timp de mai multe zile, dl. Titulescu s-a zbătut între viaţă şi moarte.
Dl. Titulescu se găsea la Saint- Moritz şi medici celebri erau la căpătâiul său, publicând în fiecare zi buletine medicale, care erau apoi difuzate în întreaga lume.
Primele simptome ale bolii grele și misterioase apăruseră încă din luna iulie, când ministrul român al afacerilor străine se găsea la Montreux. El a fost prins de o slăbiciune gravă în momentul când trebuia să ia parte la un dineu diplomatic, oferit de d. Rustu Aras, ministrul de externe al Turciei.
O a doua criză s-a produs puţin mai apoi, în timp ce dl. Titulescu se afla la Bucureşti. Ministrul a părăsit ţara sa pentru a se duce la Cape Martin, sperând că odihna şi climatul favorabil vor fi suficiente pentru a-i restabili sănătatea. În zadar! Starea sa se înrăutăţi tot mai mult. S-a vorbit de malarie şi medicii ordonară ilustrului bolnav să se ducă la Saint-Moritz.
Otrăvire, au declarat apoi medicii, fără să poată diagnostica cu preciziune originea acestei otrăviri.
Astăzi, fostul ministru de externe al României s-a restabilit. El a avut bunăvoința să rezerve ziarului „Paris Soir” primul său interview. Privitor la boala sa, d. Titulescu a avut o atitudine rezervată, care e naturată la un diplomat, ale cărui vorbe vor avea un răsunet imens.
Când domnul Titulescu expune o problemă actuală de interes internaţional sau un conflict din trecut, oferă interlocutorului un adevărat regal. El are două daruri esenţiale: acela de a sintetiza şi de a însufleţi. În loc să se lanseze în lungi analize abstracte, el face — pentru a spune astfel — ca ţările, personagiile şi faptele despre care vorbeşte să capete dinamism şi să le facă să vorbească asemenea actorilor.
Şi eu, care mai am dreptul să transcriu toate confidențele sale, iată-mă silit să scot din cele câte mi-a spus câteva lucruri reci, despuiate de culoare şi viaţă. Îndrăzneala de concepţie a domnului Titulescu nu dă înapoi în faţa nici unei ipoteze. Dacă războiul va veni, el ştie dinainte că va face orice ar trebui să facă fiecare tară şi, în special, ţara sa. Însă pentru a evita acest război, el dispune de resursele variate ale unui om care timp de 19 ani în continuu a fost în inima tuturor acţiunilor diplomatice.
Nu se poate să nu vadă just. La baza întregului său raţionament, pune o axiomă indiscutabilă:
— România, care are un interes vital de a fi în acelaşi timp în cei mai buni termeni cu Germania şi cu U. R. S. S., ea vede cu nelinişte tensiunea actuală ce există între cele două ţări. Nu poate, în acelaşi timp, să fie contra unui front din care ar face parte Franţa, Rusia şi Anglia, acesta din urmă bazând şi pe creditul american. Ar fi împotriva oricărei înţelepciuni politice. Mai mult o sinucidere!
În timp de pace, spune dl. Titulescu, nu fac nici un fel de discriminare între naţiuni. Toate au dreptul de a fi tratate pe picior de egalitate din punct de vedere al amiciţiei româneşti. Mai mult, orice ţară, câtă vreme garantează frontierele române şi pe cele ale aliaţilor noştri, este de plin drept aliata României.
Însă în timp de război ar fi o nebunie să gândim că România ar putea lupta vreodată în tabăra celor care urmăresc extensiunea teritoriilor lor prin mutilarea teritoriului nostru!
Front general al tuturor naţiunilor în timp de pace. Front mult mai restrâns al naţiunilor având acelaşi interes în timp de război, aceasta este formula mea, încheie domnul Titulescu”.
*** articol republicat în Adevărul, 26 noiembrie 1936
Nicolae Titulescu a încetat din viață pe 17 martie 1941, la Cannes. Presa internațională a acordat spații largi memoriei politicianului român:
“A murit Nicolae Titulescu. Boala i s-a agravat încă de acum două săptămâni şi, pe zi ce trecea, medicii îşi dădeau seama că orice sforţări devin zadarnice şi că deznodământul fatal se apropie.
Şi-a iubit cu pasiune ţara. După strălucite studii de drept făcute în Franţa, unde a obţinut titlul de doctor în drept, Nicolae Titulescu, înapoiat în ţară, a cucerit imediat un loc de frunte în baroul de Ilfov. Extraordinarul lui talent oratoric, isteţimea spiritului său l-au clasat printre cei mai mari avocaţi ai vreme.
În anul 1905, adică la 22 ani, a fost numit profesor de drept civil la Facultatea din Iaşi, iar la 1909, în aceiaşi calitate, la Facultatea din Bucureşti.
Intrat de tânăr în vâltoarea vieţii politice, era firesc ca Titulescu să fie atras de geniul lui Take Ionescu cu care avea atâtea trăsături de asemănare. Alături de Take Ionescu, care l-a apreciat din primul moment, Nicolae Titulescu a avut prilejul să se afirme şi să-şi deschidă drumul spre culmile la care, prin propria lui străduinţă, n-a întârziat să ajungă. La 1912 a fost ales pentru prima oară ca deputat. Discursurile sale parlamentare sunt pagini de antologie, sinteze de conştiinţă naţională, de dragoste de neam.
La Iaşi, în 1917, a intrat ca ministru de finanţe în guvernul lui Ion I. C. Brătianu, alături de care se afla Take Ionescu ca vice-preşedinte de consiliu. Cu toată tinereţea lui şi cu toate greutăţile din acea vreme, Titulescu a condus departamentul ce i se încredinţase cu pricepere şi cu prudenţă recunoscute de toată lumea.
La încheierea păcii, a semnat ca delegat al României tratatul, iar mai târziu, în 1920, a intrat în guvernul mareşal Averescu-Take Ionescu tot ca ministru de finanţe. Cu acest prilej a făcut marea reformă financiară pentru care şi-a atras laudele adversarilor săi politici din acea vreme.
În 1922, Titulescu a fost numit ministru al României la Londra. Din acest moment, şi-a consacrat viaţa problemelor internaţionale ale ţării sale. Luptă aprigă a dat în faţa forului internaţional de la Geneva cu un adversar de mare valoare ca Appony, delegatul Ungariei, în chestiunea optanţilor. Liga Naţiunilor a ales pe Nicolae Titulescu în două rânduri, consecutiv, ca preşedinte.
Între timp, în 1927, Nicolae Titulescu a ocupat postul de ministru de externe în guvernul lui Ionel Brătianu. Un an mai târziu a fost din nou numit ca ministru la Londra.
În 1932, a intrat ca ministru de externe în guvernul d-lui Vaida Voevod, păstrând acest post până în august 1936.
Ca ministru de externe, Nicolae Titulescu şi-a consacrat străduinţele în apărarea frontierelor româneşti.
Istoria va judeca rolul pe care l-a îndeplinit Nicolae Titulescu în politica externă. Dacă această judecată supremă va înregistra poate şi unele greşeli, ea nu va putea însă să nu recunoască sinceritatea, strălucirea inteligenţei şi neţărmurita dragoste de patrie care au luminat viaţa lui Titulescu şi care au adus atâtea foloase ţării.
Vitregia vremurilor, nedreptatea şi invidia i-au grăbit poate moartea. Vor rămâne însă de-a pururi vii în memoria tuturor românilor paginile istorice ale vieţii lui, fără întrerupere, în slujba ţării”.
Nicolae Titulescu a fost înmormântat în bierica ortodoxă Sfântul Mihail din Cannes, slujba fiind oficiată de episcopul Ostrumof şi de preotul Sololef, în prezența familiei apropiate.
În 1992, conform dorinței din testament, rămășițele sale au fost aduse în țară și înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.
Galerie foto:
Surse:
Adevărul, 1936
Realitatea ilustrată, 1035, 1936, 1937
Ilustrațiunea română, 1936, 1937
Universul, 1941, 1945
Curentul, 1941
Distribuiți acest articol pentru prietenii dumneavoastră:
Nicolae Titulescu, un mare bărbat de stat (fotografii rare)
