Rachel Félix s-a născut pe 28 februarie 1821 la Mumpf, în Elveția, într-o familie de origine evreiască. Tatăl ei, Jacob Félix, era vânzător ambulant, mama, Esther Hayer, vindea haine la mâna a doua, iar familia, care mai avea încă cinci copii, patru fete și un băiat, se confrunta permanent cu sărăcia și mizeria.
În copilărie, Rachel câștiga sume mici de bani cântând la chitară și recitând pe străzi, iar în 1830, la doar nouă ani, a ajuns la Paris cu intenția de a deveni actriță. A luat lecții de canto, deși era analfabetă, a studiat sub îndrumarea muzicianului Alexandre-Étienne Choron și apoi a urmat cursuri de artă dramatică.
Tânăra a debutat în piesa “La Vendéenne” în ianuarie 1837, la Théâtre du Gymnase, iar regizorul i-a dat numele de scenă Rachel, pe care l-a adoptat apoi și în viața privată.
A fost descrisă ca fiind foarte serioasă și implicată în munca ei, era admirată pentru inteligența, dicția și ambiția de care dădea dovadă și în martie 1838, la doar 17 ani, a fost distribuită în piesa “Horace” a lui Pierre Corneille pusă în scenă la Théâtre-Français. În acest timp, frumoasa actriță a început o relație cu Louis Véron, fostul director al Operei din Paris, iar legătura lor a devenit subiectul multor bârfe. Rachel Félix a devenit în scurt timp cunoscută în toată Europa, a făcut turnee la Londra, Bruxelles, Berlin și Sankt Petersburg jucând în piesele lui Corneille, Racine și Molière, iar stilul ei era caracterizat printr-o dicție foarte clară și economie de gesturi, într-o epocă în care cele mai multe actrițe foloseau un stil exagerat de exprimare artistică. Rachel a devenit o mare tragediană și în 1840, în perioada în care s-a aflat într-un turneu în Anglia, a început o relație cu prințul Louis Napoleon Bonaparte, viitorul împărat Napoleon al III-lea.
În anii următori a fost admirată de Victor Hugo și de Gustave Flaubert, s-a împrietenit cu Alfred de Musset, iar regele Prusiei i-a construit o statuie pe care a amplasat-o într-un parc din Postdam.
Frumoasa actriță a avut doi fii nelegitimi, pe Alexandre Antoine Colonne, al cărui tată era contele Walewski, fiul nelegitim al lui Napoleon Bonaparte cu contesa poloneză Maria Walewska, și pe Gabriel-Victor, din relația cu Arthur Bertrand, fiul generalului Henri Gatien Bertrand.
Starea de sănătate a lui Rachel Félix a început să se deterioreze după ce a făcut un lung turneu în Rusia, iar eforturile ei de a rămâne pe scenă chiar și în perioadele în care se simțea foarte rău, pentru a-și onora angajamentele, i-au agravat situația. Actrița prezentase simptome de tuberculoză încă din 1841, dar a ignorat toate semnele bolii și a refuzat să se retragă din viața artistică și să se îngrijească. Aflată pe patul de moarte, Rachel le-a scris mai multe scrisori de adio fiilor ei, membrilor familiei, foștilor iubiți, colegilor și cunoscuților de la Comédie-Française. Marea tragediană a încetat din viață pe 3 ianuarie 1858, la vârsta de 36 de ani, în Le Cannet, Alpes-Maritimes și a fost înmormântată într-un cavou situat în partea evreiască a cimitirului Père-Lachaise din Paris.
Moartea actriței a avut o consecință juridică neașteptată, care a contribuit la elaborarea jurisprudenței privind dreptul la propria imagine. Un ziar a publicat un desen care o reprezenta pe Rachel în ultimele clipe de viață, sora ei a dat publicația în judecată, iar o instanță a pronunțat una dintre primele decizii cu privire la respectarea vieţii private şi a demnităţii persoanei umane.
