HomeVizionariiScriitoriScriitorul George Orwell a înfiat un băiețel și la scurt timp și-a pierdut soția

Scriitorul George Orwell a înfiat un băiețel și la scurt timp și-a pierdut soția

DS TW

Eric Arthur Blair s-a născut pe 25 iunie 1903, în orașul Motihari din India de astăzi, fosta provincie Bengal în timpul colonialismului britanic, și a fost al doilea copil al lui Richard Walmesley Blair. Tatăl său era funcționar în administrația britanică din India, iar mama, Ida Mabel Limonzin, era fiica unui comerciant de ceai.

Anul următor, în 1904, viitorul scriitor a plecat împreună cu mama și sora lui în Anglia, în adolescență a studiat la Colegiul Eton și a început să publice proze scurte în revista școlii. La un an după absolvire s-a angajat în cadrul Poliției Imperiale Indiene în Birmania, a lucrat apoi în Franța având profesii foarte diferite, s-a întors în Anglia și și-a deschis un magazin sătesc.

Sub pseudonimul George Orwell, tânărul a scris articole pentru diverse ziare și în 1933 a publicat prima sa carte, “Fluierând a pagubă prin Paris și Londra”. Au urmat trei romane, “Zile birmaneze”, în 1934, “Fiica unui cleric”, în 1935, și “Keep the Aspidistra Flying”, în 1936.

Prefața versiunii în limba franceză a volumului de debut, “Down and Out in London and Paris”, apărută în 1935 sub titlul „La Vache enragée” la Editura Gallimard a fost semnată de Panait Istrati.

Eseul este datat „Bucureşti, martie 1935“, deci cu o lună înainte de moartea lui Istrati, și este ultima lui creație literară, considerat, simbolic, un testament literar:

“George Orwell pare să ocolească dificultatea, lipsindu-se de emoţia artistică. Scrie fără mofturi. Nu descrie nimic, nu bate câmpii niciodată, evită detaliul cel mai inevitabil, nu se aprinde înaintea niciunui caz, şi alunecă pe momentele cele mai propice de a deveni mare artă, dar de asemenea „literatură”. Şi totuşi, de la un capăt la altul, cartea se citeşte ca cel mai pasionant roman şi de cea mai rară calitate artistică.

Oare pentru că totul a fost trăit? Dar şi „trăitul” îl sluţim. Stricăm cele mai frumoase momente a ceea ce a fost „trăit” de noi, voind să facem artă. Nu ne mulţumim cu ceea ce e mare fără fraze, cu faptul în goliciunea lui. Urmăm căile bătute ale grandilocvenţei literare şi cădem în fariseismul artistic. Naturalul, frumosul natural care dă întreaga valoare a existenţei, îl izgonim din inima noastră, alergând după năluca lui. Naturalul este întregul secret al acestei cărţi, îl urmăm pe Orwell ca şi cum i-am fi fost însoţitori în această cumplită viaţă a vagabonzilor din Paris şi mai ales din Londra, pe care el ne-o arată împărtăşind-o cu ei. Aici nimeni nu pozează, nici el, nici noi. Nimic despre păpuşile care sunt, unul înaintea celuilalt, scriitorul şi cititorul său şi, înaintea amândurora, personajele romanului modern. Nimic din convenţionalism, nimic din melodramă. Nimic din dramaticul literar. Trăim cu toţii în această carte, fără a suferi prea mult, fără a ne revolta prea mult, deşi totul este o înspăimântătoare suferinţă şi o sfântă revoltă. Cum a putut Orwell să stabilească acest echilibru? Aşa cum spune el însuşi, cartea este „o istorie destul de banală”. Şi uşor de a cădea în melodramă!

Subiect arhicunoscut, dumnezeieşte ilustrat câteodată, întotdeauna foarte speculat. Mi-e familiar, în afară de îngrozitoarele azile de noapte engleze pe care, slavă Domnului, Orientul meu nu le cunoaşte, fără ca totuşi să-i fie mai rău. Am fost spălător de vase în Egipt şi în Elveţia, nu la Paris; dar în acest oraş, căruia îi datorez atât de mult, mi-am mâncat partea mea de „vacă turbată”. Am cutreierat eu însumi străzile de la „Coq d’Or” la Belleville, la Batignolles şi periferie.

N-aş îndrăzni totuşi niciodată să-mi povestesc aventurile de-a lungul unei cărţi atât de voluminoase ca aceea pe care a scris-o George Orwell dintr-o răsuflare. Mai mult! Cartea este o operă care te face să gândeşti, să meditezi asupra tristeţilor existenţei, ca un roman de Balzac, dar fără să te facă să înghiţi fastidiosul lui Balzac.

Arta literară își va regăsi aici autenticitatea ei nativă sau ea va muri pentru mult timp.

Panait Istrati, București, martie 1935”

În 1936, Orwell a scris un documentar despre șomajul din Nordul Angliei pentru editura londoneză Left Book Club, dar următoarea carte, “Drumul către Wigan Pier”, o proză de tip reportaj despre viața la limita sărăciei a minerilor dintr-un orășel din Lancashire, l-a consacrat drept unul dintre cei mai mari reporteri și scriitori din Marea Britanie.

În decembrie 1936, George Orwell a devenit simpatizant socialist și a plecat în Spania pentru a deveni corespondent în timpul Războiului Civil. S-a alăturat însă ca voluntar Diviziei Lenin din Barcelona, unitatea condusă de Partidul Muncitorilor de Unitate Marxistă.

La întoarcerea în Anglia, jurnalistul și-a descris experiențele din timpul Războiului Civil în “Omagiu Cataloniei”. În august 1941 a început să lucreze pentru BBC, unde sarcina principală era de a scrie editorialul unei emisiuni despre evenimentele celui de-Al Doilea Război Mondial, comentariile sale fiind difuzate din 1941 până în 1943 doar în India. În aceeași perioadă Orwell a lucrat și pentru ziarul The Observer.

Scriitorul a fost căsătorit de două ori. Prima sa soție, Eileen O’Shaughnessy, pe care o întâlnise în 1936, l-a urmat în Spania și a fost o susținătoare a ideilor sale politice. În iunie 1944, ea și Eric au adoptat un băiețel de trei săptămâni pe care l-au numit Richard Horatio, dar un an mai târziu, în martie 1945, Eileen a murit în urma administrării unei doze de anestezic prea mare pentru intervenția chirurgicală la care a fost supusă.

Dărâmat după moartea prematură a soției care avea doar 39 de ani în momentul decesului, George Orwell a reușit să își revină ocupându-se cu mult devotament de fiul adoptat, micuțul Richard. Patru ani mai târziu, în 1949, s-a recăsătorit, mai mult pentru a-i oferi fiului său o mamă, cu Sonia Mary Brownell, care se pare că a fost modelul pentru Julia, eroina din “O mie nouă sute optzeci și patru”. Mariajul a fost încheiat pe 13 octombrie 1949, cu doar trei luni înainte de moartea scriitorului.

Orwell era un fumător înrăit, în ciuda unor vechi probleme pulmonare. Descris de The Economist drept „cel mai bun cronicar al culturii engleze din secolul XX”, scriitorul considera că Fish ’n’ Chips, fotbalul, pub-urile, ceaiul tare, ciocolata ieftină, filmele și radioul sunt principalele bucurii ale clasei muncitoare britanice.

Lui însuși îi plăcea ceaiul tare, scriind la un moment dat că ceaiul este unul dintre elementele de bază ale civilizației engleze și provoacă încă dispute violente cu privire la modul în care trebuie preparat, dilema principală fiind dacă se pune întâi ceaiul în ceașcă și apoi se adaugă laptele sau invers. Scriitorului îi plăcea și berea englezească, mânca la cantina de la BBC și prefera mâncărurile tradiționale, cum ar fi friptura de vită, budinca Yorkshire, brioșele, biscuiții, cam toate brânzeturile britanice și marmelada de Oxford.

Una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale, “Ferma animalelor”, publicată în 1945, o satiră la adresa revoluției bolșevice din Rusia, i-a supărat pe foarte mulți prieteni de-ai săi cu convingeri de stânga, inclusiv pe fostul lui editor, Victor Gollancz, care i-a respins-o, dar volumul a ajuns în scurt timp una din cele mai populare cărți din Marea Britanie.

“O mie nouă sute optzeci și patru”, ultima scriere a lui Orwell, publicată în 1949, a fost influențată de sănătatea sa în declin și de deziluziile față de guvernul laburist ajuns la putere și a avut un efect foarte puternic asupra societății europene. În 2005, publicația Time a clasat romanul în lista celor mai bune cărți englezești din 1923 până în acel an. George Orwell a murit pe 21 ianuarie 1950, la Londra, din cauza tuberculozei de care suferea din tinerețe.

Galerie foto:

DS TW
Latest comment

leave a comment