Lucie Adelsberger s-a născut pe 12 aprilie 1895 la Nürnberg și a obținut diploma de medic în 1919, începându-și cariera ca stagiară în pediatrie în orașul natal și lucrând apoi în diferite spitale din Berlin. Tânăra doctoriță a fost foarte interesată de studierea alergiilor și a fost primul medic care a asociat simptomele unor afecțiuni precum migrena, astmul, eczemele și urticaria cu fenomenele alergice.
În 1927, s-a alăturat unui grup de cercetare la Institutul Robert Koch din Berlin, iar munca sa a fost rapid recunoscută la nivel internațional, devenind unul dintre membrii fondatori ai Societății Germane a Femeilor Medici.
În martie 1933, tânăra a fost concediată de la Institutul Robert Koch pentru că era evreică și nu a mai putut participa la simpozioanele naționale. O lună mai târziu, “activitatea evreiască” în profesiile medicale și juridice a fost limitată și din acest moment nu a mai putut practica oficial medicina în niciun spital public. Universitatea Harvard i-a oferit un post la sfârșitul anului, dar Lucie Adelsberger a refuzat oferta, pentru că mama ei era paralizată în urma unui atac cerebral și nu a vrut să o părăsească. Doctorița a mai lucrat un timp într-un cabinet privat, dar a fost nevoită să își întrerupă complet activitatea în septembrie 1938.
A fost apoi de acord să meargă la Havard pentru aproximativ zece zile în toamna anului 1938 și se afla în Statele Unite în momentul Nopții de cristal, s-a întors în Germania, pentru că a decis să nu își abandoneze mama, dar din acel moment nu i s-a mai permis să trateze decât pacienți evrei.
În septembrie 1940, Hitler a decis să deporteze evreii germani în est, dar Lucie Adelsberger a rămas în Berlin, pentru că autoritățile aveau nevoie de ea pentru a avea grijă de cei câțiva oameni care mai rămăseseră încă în oraș. La începutul anului 1943, mai erau oficial doar cincisprezece mii de evrei în Germania și când și aceștia din urmă au fost deportați, Lucie Adelsberger a ajuns la Auschwitz, fiind internată în lagăr pe 17 mai 1943.
Lucie Adelsberger a fost apoi detașată la Birkenau, pentru a avea grijă de copiii care se aflau tabăra femeilor. Pe 18 ianuarie 1945 a fost evacuată și de la Auschwitz, fiind transferată la Ravensbrick, de unde avea să fie eliberată pe 2 mai 1945.
În 1946, doctorița a publicat un articol în jurnalul medical Lancet în care a descris toate bolile pe care le-a putut diagnostica în lagărele prin care a trecut. A emigrat apoi în Statele Unite și a lucrat într-un spital din Bronx, New York, continuând să publice articole științifice în reviste medicale. În 1956, și-a publicat memoriile, în care a alocat o parte importantă experiențelor personale din lagărele naziste: “Cel care a experimentat foamea știe că nu este doar o senzație vegetativă, ci un chin, o agresiune împotriva întregii personalități. Foamea te face rău și îți modifică caracterul. Multe lucruri care, privite din exterior, par pe bună dreptate monstruoase, pentru un prizonier devin de înțeles și, într-o anumită măsură, sunt scuzabile”.
Lucie Adelsberger s-a retras din activitate în 1966 și a încetat din viață pe 2 noiembrie 1971, la vârsta de 76 de ani, la New York.
