Sfânta Parascheva de la Iași

Sfânta Parascheva de la Iași

Sfânta Parascheva de la Iași s-a născut în orașul Epivates, aflat în apropiere de Istanbulul de astăzi, pe malul Mării Marmara, într-o familie din Bizanț. Părinții ei erau bogați proprietari de terenuri și legenda spune că, pe când avea 10 ani, Parascheva a auzit în timpul unei predici dintr-o biserică cuvintele spuse de Isus ucenicilor lui: „Cel care vrea să mă urmeze, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze”, așa cum sunt consemnate în Evanghelia după Matei. Aceste cuvinte au convins-o să-și doneze toate hainele săracilor și să fugă la Constantinopol. Părinții ei, care nu au susținut-o în decizia de a urma o viață religioasă, au căutat-o mult timp în diverse orașe din apropiere, apoi au renunțat.

Tânăra se refugiase la Calcedon, vechiul oraș grecesc Bitinia, aflat în partea asiatică a Bosforului și apoi s-a adăpostit în Biserica Maicii Domnului din Heraclea Pontica, un oraș antic întemeiat pe coasta Bitiniei, în Asia Mică.

Timp de cinci ani, în perioada cât a locuit în Heraclea Pontica, Parascheva a dus o viață austere și a avut mai multe viziuni în care i s-a arătat Fecioara Maria. Tânăra a plecat apoi la Ierusalim pentru că voia să-și petreacă restul vieții în orașul sfânt. După ce a văzut Ierusalimul, s-a instalat într-o mănăstire de la marginea deșertului Iordaniei.Sfanta Parascheva de la Iasi

Când avea 25 de ani, un înger i-a apărut în vis, spunându-i: „Lasă pustiul și întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău pământului, iar sufletul tău se va duce în cer, alături de Mirele tău”. În drum spre casă, ea se va opri mai întâi în Constantinopol, unde se va închina la icoanele Maicii Domnului din bisericile principale ale capitalei bizantine, apoi se va stabili la Biserica Sfinților Apostoli din satul Kallikrateia, unde vas ta în următorii doi ani, până în ultimele clipe ale vieții sale. Sfânta Parascheva avea să moară la vârsta de 27 de ani, în secolul al XI-lea.

 

Tradiția creștină spune că, după ce un păcătos bătrân a fost îngropat lângă mormântul Paraschevei, sfânta a protestat apărând în visele unui călugăr din zonă. Datorită acestei viziuni, monahii din Kallikrateia au aflat unde era înmormântat trupul tinerei decedate și moaștele ei au fost duse imediat în biserica Sfinților Apostoli din Kallikrateia.

O biserică dedicată Paraschevei a fost construită în Selimpașa, fostul oraș Epivates, pe locul unde se afla cândva casa ei de naștere, iar cea mai veche mărturie cu privire la acest lăcaș de cult datează din anul 1200, fiind consemnată de misionarul rus Anthony, episcopul de Novgorod.

În august 1817 biserica aceea a fost complet distrusă de un incendiu mare și a fost reconstruită în 1820, cu sprijinul financiar al cetățenilor Constantinopolului și al Prințului Alexandru Kallimachi, un om blând și înțelept, domn al Moldovei timp de patru ani, în perioada 6 mai 1795 – martie 1799.

În 1885 comunitatea a demolat vechea biserică pentru a construi una mult mai mare în același loc, iar aceasta a fost finalizată după 6 ani, fiind considerate cea mai mare biserică din Tracia răsăriteană.

Cultul Sfintei Parascheva s-a răspândit în secolul al XIV-lea în Bulgaria, în Țara Românească și Moldova. În această perioadă, episcopul Evtimiy de Tarnovo a scris biografia Sfintei Parascheva – „Hagiografia Sfintei Petka de Tarnovo”. După momentul plasării în biserica Sfinților Apostoli din Kallikrateia, moaștele Paraschevei au fost transferate la diferite biserici din regiune.

 

Sfanta Parascheva de la IasiÎn 1238, au fost duse la Veliko Tarnovo, capitala celui de-al Doilea Imperiu Bulgar, iar după 150 de ani, în 1393, au ajuns la Vidin și apoi la Krusevat, încercându-se protejarea lor de frecventele invazii otomane. Dupa Bătălia de la Nicopole din 1396, moaștele au fost recuperate de țarina Milica din Belgrad, care i le-a cerut sultanului Baiazid Fulgerul și astfel vor ajunge în în Biserica Ružica din Belgrad.

Aceasta este considerată cea mai veche biserică din Belgrad și, potrivit unei legende, a fost construită de trei surori, Ružica, Cveta și Marica, care au clădit nu una, ci trei biserici în incinta complexului fortificat din Belgrad, fiecare dintre ele fiind numită după numele lor, dar mărturii există doar despre una dintre aceste construcții.

Sfanta Parascheva de la IasiO altă legendă relatată de diplomatul Grigore Țamblac, mitropolit al Kievului în secolul al XV-lea, plasează construirea Bisericii Ružica în anul 1403, ctitoră fiind Prințesa Milița Hrebeljanović, fiica prințului Vratko Nemanjić. Soțul Miliței a fost prințul Lazăr Hrebeljanović, iar după moartea lui în bătălia din Kosovo din 1389, prințesa a condus Serbia până în 1393, când fiul ei, Stefan Lazarević Hrebeljanović, a împlinit vârsta potrivită pentru a prelua tronul. Tot după bătălia de la Kosovo, fiica țarinei, Mileva Olivera Despina, a fost trimisă în haremul sultanului Baiazid I, unde a rămas pentru următorii 12 ani și a devenit una dintre cele patru soții ale acestuia. Legenda spune că frumoasa prințesă nu s-a convertit niciodată la islam și a avut o mare influență asupra lui Baiazid.

 

Revenind la țarina Milița, ea a fondat și mănăstirea Ljubostinja, în jurul anului 1390, și s-a călugărit sub numele Eugenia trei ani mai târziu. Totuși, nu a renunțat la negocierile diplomatice cu sultanul, astfel că a călătorit împreună cu călugărița Jefimija la curtea lui Baiazid de două ori, prima dată în 1398/99 și a doua oară în 1403, ocazie cu care cele două femei l-au rugat să permită aducerea în Serbia a moaștelor Sfintei Parascheva. Astfel că moaștele sfintei au ajuns la Belgrad în 1403 și, potrivit legendei, oriunde se oprea convoiul, apăreau izvoare de apă miraculoasă, vindecătoare. Deasupra unuia dintre izvoarele din cetate, în locul unde se află reconstruită actuala biserică, au fost ridicate o capelă și o biserică închinată Sfintei Fecioare Maria, iar apa curgea chiar sub fundația sa.Sfanta Parascheva de la Iasi

Moaștele Sfintei Parascheva au rămas la Belgrad până în 1521, fiind păstrate în stânca de deasupra izvorului. Când otomanii conduși de Soleiman Magnificul au cucerit orașul, racla a fost transferată la Constantinopol, dar un deget al Sfintei Parascheva este încă păstrat în biserica nouă Ružica și este considerată astăzi cea mai valoroasă relicvă a locașului de cult. Se spune că puterea vindecătoare a moaștelor era atât de mare, încât credincioșii tuturor confesiunilor (fie că erau ortodocși, catolici sau musulmani) care făceau pelerinaje la izvorul care poartă numele Cuvioasei Parascheva din Cetatea Belgradului aveau credința că apa sfântă vindecă orbirea.

 

Duse din nou la Constantinopol, moaștele au fost așezate în Palatul Topkapî și apoi au fost răscumpărate de la sultan de Patriarhia Ecumenică, fiind păstrate în Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei. După transformarea acestei biserici în moschee, moaștele au fost duse în mai multe biserici, fiind consemnate la Vlaherne în 1586, la Sfântul Dumitru de la Xiloporta în 1597 și, în cele din urmă, la Sfântul Gheorghe din Fanar, noul sediu al Patriarhiei Ecumenice începând cu anul 1601.

Aici au fost păstrate până pe 13 iunie 1641, când au fost aduse la Iași de către domnul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi. Darul a fost considerat un gest de recunoștință din partea patriarhului Constantinopolului, Partenie I, și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că Vasile Lupu își plătise toate datoriile către Patriarhia Ecumenică.

Acest domnitor al Moldovei, născut în anul 1595 la Razgrad, în Imperiul Otoman, a fost domnitor în două rânduri, între aprilie 1634 – 13 aprilie 1653 și 8 mai 1653 – 16 iulie 1653 și era de origine greacă după tatăl său, Nicolai Coci, membru al unei familii influente și bogate din Epir, dar primise educație moldovenească, mama lui fiind de origine română.

 

Vasile Lupu fusese inițial vornic și devenise domn al Moldovei, era bogat, ambițios, mândru și foarte credincios, chiar numele de Vasile luându-l după împărații din Bizanț. Domnitorul a rămas în istorie nu doar datorită inițiativelor sale de politică externă, desfășurate în umbra Porții Otomane, ci și pentru preluarea rolului de protector al lumii ortodoxe. Domnitorul a zidit mai multe biserici, dar cea mai frumoasă dintre ele este Sfinții Trei Ierarhi, pe lângă care a înființat o școală, Academia Vasiliană, și o tipografie.

Tot el a ctitorit Biserica Sfânta Paraschiva din Liov și apoi l-a sprijinit pe Mitropolitul Varlaam în activitatea sa de tipărire a cărților bisericești, făcând astfel un pas important în introducerea limbii române în biserică și în stat.

De altfel, prima mențiune în limba română despre Cuvioasa Parascheva de la Iași a apărut în „Cartea românească de învățătură” a Mitropolitului Varlaam al Moldovei, tipărită în 1643, în timpul domniei lui Vasile Lupu.

După ce un puternic incendiu a afectat Biserica Sfinții Trei Ierarhi la sfârșitul anului 1888, lăsând însă moaștele Cuvioasei Parascheva neatinse de flăcări, într-un mod considerat miraculos, s-a luat decizia mutării raclei în Catedrala Mitropolitană din Iași, care fusese sfințită de curând, loc unde se află și astăzi.

Mitropolitul Iosif al Moldovei considerase că „acești călugări de la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi n-au fost voinici a păstra cu grijă sfintele moaște” și a dat ordin să se realizase o raclă nouă de argint în locul celei arse de flăcările pornite de la o lumânare uitată aprinsă într-un sfeşnic de lemn așezat lângă raclă, după slujba de la miezul nopţii.

 

În primăvara anului 1944, spre finalul celui de-al Doilea Război Mondial, când se pregătea evacuarea Iașiului, s-a pus problema ducerii sfintelor moaşte la Mănăstirea Turnu din Eparhia Râmnicului, acolo unde fuseseră puse la adăpost şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Acest lucru nu s-a întâmplat, dar timp de câteva luni racla cu moaştele Cuvioasei a fost dusă la Mănăstirea Samurcășești, aflată lângă Bucureşti. Atunci când au fost readuse la Iaşi, pe 26 noiembrie, sfintele moaşte au fost primite cu multe lacrimi şi flori de oamenii care au considerat dintotdeauna că sfânta este ocrotitoarea orașului lor.moaștelor Sfintei Parascheva

Seceta severă care a lovit Moldova în 1946-1947, sărăcia și problemele economice provocate de cel de-al Doilea Război Mondial l-au determinat pe Mitropolitul Iustinian Marina să permită prima procesiune cu racla moaștelor Sfintei Parascheva, păstrată doar în oraș până atunci, prin satele lovite de secetă din județele Iași, Vaslui, Roman, Bacău, Putna, Neamț, Baia și Botoșani.

Ofrandele adunate cu această ocazie au fost împărțite, conform deciziei mitropolitului Iustinian, orfanilor, văduvelor, invalizilor, cantinelor școlare, bisericilor aflate în construcție și mănăstirilor pentru a hrăni călugării bolnavi și bătrâni.

 

Niciun comentariu

Lasă un comentariu