Doamna Elena, nefericita soție a lui Petru Rareș

Doamna Elena, cunoscută și ca Ecaterina sau Cătălina, s-a născut în anul 1490 în Serbia și a fost cea de-a doua fiică a prințului Jovan Branković, viitor despot al Serbiei, și a soției sale, nobila Jelena Jakšić, și soră a Despinei Milița, soția lui Neagoe Basarab. Principesa s-a căsătorit cu Petru Rareș, fiul nelegitim al lui Ștefan cel Mare, la scurt timp după ce prima soție a acestuia, Maria, cu care avea o fiică, cea care va intra în istorie ca Doamna Chiajna, a murit pe 28 iunie 1529, după doar doi ani de mariaj.

Petru Rareș și Doamna Elena au avut patru copii, trei băieți, Iliaș, Ștefan și Constantin, și o fată numită Ruxandra, care a venit pe lume în anul 1538 și va deveni soția lui Alexandru Lăpușneanu.

Elena i-a fost alături lui Petru Rareș în perioada celor două domnii ale acestuia, adică între 1527 și 1538 și între 1541 și 1546. Primul mandat al domnitorului s-a încheiat după ce sultanul Soliman Magnificul l-a impus la tronul Moldovei pe Ștefan Lăcustă (un nepot al lui Petru Rareș). Voievodul moldovean și-a trimis în aceste condiții soția și cei patru copii în Cetatea Ciceului din Transilvania, proprietate moldovenească aflată în mijlocul Ardealului. Deși se afla în posesia sa, fortăreața a fost în acea perioadă asediată de armatele lui Ioan I Zápolya, principele Transilvaniei, nemulțumit de exilul domnitorului moldovean.

Petru Rareș a fost ținut prizonier în propria cetate timp de un an și jumătate și, convins că nu are altă soluție decât să negocieze cu Imperiul Otoman, a pus-o pe Elena să scrie o scrisoare în limba sârbă către Înalta Poartă în care și-a cerut iertare sultanului pentru faptele sale și a promis că i se va supune dacă va fi sprijinit să ajungă din nou pe tron.

În ianuarie 1540 Petru Rareș a plecat la Constantinopole împreună cu secretarul său, Grigore Rosenberg din Hârlău, pentru a-și susține cauza, iar Elena Doamna și copiii au rămas într-o relativă siguranță la Ciceu. Voievodul a reușit să obțină sprijinul otoman pe care și-l dorea de-abia după un an, în primăvara anului 1541, timp în care a locuit la Pera, în cartierul genovez, și probabil a fost nevoit să ofere sume mari de bani pentru a facilita redobândirea tronului Moldovei, dar în cele din urmă și-a atins obiectivul. Prima măsură pe care a luat-o la începutul celei de-a doua domnii a fost să-i execute pe boierii trădători, apoi și-a recuperat familia de la Ciceu.

Petru Rareș nu a mai trăit însă decât cinci ani, moartea sa provocând o nouă criză la conducerea Moldovei. Domnitorul s-a stins din viață la Suceava, în urma unei “boale foarte grea”, pe 3 septembrie 1546, într-o vineri, la miezul nopții. Izvoarele istorice adaugă la motivele morții și bătrânețea sa, deși fresca de la Sf. Dionisiu – Muntele Athos, din ultimul an al vieții, îl arată în plină maturitate. “Și l-au îngropat cu cinste în locașul domnesc de la Probota”, ctitoria sa, terminată și sfințită în a doua domnie. Pe carele toată țara l-au plâns cu jale mare pentru că era părintele milostiv tuturor și păstor bun turmii sale”.

Lespedea de marmură a mormântului, frumos lucrată, dar deteriorată în timp, a fost cioplită încă din timpul vieții și nu consemează anul decesului: “[Această groapă e a] iubitorului de Hristos, robul lui Dumnezeu, Io Petru Voevod, fiul bătrânului Ștefan Voevod, care [s-a strămutat la aceste] lăcașuri și la veșnicele lăcașuri; Veșnica lui pomenire.” (Nicolae Iorga, Inscripții din bisericile României, București, 1904)

Pentru că primul său fiu, Iliaș, avea doar 15 ani în acel moment, Doamna Elena a preluat tronul Moldovei ca regentă, dar tânărul a abdicat după cinci ani, în 1551, s-a converti la islam și a plecat la Constantinopol, lăsând tronul fratelui său mai mic, Ștefan, pentru care Elena a devenit din nou regentă.

Despre destinul lui Iliaș, C. Gane scrie: “Fusese timp de doi ani (1544 – 1546) ostatec la Constantinopol, cum fusese și tatăl său în tinerețe. De unde i-a putut veni, în scurtul timp de doi ani, dragostea ce prinsese de turci, nu putem ști.

El se întoarse la Iași cu o ceată de mahomedani după el, bărbați și femei, cu care, după vorbele cronicei, ziua se dezmierda, iar noaptea cu turcoaice petrecând, de obiceiuri creștinești s-a depărtat. Și mai zic Letopiseții că altfel părea blând și milostiv, dar din afară se vedea pom înflorit și dinăuntru, lac împuțit!

După patru ani de destrăbălată viață și nedemnă domnie, abdică de bună voie și, trecând coroana fratelui său, Ștefan, plecă la Stambul pentru a se turci. Și în ce fel! A luat crucea lui Isus, de trei ori a scuipat-o, de trei

ori a călcat-o în picioare și-apoi, cerând să i se dea Coranul, l-a sărutat. Numele lui cel nou a fost Mehemed, iar în istorie a rămas legată de făptura lui porecla de Turcitul, Iliaș Turcitul. De altfel, a murit curând, exilat fiind la Brusa, în Asia Mică”.

Domnia lui Ștefan al IV-lea Rareș a durat doar un an, tânărul fiind asasinat pe noaptea de 1 septembrie 1552 de un grup de boieri care au conspirat nemulțumiți de “obiceiurile turcești” ale domnului, căci și el avea obiceiul să chefuiască cu turcoaice.

În aceste condiții, Elenei Rareș i-a fost teamă să-l propună pe ultimul ei fiu, Constantin, pe tron, gânduindu-se la o soluție de compromis. Regenta Moldovei a decis să promoveze un domnitor pe care să-l poată dirija până la vârsta la care mezinul ei ajunge la vârsta adecvată domniei, așa că l-a sprijinit pe boierul Joldea, căruia i-a oferit mâna unicei ei fiice, domnița Ruxandra, care avea 17 ani, pentru a păstra astfel conducerea țării în familie.

Cei doi s-au logodit, ideea fiind susținută și de boierii conspiratori care îl uciseseră pe Ștefan, dar în această perioadă a sosit la curtea domnească Alexandru Lăpușneau, fiul lui Bogdan Orbul, care era nepotul lui Ștefan cel Mare, și care, cu sprijin polonez, l-a alungat și l-a călugărit cu forța pe Joldea, a preluat domnia Moldovei și s-a căsătorit cu Ruxandra, devenind ginerele Elenei Rareș. Nemulțumită de felul în care se aranjaseră lucrurile, Doamna Elena a început să comploteze împotriva noului domn cu gândul de a-i oferi tronul fiului ei, Constantin, dar Alexandru Lăpușneanu a aflat de planuri și se pare că a ordonat ca soacra sa să fie sugrumată.

Femeia a murit în anul 1553, la vârsta de 62 de ani, cu suferința de a-și fi văzut unul dintre fii turcit, un altul ucis, iar pe fiica sa căsătorită cu forța. A fost înmormântată la Mănăstirea Probota, alături de Petru Rareș, pe piatra ei de mormânt fiind inscripționate cuvintele: „Această groapă e a roabei lui Dumnezeu Elina, doamna lui Petru Voievod, fiica lui Despot țarul, care s-a strămutat în acest lăcaș și în veșnicele lăcașuri. Veșnica ei pomenire”.

Elena Doamna este creditată cu ridicarea mai multor lăcașe de cult în Moldova, printre care Biserica Sfântul Gheorghe și Uspenia din Botoșani și Sfânta Înviere din Suceava, dar este cunoscut și faptul că, din strădania ei, a fost realizat un Evanghelier prețios ce s-a aflat inițial la Probota, iar astăzi este păstrat la Bilblioteca Patriarhiei din Ierusalim.

Surse:

Nicolae Iorga, Inscripții din bisericile României, București, 1904

N. Gane, Trecute vieți de doamne și domnițe, Editura Ziarului Universul, 1933