HomeLocuri de povesteMirajul vindecărilor miraculoase de la Văcărești

Mirajul vindecărilor miraculoase de la Văcărești

Văcărești

“Cu câțiva ani înainte de începerea Războiului de Independență, sau mai precis in 1871, s-a zvonit în lumea bucureșteană că în apropiere de Calea Văcărești, str. Lânariei, a fabricii Lemaitre, nu departe de malul Dâmboviței, s-au descoperit niste izvoare de ape minerale feruginoase alinătoare a multor boli. Datorită acestui fapt, la scurtă vreme, cetățeni interesați sau curioși, din toate mahalalele bucureștene, s-au îndreptat pe jos sau cu diferite mijloace de locomoție spre locul unde se găseau minunatele ape spre a le gusta și a-și ușura beteșugurile de care sufereau. Vom căuta să arătăm mai jos cum s-au descoperit aceste izvoare, cît timp a durat folosirea și care a fost cauza încetării lor.
Primăria orașului dorind să facă, fiindcă era absolut necesar, alte poduri peste Dâmbovița, fiindcă cele vechi de lemn își trăiseră viața lor, a hotărât să se construiască câteva poduri de fier spre marginea orașului și mai apoi altele mai mari și mai aspectuoase din cărămidă, beton și piatră în centru. În acest scop, în primăvara anului 1871, guvernul a acordat această sarcină lui Alexis Godillot, iar executarea podului de fier inginerului francez A. Berthon. Pe când se făceau săpăturile pentru punerea temeliei, din malul drept al Dâmboviței a țâșnit în mai multe locuri apă limpede și rece. Și cu cât săpăturile înaintau spre mal, cu atât curgerea apei devenea din ce în ce mai abundentă încât, la un moment dat, muncitorii au fost împiedicați să-și continue lucrările, fiindcă apele ce izvorau umpleau repede gropile făcute.

Inginerul Berthon, pentru a putea continua lucrarea, a pus în funcție o pompă cu aburi care înlătura apa cu mai multă repeziciune decât izvora și astfel s-a putut așeza temelia podului. Berthon, dându-și seama însă că această apă nu este o simplă apă de izvor, ci apă minerală, fără să comunice oficial nimanui, spre a se asigura de realitate, a rugat pe vestitul doctor chimist A. N. Bernath-Lendway (1836-1924, colaborator apropiat al doctorului Carol Davila) să facă analiza cuvenită. Și, într-adevăr, făcându-se analiza cantitativă a apei s-a dovedit că este apă minerală feruginoasă, care poate fi întrebuințată cu succes la vindecarea unor boli. Drept urmare, de-abia acum, inginerul Berthon a prezentat un raport ministerului Lucrărilor Publice, arătând importanța descoperirii.
Ministerul, constatând cele de mai sus, a dat dispozitie Primăriei să pună cât mai neîntârziat folosirea acestor ape la dispoziția cetățenilor.
Drept urmare Primaria a numit o comisie de specialiști care s-a deplasat la fața locului să studieze posibilitatea folosirii apei, ajungând la concluzia că este necesar ca apa din cele câteva izvoare să fie captată într-un singur puț cu o capacitate mare, din care să se distribuie publicului într-un mod sistematic, spre a nu-și pierde din calitățile ei naturale. Se cerea de asemenea să se facă un pavilion deasupra puțului, ca apa să fie apărată de diferite intemperii.

Văcărești

Odată raportul fiind prezentat de comisie și aprobat de Primărie, executarea lucrărilor a fost dată tot în sarcina inginerului Berthon, deoarece el avea priceperea, mașinile și toate mijloacele necesare spre a se putea duce la bun sfârșit lucrările cerute.
Din cauza vremii însă, lucrările n-au putut fi terminate decât în primăvara anului 1872. Atunci, la 20 mai, Consiliul comunal, după un serviciu divin, a pus la dispozitia cetățenilor folosirea acestor ape, anunțând că ele sunt superioare celor mai renumite ape feruginoase din străinătate. Primăria a hotărât ca medicii de sector să facă alternativ serviciu la fața locului, ceea ce n-a fost o măsură prea nimerită, fiindcă bolnavul consultat azi de un medic, peste câteva zile de cure întâlnea un alt medic care nu-i cunoaștea boala și căruia din nou trebuia să-i povestească totul, fapt care îngreuia și nemulțumea pe cei veniți acolo.
Văzând această situație, doctorul Constantin Penescu (care a fost medic și la Spitalul Brâncovenesc), care înlocuia pe doctorul Nicolae Comboti, medicul șef al Capitalei, s-a oferit Primăriei să facă el singur de serviciu, în mod gratuit, acordându-i-se numai o indemnizație de transport.
Cererea fiind aprobată, dr. C. Penescu a fost singurul care a condus serviciul medical până Ia sfârșitul stagiunii. Apele care țâșneau din trei izvoare diferite, dar toate având aceeași calitate și compoziție după analizele făcute, au fost captate într-un singur puț numit “Fântâna Domnița Maria”, în care se adunau 32.000 vedre de ape în 24 de ore, după calculul inginerului Berthon. Apa era limpede și rece (temperatura obișnuită 10° C), dar era puțin coclită și acrișoară. Pusă în pahar, degaja mici bule de acid carbonic care se ridicau la suprafață. Cât timp nu venea în contact cu aerul era incoloră, în contact cu aerul, conținând peroxid roșu, paharele după oarecare folosire se înroșeau puțin pe fund, iar mai apoi și pe părțile laterale.

Văcărești

După analiza riguroasă făcută de dr. Bernarth-Lendway, în afară de toate celelalte substanțe, apele de la Văcărești aveau o cantitate mai mare de bicarbonat de fier decât cele din Occident, de la Spa, renumite și foarte căutate de oamenii bogați din Europa și din țara noastră.
“Fântâna Domnița Maria” se afla pe Calea Văcărești, în mahalaua Dobroteasa, era acoperită, iar lângă ea se construise un pavilion provizoriu, servind drept cabinet de consultații. De partea cealaltă a podului, în apropierea fântânii, Primăria construise o hală deschisă unde vizitatorii se puteau adăposti și feri de ploaie sau soare și la care se putea merge pe o alee așternută cu nisip. De jur împrejur erau nenumărate grădini dintre care cea a fostului doctor Nicolae Gussi (proto-medic al Valahiei intre 1840 si1860), la acea dată în proprietatea politicianului și avocatului Petre Grădișteanu, pe care a pus-o, cu multă bunăvoință, la dispoziția publicului, spre a-i servi ca loc de plimbare în timpul curei.
Nu departe, pentru agrement, oamenii se puteau plimba pe dealul Văcăreștilor și dealul Piscului care, pe atunci, erau acoperite cu întinse și frumoase grădini și vii.
După spusele lui Constantin Bacalbașa, în amintirile sale despre București, referitor la apele minerale de la Văcărești. mai ales duminicile și sărbătorile era lume multă, doamnele veneau să flirteze, tinerii tot la fel, dar moda era ca fiecare să poarte în mână o ceșculiță plină cu apă și să se plimbe, de colo până colo, căci așa era prescripția medicală. Duminicile venea să cânte și o muzică militară, tramvaiele imperiale pline de lume se succedau, în frunte era vagonul cu muzică și în urmă trei sau patru vagoane cu public. Până la ora 12 dimineața, petrecerea bucureștenilor era la Apele de la Văcărești!
Și tot în legătură cu aveste ape, Constantin Bacalbașa ne amintește o întâmplare hazlie, dar lipsită de seriozitate și bun gust din partea celor care au făptuit-o. În vremea aceea trăia în București un bătrân cam ramolit și căzut în senilitate, numit Bărbucică. Glumeții l-au convins că, dacă își va muia de trei ori în fiecare dimineață barba în izvorul de la Văcărești, va întineri. Așa a și făcut. Însă fiind feruginoasă, i-a roșit barba. Și astfel Bărbucică a umblat câtăva vreme cu barba roșie, dar deloc întinerit.

Matei Millo, marele actor al secolului trecut, văzând trecerea de care se bucurau apele minerale de la Văcărești, a alcătuit o piesă de teatru, de fapt o revistă veselă, în care se debitau diferite cuplete în legătură cu anumite aspecte de la cura de apă, precum și evenimente politice și sociale la ordinea zilei.
Reprezentațiile s-au dat în Sala Bossel, peste drum de Teatrul Național, și cu toate că a avut succes și s-a bucurat de un număr mare de reprezentații, după spusele lui Constantin Bacalbașa a fost o piesă slabă și jucată de câțiva actori adunați la întâmplare.
Întorcându-ne la apele minerale, dr. Constantin Penescu, bazat pe experiența faptelor, spunea următoarele: “Putem afirma însă de acum, bazați pe succesele ce am obținut în stagiunea trecută, că posedăm o sursă de apă feruginoasă îndestul de bună pentru vindecarea tuturor maladiilor unde fierul lucrează ca agent principal. Și avuții noștri ar putea să-și facă cura aci, cu mai multă înlesnire, fără să mai alerge prin străinătate, unde trebuie să facă tot felul de sacrificii și o bună parte din milioanele ce ies pe tot anul din țară, cu asemenea ocaziune ar rămâne aici și ar contribui la progresul și înaintarea scumpei noastre Românii, de care trebuie să fie mândru fiecare bun cetățean”.

“Domnul X…, în toate diminețile regulat își duce cocoana, care e foarte slabă și suferindă, să facă cură la Apele de la Văcărești. Cu adevărat cocoana suferă, însă suferința dumisale nu se poate tămădui cu apă minerală. Este o boală despre care Patologia nu a vorbit până acum, o ațâțare a inimii celeo simțitoare, patimă sufletească. Cocoana pătimește de nu știu ce pentru un tânăr monșer, care și dânsul caută vindecare la Fântâna Domnița Maria. Cu toată cura, cocoana slăbește mereu, ceea ce întristează mult pe boier. El nu bea apă minerală, fiind destul de gras și rumen la obraji, și astfel își lasdă cocoana să se plimbe singură după fiece pahar. Grădina de lângă binefăcătoarele izvoare este deasă și umbroasă.

Într-o zi, după o plimbare prea îndelungată, cocoana vine să-l ia pe dumnealui de unde îl lăsase. Fața ei este trandafirie, ochii îi sunt plini de un foc prea duios.

– Știi, dragă, ce față frumoasă ai azi? (zise boierul cu mare mulțumire).

– Am început (răspunse cocoana mișcată) să fac altfel cura și trebuie să mă plimb foarte mult. Dacă nu vrei să aștepți dumneata atâta, mâine vin singură.

– Ba dinpotrivă, suflețele (zise boierul). Aștept cât poftești. Cum să n-aștept pentru binele matale?

E de prisos să mai spunem că după o cură foarte stăruitoare de câteva zile, cocoana s-a întremat de ți-e dragă lumea s-o vezi”, consemnează, pe un ton ironic, ziarul Claponul din 1877

Mirajul vindecărilor miraculoase datorate apei minerale de la Văcărești s-a încheiat însă repede, după cum aflăm din volumul lui Ion P. Licherdopol:

“Entuziasmul ce provocase anii trecuți descoperirea apelor minerale de la Văcărești (apele feruginoase) a fost efemer și nici nu putea fi altfel. Apa aceea, precum și acelea care izvorăsc din nisipurile de pe sub diferite maluri, cum este la Fierestreu și chiar la Giurgiu (la Smârda, la Spitalul de pelagroși, etc, am văzut în vara anului 1886 o apă feruginoasă care pe-ici era să producă aceeași vâlvă pe care a produs-o în București apa minerală de la Văcărești) nu este decât apă meteorică care, încărcată cu acid carbonic, a căpătat proprietatea de  dizolva oxidul de fier conținut în nisipul prin care ea de infiltreză. În special apa minerală de la Văcărești mai provenea și din apa Dâmboviței care, îmbibând nisipurile albiei sale, devenea feruginoasă și se scurgea în vreo excavațiune. Aceasta a și făcut ca izvorele de la Văcărești să sece îndată ce s-a adâncit matca Dâmboviței”

Surse:

Anastase Fătu, Descrierea şi întrebuinţarea apei comune şi a apeloru minerali din Romania: Moldavia şi Muntenia

George Potra, Din Bucureştii de ieri. Volumul 2

Claponul: Foiţă hazlie şi populară, nr. 6, 1877

Ion D. Licherdopol, Bucureștii, Tipografia Carol Gobl, București, 1889

Foto: Vechi vederi bucureștene. Acuarelele lui Preziosi, Comisiunea Monumentelor Istorice, București, 1935

No comments

leave a comment