Cele patru neveste ale domnitorului Alexandru cel Bun

Dimitrie Cantemir, în Descrierea Moldovei, afirma cu mândrie că Alexandru cel Bun „a făcut să fie știut de străini numele moldovenilor, până atunci prea puțin cunoscut”. Într-o Europă măcinată de conflicte politice și militare, domnia lui s-a remarcat printr-o politică de pace, echilibru și bună înțelegere cu vecinii, orientată spre consolidarea internă a statului și spre bunăstarea generală a țării.

Având reale calități diplomatice, Alexandru cel Bun a inaugurat o etapă decisivă în afirmarea Moldovei pe plan internațional, a întărit instituțiile statului, a organizat temeinic administrația și cancelaria domnească, a consolidat sistemul defensiv și a contribuit la dezvoltarea economică și edilitară a orașelor și satelor. Sub domnia sa, Moldova a cunoscut o remarcabilă înflorire culturală, prin ridicarea de ctitorii, formarea unor centre de creație artistică și printr-o politică de toleranță care a atras meșteșugari și negustori străini, contribuind astfel la progresul economic și cultural al țării.

Alexandru cel Bun a fost fiul cel mai mare al lui Roman I Mușat, voievod al Moldovei între anii 1391-1394, și al Anastasiei. Pe 23 aprilie 1400, a devenit domn al Principatului Moldova, după ce Vodă Iuga a fost îndepărtat de la putere de către Mircea cel Bătrân, Inițial a domnit împreună cu fratele său, Bogdan, iar în 1407, a devenit conducător unic.

Alexandru a încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act prin care este atestat și orașul Iași. Tot el a obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de la Constantinopol și a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. De altfel, evenimentul a fost zugrăvit în multe dintre frescele bisericilor și mănăstirilor din Moldova.

Una din ele, cea de la mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava, înfățișează, în ultima reprezentare din suita de patru ce reprezintă martiriul sfântului Ioan, chiar alaiul domnesc al lui Alexandru.

Domnia lui, care s-a întins timp de 32 de ani, a fost o perioadă de pace pentru Moldova, datorită unei politici abile ce a reușit să mențină echilibrul între Ungaria și Polonia. A recunoscut suzeranitatea lui Vladislav II Iagello și a încheiat cinci tratate cu acesta, promițându-i  sfat și ajutor împotriva oricărui dușman și, în acest fel, s-a asigurat de sprijin în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei – și trecea prin Moldova – de gurile Dunării, mai exact de cetățile Chilia și Cetatea Albă.

În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, Alexandru i-a acordat ajutor militar în două bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: cea de la Grünwald, din 1410, unde teutonii au suferit o mare înfrângere, și cea desfășurată la Marienburg, în același an.

În timpul domniei sale, în 1420, au avut loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman, când turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar domnitorul a reușit să-și apere teritoriile.

Alexandru cel Bun a fost căsătorit de patru ori. Prima soție a fost Margareta, fiica palatinului Ștefan din Losontz, cea care a ridicat Catedrala Catolică din Baia, unde a și fost înmormântată. Margareta era de origine poloneză și de religie catolică, iar mariajul a avut loc prin 1393-1394.

Construirea bisericii „Sf. Fecioară” a fost un gest de curtoazie față de vecinii polonezi, dar anul ctitoririi nu este cunoscut. În anii 1646-1647, arhiepiscopul Marco Bandini, administrator apostolic al catolicilor din Moldova, scria că a văzut în partea dreaptă a altarului o inscripție potrivit căreia lăcașul de cult a fost ridicat în anul 1410 și închinat memoriei Doamnei Margareta. Bandini relata că soția domnitorului a fost înmormântată într-un sicriu de argint, sub baptisteriul din biserică: „sub acel baptisteriu zace Margareta, acel juvaer prețios, întemeietoarea bisericilor moldovenești”.

Arhiepiscopul menționează că pe piatra tombală se afla următoarea inscripție în limba latină: „În anul 1410 s-a sfințit această biserică în cinstea Prea Curatei Fecioare Maria; s-a clădit de ilustrul domn Alexandru-Vodă, împreună cu mănăstirea Moldaviceni, pentru pomenirea soției sale, Margareta, care este înmormântată sub baptister. Să se odihnească până la Învierea spre viața veșnică. Amin”.

După moartea ei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Ana Neacșa, o tânără care a murit la scurt timp după cununie, cel mai probabil la nașterea primului copil, Iliaș I, care a moștenit tronul Moldovei.

Cea de-a treia soție a domnitorului a fost Ringala, sora lui Vytaudas, marele duce al Lituaniei, și cumnată a regelui Vladislav al II-lea Iagello al Poloniei. Ringala era direct înrudită cu Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu Anastasia, mama domnitorului. Femeia fusese căsătorită timp de un an cu ducele Henric de Mazovia și a fost suspectată că ar fi provocat moartea prematură a lui primului soț.

Nunta cu domnitorul moldovean a avut loc în anul 1411 și a fost deosebit de fastuoasă, dar avea să fie desfăcută zece ani mai târziu. Motivul despărțirii a fost legat de originile catolice ale doamnei şi încercarea ei de a-și converti soțul la catolicism.

Cronicile poloneze scriu că “Ringala s-a despărţit de Alexandru din pricină că acesta nu voia în ruptul capului să devie catolic”, iar după separare domnița a primit orașul vamal Siret și 40 de sate drept despăgubire. De asemenea, ca parte a acordului, domnitorul a promis să-i plătească întreaga viață venituri în valoare de 600 de ducați de aur anual, în două rate.

În același an, Alexandru cel Bun s-a recăsătorit cu Marina, care făcea parte dintr-o veche familie boierească din Moldova şi era ortodoxă. ”Marina e întâia doamnă româncă de la care ne-a rămas chipul autentic. Un epitrafir ţesut de meşteri bizantini contemporani şi care se afla înainte de război într-unul din muzeele Petrogradului ne-o arată pe Marina în bogatul ei costum de doamnă, subţire şi mlădioasă, cu ochii galeşi, sprâncenele încondeiate şi foarte ridicate deasupra ochilor, nasul subţire, gura mică, părul împletit. Această din urmă doamnă a lui Alexandru a fost mama lui Petru Aron”,  nota istoricul C. Gane în “Trecute vieți de doamne și domnițe”.

Ultimul mariaj a durat zece ani și a avut ca rezultat patru copii: Cneaja, Ştefan, Bogdan şi Petru Aron. Un alt copil al domnitorului a fost Ștefan, fiu născut de o soție nelegitimă, Stanca (Stana).

Alexandru cel Bun s-a stins din viață în prima zi a anului 1432 la Mănăstirea Bistriţa, în urma unui atac de cord, și a fost înmormântat lângă Ana, cea de-a doua soţia a sa.