Regina Elisabeta a României, trimisă doi ani în exil

Înainte de a pleca la Sigmaringen, pentru nunta cu Principele Ferdinand, Principesa Maria a făcut o vizită la castelul Monrepos din Neuwied, pentru a o întâlni pe Carmen Sylva, regina României, care era atunci bolnavă și nu putea fi de față la cununie.

Trebuie spus că se iscaseră turburări majore la Curtea României, iar regina Elisabeta jucase un rol important în drama petrecută. Ferdinand, moștenitorul tronului, se apropiase prea mult de anturajul mătușii sale, format dintr-o mulţime de tinere de rang nobil. Printre ele se afla şi Elena Văcăresco, cea mai iubită de regină dintre fetele din suita sa.

 

Carmen Sylva știa că regele Carol niciodată n-ar fi îngăduit, pentru nepotul lui, o căsătorie în afară familiilor regale europene, deşi Elena era o ființă deosebită în toate privințele, iar inteligenţa ei era mult mai presus de cea a prințeselor regale obișnuite.

Cu tot optimismul reginei cu privire la posibila relaţie dintre Elena Văcăresco, protejata sa, şi Principele Ferdinand, când tânărul i-a împărtăşit regelui hotărârea de a se căsători cu domnişoara Elena, s-a dezlănțuit catastrofa.

Regina Elisabeta a fost găsită principala vinovată pentru idila tinerilor și regele a găsit de cuviință să o lase să plece la mama ei, la Neuwied, iar regina a fost atât de supărată, încât s-a îmbolnăvit și, timp de doi ani, a fost nevoită să stea în pat sau să fie purtată într-un scaun cu rotile.

 

Prințul Ferdinand a fost trimis să călătorească, a vizitat Olanda, Belgia, apoi a ajuns la Sigmaringen, Potsdam, Berlin și Cassel, timp în care au fost făcute aranjamentele pentru căsătoria lui cu Maria.

Însoţită fiind de Ducky (Victoria Melita, sora ei cea mică) şi de mama sa, Maria, Ducesă de Edinburgh, viitoarei regine a României i se spusese că Regina Elisabeta este bolnavă de ceva timp și că nu putea veni la nunta de la Sigmaringen. Când au ajuns la Neuwied, cele trei au fost întâmpinate de bătrâna mamă a Reginei Elisabeta, o doamnă ciudată, cu rochie neagră și cu un văl alb pe cap.

Maria povesteşte ce impresie i-a lăsat Prințesa Marie de Nassau: “era o femeie ce oftează mereu, o mamă îngrijorată de sănătatea fiicei ei bolnave și o gazdă plăcută, ale cărei convorbiri erau însuflețite și pitorești. Bătrâna mamă se găsea în fața unei mari greutăți; ne mărturisi că, de mai multe luni, Elisabeta nu mai putea umbla sau își închipuia că nu mai putea. Nu voia nici să stea în picioare, nici să facă un pas. Sta toată ziua în pat și picta, picta, fără a se odihni. Uneori era plimbată, într’un jeț cu roate”.

 

Principesa Maria a fost primită de Regina Elisabeta în dormitorul ei, aflat într-o anexă a vechii case, clădită chiar după dorinţa ei. Camera era ciudată. În ea se afla un pat mare și scund, luminat de sus printr-o fereastră în tavan. Pe pat stătea culcată, rezemată de multe perne, foarte albe și foarte moi, regina. A strâns-o în brațe pe tânăra principesă, a mângâiat-o pe păr şi a acceptat, ceva mai târziu, să participe la dejunul pregătit în cinstea musafirelor sale.

Regina Maria povesteşte în memoriile sale: “Înveştmântată toată într’un cașmir alb, mlădios, și uitând-se la noi din înălțimea scaunului cu roate pe care fusese adusă la masă, era în adevăr o arătare fermecătoare. Parcă ar fi fost o înaltă preoteasă din legende, propovăduind niște credințe stranii, prea amețitoare pentru mintea oamenilor neluminați, iar casa aceasta tăcută, îngropată în zăpadă și ascunsă în pădure, era un cadru potrivit pentru aceea care se retrăsese un răstimp în singurătate, ca să uite nedreptatea unei lumi prea josnice pentru a înțelege firea ei neasemănat de aleasă. Și se părea că totul ar fi fost orânduit înadins, pentru a pune în valoare anume ființa ei, punctul central al tabloului“.