Născut pe 11 decembrie 1843 în mica localitate Claustal din munţii Harz, al treilea dintre cei treisprezece copii ai unui pădurar, Robert Koch a fost atras, încă de la o vârstă fragedă, de ştiinţele naturii. După terminarea studiilor primare și gimnaziale, în 1862 s-a înscris la Universitatea din Gottingen pentru a urma Facultatea de Medicină și a devenit, încă de pe vremea studenției, asistent al profesorului Krause, la Muzeul de patologie.
În 1866, cu diploma de medic în valiză, Koch a vrut să se îmbarce ca medic pe un vas şi să călătorească în jurul lumii, dar situaţia materială nu i-a permis, așa că a fost nevoit să-şi înceapă cariera de medic practician. După ce a lucrat câţiva ani prin diferite orăşele ale Germaniei, Robert Koch s-a stabilit în 1872 ca medic de district la Wolsztyn, o localitate aflată la 75 de kilometri de Poznan.
Doctorul a început în această perioadă să studieze dalacul (antraxul), care decima, atât în Germania, cât şi în Franţa, vitele locuitorilor, și a descoperit sporii microbului care provoca afecțiunea, reuşind astfel să explice de ce boala putea fi transmisă prin produse în care microorganismul nu putea fi găsit sub formă de bacil, aşa cum era cunoscut. De asemenea, a pus la punct o metodă pentru cultivarea microorganismelor într-o picătură de sânge suspendată pe o lamelă aşezată pe o alta ce avea o excavaţie în mijloc, ceea ce permitea observarea directă, „pe viu”, la microscop a unor aspecte din evoluția microbilor. Din această perioadă datează lucrările lui Koch privind aplicarea tehnicii fotografice în microbiologie sau metodele pentru colorarea microorganismelor și elaborarea observaţiilor care-l vor conduce la stabilirea unor principii fundamentale numite astăzi „postulatele lui Koch”.
Microorganismul trebuie găsit din abundență în toate organismele care suferă de boală, dar nu trebuie găsit în organismele sănătoase;
Microorganismul trebuie izolat dintr-un organism bolnav și crescut în cultură pură;
Microorganismul de cultură ar trebui să provoace boală atunci când este introdus într-un organism sănătos;
Microorganismul trebuie reizolat din gazda experimentală bolnavă inoculată și identificat ca fiind identic cu agentul cauzal specific original.
În 1880, medicul a fost chemat la Berlin pentru a fi numit membru al Oficiului sanitar și i s-au pus la dispoziţie un laborator şi doi asistenţi, primii lui elevi, pe care i-a învăţat ce înseamnă “să observi, să lucrezi cu precizie şi să urmăreşti cu energie scopul propus”, după cum îşi va aminti mai târziu unul dintre ei, F. Loeffler, devenit celebru pentru descoperirea bacilului difteric.
În această epocă, Robert Koch era absorbit, în întregime, de lucrările pentru descoperirea microbului care provoacă tuberculoza. După doi ani de muncă, în seara zilei de 24 martie 1882, medicul a adus la cunoştinţa Societăţii germane de fiziologie descoperirea bacilului care astăzi îi poartă numele.
Descoperirile marelui savant german şi cele ale elevilor şi colaboratorilor lui s-au succedat cu repeziciune: în 1883 – 1884, Koch a condus expediţii ştiinţifice în Egipt şi India pentru a lămuri cauza holerei care făcea ravagii mai ales în Asia, cercetările fiind încununate cu success, pentru că datorită lor a fost descoperit vibrionul holeric.
în 1891, s-a înființat la Berlin un mare institut de boli infecţioase a cărui conducere i-a fost încredinţată lui Robert Koch, printre discipolii lui în această perioadă aflându-se și marele savant Victor Babeș.
În 1905, ca răsplată pentru meritele sale ştiinţifice, Academia de medicină din Stockholm i-a acordat Premiul Nobel pentru medicină.
Robert Koch a încetat din viaţă pe ziua de 27 mai 1910, la Baden-Baden, în urma unui atac de cord. Academiile științifice, comunitățile medicale și presa din întreaga lume i-au omagiat memoria marelui savant. La București, cotidianul Adevărul scria sub semnătura lui B. Brănișteanu:
“Profesorul Robert Koch a murit. Știrea aceasta a trecut cu iuțeala fulgerului prin lumea întreagă, provocând pretutindeni cele mai vii regrete. Kaiserul Wilhelm al II-lea, telegrafiind soției cercetătorului, l-a numit “cel mai mare medic german“. Nimeni nu va contesta nici acest calificativ, nici altul mult mai mândru, anume că Robert Koch a fost unul din cei mai mari binefăcători ai omenirii. El a descoperit cel mai mare dușman al ei și tot el a sacrificat viața sa întreagă, expunând-o nu o dată combaterii acestei dușman. Robert Koch a contribuit nu numai la mărirea gloriei națiunii din care face parte, dar a binemeritat-o și pe cea a omenirii întregi. De aceea bine face „Liga română pentru combaterea tuberculozei” că-i sărbătorește amintirea și vreau să sper că exemplul ei nu va rămâne izolat.
Koch n-a făcut medicina pentru a se pregăti în vederea carierei de savant. Începuturile practicii sale medicale îl găsesc ca medic de circumscripție, cum s-ar zice la noi, de plasă, într-un mic târgușor al Sileziei germane, departe de centrele științifice mari, neavând nici un contact cu cercurile savanților: un umil medic de plasă, foarte conștiincios, foarte disciplinat, meticulos în îndeplinirea tuturor formalităților impuse de superiorii săi, supus ordinelor acestora, muncind din greu pentru a câștiga existența pentru sine și ai săi.
Dar în orele sale libere, doctorul de plasă Robert Koch nu se mai socotea sclavul datoriei de funcționar. Duhul sfânt, geniul se scobora asupra lui și în mica sa cameră de studiu stătea ceasuri întregi aplecat asupra unui microscop cu totul rudimentar și insuficient, prin care voia să smulgă naturii secretele pe care cu intuiția omului mare le ghicise și a căror confirmare o cerea acum sticlei măritoare.
E mișcător să citești cum idealul acestui doctor Robert Koch, care mai târziu avea să fie directorul unuia din cele mai bogate institute de cercetare, căruia nu numai patria sa, dar chiar și țări ca Anglia de exemplu aveau să se onoreze acordându-i cele mai largi mijloace pentru a-și continua cercetările, e mișcător zic să citești cum idealul acestui umil medic de plasă era să aibă un microscop mai bun și cum mijloacele lui nu-i permiteau să și-l procure.
Dar o femeie vrednică și iubitoare veghea asupra lui. Sofia, devotată și convinsă de superioritatea bărbatului ei, rupea de la gură gologanul, își refuza orice plăcere, renunța la toate marile și micile tentațiuni ce exercită vitrinile magazinelor asupra unei femei bune și gospodine, reușind să adune suma trebuincioasă pentru a cumpăra microscopul atât de dorit de soțul ei. De ziua aniversară a nașterii sale, intrând să-și continue studiile, medicul de plasă și-a găsit idealul realizat. De acum încolo pornea cu siguranță spre victorie.
Și peste puțin găsise bacilul antraxului! Când apăru cu descoperirea sa în public, medicul de plasă studiase bacilul în toate fazele sale, îl cultivase, vaccinase cu dânsul animale sănătoase, constatase că ele se îmbolnaveau imediat de antrax, făcuse cu alte cuvinte și logicește, și practicește proba ideilor sale.
Cu aceasta, reputația lui Koch era stabilită. Fu chemat ca membru în consiliul superior de igienă al imperiului la Berlin, deveni director al institutului de igienă al imperiului, profesor la facultatea de medicină din Berlin.
Dar toate acestea nu-l zăpăciră, nu-l făcură să neglijeze studiile pe care acum le putea continua în condițiuni atât de favorabile. Rând pe rând, el descoperi bacilul holerei și al tuberculozei, descoperiri cu care se stabili și reputația lui universală.
Amicul și colaboratorul său, profesorul Brieger, se exprimă astfel despre dânsul: „Koch a fost în primul rând om și suferințele omenirii au fost cele ce îmboldeau spiritul său de cercetător spre muncă neîntreruptă. Niciodată un cercetător nu a reușit să stabilească o așa mulțime de fapte ca cea pe care o reprezintă totalitatea descoperirilor lui Koch. (…) Și acest spirit de descoperitor care-l împingea mereu înainte nu se mulțumea numai cu ridicarea stării sanitare a oamenilor, ci căuta și prin combaterea boalelor la animale, ca a tuberculozei sau ciumei bovine. să ridice condițiunile de existență și prin aceasta starea socială a oamenilor, și a acelora de altă culoare. Nobilul său simț filantropic se manifesta față cu toți pacienții săi, de erau albi sau de altă culoare; el nu le era numai medic, ci și un sfătuitor părintesc”.
Consecințele descoperirilor lui Koch se cunosc. Toată igiena modernă, toată organizația națională și internațională a serviciilor sanitare se bazează pe descoperirile sale. În vremurile trecute, aproape la fiecare jumătate de secol omenirea era secerată de groaznice epidemii, holeră, ciumă etc. Treceți prin orașele mari ale Occidentului, nu e unul să nu aibă un monument al ciumei; la noi, bătrânii își amintesc cu groază de anii în care bântuia holera. Nu mai departe de când a venit actualul rege în țară am trecut printr-o asemenea epidemie. Azi, în Europa, unde descoperirile lui Koch se aplică mai mult, epidemiile acestea au dispărut aproape cu totul. Dacă ici colo se mai ivesc, importate de aiurea, cum a fost holera la Hamburg sau cum e adesea în Rusia din cauza relelor condițiuni igienice, mulțumită măsurilor luate de serviciile sanitare în baza descoperirilor lui Koch, epidemia e imediat localizată și în scurt timp stârpită.
Omenirea întreagă a văzut gloria ei sporită de Koch și l-a văzut pe acesta ducând fără preget lupta și învingând adeseori pe cei mai groaznici inamici ai ei. Veșnică va fi pentru omenire memoria lui Koch! Ea va vedea într-însul cu recunoștință nu numai pe unul ce a sporit sănătatea ei fizică, ci și pe unul care, dând pildă de devotament și dragoste pentru tot ce viețuește, fără deosebire de stare, limbă și culoare, a sporit sănătatea ei morală, o faptă cel puțin tot atât de însemnată”.
*** B. Brănișteanu, Adevărul, mai 1910