Ruxandra Lăpușneanu, prințesa necunoscută a Moldovei

Ruxandra Lăpușneanu s-a născut în anul 1538 la Suceava și a fost fiica domnului Moldovei, Petru Rareș, și a Elenei Brancovici. În ianuarie 1556, prințesa s-a căsătorit cu Alexandru Lăpușneanu, care fusese numit domnitor în 1552 datorită relațiilor bune cu regalitatea poloneză, dar primul lor copil, Bogdan, se născuse înainte de nuntă, în 1554. După alungarea lui Lăpușneanu din prima domnie chiar de către o pretinsă rudă a Ruxandrei, Despot Vodă, domnița s-a refugiat pentru o vreme cu copiii la Doamna Chiajna, soția lui Mircea Ciobanul, domnul Țării Românești.

Lăpușneanu s-a retras inițial spre Huși și de aici, învins a doua oară, a fugit la Chilia, apoi a ajuns la Constantinopole, fiind exilat în martie 1562 pe insula Rhodos.

Ruxandra a făcut o serie de intervenții la Constantinopol în favoarea soțului, trimițându-și oamenii la Divan pentru a-l convinge pe sultan să îl sprijine pentru obținerea celei de-a doua înscăunări și, după reușita acțiunii, a pornit, pe 6 noiembrie 1563, spre Moldova. Cea de-a doua domnie a lui Lăpușneanu a început în sânge. Domnitorul promisese inițial tuturor boierilor care îi fuseseră adversari că o să-i ierte, însă, imediat ce și-a consolidat puterea, a organizat o masă festivă la care i-a invitat pe cei mai puternici oameni ai Moldovei și, în timp ce aceștia petreceau, a dat semnalul de atac unor mercenari care i-au măcelărit pe meseni. Letopisețul lui Grigore Ureche consemnează 47 de victime, printre care mulți boieri de prim rang  și un număr însemnat de curteni mai mărunți, toți uciși cu sânge rece la ospățul organizat la Curtea Domnească de la Iași.

În martie 1668, Alexandru Vodă s-a îmbolnăvit grav și patru zile mai târziu a adunat Sfatul Țării, cerându-le înalților reprezentanți să-l aleagă ca domn pe fiul său, Bogdan, căruia i-a oferit el însuși sceptrul Moldovei. A doua zi, domnitorul, care s-ar fi aflat în stare de inconștiență, a fost călugărit sub numele de Pahomie, conform dorinței pe care și-o exprimase cu câteva zile înainte, după cum au mărturisit cei mai de încredere dintre supușii săi.

Lăpușneanu și-a revenit însă și, aflând că a fost călugărit, ar fi spus celebrele cuvinte consemnate de Costache Negruzzi în nuvela sa: „că de mă voiu scula, pre mulți am să popesc și eu”. Se pare că boierii s-au speriat și, ca să-l împiedice să-și îndeplinească promisiunea, l-au otrăvit în aceeași zi, pe 11 martie 1568. Cronicile acreditează ideea că Ruxandra ar fi fost parte a acestui complot sau că ea însăși l-ar fi otrăvit pe domnitor.

După moartea lui, Ruxandra a devenit regentă pentru fiul lor, Bogdan Lăpușneanu, care a preluat tronul la vârsta de 15 ani. Prințesa a fost respectată de boieri, mai ales pentru că l-a coordonat cu mult tact pe tânărul fiu în primele acte ale domniei, pentru că a făcut multe opere de caritate și pentru că s-a ocupat de mănăstirile din Moldova. În 1568, nemaiputând achita taxele impuse de sultanul Selim, preoții de la Mănăstirea Dohiariu i-au cerut ajutorul domniței, care a achitat datoriile mănăstirii și a refăcut toate clădirile și chiliile, plătind suma de 165.000 de aspri.

Domnița Ruxandra a murit în 1572, la doar 32 de ani, răpusă de o boală necunoscută, și a fost înmormântată alături de Alexandru Lăpușneanu la ctitoria lui, Mănăstirea Slatina, unde apare pictată în tabloul votiv purtând o coroaăa voievodală împodobită cu pietre prețioase.