HomeVizionariiMedici și oameni de științăGheorghe Munteanu Murgoci, fiul unui oier devenit un mare savant al României

Gheorghe Munteanu Murgoci, fiul unui oier devenit un mare savant al României

Murgoci
DS TW

Fiu al unui cioban, Gheorghe Murgoci s-a născut pe 20 iulie 1872 în satul Bisoca de lângă Brăila și a crescut în mijlocul naturii.

Revista Flacăra scria despre copilăria viitorului savant: “Dacă naşterea sa a fost înregistrată la Măcin, la data de 20 iulie a anului 1872, locul naşterii a fost altul. Tradiţia familiei, cu care am intrat personal în contact, spune că s-a născut într-o căruţă care ducea pe părinţii săi prin Balta Brăilei. Tatăl său, Radu Manolache, originar din Ţara Bârsei, practicase multă vreme oieritul în ţinutul Buzăului, dar apoi coborâse cu oile în Dobrogea.

Micul Gheorghieş şi-a petrecut copilăria la Măcin, aşezare de pe malul drept al Dunării vechi, cu case mărunte, acoperite cu olane pe care se depuneau muşchi, îngropate între livezi şi vii. Tatăl său îşi lua adesea băiatul cu el atunci când colinda bălţile atât de apropiate, pădurile Babadagului sau când drumeţea prin munţi şi peşteri.

Când a fost dat la şcoala primară din Măcin, şi-a uluit colegii şi chiar învăţătorul prin cunoştinţele sale despre natură, despre plante (ştia toate denumirile populare), pietre, peşti, cărări neumblate, aşa cum le aflase din istorisirile tatălui său. Întrucât desena foarte frumos, era adesea pus să umple întreaga tablă cu desene de animale şi plante, spre desfătarea celorlalţi şcolari. Învăţătorului nu i-a plăcut însă numele său şi l-a schimbat din Manolache în Munteanu, după obârşia tatălui, iar băiatul şi l-a adăugat pe acela de Murgoci, un munte unde părintele lui obişnuia să-şi ţină oile.

După sfatul dascălului, părinţii l-au dat la liceu la Brăila, unde s-au păstrat multă vreme ierbarele, insectarele, colecţia minerală şi planşele naturaliste desenate de înzestratul elev.

Cu mari sacrificii băneşti, părinţii au izbutit apoi să-l înscrie la Universitatea din Bucureşti, urmând atât Facultatea de Ştiinţe, unde o puternică influență asupra sa a avut geologul Ludovic Mrazec, cât şi Şcoala Normală Superioară. L. Mrazec l-a sprijinit să obţină o bursă de studii, specializându-se la Viena, Paris, Heidelberg şi München. În 1900, şi-a obţinut doctoratul în mineralogie, cu o teză privind rocile granitice din masivul Parâng, unde a descris şi un nou mineral descoperit de el, denumindu-l lotrit.

Trei ani mai târziu, Murgoci a devenit primul docent în geologie din ţara noastră, pe baza unei lucrări asupra zăcămintelor de chihlimbar din România. În 1908, îl găsim profesor de geologie şi mineralogie la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, devenită ulterior Şcoala Politehnică, unde a predat până la moartea sa.

„Cel mai mult, scria despre el Geo Bogza, mi-au umplut inima de o dulce căldură coordonatele fundamentale ale vieţii sale, fiu de ţărani români… savant de renume mondial”.

„Laboratorul lui, nota și academicianul Alexandru Codarcea, a fost natura în mijlocul căreia a trăit, culegându-şi subiectele de studiu şi ajungând (…) să formuleze acele impunătoare sinteze care l-au consacrat în ştiinţa românească şi mondială”.

Cercetând Carpaţii Sudici, Murgoci a descoperit aşa-zisa «pânză tectonică» (adică un pachet de cute vechi care ajung să încalece cutele formate din depozite mai noi), care explică mişcarea munţilor ce a avut loc la maturitatea formațiunilor. Deşi la vremea aceea cei mai mulți dintre

cercetători nu puteau admite mișcarea munților, Murgoci și-a apărat cu curaj descoperirea, aducând astfel o nouă teză în studierea întregului lanț carpatic și, în plus, teza sa a avut ca rezultat lămurirea întregii alcătuiri geologice a ţării.

Timp de 30 de ani, Gheorghe Murgoci a făcut, pe baza materialului adunat pe teren, lucrări cartografice, a studiat Dobrogea nordică, Carpaţii Sudici şi colinele Olteniei, apoi Subcarpaţii, Câmpia Română, Podişul Moldovei şi Dobrogea sudică.

La înfiinţarea Institutului geologic al României, în 1906, Gheorghe Murgoci, fiind considerat unul dintre cei mai buni geologi de teren şi laborator, a fost numit şef al secţiei de agrogeologie.

În afara studiilor științifice, Gheorghe Murgoci a avut și o temeinică activitate didactică, îşi împărţea timpul între Universitate, unde putea fi întîlnit în vechiul laborator de mineralogie şi petrografie, Politehnică sau redacţia unor gazete şi reviste de specialitate al căror colaborator era.

Cercetătorul a organizat învăţămîntul petrografic-mineralogic de la Universitatea din Cluj, unde ţinea periodic cursul de cristalografie-mineralogie, și a elaborat o serie de lucrări ştiinţifice valoroase, trei monografii geologice și mai multe manuale didactice.

“G. M. Murgoci a fost tipul românului întreg, doritor de a şti orice, de a se deprinde cu orice împrejurări, de a primi pe umerii săi zdraveni orice fel de sarcină şi în stare de a birui greutăţile de la început şi a crea”, scria Nicolae Iorga despre marele savant.

Profesorul a încetat din viață pe 5 martie 1925 la București, la vârsta de 52 de ani.

În 1938, în amfiteatrul „Negreanu” de la Facultatea de Ştiinţe, în cadrul unei şedinţe de comemorări, Constantin Kiriţescu, directorul general al învăţământului superior, a descris viaţa şi opera marelui om de ştiinţă.

“Kiriţescu a evocat în culori calde personalitatea puternică şi originală a lui Murgoci, mineralog, geolog, geograf cu reputaţie universală, cunoscut şi preţuit în lumea întreagă, savant, deschizător de drumuri în atâtea direcţii, dar în acelaşi timp om de inimă, patriot entuziast, identificat nu numai prin ştiinţă, dar şi prin simţirea lui generoasă de pământul patriei.

Farmecul personalităţii lui Murgoci îi alcătuia firea lui plină de disonanţe. Un amestec de primitivism şi boemă, artist şi om de ştiinţă, om de mare putere de concepţie, de muncă, de îndrăzneală ştiinţifică, dar neglijent şi nepăsător de ziua de mâine, pitoresc în vorbire, de o sensibilitate aleasă, Murgoci era amuzant şi simpatic ca om de societate, tot atât pe cât valoarea lui de om de ştiinţă impunea în ţară, ca şi în străinătate autoritate, respect şi admiraţie

Astăzi, posteritatea e datoare să dea lui Murgoci consacrarea pe care oficialitatea nu i-a dat-o în viaţă, el neputând ajunge membru al Academiei. I-a dat-o însă M. S Regele, declarând în public că datorează profesorului său, Murgoci, mult din formaţia sa sufletească. Este, în această spontană mărturisire, pornită de la un loc atât de înalt, omagiul cel mai mişcător şi plin de autoritate pe care judecata suverană a istoriei l-a putut aduce acestui mare om de ştiinţă şi de inimă”.

*** Viitorul, 14 martie 1938

DS TW
No comments

leave a comment