Palatul Tuileries a fost construit începând cu anul 1564, la dorința Caterinei de Medici, văduva regelui Henri al II-lea. Iniţial construcția era formată din mai multe clădiri înguste cu acoperişuri înalte, dar a fost lărgită considerabil în anii 1600 și astfel partea de sud-est a palatului s-a apropiat de partea de vest a Luvrului.
Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, a locuit la Tuileries doar în perioada de construcţie a Palatului de la Versailles, după care s-a mutat în noua reşedinţă și, după plecarea acestuia, clădirea a fost aproape abandonată, fiind folosită mai mult ca teatru, iar Grădinile Tuileries au devenit loc de promenadă pentru parizieni.
În timpul Revoluţiei franceze din 1789, Palatul Tuileries a devenit domiciliu forţat pentru regele Ludovic al XVI-lea şi familia sa, iar în noiembrie Adunarea Constituantă şi-a mutat sediul de la Versailles la Tuileries, în Salle de Manège, pentru că era cea mai mare încăpere acoperită din Paris la acea vreme.
Când Napoleon Bonaparte a ajuns la putere, și-a stabilit aici reşedinţa primului consulat şi apoi a ridicat reședința la rang de palat imperial. Fiind locuința principală a împăratului, Palatul Tuileries a fost redecorat de cei mai cunoscuți arhitecți, designeri și producători de mobilă ai vremii.
În 1809, Jacob Desmalter, principalul furnizor de mobilă al împăratului, a început să lucreze la un dulap de bijuterii conceput pentru dormitorul măreț al împărătesei Joséphine. Proiectată de arhitectul Charles Percier, această piesă impresionantă a fost înfrumusețată cu ornamente din bronz aurit, panoul central înfățișând “Nașterea reginei pământului căreia zeițele îi aduc ofrandele lor”. În 1812, Jacob Desmalter a completat “marea cutie de bijuterii” cu două obiecte de mobilier mai mici construite în același stil, folosind lemn rar adus din China.
După divorțul lui Napoleon de Josephine, Pierre Paul Prud’hon a fost însărcinat să proiecteze apartamentele noii soții a suveranului, Marie-Louise.
Restauraţia Bourbonilor a transformat Tuileries în reședință regală, palatul a fost devastat de revoluţionari în 1848, dar va fi restaurat de Napoleon al III-lea. Apartamentul privat folosit de Napoleon al III-lea se afla la parterul aripii sudice a palatului și era unit printr-o scară șerpuită de cel al împărătesei Eugénie, care se afla la etajul superior.
În funcție de ocazii, camerele oficiale din partea estică a aripii de sud erau folosite în mod diferit. Dacă se organizau cine informale, acestea se desfășurau în salonul privat sau în Salon d’Apollon. Mesele de gală aveau loc în Galerie de Diane, în partea cea mai sudică a apartamentelor oficiale, iar pavilionul central L’Horloge servea ca sală de bal. În 1859, suveranul a transformat Terrasse du bord-de-l’eau în loc de joacă pentru fiul său, dar când familia imperială nu era la Paris întreaga grădină era deschisă publicului.
Aripă nordică era puțin folosită. Aici se aflau capela, Galerie de la Paix și sala de spectacole care găzduia cele mai importante sărbători, cum a fost petrecerea oferită suveranilor în timpul Expoziției Internaționale din iunie 1867.
În noaptea de 23 mai 1871, 12 oameni conduşi de extremistul Dardelle au incendiat cu petrol, catran şi terebentină Palatul Tuileries. După 48 de ore, incendiul a fost stins, dar distrugerile au fost majore.
Unsprezece ani mai tîrziu, deşi alte clădiri, precum aripa de vest a Luvrului și Primăria din Paris fuseseră reconstruite, conducerea celei de A Treia Republici a hotărât demolarea ruinelor fostului centru al puterii imperiale.
Rămășițele au fost vândute unui antreprenor contra sumei de 33.300 de franci, demolarea a început în februarie 1883 şi s-a terminat în septembrie acelaşi an.
Grădinile Tuileries sunt singura mărturie de astăzi a măreției locului. Se întind pe aproximativ 25 de hectare şi sunt înconjurate la est de Luvru, la sud de Sena, la vest de Place de la Concorde, iar în partea de nord de Rue de Tivoli. În timpul Revoluției franceze, parcul ce înconjura palatul a fost martorul unei succesiuni de evenimente istorice. Pe 8 iunie 1794, bazinul rotund a fost locul în care s-a desfășurat ceremonia Ființei Supreme, când, pentru a inaugura noua religie de stat, cea a rațiunii, Robespierre a provocat un incendiu pentru a distruge, simbolic, Vechiul Regim, declarând că aceasta va fi prima zi de sărbătoare națională a Ființei Supreme. După ghilotinarea lui Robespierre, pe 28 iulie 1794, cultul a pierdut orice recunoaștere oficială și a dispărut din atenția publicului.
Existenţa integrală a planurilor Palatului Tuileries şi a mobilierului care a fost salvat de distrugerile succesive sunt considerate argumente serioase pentru reconstrucția clădirii. Apărută pe la sfârşitul secolului trecut, ideea capătă astăzi tot mai mulţi adepţi. Estimate la 300 de milioane de euro, costurile ar fi suportate prin subscripţie publică, iar construcţia ar putea fi realizată de o fundaţie particulară.
Sursa: André Devêche, The Tuileries Palace and Gardens, 1981
