Prințesa Maria a Greciei și Danemarcei s-a născut pe 3 martie 1876 la Palatul Regal din Atena și a fost al cincilea copil și a doua fiică a regelui George I al Greciei și a Marii Ducese Olga Constantinovna a Rusiei. Copila, alintată “Minnie grecoaica” pentru a o deosebi de cealaltă “Minnie”, mătușa ei paternă, împărăteasa Maria Feodorovna a Rusiei, a crescut într-o familie cu opt copii, suveranii fiind părinți devotați, dar nu foarte bogați după standardele regale, motiv pentru care trăiau într-o relativă austeritate.
Maria și frații ei au fost crescuți de bone britanice și educați de tutori privați, engleza fiind prima limbă a copiilor, deși între ei vorbeau grecește. Fetița a studiat matematica, istoria, literatura și geografia și, în plus, a primit lecții de etichetă, pictură, muzică, dans, călărie și gimnastică.
La fiecare doi ani, prințesa mergea în vacanțe în Danemarca, pentru a-și vizita bunicii paterni, devenind prietenă bună cu doi dintre verișorii ei, Marea Ducesă Xenia a Rusiei și Prințesa Victoria a Regatului Unit.
Regele George I le-a insuflat copiilor o mare dragoste pentru țara natală, obișnuind să le spună: “Nu uitați niciodată că sunteți străini printre greci, asigurați-vă că ei nu vor simți acest lucru”. Devenind adultă, a privit întotdeauna Atena ca fiind casa ei, descriindu-se în cartea sa de memorii “o adevărată fiică a Greciei”.
După căsătoria surorii ei, Alexandra, în 1889, prințesa Maria a devenit copilul preferat al tatălui și secretara lui neoficială, pentru că regina Olga avea probleme cu vederea. Pe 27 februarie 1898, tatăl și fiica se întorceau de la o plimbare când au fost atacați de doi anarhiști. Regele a încercat să o protejeze, dar ambii au fost răniți, mai târziu pe locul tentativei de asasinat fiind construită o biserică.
Prințesa Maria își dorea să-și petreacă întreaga viață în Grecia, refuzând să accepte ideea de a se căsători cu un prinț străin și de a se muta în străinătate. În vara anului 1894, în timp ce se afla în Rusia pentru nunta verișoarei ei, Marea Ducesă Xenia, cu Marele Duce Alexandru Mihailovici, s-a îndrăgostit de fratele mirelui, Marele Duce George Mihailovici, care era vărul primar al mamei ei, dar bărbatul nu părea să aibă niciun sentiment pentru ea. Într-o vizită ulterioară în Rusia, în toamna anului 1895, cei doi s-au reîntâlnit la un bal, dar de această dată l-a găsit prea bătrân și plictisitor, însă el a cerut-o de soție. Prințesa l-a refuzat, spre disperarea reginei Olga, care își dorea o alianță cu un prinț rus.
În primăvara anului 1896, Marele Duce George Mihailovici a sosit la Atena și a cerut-o în căsătorie, în sfârșit ea a acceptat, iar logodna a fost anunțată oficial pe 4 aprilie 1896. Nunta urma să aibă loc câteva luni mai târziu, în aceeași vară, dar după ce a amânat de două ori data ceremoniei, Maria a rupt logodna în octombrie.
Timp de cinci ani, Marele Duce George Mihailovici al Rusiei a revenit cu solicitarea cerând-o în căsătorie de două ori pe an, în timp ce ea continua să-l refuze. În cele din urmă, țarul Nicolae al II-lea a intervenit, spunându-i marelui duce să mai facă o singură încercare și să renunțe. Bărbatul a venit din nou în Grecia în primăvara anului 1900 și, de data aceasta, sub presiunea familiei, prințesa a acceptat propunerea, fără prea mare tragere de inimă. A spus clar că pentru ea este o căsătorie de conveniență și, înainte să se răzgândească din nou, regina Olga a organizat nunta. Ceremonia a avut loc la biserica vechii cetăți venețiane din Corfu pe 12 mai 1900. Mireasa avea atunci 24 de ani, iar soțul ei, 37.
După nuntă, cuplul s-a îmbarcat pe iahtul regal și a navigat spre Golful Napoli, cei doi și-au petrecut luna de miere în Italia și apoi au călătorit în Austro-Ungaria. Din Viena au ajuns în Rusia trecând prin Varșovia și din acel moment a devenit cunoscută ca Marea Ducesă Maria Georgievna a Rusiei, fiind primită foarte bine în familia imperială.
Maria și soțul ei s-au stabilit într-un apartament situat în Noul Palat Mihail de pe Cheiul Palatului din Sankt Petersburg, care era reședința socrului, Mihail Nicolaievici. Tinerii împărțeau marele palat cu tatăl văduv al Marelui Duce și cu doi dintre frații lui necăsătoriți, Nicolae Mihailovici și Serghei Mihailovici, de care Maria Georgievna a devenit deosebit de apropiată.
La două zile după ce țarina Alexandra Feodorovna a născut cea de-a patra fiică a ei, pe Marea Ducesă Anastasia Nicolaievna, Marea Ducesă a născut primul ei copil, pe Prințesa Nina, iar după doi ani, pe 22 august 1903, a adus-o pe lume pe cea de-a doua ei fiică, prințesa Xenia. La scurt timp după nașterea micuței, socrul Marii Ducese a rămas paralizat din cauza unui accident vascular cerebral și s-a mutat definitiv în sudul Franței pentru a se recupera.
Cuplul călătorea frecvent, iar în vara anului 1900, Maria Georgievna a vizitat Crimeea împreună cu soțul ei. George a cumpărat o bucată de pământ lângă Ai-Todor și cuplul a decis să-și construiască o reședință ale cărei planuri au fost făcute de arhitectul Nikolay Petrovici Krasnov, cel care va construi și Palatul alb de la Livadia pentru țarul Nicolae al II-lea și soția sa, Alexandra. Marea Ducesă Maria Georgievna i-a dat proprietății un nume grecesc, Harax, în amintirea unei vechi cetăți care se aflase cândva în regiune.
Timp de șapte ani, Marele Duce și soția sa au locuit vara în Crimeea, întorcându-se doar iarna la Sankt Petersburg, pentru sezonul social, balurile și petrecerile ce se organizau la curtea imperială. Pe 18 martie 1913, tatăl ei, regele George I, a fost asasinat la Salonic, iar vestea a fost devastatoare pentru Maria, care fusese extrem de apropiată de el. Mult timp a fost de neconsolat, dar câteva săptămâni mai târziu, încă îndurerată, a trebuit să ia parte la ceremoniile care au marcat tricentenarul dinastiei Romanov. Până în 1914, relația dintre Marea Ducesă și soțul ei se deteriorase, mai ales pentru că nu îl iubise niciodată cu adevărat.
În vara anului 1914, Marea Ducesă a părăsit Rusia împreună cu cele două fiice și cu domnișoara ei de onoare, baroneasa von Stoeckl, plecând în Anglia pentru a se ocupa de sănătatea fragilă a Xeniei. În realitate, voia să încerce o separare de probă de soțul ei, Marele Duce le-a însoțit până la Varșovia în iulie, dar cei doi nu s-au mai revăzut niciodată.
După ce a stat o vreme la Hotelul Claridge, prințesa s-a mutat la Harrogate, unde Marele Duce George Mihailovici ar fi urmat să i se alăture câteva săptămâni mai târziu, însă izbucnirea Primului Război Mondial le-a blocat celor doi soți toate planurile.
Marele Duce George a fost nevoit să-și anuleze călătoria pentru a-și relua atribuțiile în armata țaristă și, la rândul ei, Marea Ducesă Maria a refuzat șansa de a se întoarce în Rusia cu mătușa ei, împărăteasa Maria Feodorovna, care se afla la Londra în acea vară, și a decis să-și prelungească șederea în Regatul Unit. Mai târziu, invocând ca pretext pericolele pe care le-ar implica o călătorie în Rusia, a decis să nu mai revină în patria soțului.
Hotărâtă să ajute la efortul de război, Marea Ducesă Maria a fondat un mic spital militar în Harrogate, a urmat un curs de asistentă medicală la Crucea Roșie și a îngrjit ea însăși pacienții răniți. Această instituție a avut un succes atât de mare încât, până în 1915, Marea Ducesă a creat încă un spital și un cămin pentru ofițerii convalescenți în Harrogate. În cei patru ani de război, în instituțiile fondate de ea au fost tratați peste 1.200 de pacienți.
Marea Ducesă Maria a trăit cu fiicele ei în Harrogate până în iulie 1916, apoi cele trei s-au mutat într-un conac mare din Grosvenor Square din Londra. Fiind foarte apropiată de familia regală britanică, mergea aproape în fiecare seară la Marlborough House pentru a lua masa și a juca cărți cu Regina Alexandra și și-a vizitat regulat verișoara, pe Prințesa Victoria a Regatului Unit, prietena ei din copilărie.
Izbucnirea Revoluției bolșevice în 1917 a tulburat viața de zi cu zi a Marii Ducese care, din acel moment, nu a mai primit niciun venit de la Sankt Petersburg. Neputând să mai subvenționeze spitalele pe care le patrona, Maria a încredințat instituțiile mătușii sale, Regina Alexandra, dar, la cererea pacienților, a rămas directoare până la sfârșitul războiului. În cele din urmă, a fost nevoită să se mute într-o reședință mai mică de lângă Regent’s Park și, cu ajutorul viitoarei cumnate, bogata americancă Nancy Leeds, a reușit să-și mențină finanțele pe linia de plutire.
În 1918, soțul ei, Marele Duce George Mihailovici, a fost arestat de bolșevici în timp ce încerca să fugă din Rusia, iar Maria Gerogievna a făcut multe eforturi pentru a-i obține eliberarea, încercând, prin intermediul Ambasadei Daneze, să plătească o răscumpărare de 50.000 de lire sterline, dar nu a avut succes.
După câteva luni de incertitudine, Marele Duce a fost împușcat pe 30 ianuarie 1919 de către bolșevici și în aceeași zi Maria și-a pierdut cumnații, pe Marele Duce Nicolae Mihailovici și Mare Duce Paul Alexandrovici, și unchiul matern, Marele Duce Dimitri Constantinovici.
După ce a devenit văduvă, Prințesa Maria a revenit la numele grecesc și s-a concentrat asupra propriei familii. Aproape de finalul Primului Război Mondial, fratele ei, regele Constantin, fusese nevoit să părăsească țara, fiind înlocuit de cel de-al doilea fiu al său, Alexandru.
Acesta din urmă a murit în octombrie 1920, după ce fusese mușcat de o maimuță, eveniment după care regele Constantin I a revenit pe tronul Greciei. Prințesa Maria și cele două fiice ale sale s-au alăturat inițial familiei regale grecești în Italia, apoi micul grup s-a îmbarcat pe o navă a Marinei Elene și a plecat către Corfu. În timpul acestei călătorii, văduva s-a îndrăgostit de comandantul vasului, amiralul Perikles Ioannidis, care era cu cinci ani mai tânăr decât ea.
Ajunsă în Grecia, Maria s-a stabilit la Atena și a fost foarte iubită de familia regală, câștigând chiar și simpatia Prințesei Elisabeta a României, soția prințului George, ale cărei legături cu restul familiei erau dificile. Însă în această perioadă relația cu fiicele ei a devenit tensionată, fetele fiind supărate că le ținuse departe de tatăl lor în timpul războiului și că nu putuseră să îl mai vadă niciodată.
Pentru a se separa cât mai repede de ea, ambele fiice s-au căsătorit devreme. În 1921, Prințesa Xenia, carea avea doar 17 ani, s-a căsătorit cu William Bateman Leeds, Jr., fiul lui Nancy Leeds, iar prințesa Nina s-a căsătorit în septembrie 1922 cu prințul Paul Chavchavadze. În aceeași perioadă, regele Constantin a fost nevoit să abdice din nou, după ce Grecia a pierdut războiul greco-turc, iar George al II-lea, nepotul cel mare al Prințesei Maria, a devenit suveran.
Pe 16 decembrie 1922, în ciuda opoziției fiicelor sale, a decis să se căsătorească cu amiralul Pericles Ioannides la Wiesbaden, în Germania, și, după ce și-au petrecut luna de miere la Frankfurt, cei doi s-au întors la Atena, dar vor părăsi din nou Grecia în momentul proclamării celei de-a Doua Republici Elene, în 1924. Cuplul s-a mutat atunci la Londra, în micuța casă din Regent’s Park, unde a locuit timp de câțiva ani, fiind, în această perioadă, însoțitoarea constantă a Reginei Alexandra în ultimii ani ai vieții acesteia. După ce cele două fiice ale ei s-au mutat în Statele Unite și suverana Angliei a murit, Maria și soțul ei s-au mutat la Roma, la Vila Attica. Cuplul a avut o existență simplă, prințesa Maria și-a scris memoriile, ce vor fi publicate peste câțiva ani de nepoții ei, în 1933 a vizitat Statele Unite pentru a-și vedea fiicele și cei doi nepoți, apoi s-a întors din nou în țara natală pe care o iubea atât de mult. Marea Ducesă Maria Georgievna a murit pe 14 decembrie 1940 la Atena, la vârsta de 64 de ani, și a fost înmormântată în necropola regală de la Palatul Tatoi.
