HomeOameni care au intrat în istorieHollywood clasicLa mulți ani, Jacqueline Bisset! Actrița împlinește astăzi 82 de ani

La mulți ani, Jacqueline Bisset! Actrița împlinește astăzi 82 de ani

Bisset
DS TW

Are un nume francez, dar Jacqueline Bisset este de fapt londoneză, iar cariera şi-a întemeiat-o în Statele Unite ale Americii. A debutat nebăgată în seamă în 1964, în comedia lui Richard Lester, “Șpilul”. Tot nebăgate în seamă au trecut şi apariţiile ei în filmele “Cul-de-sac” şi “Doi la drum”, unde partiturile nu o ajutau să ţină piept unor vedete precum Franqoise Dorleac, Donald Pleasance, Audrey Hepburn sau Albert Finney.

 

Perseverentă şi ambiţioasă, şi-a încercat norocul la Hollywood și n-a făcut drumul degeaba, pentru că un producător a văzut în englezoaica cu ochi verzi o nouă Lauren Bacall.

Fără a avea părinți celebri, fără să se mărite cu vreun regizor sau producător reputat, fără să poarte gene false, tânăra cu înălțimea de 1,70 și o culoare gri – albastră a ochilor, acceptând orice rol, fie el cât de mic, Jackie, așa cum i s-a spus în America, a ajuns încet, prin forțe proprii, să se impună ca o adevărată vedetă.

Accentul ei englezesc a dat mult de furcă regizorilor, dar nu s-a ostenit să-l schimbe: Nu știu ce înțeleg unii prin accent american”, spunea și, în cele din urmă, a forțat Hollywood-ul să accepte felul ei de a vorbi.

Bisset

Începutul adevăratei cariere i-l datorează lui Roman Polanski. După ce terminase liceul francez la Londra, încercase, așa cum era moda printre domnișoarele englezoaice din lumea bună, diferite îndeletniciri. Tatăl ei, medic, și mama, avocată, sperau s-o vadă terminând o facultate și apoi căsătorită la casa ei. Dar visul Jacquelinei era să devină dansatoare. Într-o zi a acceptat să pozeze pentru revistele de mare tiraj și așa a descoperit-o Polanski. Apoi a avut șansa să fie partenera unora dintre cele mai mari vedete americane: Frank Sinatra, Dean Martin, Paul Newman, Steve McQueen. Cu cel din urmă a împărțit aventurile «Locotenentului Bullitt», iar succesul european și mai ales francez al acestui film i-au adus un contract la Paris.

Pelicula se numea Scara albă”, ea interpreta rolul unei englezoaice ce locuia temporar la Paris în căutare de aventuri, dar rezultatul a fost considerat un eșec. Jacqueline nu s-a dus să-l vadă. Luase această hotărâre încă din timpul filmărilor, cînd regizorul i-a impus să poarte o perucă blondă și foarte ondulată care îi schimba complet figura.

Bisset

În Statele Unite o așteptau alte contracte. Michael Sarrazin și Jane Fonda i-au fost parteneri într-un film care dezbătea pericolul drogurilor. A jucat apoi un rol în regia lui Paul Newman, Viața și vremea judecătorului Roy Bean”, și, imediat, “Hoțul care vine la cină”, alături de Ryan O’Neal.

Întoarcerea în Franța, la propunerea lui Truffaut, a avut un sfârșit de-a dreptul senzațional când, pe Croazetă, “Noaptea americană” a fost considerat printre cele mai bune filme din Festivalul de la Cannes (prezentat însă în afara concursului) și cea mai bună operă a lui Truffaut de la neuitatul “Jules și Jim”, iar Jacqueline Bisset a fost declarată vedeta nr. 1 a anului.

Cota box-office-ului ei a crescut, cum era și firesc, vertiginos. După “Noaptea americană”, Jackie a fost retribuită de trei ori mai mult decât prima comediană a Franței, Annie Girardot, de două ori mai mult decât Sophia Loren, de șapte ori mai mult decât Dominique Sanda și de douăzeci de ori mai mult decât fusese Maria Schneider în “Ultimul tango”. Regizorii cei mai apreciați ai Angliei, Italiei și Franței – Losey, Seon, Antonioni, Bertolucci, Clouzot – își disputau întâietatea pentru a semna un contract cu ea.

Norocul a fost de partea lui Philippe de Broca, regizorul care a distribuit-o alături de Jean Paul Belmondo în cel mai costisitor film francez al anului. Cineaștii parizieni spuneau, nu fără mândrie, că era pentru prima oară când o actriță de origine engleză care a debutat la Hollywood a devenit super-vedetă în Franța. Au urmat zeci de alte filme de mare succes, printre care „Adâncurile” (1977), „Inchon(1981), “Class” (1983), „Anna Karenina” (1985).

Indiferent ce țară și-ar aroga drepturile consacrării ei, Jacqueline Bisset se numără printre acele vedete cărora reușita li se datorează în primul rând lor însele.

Bisset

Nu a fost căsătorită niciodată, dar a avut relații de lungă durată cu actorul canadian Michael Sarrazin, magnatul imobiliar marocan Victor Drai, actorul rus Alexander Godunov, elvețianul Vincent Perez și instructorul de arte marțiale turc Emin Boztepe.

Actrița, care a fost prezentă la Bucureşti cu zece ani în urmă pentru a participa la evenimentul „Les Films de Cannes à Bucarest“, împlinește astăzi vârsta de 82 de ani.

DS TW
Niciun comentariu

Lasă un comentariu