HomeVizionariiPierre de Coubertin, baronul care a schimbat sportul mondial

Pierre de Coubertin, baronul care a schimbat sportul mondial

DS TW

Pierre de Coubertin este considerat astăzi fondatorul Jocurilor Olimpice moderne, dar campania sa de promovare a activităților sportive a început ca o cruciadă solitară. Încet, încet a câștigat sprijin și a reușit să organizeze prima Olimpiadă modernă la Atena în 1896, a fost membru fondator al Comitetului Olimpic Internațional și președinte al acestuia din 1896 până în 1925, iar astăzi numele său este onorat de milioane de oameni din întreaga lume.

Născut pe 1 ianuarie 1863 la Paris, într-o familie nobilă franceză, Pierre Fredy avea 8 ani când a asistat la înfrângerea țării sale în Războiul franco-prusac și în acel moment, după cum va mărturisi mai târziu, s-a gândit că lipsa unei pregătiri fizice susținute a fost motivul eșecului Franței în fața prusacilor lui Otto von Bismarck.

Tatăl lui, Charles Louis de Frédy, Baron de Coubertin, care era pictor, și mama, Marie-Marcelle Gigault de Crisenoy, și-ar fi dorit pentru tânărul Pierre o carieră de militar sau de avocat, dar el a descoperit, după o ședere în Anglia, rugby-ul, iar la scurt timp după revenirea în țară, inspirat de acest sport, și-a propus să le ofere tinerilor francezi ceea ce studenții britanici aveau deja: educație fizică.

În adolescență, Coubertin citea romane britanice care subliniau importanța forței fizice și astfel a început să creadă că sistemul educațional francez are nevoie de o componentă puternică a educației prin mișcare. În 1888 a propus reforma liceelor franceze prin introducerea sportului în programa școlară, iar patru ani mai târziu a început să pledeze pentru ideea de renaștere a Jocurilor Olimpice.

Societatea franceză din vremea lui Coubertin era în esență indiferentă față de sport, considerându-l o activitate frivolă, de-abia la începutul secolului al XX-lea apărând ideea că mișcarea fizică, în special atletismul, îmbunătățește sănătatea.

Pierre de Coubertin

La începutul anilor 1890, Coubertin a făcut mai multe călătorii în Anglia și Statele Unite pentru a se familiariza cu modul în care anglo-saxonii promovau activitățile atletice, guvernul francez a fost impresionat în cele din urmă de pledoariile sale și l-a însărcinat să organizeze congrese pe această temă, care, pe lângă atletism, promovau scrima și echitația.

Un articol din cotidianul New York Times din decembrie 1889 îl menționează pe tânărul baron vizitând campusul Universității Yale. Scopul lui era să se familiarizeze temeinic cu managementul atletismului la colegiile americane și, apoi, să găsească modalități de a-i implica pe studenții francezi în mișcarea sportivă.

În paralel cu intențiile de a revitaliza învățământul francez, călătoriile l-au inspirat să se gândească la organizarea unor jocuri sportive asemănătoare cu concursurile olimpice din Grecia antică, de data aceasta, extinse, cu participare internațională.

În 1892, la jubileul Uniunii Franceze a Societăților Sportive Atletice, Pierre de Coubertin a prezentat ideea unei Olimpiade moderne, dar propunerea lui era destul de vagă și se pare că nu avea o idee concretă asupra modului în care s-ar putea desfășura aceste jocuri.

În acea epocă tabloul politic european era marcat de renașterea națională a Greciei în detrimentul Imperiului Otoman, care se prăbușea, iar procesul a hrănit puternic imaginația romanticilor, printre care poetul englez Byron și pictorul francez Delacroix. Grecia antică era, de asemenea, din ce în ce mai bine cunoscută datorită competiției arheologice dintre națiunile occidentale. Istoricii germani și francezi s-au luptat între ei pentru a-și promova modelul antic preferat: Sparta aristocratică și marțială pentru prusaci vs. Atena democratică și orientată spre comerț pentru susținătorii celei de-a treia republici franceze.

În 1894, Coubertin a organizat o întâlnire care a reunit 79 de delegați din 12 țări pentru a pune pe tapet renașterea Jocurile Olimpice, ocazie cu care s-a stabilit componența primul Comitet Olimpic Internațional. Tot acum s-a decis cadrul de bază pentru organizarea Jocurilor la fiecare patru ani și s-a stabilit ca prima ediție să se desfășoare în Grecia.

Decizia de a organiza prima Olimpiadă modernă la Atena a fost simbolică, dar s-a dovedit că pune și mari probleme de logistică din cauza tulburărilor politice din regiune.

După o vizită în Grecia, Coubertin a reușit să convingă autoritățile să găzduiască Olimpiada, iar competiția a început pe 5 aprilie 1896, după ce baronul a reușit să strângă fondurile pentru organizare. Jocurile au ținut 10 zile și au inclus probe de atletism, tenis, înot, scrimă, ciclism, canotaj și yaghting.

Un articol din The New York Times din 16 aprilie 1896 relata despre ceremoniile de închidere sub titlul „Americanii au câștigat cele mai multe medalii”.

Regele George I al Greciei, suveranul care a domnit timp de 50 de ani în regatul elen, a înmânat fiecărui câștigător, pe lângă diplome și medalii, coronițe de lauri. Numărul total de sportivi care au primit medalii a fost de patruzeci și patru, dintre care unsprezece erau americani, zece greci, șapte germani, cinci francezi, trei englezi, doi maghiari, doi australieni, doi austrieci, un danez și un elvețian.

Următoarele ediții s-au desfășurat la Paris și St. Louis, dar au fost umbrite de Expozițiile Mondiale, însă Jocurile de la Stockholm din 1912 au revenit la idealurile exprimate de Coubertin.

După Jocurile Olimpice de la Paris din 1924, care au avut un success uriaș, Coubertin s-a retras de la președinția CIO. Între timp, așa cum o demonstrează edițiile din 1932 (Los Angeles) și 1936 (Berlin), aspirațiile organizatorilor au început să se îndepărteze de scopul inițial, cel sportiv, devenind o oportunitate de afaceri sau, cum a fost cazul ediției de la Berlin, un scop propagandistic.

În timpul Primului Război Mondial, familia lui Coubertin s-a refugiat în Elveția. Ultimii ani ai vieții baronului au fost foarte tulburi, marcați de izolare și tragedii familiale.

În 1895, Pierre de Coubertin se căsătorise cu Marie Rothan, fiica unor prieteni de familie. Fiul lor, Jacques, născut în 1896, avea grave afecțiuni psihice și trebuia supravegheat în permanență, iar fiica, Renée, a suferit tulburări emoționale și nu s-a căsătorit niciodată. Ambii nepoți ai baronului proveniți de la fratele său, pe care îi iubea foarte mult, au fost uciși pe front în timpul Primului Război Mondial.

Pierre de Coubertin a murit la Geneva pe 2 septembrie 1937, în urma unui atac de cord, și a fost înmormântat în cimitirul Bois-de-Vaux din Lausanne, dar, așa cum și-a dorit, inima sa a fost depusă lângă sanctuarul din Olympia, în interiorul monumentului dedicat Jocurilor Olimpice, acolo unde fusese, într-un fel sau altul, întreaga viață.

Baronul de Coubertin a câștigat recunoașterea mondială pentru munca de promovare a Jocurilor Olimpice, iar influența sa asupra instituției pe care a fondat-o dăinuie încă. Jocurile Olimpice desfășurate ca un mare spectacol, cu ceremonii fastuoase de deschidere, parade și artificii sunt în mare parte moștenirea sa și tot el este cel care a generat ideea că Olimpiada poate genera sentimente de mândrie națională, poate promova pacea și poate preveni conflictele armate.

Simboluri Olimpice

Deviza olimpică: „Citius, Altius, Fortius” (Mai repede, mai sus, mai puternic).

Steagul olimpic: cinci cercuri înlănțuite, reprezentând cele cinci continente: roșu – America, albastru – Oceania, verde – Asia, galben – Africa și negru – Europa.

Cele șapte valori olimpice: prietenia, respectul, excelența, egalitatea, determinarea, inspirația și curajul.

Principiile olimpice: nediscriminare, durabilitate, umanism, universalitate și solidaritate.

Flacăra olimpică: un simbol al purității și al aspirației spre perfecțiune. Este aprinsă la Olympia, Grecia și este purtată până în orașul gazdă de atleți. Flacăra arde pe tot parcursul olimpiadei.

Sursa:

International Olympic Committee (olympics.com)

DS TW
No comments

leave a comment