HomeLocuri de povesteCastele și palatePeggy Guggenheim, “ultima dintre dogii venețieni”

Peggy Guggenheim, “ultima dintre dogii venețieni”

DS TW

Peggy s-a născut pe 26 august 1898 la New York, într-o familie bogată de evrei care făcuse o avere uriașă din minerit. În 1912, tatăl ei, Benjamin Guggenheim, care se întorcea la New York la bordul celui mai luxos vas de croazieră al epocii, Titanic, a fost una dintre victimele naufragiului și în acel moment familia a aflat că bărbatul își risipise aproape întreaga averea. Situația financiară a orfanei nu era, însă, chiar atât de dramatică, pentru că familia mamei a știut să investească inteligent banii rămași în conturi și, când a împlinit 21 de ani, Peggy a primit o moștenire care îi asigura un venit de 22.500 de dolari pe an la valoarea de la acel moment.

Primul lucru pe care domnișoara Guggenheim l-a făcut după majorat a fost o rinoplastie, pentru că avea un nas borcănat, s-a programat pentru operație la un medic din Cincinnati, dar intervenția s-a oprit la jumătate, pentru că nu a mai suportat durerea.

La începutul anilor ’20, Peggy a părăsit America pentru a duce o viață boemă la Paris, unde a început o relație pasională cu scriitorul Laurence Vail (pe care îl cunoscuse în adolescență la New York) și căruia i-a spus că e “disperată să scape de virginitate”. Cei doi s-au căsătorit și au avut doi copii, Sindbad și Pegeen, dar relația lor s-a încheiat la jumătatea anilor ’30. Peggy a divorțat și a decis, la îndemnul unei prietene, să deschidă o galerie de artă, avându-l ca mentor pe Marcel Duchamp, artistul suprarealist francez.

Îndrumată de acesta, a făcut o primă achiziție în 1937, o sculptură de bronz de Hans Arp, pe care a cumpărat-o cu 300 de dolari. În același an, mama ei a murit, lăsându-i moștenire 500.000 de dolari, adică echivalentul de astăzi a 8 milioane de dolari.

Cu banii moșteniți, Peggy a deschis o galerie de artă la Londra, în West End, pe care a numit-o Guggenheim Jeune. În acea perioadă l-a cunoscut pe romancierul irlandez Samuel Beckett, care era cu cinci-șase ani mai mic decât ea și se afla în plină glorie, s-a mutat în camera lui de hotel sperând la o relație de durată, dar după câteva zile scriitorul i-a spus: “Mulțumesc. Cât a durat a fost frumos”. Încă fascinată de Beckett, excentrica milionară a început în scurt timp o altă aventură, de data aceasta cu pictorul suprarealist Yves Tanguy.

La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial Peggy se afla la Paris și, conștientă de momentul critic în care se găsea societatea europeană, a început să  cumpără cu febrilitate opere de artă. Achiziționa câte un tablou pe zi direct de la artiști, care o căutau ei înșiși pe americancă, știind că operele lor ar fi fost fie distruse, fie rechiziționate dacă ajungeau pe mâna naziștilor.

În această perioadă a cumpărat și “Pasărea în văzduh” a lui Constantin Brâncuși, o emblemă a secolului XX, una dintre cele opt versiuni ale Măiastrei. În autobiografia ei, colecționara povestește: „Brâncuși era un omuleț minunat, bărbos și cu ochi negri pătrunzători. Era pe jumătate țăran isteț, pe jumătate adevărat zeu. Te fericea prin prezența lui. Era un adevărat privilegiu să îl cunoști. Mie îmi zicea Pegița.

Mulți ani mi-am dorit să cumpăr un bronz al lui Brâncuși, dar nu mi l-am putut permite. Acum părea că momentul marii achiziții sosise. Am petrecut luni în șir devenind din ce în ce mai apropiată de Brâncuși, înainte ca această tranzacție să se fi definitivat. Îl cunoșteam de șaisprezece ani, dar nu crezusem niciodată că îmi va fi așa de greu cu el. Era dificil să negociezi cu Brâncuși și dacă îți făceai, totuși, curaj, trebuia să te aștepți să îți ceară o sumă enormă.

Eram conștientă de asta și speram ca solida noastră prietenie să mă ajute, simplificând lucrurile. Dar, cu toate astea, ne-am certat teribil când mi-a cerut patru mii de dolari pentru „Pasărea în Spațiu”.

Brâncuși își șlefuia manual toate sculpturile. Cred că ăsta este motivul principal pentru care sunt atât de frumoase. Această „Pasăre în Spațiu” urma să îl pună la treabă pentru câteva săptămâni. Când a terminat lucarea, germanii erau aproape de Paris, așa că am mers să o iau cu micul meu autoturism pentru a o împacheta și a o expedia în Italia. Lacrimile șiroiau pe fața lui Brâncuși și treaba asta m-a emoționat cu adevărat. Nu am știut niciodată de ce era atât de trist, dar presupun că era așa pentru că plecam cu pasărea sa preferată”.

Peggy a cumpărat în acea perioadă peste 50 de opere, unele pentru doar câteva sute de dolari, și a reușit să le scoată din Paris trimițându-le la castelul unui prieten, dar, cu două zile înainte ca germanii să intre în oraș, ea era încă acolo. În ultima clipă, a reușit să fugă în sudul Franței, unde a început o aventură cu artistul Max Ernst.

În 1941, autoritățile începuseră să aresteze evreii din Franța, Peggy a realizat că e în pericol, dar a refuzat să plece din țară fără tablouri. A găsit apoi un bărbat care le-a trimis pe numele lui la New York ca obiecte pentru casă, cearșafuri, pături și vase și, după ce colecția a fost evacuată, a reușit să fugă și ea, împreună cu Max Ernst, cu fostul ei soț, Laurence Vail, noua soție a acestuia și șapte copii ai unor prieteni. Micul grup a plecat spre Lisabona de unde au luat un avion spre New York.

Peggy s-a căsătorit cu Max, iar anul următor și-a deschis o galerie la Manhattan, Art of This Century, în care a expus operele salvate din Europa, având imediat un imens succes.

În următorii ani, a organizat o serie de expoziții inovatoare, inclusiv prima expoziție feminină, expunând lucrările unor artiste precum Dorothea Tanning și Frida Kahlo. Peggy a administrat galeria până în 1947, apoi a divorțat de Max Ernst și s-a mutat la Veneția, cumpărând un palazzo pe Canal Grande. În 1951 și-a transformat reședința în muzeu, iar venețienii au tratat-o ca și cum ar fi fost ultima mare conducătoare din seria dogilor, chiar au poreclit-o “ultima dintre dogi”.  Excentrica americancă a murit în decembrie 1979, la vârsta de 81 de ani, iar cenușa ei a fost îngropată în grădina preaiubitului ei “palazzo”, așa cum ea însăși ceruse.

 

 

DS TW
Latest comment
  • Peggy Gugenheim a fost o femeie cu o personalitate aparte! Când intri in muzeul sau din Veneția, uiți de timp uitându-te la operele de arta expuse acolo! Gustul sau pentru frumos este impecabil!

leave a comment