HomeMonarhieMari Ducese și PrințesePrințesa Louise, fiica rebelă a Reginei Victoria

Prințesa Louise, fiica rebelă a Reginei Victoria

Prințesa Louise

Prințesa Louise s-a născut pe 18 martie 1848 la Palatul Buckingham din Londra și a fost a patra fiică și al șaselea copil al reginei Victoria și al soțului ei, Prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha. Părinții i-au ales numele Louisa Caroline Alberta, iar fetița a fost botezată pe 13 mai 1848 în capela privată a Palatului Buckingham, nașii săi fiind Ducele Gustav de Mecklenburg-Schwerin, Ducesa de Saxa-Meiningen și Marea Ducesă Ereditară de Mecklenburg-Strelitz.

Ca și frații ei, Louise a beneficiat de un program strict de educație elaborat de Prințul Albert și de prietenul acestuia, baronul Stockmar. Încă din primii ani Louise s-a dovedit a fi un copil inteligent, iar talentele ei artistice au fost rapid recunoscute, dar, din cauza rangului regal, o eventuală carieră în artă a fost exclusă din start. Cu toate acestea, regina i-a permis să urmeze cursuri sub îndrumarea sculptoriței Mary Thornycroft, iar mai târziu a putut să studieze la Școala Națională de Pregătire în Artă. Prințesa a devenit favorita tatălui ei care îi spunea, datorită curiozității ei neobosite, “Little Miss Why”.

După ce prințul Albert a murit pe 14 decembrie 1861 la Windsor, regina Victoria a fost devastată de pierderea suferită și a ordonat mutarea curții regale la Casa Osborne de pe Insula Wight, însă atmosfera de doliu din familie a devenit sumbră și greu de acceptat pentru adolescenta Louise. În 1865, când a împlinit șaptesprezece ani, i-a cerut mamei să organizeze un bal, dar rugămintea ei a fost refuzată.

Prințesa Louise
Prințesa Louise
Familia regală în doliu

Regina a continuat planurile pe care Prințul Albert le făcuse pentru viitorul copiilor lor. Prințesa Alice s-a căsătorit cu Prințul Louis, viitorul Mare Duce de Hesse, la Casa Osborne pe 1 iunie 1862, iar un an mai târziu Eduard, Prințul de Wales, s-a căsătorit cu Prințesa Alexandra a Danemarcei, moment în care Victoria a decis ca prințesa să-i devină secretară neoficială. Louise a ocupat această poziție din 1866, după ce și sora ei mai mare, Helena, s-a căsătorit, în ciuda îngrijorării suveranei că tânăra era cam indiscretă. Louise s-a plictisit însă repede de sarcinile minore de secretariat pe care le avea și și-a asumat mai multe îndatoriri publice și filantropice în această perioadă.

Ca fiică a reginei, prințesa a fost o mireasă căutată, cu atât mai mult cu cât este considerată cea mai frumoasă fiică a Victoriei, așa că a avut mulți pretendenți propuși de cele mai importante case regale ale Europei. Prințesa Alexandra l-a susținut pe fratele ei, Prințul Moștenitor al Danemarcei, pentru a-i deveni soț, dar regina s-a opus ferm unei alte căsătorii daneze care putea irita Prusia, Victoria, sora mai mare a Louisei, l-a propus pe prințul Albert al Prusiei, însă regina nu a fost de acord cu o căsătorie prusacă care ar fi putut fi considerată nepopulară în Anglia, iar William, Prințul de Orania, a fost respins din cauza stilului său de viață extravagant la Paris, unde trăia deschis cu o amantă.

Prințesa Louise a decis în cele din urmă că nu vrea să se căsătorească cu un prinț regal și a anunțat că și-l dorește ca soț pe John Campbell, marchizul de Lorne, care era moștenitor al Ducatului de Argyll. Fratele mai mare al prințesei, Prințul de Wales, a încercat să se opună unei căsătorii cu un nobil fără sânge regal, dar opinia lui nu a fost luată în considerare de regina Victoria care i-a scris în 1869:

“Sunt sigură că acest mariaj va aduce fericirea Louisei, pace și liniște familiei… Vremurile s-au schimbat, marile alianțe străine sunt privite ca aducătoare de necazuri și anxietate și nu sunt bune. (…) În ceea ce privește poziția, nu văd nici o dificultate. Louise rămâne ceea ce este, iar soțul ei își păstrează rangul”.

Prințesa Louise
Fotografia de logodnă a prințesei Louise

Regina a afirmat, în plus, că mariajul Louisei va aduce “sânge proaspăt” în familie, mai ales că toți prinții europeni erau înrudiți unul cu celălalt și era convinsă că acest lucru va întări familia regală din punct de vedere moral și fizic.

Prințesa Louise s-a logodit cu marchizul de Lorne pe 3 octombrie 1870 la Castelul Balmoral din Scoția, dar Victoriei i-a fost greu să renunțe la fiica ei, mărturisind în jurnal că “a simțit dureros gândul de a o pierde”. Ceremonia de căsătorie a avut loc la Capela Sf. George de la Castelul Windsor pe 21 martie 1871, iar mulțimea care s-a adunat să vadă mireasa a fost atât de numeroasă încât, pentru prima dată, polițiștii au trebuit să formeze bariere pentru a păstra ordinea. Louise a purtat un voal de nuntă din dantelă Honiton pe care ea însăși l-a desenat și a fost condusă în capelă de mama ei și de cei doi frați mai mari, Prințul de Wales și Ducele de Edinburgh.

Cuplul și-a petrecut luna de miere la Claremont, în Surrey, iar după căsătorie prințesa și-a continuat operele de caritabile și cele artistice.  În 1878, premierul britanic Benjamin Disraeli l-a numit pe marchizul Lorne în funcția de guvernator general al Canadei, Louise devenind astfel viceregină, poziție

Prințesa Louise
Prințesa Louise în rochie de mireasă

din care a sprijinit artele, învățământul superior și cauza egalității femeilor, dar șederea ei în Canada a fost nefericită pentru că îi era dor de casă și pentru că nu-i plăcea deloc reședința din Ottawa pe care o primise, care era departe de splendoarea palatelor regale britanice.

Primele luni ale cuplului în Canada au fost pline de tristețe, mai ales că sora preferată a prințesei, Alice, Mare Ducesă de Hesse și de Rin, a murit pe 14 decembrie 1878. Treptat s-a obișnuit cu noua misiune, iar plimbările cu sania și patinajul au devenit două dintre distracțiile ei preferate. Primul bal oficial al Louisei a fost organizat pe 19 februarie 1879, iar viceregina a făcut o impresie bună oaspeților atunci când a ordonat ca cordonul de mătase care o separa pe ea și pe soțul ei de ceilalți oaspeți să fie îndepărtat.

Ceremonia de deschidere a Parlamentului canadian (1879)

Louise și Lorne au fondat Academia Regală Canadiană de Arte și au vizitat de mai multe ori orașele Quebec (unde și-au făcut casa de vară) și Toronto, viceregina a prezidat Asociația Educațională a Doamnelor, Societatea de Protecție a Femeilor Imigrante, Societatea de Arte Decorative și Asociația de Artă.

Pe 14 februarie 1880 prințesa Louise, Lorne și doi dintre însoțitorii lor au fost răniți într-un accident când trăsura în care se aflau s-a răsturnat, caii s-au panicat și au târât vehiculul mai mult de 400 de metri pe pâmântul înghețat. Louise s-a lovit la cap de bara de fier care susținea acoperișul și și-a pierdut cunoștința, apoi a fost în stare de șoc pentru mai multe zile, iar medicii au spus că “a fost o minune că nu a suferit nicio fractură”. Prințesa a plecat în Anglia un an mai târziu, iar soțul ei a rămas în Canada până în 1883.

Prințesa Louise într-o vizită în Insulele Bermude (1883)

Cuplul princiar a primit un apartament în Palatul Kensington, Louise și-a reluat îndatoririle publice în Marea Britanie, dar treptat relațiile cu soțul pe care ea însăși și-l alesese s-au răcit și au apărut mai multe zvonuri despre eventuale relații extraconjugale ale prințesei, sculptorul Sir Joseph Edgar Boehm, artistul Edwin Lutyens și colonelul William Probert fiind considerați preferații ei.

Prințesa Louise

În ultimii ani de viață ai reginei Victoria, prințesa Louise a îndeplinit o serie de sarcini publice în locul acesteia, cum ar fi inaugurarea unor clădiri publice sau participarea la diverse evenimente de reprezentare. La fel ca sora ei mai mare, Victoria, a fost considerată liberală și susținătoare deschisă a mișcării sufragiste și a vizitat-o pe Elizabeth Garrett, prima femeie medic din Marea Britanie, deși pozițiile ei erau în opoziție cu conservatorismul reginei Victoria care considera, de exemplu, pregătirea femeilor-medic ca fiind un “subiect respingător”.

După moartea reginei Victoria, Louise s-a apropiat de fratele ei, noul rege Eduard al VII-lea, cu care avea multe lucruri în comun. Și-a petrecut ultimii ani ai vieții la Palatul Kensington, având doar ocazional apariții publice alături de familia regală. A rămas însă implicată în deciziile casei regale, iar după abdicarea regelui Eduard al VIII-lea pe 11 decembrie 1936 prințesa Louise i-a scris premierului britanic Stanley Baldwin întrebându-l cum se va rezolva criza de succesiune.

Ultimul eveniment la care prințesa a participat a fost Expoziția de Arte și Industrii din 1937, moment după care starea ei de sănătate s-a deteriorat prea mult pentru a se deplasa și a rămas doar la Palatul Kensington, numit cu afecțiune “Palatul lui Tanti” de către micile prințese Elisabeta și Margaret. Louise a murit în dimineața zilei de 3 decembrie 1939, la vârsta de 91 de ani, dar, din cauza războiului, ceremonia de înmormântare a fost una simplă și, așa cum și-a dorit, trupul ei a fost incinerat la Crematoriul Golders Green din Londra, cenușa fiind depusă inițial în Cripta Regală de la Capela St. George și apoi mutată la Royal Burial Ground.

 

Surse:

Edward Frederic Benson, Queen Victoria’s Daughters, Appleton & Company, 1938

Lucinda Hawksley, The Mystery of Princess Louise: Queen Victoria’s Rebellious Daughter, 2013

Prințesa Louise
No comments

leave a comment