HomeOameni care au intrat în istorieFilantropi și binefăcătoriLeopoldina, cea mai educată prinţesă a epocii sale

Leopoldina, cea mai educată prinţesă a epocii sale

DS TW

Prințesa Leopoldina a Braziliei s-a născut pe 13 iulie 1847, la ora 6.45 dimineața, în Palatul Imperial din São Cristóvão, fiind a doua fiică a lui Pedro II și a Terezei Cristina a celor Două Sicilii. Bunicii paterni erau împăratul Pedro I și împărăteasa Maria Leopoldina, iar bunicii materni au fost regele Francisc I al celor Două Sicilii și soția sa, Maria Isabella.

Copila a fost botezată în Catedrala Imperială pe 7 septembrie 1847, iar când s-a mai mărit un pic a fost dată în grija contesei de Barral, care şi-a preluat funcţia de institutoare oficială  în septembrie 1855. Prințesa şi sora ei mai mare, Isabel, participau la cursuri șase zile pe săptămână, de la 7 dimineața până la ora 21:30, studiau portugheza, franceza, engleza, italiana, germana, latina și greaca, luau lecţii de algebră, geometrie, chimie, fizică, botanică, istorie, desen și pictură, pian, filozofie, geografie, economie politică, retorică, zoologie, mineralogie și geologie.

 

Pedro al II-lea a decis să caute doi tineri prinți care să devină soţi ai fiicelor sale în Europa și în discursul său ​​din mai 1864, suveranul a anunțat căsătoria lor fără a preciza inițial numele pretendenților, pentru că cei doi candidați aleși de împărat – Pierre, ducele de Penthièvre, și Philippe, contele de Flandra, fiul lui Leopold I al Belgiei, au refuzat propunerile. Monarhul a optat atunci pentru prinții Ludwig August de Saxa-Coburg și Gotha și Gaston de Orléans, conte de Eu.

La început s-a crezut că Ludwig August urma să fie logodit cu Isabel și Gaston cu Leopoldina, dar Pedro al II-lea a refuzat să finalizeze negocierile înainte de a asculta părerea fiicelor sale despre viitorii soți. Pe 2 septembrie 1864, prinții au ajuns la Rio de Janeiro, iar în zilele următoare, planurile inițiale au fost inversate.

Mariajul Leopoldinei cu Ludwig August a făcut obiectul unui acord matrimonial între împăratul Braziliei și ducele de Saxa-Coburg și Gotha, iar contractul prevedea, în articolele 3, 4 și 5 că, atâta timp cât nu este asigurată succesiunea prințesei Isabel, cuplul ar trebui  să rămână o parte a anului în Brazilia și prinţesa să nască viitorii săi copii pe teritoriul brazilian.

În cele din urmă, pe 15 decembrie 1864, Leopoldina s-a căsătorit cu Ludwig August, primind o subvenție de 300.000 de dolari pentru achiziționarea unei reședințe în Rio de Janeiro. Proprietatea aleasă a fost un conac de lângă Palatul São Cristóvão, dobândit în iunie 1865 și numit „Palatul Leopoldina”.

La zece luni după ce a suferit un avort spontan, Leopoldina l-a adus pe lume pe 19 martie 1866 pe cel care avea să devină nepotul favorit al lui Dom Pedro II, prințul Pedro Augusto. De atunci, prințesa a început să trăiască între Brazilia și Europa, revenind mereu în țara natală pentru nașterea următorilor copii, Augusto Leopoldo și José Fernando – veniți pe lume în 1867 și, respectiv, în 1869. Când a descoperit că este însărcinată cu al patrulea copil, ea și soțul ei au decis că nu se vor întoarce în Brazilia, iar pr 15 septembrie 1870, prințul Luís Gastão s-a născut la Castelul Ebenthal din Austria.

La începutul anului 1871, Leopoldina a prezentat primele semne ale bolii din cauza căreia în cele din urmă a murit. Prințesa se afla într-o stare îngrijorătoare, avea episoade de febră mare, dar petele de pe piele și hematochezia, simptome clasice ale febrei tifoide, au apărut de-abia în a patra săptămână. Tabloul clinic a evoluat rapid, iar Leopoldina a început să sufere de halucinaţii și convulsii.

În cele din urmă, prințesa nu a mai rezistat şi s-a stins în după-amiaza zilei de 7 februarie 1871, la vârsta de 24 de ani. Clémentine din Orléans a descris agonia nurorii sale într-o scrisoare trimisă unei prietene:

“Fie-se voia lui Dumnezeu! Au fost atât de fericiți împreună! A vedea o astfel de fericire distrusă este teribil!! Și acești bieți copii! Ți-am scris sâmbătă, apoi duminică și luni au fost zile calme și liniștite. Nu a deschis ochii, dar a auzit ce i se spunea la ureche și cu siguranță a recunoscut vocea surorii sale, pentru că a rostit câteva cuvinte în portugheză. Luni seara, medicii au găsit o îmbunătățire sensibilă și am recâștigat speranța. Noaptea a fost calmă, dar marți dimineață la ora 10 medicii au declarat că nu există nicio speranță, și totuși, până la ora 16, respirația ei a devenit mai scurtă. Starețul Blumel i-a spus rugăciunea, eram cu toții îngenuncheați în jurul patului ei, iar la ora 18, respirația i-a încetat, fără cea mai mică contracție a fizionomiei. Era cu adevărat frumoasă atunci și avea o expresie îngerească. Acum zace într-un sicriu îmbrăcat în haine de mătase albă, are o coroană albă și voalul de nuntă deasupra capului. Nu s-a schimbat, este înconjurată de flori proaspete, de coroane trimise de toate prințesele. Mâine va avea loc o ceremonie religioasă acasă și apoi va pleca la Coburg, unde vom participa cu toții la înmormântare. Te îmbrățișez, roagă-te pentru noi!”

În onoarea prințesei, împăratul Franz Joseph I al Austriei a decretat doliu oficial timp de 30 de zile. Trupul Clementinei a fost transferat la Coburg, unde reprezentanți ai tuturor caselor regale din Europa au participat la înmormântare. După moartea ei, copiii au fost preluați de bunicul patern pentru a fi crescuți și educați în Brazilia.

DS TW
Latest comment
  • Cea care a murit era prințesa Leopoldina și trupul ei a fost transferat la Coburg. Iar bunicul matern s-a ocupat de creșterea si educația printilor in Brazilia.

leave a comment