HomeOameni care au intrat în istorieCopii celebriTragica existență a lui Blanche Monnier

Tragica existență a lui Blanche Monnier

DS TW

Blanche Monnier s-a născut pe 1 martie 1849 la Poitiers, în Franța, și a crescut într-o familie burgheză, tatăl său, Charles-Emile Monnier, fiind fost decan al Facultății de Litere.

În urma unei scrisori anonime, procurorul general din oraș a ordonat o percheziție ce a fost realizată de un comisar însoțit de trei ofițeri de poliție la casa văduvei acestuia, Louise Monnier și, cu această ocazie, a fost descoperită, în ziua de 23 mai 1901, fiica cuplului, Blanche, care ajunsese la vârsta de 52 de ani și se afla sechestrată de propria familie de mai bine de 25 de ani. Femeia era legată de pat, subnutrită și într-o stare de slăbiciune extremă, cântărind doar 25 de kilograme. Cazul a ajuns în atenția publicului după ce ziarul L’Illustration din 1 iulie 1901 a publicat un articol însoțit de fotografia lui Blanche Monnier, care o înfățișa extrem de slabă și murdară. Potrivit lui scriitorului francez Pierre Bellemare, care a cercetat cazul femeii în presa franceză, fotografia a fost retușată pentru a îndeplini standardele timpului.

Foarte rapid a apărut zvonul că motivele acestei încarcerări au fost legate de povestea de dragoste a tinerei cu un avocat republican, maestrul Victor Calmeil, pe care familia Monnier îl detesta.

 

Într-un documentar dedicat acestui caz, scriitoarea Viviane Janouin susține că Blanche ar fi avut un copil în urma relației clandestine cu avocatul și că părinții ei l-au omorât pe bebeluș și l-au îngropat în grădină. Această versiune a fost contestată de Jean-Marie Augustin în cartea sa, “The True Story of the Poitiers Hostage”, în care afirmă că versiunea cea mai probabilă este că Blanche Monnier suferea de tulburări psihice și probabil de anorexie. Mama fetei, Louise, ar fi refuzat să o interneze într-un azil psihiatric de teama de a nu păta onoarea și reputația familiei.

Louise Monnier a fost arestată și a murit la scurt timp după aceea în închisoare, tatăl, Charles-Emile Monnier, murise în 1882, astfel că doar fratele fetei, Marcel Monnier, fost subprefect de poliție, a fost judecat în acest caz. Presa de la București a urmărit povestea Blanchei Monnier:

“Doamna Monnier, denaturata mamă a Blanchei Monnier, se odihneşte în groapă. Înmormântarea ei s-a făcut în zorii zilei şi în tăcere. Fiul ei, Marcel, complicele care a ajutat-o să ţină într-o stare nespusă de infecţie şi mizerie timp de zeci de ani pe sora sa n-a putut participa la înmormântare decât privind-o de la o poartă a altarului. La cimitir nu i s-a permis să meargă.

Două zile după moartea bătrânei femei, procurorul şi judecătorul de instrucţie au făcut o nouă perchiziţie în casa decedatei şi cu deosebire în dormitorul ei. Acolo găsiră ascunsă sub pat o casetă ce conţinea fişicuri de aur, bancnote şi efecte în valoare de patruzeci de mii de lei. Judecătorii mai găsiră acolo un testament datat din anul 1885, scris de mâna doamnei Monnier, al cărui conţinut a produs mare senzaţie.

În acest testament d-na Monnier manifestează o deosebită tandreţe pentru fiica ei. Ea testează o mulţime de legate la diferite persoane şi instituţiuni filantropice şi adaugă apoi: «Blanchei ii las, afară de partea ei la avere, deoarece doresc ca să continue a locui acolo, uzarea de trei camere din etajul al doilea al casei mele, afară de aceea pe care o ocupă acum». Apoi văduva îşi exprimă dorinţa ca Blanche să continue a fi servită de bătrâna servitoare Fany, căreia îi lasă un legat de 24.000 lei. De asemenea ordonă ca toate veniturile fiicei sale să fie întrebuinţate pentru îngrijirea ei şi însărcinează pe doi concetăţeni cu administrarea averii Blanchei.

 

 

Toate astea parcă ar restabili reputaţia decedatei. Dar nu trebuie uitat un lucru: testamentul poartă data 1885, e deci vechi de şaisprezece ani. În tot acest timp însă Blanche a rămas închisă în întunecoasa ei celulă şi a trăit acolo în acea stare îngrozitoare. Ce scuză poate deci fi acest testament pentru memoria decedatei şi ce uşurare poate aduce el situațiunii fiului care se află în închisoare? Tribunalul din Poitiers este şi el de această părere şi de aceea, cu tot testamentul, continuă cu severitate instrucţia contra fiului.”

*** Adevărul, iunie 1901

În primă instanță bărbatul a fost condamnat la 15 luni de închisoare pentru complicitate la acte de violență, responsabilitatea sa fiind considerată mică, având în vedere influența excesivă și dominația mamei în viața de familie. Marcel Monnier a fost achitat o lună mai târziu, la apel. Cel de-al doilea proces a demonstrat că Blanche suferea de tulburări mintale (anorexie isterică, coprofilie, exhibiționism, schizofrenie), iar în instanță, a contat faptul că fata era considerată o pacientă “incurabilă”.

La sfârșitul procesului, Marcel a vândut toate proprietățile familiei și s-a retras la Ciboure, în Pirinei-Atlantiques, unde a murit în iunie 1913.

După ce a fost eliberată, Blanche Monnier a fost internată într-un spital de psihiatrie din Blois, unde a fost îngrijită până la moartea ei, în 1913. În 1930, André Gide, inspirat de acest fapt divers care a fost în atenția opiniei publice pe tot parcursul anului 1901, a publicat cartea “La Sequesterrée de Poitiers”, dar a modificarea numelor protagoniștilor.

DS TW
No comments

leave a comment