Beatrice, cunoscută ca Baby Bee în familie, a venit pe lume pe 20 aprilie 1884 la Eastwell Park, Kent, și a fost fiica lui Alfred, ducele de Edinburgh, cel de-al doilea fiu al reginei Victoria, și a Mariei Alexandrovna a Rusiei, singura fiică a țarului Alexandru al II-lea.
Prințesa și-a petrecut cea mai mare parte din copilărie în Malta, unde tatăl ei servea în Marina Regală Britanică, iar din 1893 s-a mutat împreună cu familia la Coburg. În 1902, s-a îndrăgostit de Marele Duce Mihail al Rusiei, fratele mai mic al țarului Nicolae al II-lea, care era, la acel moment, moștenitorul prezumtiv al tronului Rusiei, dar cum Biserica Ortodoxă Rusă interzicea căsătoria între verii primari, planurile pentru un eventual mariaj au fost abandonate.
În noiembrie 1903, Mihail i-a scris Beatricei că nu poate trece peste decizia familiei pentru a se căsători cu ea. Umilită, a decis să plece într-o lungă călătorie în Egipt, însă până în 1905 i-a trimis scrisori pline de reproșuri Marelui Duce.
În scurt timp au apărut zvonuri conform cărora prințesa urma să se căsătorească cu Alfonso al XIII-lea al Spaniei, dar acesta a ales-o pe verișoara ei, Victoria Eugenie de Battenberg, nunta având loc în 1906. La ceremonie, Beatrice l-a întâlnit pe vărul suveranului, Alfonso de Orleans y Borbón, infante al Spaniei, cei doi tineri s-au îndrăgostit, dar guvernul a interzis mariajul cu prințesa britanică, pentru că ea refuza să se convertească la catolicism. În această situație, regele a fost obligat să anunțe că, în cazul în care nunta va avea loc, cuplul va trebui să trăiască în exil.
Beatrice și Alfonso au decis să treacă peste opoziția curții regale a Spaniei și s-au căsătorit în iulie 1909, apoi s-au stabilit la Coburg până în 1912, când au primit permisiunea de a se întoarce în țara natală a infantelui. Mariajul vărului lor, Alfonso al XIII-lea, era nefericit, suveranul avea numeroase aventuri din care au rezultat și câțiva copii nelegitimi și s-a spus că ar fi avut o aventură și cu Beatrice, dar nu a fost dovedită niciodată această relație.
Totuși, regina Maria Cristina, mama suveranului, s-a declarat scandalizată de zvonuri și a convocat-o pe tânără la o întâlnire între patru ochi, cerându-i să părăsească de urgență Spania. Cum prințesa a refuzat categoric, știindu-se nevinovată, regele nu a avut încotro și a decis să o exileze pentru a-și salva relația cu autoritara mamă.
Familia s-a mutat în Anglia, unde cei trei băieți pe care cuplul îi avea au fost educați la Colegiul Winchester. În cele din urmă, familia regală spaniolă i-a permis Beatricei să se întoarcă în țară și să se stabilească la Sanlúcar de Barrameda.
În timpul Războiului Civil Spaniol, prințesa și soțul ei și-au pierdut întreaga avere, iar fiul mijlociu, Alfonso, a fost ucis. Beatrice a încetat din viață la Sanlúcar de Barrameda pe 13 iulie 1966, la vârsta de 82 de ani, fiind, în acel moment, ultimul copil supraviețuitor al Prințului Alfred și al Marii Ducese Maria Alexandrovna.







Silvia / aprilie 21, 2026
Tot ce pot să spun este „mulțumesc mult”,munca voastră,pe care o dăruiți cu generozitate ne înseninează viețile.
Continuați, iar noi vă vom citi cu interes.
/