Povestea neștiută a părintelui Iraclie, tatăl lui Ciprian Porumbescu

Iraclie Golembiovski s-a născut la 9 martie 1823 la Sucevița, localitate aflată în Ducatul Bucovinei în acel moment, într-o familie de țărani români, pălimarul Atanasie Golembiovski, născut în 1798, viitor vornic la Sucevița, și Varvara Crăciun. Băiatul și-a spus încă din tinerețe Iraclie Porumbescu, dar numele Golembiovski și l-a schimbat oficial abia în 1881.

Din cauza faptului că în zonă nu existau școli de stat românești, în 1829 a fost înscris la Mănăstirea Sucevița pentru a învăța să citească și să scrie. Copilul s-a aflat în grija egumenului Ghenadie Platenchi, care-l și botezase, iar după plecarea acestuia la Mănăstirea Putna, Iraclie l-a însoțit și a învățat aici cântarea psaltică, apoi a urmat cursurile primare la Suceava și s-a înscris la Gimnaziul din Lemberg. În 1843, în perioada studiilor, a fost arestat și ținut timp de șase săptămâni în temniță din cauza faptului că locuise la aceeași gazdă cu un revoluționar polonez, fiind suspectat că a aderat la ideile anti-imperialiste ale acestuia. După eliberare, a plecat la Cernăuți, unde a studiat la Obergymnasium, avându-l profesor de limba și literatura română pe Aron Pumnul.

Printre alți absolvenți de marcă ai școlii s-au aflat Eudoxiu, baron de Hurmuzaki, căpitanul Bucovinei, dr. Constantin Tomasciuc, rectorul Universității din Cernăuți, Radu Grigorovici, poetul Mihai Eminescu și frații acestuia, Șerban, Nicolae, Gheorghe și Ilie.

Iraclie Golembiovski a urmat, între 1847 și 1850, Institutul Teologic din Cernăuți și în perioada studenției a început să scrie poezii patriotice, pe care le-a publicat în ziarul “Zimbrul” sub numele Porumbescu, apoi a devenit secretar de redacție al ziarului cernăuțean “Bucovina”, tipărit între anii 1848-1850 de familia Hurmuzachi. În casa acestora, tânărul Iraclie a cunoscut mai mulți revoluționari pașoptiști, inclusiv pe Vasile Alecsandri, care l-a îndemnat să culeagă folclor din satele bucovinene, spunându-i: “Scrie, să împărtășești și neamului dumitale și al nostru ceea ce ai și ceea ce știi dumneata. Așa se cade, așa e bine, așa să facem cu toții după puterile noastre. (…) Cel mai scurt cântec, cea mai mică poveste să nu o bagatelizezi, să nu o ignorezi, să o scrii; ele sunt ori frânturi din întreguri mai mari, ori conțin în sine un întreg sintetic”.

Pe 20 august 1850, tânărul s-a căsătorit cu Emilia Clodnițchi, fiica pădurarului din Voievodeasa. Cununia a avut loc în Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Volovăț, ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare și, după absolvirea Institutului Teologic, Iraclie a fost hirotonit preot de către episcopul Eugenie Hacman. Primul său loc de păstorire a fost satul de huțani Șipotele Sucevei, unde a fost paroh între anii 1850-1857 și 1859-1865. Istoricul Ion Nistor notează că episcopul Eugenie l-a repartizat într-un sat huțănesc ca pedeapsă, deoarece combătea frecvent atitudinea antiromânească instalată în biserica din Bucovina în perioada episcopului Hacman.

Iraclie Porumbescu își va aminti mai târziu că locuința sa din Șipote nu se deosebea de bordeiele țăranilor cei mai săraci. “Locuința mea de atunci, numai așa aș putea-o numi casă, dacă tot casă-i acea clădire din patru păreți din bârne necioplite și neunse, cu crăpăturile dintre bârne neastupate decât cu mușchi de pădure, cu un cuptor mare și cu o fereastră în față, cu alta micuță înspre ogradă jos, fără nici o podeală…” Aici s-a născut, pe 14 octombrie 1853, Ciprian Porumbescu, cel de-al doilea copil al familiei Porumbescu.

În martie 1857, preotul Iraclie a fost trimis ca paroh în satul Boian (astăzi în Ucraina), pentru a salva locuitorii de catolicizare. Acolo sătenii se răzvrătiseră împotriva parohului ortodox Simion Andruhovici, pe care-l acuzau de abuzuri, iar preotul Iraclie a reușit să aducă pacea și să apere biserica și cimitirul ortodox pe care țăranii care trecuseră la greco-catolicism doreau să le ocupe.

Lipsurile materiale, pentru că enoriașii ezitau să plătească vreun ban pentru preot și nici nu voiau să presteze robota, și atitudinea răuvoitoare a episcopului Eugeniu Hacman l-au determinat pe părinte să ceară Consistoriului Eparhial să fie transferat din nou la fosta parohie din Șipote, iar cererea i-a fost acceptată în aprilie 1859.

După șase ani, preotul Porumbescu a fost mutat la Stupca, un sat mare și frumos, unde exista o colonie de țigani lăutari. În 1866, an de foamete cumplită, un țigan bătrân a venit la ușa lui cerând de mâncare și i-a vândut o vioară veche, la care nu mai putea să cânte. Iraclie a trimis vioara înnegrită și stricată la lutierul Martin Richter din Lemberg, care i-a oferit 100 de florini pe ea, dar a refuzat să o vândă. Vioara a fost reparată, pe eticheta din interior putându-se citi că instrumentul fusese confecționat de lutierul Nicolò Amati în 1626.

După moartea prematură a fiului său, Ciprian Porumbescu, în 1883, părintele s-a mutat ca paroh la biserica de lemn din Frătăuții Noi, unde a slujit între anii 1884-1896. Aici a fost, în același timp, învățător, a organizat la școala din sat cursuri de îndeletniciri casnice, de împletituri din nuiele, papură, paie și pănuși și de apicultură. În 1893, a fost numit exarh arhiepiscopal, iar în 1895, egumen al Mănăstirii Putna.

Iraclie Porumbescu a murit pe 13 februarie 1896, la vârsta de 73 de ani, și a fost înmormântat în cimitirul de lângă bisericuța de lemn din sat, iar în 1971, când s-a inaugurat complexul muzeal de la Stupca, rămășițele sale au fost reînhumate lângă mormântul fiului, Ciprian Porumbescu, și ale soției, Emilia.