Fabrica de ciocolată G. Dobriceanu, fondată în anul 1872 de către vechiul industriaș G. Dobriceanu, proprietar în Calea Victoriei, a fost prima de acest tip din România.
Bătrânul G. Dobriceanu, om întreprinzător a fost cel dintâi industriaş român care s-a gândit la o astfel de afacere, așa că a decis să plece în străinătate şi, cu mari sacrificii, a reuşit să aducă în ţară maşinile necesare pentru fabricarea ciocolatei. În plus, a decis să angajeze un mare număr de lucrători străini, care urmau să îi învețe pe muncitorii români cum se folosesc instalațiile soficate pe care le adusese la București.
Revista interbelică “Actualitatea” scria în 1921:
“Oricine poate să-şi închipuie greutăţile prin care a avut de trecut această fabrică, dacă ţine seama de vremurile critice şi greutăţile cu care avea de luptat atunci o industrie nouă.
Totuşi, graţie neobositei energii a acestui fruntaş comerciant şi industriaş, prima fabrică de ciocolată şi bomboane G. Dobriceanu, instalată în Calea Victoriei No. 97, a ajuns una din cele mai mari şi cunoscute fabrici din ţară, a căror produse rivalizează astăzi cu produsele similare străine.
Decedatului G. Dobriceanu îi revine meritul de a fi creat o pleiadă de lucrători români specialişti în branşa fabricării ciocolatei, dând astfel posibilitatea noilor întreprinderi similare să se dezvolte în condiţiuni mult mai uşoare decât acelea în care s-a dezvoltat prima fabrică română de ciocolată şi bomboane, şi tot lui se datoreşte faptul că astăzi toate fabricile lucrează cu personal român.
În anul 1911, fabrica, trecând moştenitorului Gogu G. Dobriceanu, domnia-sa o înzestrează cu maşini moderne, mărind-o şi continuând la dezvoltarea perfecţiunii în această ramură, astfel că reuşeşte a fi astăzi cea mai mare fabrică de ciocolată şi bomboane.
O serie de lucrări executate artistic din ciocolată, precum şi calitatea tuturor produselor acestei vechi case au atras admiraţia Majestăților Lor Regele şi Regina, care au felicitat călduros pe D-l G. G. Dobriceanu proprietarul fabricii”.
Fabrica de Ciocolată Berindei, Societate Anonimă cu un capital de 12.000.000 lei, a luat fiinţă în anul 1906 și avea inițial 20 lucrători.
În scurt timp, după perioada critică a războiului, întreprinzătorul a reuşit să-şi mărească numărul utilajelor, ajungând în anii ’20 la un personal de circa 200 de lucrători şi o producţie zilnică de peste 2.500 de kilograme de ciocolată, preluând locul I pe țară în domeniu.
La Expoziția națională din 1921, gazetari au remarcat: “Tot în stand fabrica Berindei, având o instalaţie mecanică, vizitatorii au admirat acurateţa şi condiţiunile de higienă a fabricatelor care se confecţionau sub ochii publicului. Graţie calităţii superioare, produsele de bomboane şi ciocolată Berindei au reuşit să fie cele mai introduse în întreaga ţară, concurând din toate punctele de vedere produsele similare streine.
Regele şi Regina, cu prilejul vizitei expoziţiei, au remarcat superioritatea produselor acestei fabrici, aducând laude conducătorului ei, D-nul Berindei, care a dat dovadă încă o dată de pricepere şi muncă pentru înflorirea industriei naţionale, ridicând la desăvârşită dezvoltare această industrie, fiind ajutat în desăvârşirea acestei frumoase manifestări de vechii săi colaboratori, domnii D. I. Vernescu şi A. Hayeck directorii societăţii”.
Poziția lui Dobriceanu și a lui Berindei a fost detronată în anii ’30 de cea a unui alt întreprinzător, care a preluat primul loc în industria fabricării ciocolatei fine și a bomboanelor.
“Organizată în societate anonimă, fabrica «Regina Maria» lucrează sub conducerea efectivă a domnului Roman Căpăţână, care împarte cu dl. Mateiu Alexandrescu funcţiunea de administrator-delegat. Preşedinte al consiliului de administraţie este dl. Grigore Alexandrescu bine cunoscut industriaş şi filantrop, scria ziarul Dreptatea în 1932.
Câteva cifre sunt de ajuns pentru a dovedi extinderea afacerilor acestei mari întreprinderi româneşti. Capitalul actual este de 20.000.000 (douăzeci şi cinci milioane) lei, sumă realizată după lungi şi fructuoase eforturi. Într-adevăr, fabrica a început să lucreze cu un capital minim, în 1919. După doi ani de mari străduinţi, în 1925, capitalul social era de 800.000 lei. În 1923, el ajunge la cifra de 8 milioane. Astăzi, fabrica «Regina Maria», după ce a urcat victorioasă treptele prosperităţii, lucrează cu un capital de 25 milioane.
Producţia generală (ciocolată, cacao, bomboane şi patiserie) este considerabilă: 1 MILION DE KILOGRAME ANUAL. Adică 100 de vagoane de marfă lucrată aici în ţară, cu lucrători de aici, cu bani de aici, o întreprindere pur românească.
Pentru a răspunde unei producţiuni atât de intense, fabrica «Regina Maria» întrebuinţează un număr de patru sute de oameni, maeştrii şi lucrători, din care, în aceste vremuri de şomaj, n-a concediat pe nimeni.
Pentru desfacerea produselor sale, Fabrica «Regina Maria» dispune de nouă mari magazine în Capitală, cunoscute pentru eleganţa lor şi de două frumoase magazine în provincie, unul la Ploeşti şi altul la Braşov,
4.000 de magazine din toată ţara au în depozit şi vând produsele fabricii «Regina Maria», incontestabil cea mai mare şi mai cunoscută întreprindere românească în industria ciocolatei. În străinătate, ea rivalizează cu casele cele mai celebre ale pieţelor comerciale din Occident.
La expoziţia din Barcelona, Fabrica de ciocolată «Regina Maria» a fost distinsă cu Medalia de aur și Diploma de onoare.
Administratorul-delegat, d-l Roman Căpăţână, a făcut dese călătorii de documentare dincolo de graniţă şi a adoptat, după exemplul caselor străine, metodele industriale cele mai noi. O comisiune de specialişti lucrează sub conducerea sa la continua îmbunătăţire şi sistematizare a producţiei.
Pentru lucrătorii săi, Fabrica «Regina Maria» posedă locuinţe, pe care le pune gratuit la dispoziţie. Fabrica a organizat un serviciu special de asistenţă (îngrijire medicală gratuită), precum şi o societate de ajutor reciproc, cu un capital de 1 milion lei.
Toate aceste progrese de ordin industrial, tehnic şi comercial, deplina armonie ce există între conducători şi funcţionari, propăşirea permanentă a întreprinderii, Fabrica «Regina Maria» se învredniceşte a spune că le datorează Aceleia care i-a acordat numele Său August.
Cu simbolul Majestăţii Sale Regina Maria a plecat această industrie la drum. Cu acest simbol va continua să meargă mai departe pe drumul progresului”.
Aceeași gazetă a făcut o vizită la Fabrica de Ciocolată Regina Maria:
“În cartierul Lemaître. Colt pur industrial. Automobile, căruţe, coşuri de fabrică. La stânga o uliţă mai liniştită, strada Octavian. Şoferul opreşte.
Fabrica Regina Maria ocupă un loc de mare întindere, 5.000 de metri pătraţi, din care mai mult de trei sferturi ocupate de mari şi încăpătoare clădiri. Intrăm într-o curte lungă, plină de oameni. Se simte fierberea, ritmul activităţii.
La stânga porţii de intrare, se află birourile direcţiei şi ale administraţiei. D. Roman Căpăţână, foarte binevoitor, consimte să-şi întrerupă pentru jumătate oră lucrul şi să ne călăuzească prin această „cetate a muncii” (cum foarte just a denumit-o cineva), cetate pe care d-sa o cunoaşte mai bine decât oricine.
“Vom trece în revistă fabrica începând cu prima fază a materialului brut până la ultima etapă, ne spune d. Căpăţână.
Sala dinamurilor
Este o sală lungă, încăpătoare, în centrul căreia se află dinamurile. Trei dinamuri având în total 300 cai putere. Toată fabrica şi toate clădirile ce depind de ea sunt alimentate de aici în ce priveşte forţa motrice. Este punctul de gravitaţie al fabricii. Şi este, de altminteri, singura sală în care există o atmosferă de fabrică, în sensul mecanic al cuvântului. Căci şi prin materialul lucrului şi prin tehnica acestui lucru, munca într-o fabrică de ciocolată are ceva delicat de ornamentaţie, de atelier decorativ.
Pregătirea ciocolatei
Iată boabele de cacao, întregi, aşa cum sunt aduse ca material prim. Ele sunt introduse într-un prăjitor automat de unde, după răcire, trec într-o maşină numită „concastor” unde urmează să fie sfărâmate. De aici, materialul acesta este transportat într-o sală alăturată. Boabele sfărâmate de cacao şi zahărul necesar sunt apoi amestecate într-un aparat numit melanjor. Aici, două roate foarte grele calcă zahărul şi boabele de cacao, făcând o singură pastă, foarte densă. Pasta aceasta este, în fine, trecută în două alte vase de metal (unul pentru ciocolata cu lapte, altul pentru cea fără lapte) unde pasta este automat bătută, până ce devine foarte fină și foarte plastică.
Frigoriferul
Ciocolata, în această stare, este turnată în forme dreptunghiulare pentru pachete (pachetele acelea pe care le știe toată lumea la noi). Dar pentru a fi cu totul gata, aceste forme trebuie să treacă prin frigorifere. Este un frigorifer imens, sistematic, bine acoperit: ciocolata turnată în forme trece pe un platou turnant, pe o lungime de vreo 15 metri, și, la sfârşitul acestei curse, ciocolata e bună de ambalat.
E instructiv să se ştie că acest frigorifer consumă, mai ales vara, cam vreo 5.000 de kilograme de gheaţă zilnic şi că toată gheaţa este fabricată chiar în fabrica Regina Maria. Ceva mai mult, chiar apa necesară pentru gheaţă este luată dintr-un puţ propriu şi nu din canalul primăriei. Aceasta pentru fl evita o însemnată cheltuială.
Sala de modelaj
Dar unde privitorul înţelege de ce industria ciocolatei este o adevărată artă este sala de modelaj, unde s-au făcut atâtea opere delicate: trăsura a la Daumont oferită Reginei Maria în 1921, statuia Reginei în zahăr, bustul Principesei Ileana şi atâtea alte bijuterii, pe care publicul le-a putut admira în vitrinele magazinelor de specialitate, adevărate opere de artă făcute de diferiţi maeştri specialişti.
Bomboane
E adevărata împărăţie a copiilor. Au fost pe aici atâtea şcoli în vizită: ce vor fi spus copiii în faţa acestor minunăţii? O maşină produce în continuu şerbet. O alta face interioriul bomboanelor fondante, o alta îmbracă aceste bomboane în ciocolată.
Sunt operaţii fine, amănunţite, cine şi-ar putea imagina că în bomboana pe care a cumpărat-o de la cofetărie a intrat atâta muncă, atâta bun gust, atâta grijă.
Feeria continuă
Da. Feeria. Căci este o feerie această succesie de imagini şi arome subtile, de la sală la sală, de la atelierul de cartonaj la cel de împachetat, de la secţia fructelor (fruits confits din care, în treacăt fie zis, fabrica produce anual în valoare de 20 milioane) până la secţia de expediţie. Este o feerie de zahăr, ciocolată, poleială, o feerie care l-ar putea inspira şi pe Moş Crăciun.
Domnul Căpăţână ne-a însoţit pretutindeni cu voie bună, întâmpinat oriunde de salutul respectuos şi amical al lucrătorilor săi.
Este un om de energie şi de bine. Iar fabrica sa, un spectacol frumos şi un îndemn mai frumos”.
Destoinicul întreprinzător a oferit și un interviu ziariștilor câteva zile mai târziu:
“Pe Roman Căpăţână îl găsim în biroul direcţiei, la fabrică. La 9 dimineaţa, d-sa este în plină activitate, întâiul dintre muncitorii propriei sale întreprinderi. De la acest birou pleacă dispoziţiile generale şi indicaţiile de amănunt, la acest birou vin cererile, reclamaţiile, observaţiile de pretutindeni, ale oricui, furnizor, funcţionar sau simplu client. Şi toate îşi găsesc la timp rezoluţia ce trebuie, hotărârea aşteptată. Biroul d-lui Căpăţână este centrul motor al întreprinderilor Regina Maria.
— Nu cere o muncă istovitoare conducerea unei atât de vaste industrii? Nu depăşeşte ea puterea unui singur ins, îl întrebăm noi pe d. Căpăţână?
— Munca nu sperie pe cel care o iubeşte, ne răspunde d-sa. De altminteri, în acest efort continuu eu sunt ajutat de sfaturile respectatului meu prieten Grigore Alexandrescu, preşedintele societăţii noastre comerciale, şi de colaborarea fiilor săi, Matei şi Grigoraş Alexandrescu, tovarăşii mei.
Secretul izbândei noastre stă însă nu în munca brută ce am depus-o, ci în sufletul pus la temelia acestei munci. Colaboratorii mei, d-nii H. Kundig, directorul, V. Guerit, directorul magazinelor de desfacerea produselor fabricii, V. Ştefănescu, şeful tehnic al fabricei, T. Zaharescu şi M. Mărculescu, şefii laboratorului de patiserie şi diferiţi alţi şefi de secţiuni mi-au dat concursul lor nepreţuit care m-a ajutat în izbânda mea. Sunt convins că nimic nu se poate face mare şi bun în lumea asta fără credinţă, fără inimă.
— Aţi avut începuturi grele, modeste, domnule Căpăţână?
— Da, şi sunt mândru de ele. Acum 11 ani, Fabrica de ciocolată „Regina Maria” era un modest laborator în strada Matei Millo şi o mică prăvălioară. Capitalul nostru era 19.000 de lei. Atât. Cu 19.000 de lei am pornit la drum şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu străduinţa noastră a tuturora, conducători şi muncitori, am ajuns aici unde suntem.
— E frumos acest omagiu adus lucrătorilor, dvs.
— Îi iubesc pe toţi. Sunt camarazii mei de lucru. Eu i-am creat, cu mine au pornit la drum. Îi ştiu pe fiecare în parte, ştiu ce poate, ştiu ce vrea.
Şi eu am pornit din rândurile lor. Am fost mândru să pot spune cândva, într-o cuvântare adresată Majestăţii Sale Regina Maria, că eu am plecat din mijlocul „purtătorilor de bluză albastră”.
— Criza şi şomajul a avut oarecare influenţă asupra personalului dvs.?
— Hotărât niciuna. Am făcut sacrificii mari, dar n-am concediat pe nimeni din cei 400 de oameni ce lucrează cu noi. Ei toţi, împreună cu noi, formează o mare colectivitate, o mare familie, a cărui unic scop este munca cinstită şi creaţia vrednică. Suntem o instituţie românească, o industrie creată de români, pentru români. Tot personalul meu este românesc.
— Programul întreprinderii dvs. se răsfrânge şi asupra muncitorilor?
— Neîndoielnic. An cu an, prin participare la beneficii, prin gratificaţii, ne-am silit să facem din muncitori nu simpli salariaţi, ci adevăraţi asociaţi.
Dar când un element s-a relevat, noi l-am sprijinit din toată inima, înlesnindu-i ascensiunea. Avem astfel în întreprinderea noastră elemente care începând modest, sărac, au ajuns astăzi oameni cu stare.
— Care este, domnule Căpăţână, situaţia fabricii dvs., în industria internaţională a ciocolatei?
— Cred că nu exagerez spunând că ea ocupă un loc de frunte. Am vizitat numeroase întreprinderi similare în Germania, Franţa, Anglia… şi am constatat că progresul nostru tehnic şi comercial poate să se măsoare cu oricare exemplu străin. Au fost ziare berlineze care au scris că o fabrică de ciocolată ca a noastră ar face cinste pieţei din Berlin.
— Care sunt proiectele dvs. de viitor?
— Proiecte de viitor? Să ducem mai departe munca începută. Să realizăm tot mai frumos idealul nostru de muncă, pentru a mulţumi astfel pe toţi cei ce cred în noi şi printre care avem onoarea de a o număra pe Augusta noastră Regină”.
Cartea de aur a instituţiei acesteia nu este un simplu registru în care se înseamnă ca într-un calendar simple date. Nu este o înşiruire indiferentă de iscălituri, ci este cu adevărat o operă de inimă, un rezumat viu al tuturor eforturilor ce stau la baza Fabricii Regina Maria.
De la Rege până la lucrător umil, toţi cei care au trecut cu simpatie prin localul acestei mari întreprinderi româneşti au lăsat scrisă pe paginile cărţii sale de aur mărturia admiraţiei.
Familia regală, oameni politici, literaţi, artişti, gazetari, industriaşi, muncitori — nenumărate şi felurite sunt aceste dovezi de prietenie. A răsfoi o asemenea carte este o lectură cât se poate de instructivă. Întâia sa pagină este cu adevărat o pagină istorică. Semnată în ziua de 16 iunie 1921, cu ocazia punerii pietrei fundamentale pentru noile clădiri ale fabricii, această pagină poartă în frunte semnătura Regelui Ferdinand, a Reginei Maria și a Principesei Ileana.
De altminteri, ziua de 16 iunie a rămas ziua de sărbătoare a fabricii și e totdeauna un bun prilej pentru conducătorii acestei instituţiuni să afirme în primul rând legătura sufletească cu Augusta lor ocrotitoare, M. S. Regina Maria. Cartea de aur cuprinde în reproducere numeroase telegrame, scrisori şi cuvântări ce i-au fost adresate Majestăţii Sale în decursul anilor, precum şi înaltele Sale răspunsuri.
Fie în persoană, fie reprezentată prin secretarul Său particular, M. S. Regina Maria a luat parte la toate sărbătorile fabricii.
«Cartea de aur» conţine, pe lângă numeroase semnături ale Majestăţii Sale, două mari autografe ce servesc astăzi drept deviză fabricii.
Unul, scris în 1924, este de mult popularizat:
Mă bucur, mă bucur mult: sunteţi pe calea cinstei şi a muncii ce duce la izbândă!
Celălalt este chiar din anul acesta:
În muncă destoinică şi progresivă sălăşluiesc şi bucurie, şi binecuvântare. MARIA, 1931
Aceste rânduri sunt însoţite de următoarele cuvinte scrise şi semnate de A. S. R. Principesa Ileana, actuala Arhiducesă de Habsburg:
Binele ce-l faceţi cu inima curată nu poate decât să vă aducă propăşire. ILEANA
În sfârşit, Cartea de aur a fabricii «Regina Maria» se mândreşte a avea semnătura M. S. Regelui Carol al II-lea care, la 3 iunie acest an, vizitând Târgul Moşilor, a binevoit să viziteze cu deosebită atenţie pavilionul dedicat ciocolatei.
Din restul cuprinsului este cu neputină să citez tot ce este interesant. Să reproducem cel puţin acest fragment dintr-o cuvântare a d-lui Roman Căpăţână, cuvântare rostită la 16 iunie 1932. Adresându-se lucrătorilor fabricei, marele industriaş spunea:
«Nu este nici o deosebire între voi şi noi; suntem din rândurile voastre; aici se găsesc colegi de lucru şi chiar foşti patroni; suntem absolut egali şi conlucrăm cu toţii pentru un scop comun, căci orice progres cu ajutorul lui Dumnezeu se va revărsa asupra tuturora».
Pe bună dreptate, d. Trancu-Iaşi, fostul ministru al muncii, scria pe o pagină a cărţii de aur:
«Sunt fericit să constat că d. Roman Căpăţână, pornit din rândurile muncitoare ale ţării noastre, conduce cu atâta destoinicie această fabrică în care — în vreme de şomaj general — capătă pâine peste 350 de suflete. Onoare lui, onoare bătrânului prieten Gr. Alexandrescu, onoare colaboratorilor care-l ajută. Aici nu e numai muncă brută, e ceva din sufletul lui Roman Căpăţână care se revarsă asupra acestei «cetăţi a muncii» care lucrează sub egida inimii Reginei Maria».
E deosebit de ingenioasă, între altele, declaraţiunea d-lui Ion Minulescu, poetul preţuit:
«O bucată de ciocolată Regina Maria — o idee nouă».
Dar e greu să reţii tot din această adevărată enciclopedie festivă care este Cartea de aur. Importanţa şi diversitatea ei o poate sugera distincţia semnăturilor ce cuprinde. Au semnat la felurite ocazii Părintele Patriarh, doamnele Alexandrina Cantacuzino, Simona Lahovari, Elena Simu, Ella Negruzzi, domnii prof. N. Iorga, C. Argetoianu, Vaida Voevod, general Ştefănescu-Amza, C. Sărăţeanu, Sextil Puşcariu, Anastase Simu, Munteanu- Râmnic, G. Denize, general Văitoianu, general Ion Manolescu, general Zadik, Radu Roseti, Petre Sturza, Preotul Abramescu, Gh. Mitache, D. R. loaniţescu şi nenumărate alte personalităţi”.
Roman Căpățână, inimosul om de afaceri care și-a dedicat viața fabricii pe care a construit-o de la zero reușind să o aducă a încetat din viață pe 2 mai 1937, la vârsta de 60 de ani, și a fost înmormântat la Cimitirul Sf. Vineri din București.
Ziarul Neamul Românesc a publicat o mărturie emoționantă în numărul din 20 mai 1937:
„Dl. profesor N. Iorga a primit, în urma articolului d-sale intitulat „Un căpitan de industrie“, următoarele mișcătoare rânduri din partea d-lui Ilie Motoc, șofeur al regretatului industriaș Roman Căpățână:
Stimate d-le profesor,
Memoria lui Roman Căpățână ne ordonă întregului personal al Fabricii de ciocolată „Bomboneria Curții Regale”, să vă arătăm prin aceste rânduri miile de mulțumiri pentru gândurile și sentimentele frumoase ce ați avut pentru patronul și părintele nostru, care a fost Roman Căpățână.
În calitate de fost șofer al răposatulului, timp de opt ani, până în ultima clipă din viața sa, am luat parte la vizita pe care v-a făcut-o la Vălenii de Munte. Nu vă pot descrie aici bucuria pe care a avut-o patronul meu la despărțire și în ce culori frumoase vă definea tuturor oamenilor cu care avea de a face.
Mi-aduc aminte că vă numea „marele apostol al neamului românesc”. V-ați putut convinge de aceasta atunci când ați cetit numai o mică parte din programul și gândul bun ce purta acestei țări care e plină de bogății nevalorificate.
În programul Sfintelor Sărbători era o zi aranjată pentru a vă vedea la Văleni, nu vă puteți imagina cu cât drag se prepara și cu ce nerăbdare aștepta ziua ca să vă poată vorbi.
Găsise în dumneavoastră românul care simte adevărat românește. Soarta nemiloasă sau Tatăl ceresc a vrut altfel, ca tocmai în ziua când credea că va fi cea mai mare zi de sărbătoare a vieții sale, fiind lângă domnia voastră, Roman Căpățână își dormea somnul veșnic, mort printr-o congestie cerebrală.
Fiind cititor al cărților, ziarelor și ascultător al conferințelor dumneavoastră, gândiți-vă ce bucurie am avut atunci când în ziarul „Neamul Românesc”, în articolul de fond, era scris omagiul ce d-voastră dăduseți fostului meu patron.
Dacă Roman Căpățână v-a iubit și v-a stimat așa cum cinstita d-voastră față merită, astăzi în mormânt, trecut la cele veșnice, se bucură că Apostolul neamului românesc, din miile de ocupațiuni ce are zi de zi, a mai avut timpul prielnic de a scrie și de a cinsti memoria sa, așa cum se cuvine.
Pornit din micul ucenic, trecând prin lucrător, calfă, cofetar negustor, industriaș, așa cum v-ați putut convinge când ați vizitat fabrica, Roman Căpățână e cel mai bun exemplu pentru tineretul de azi și de mâine. Munca cinstită, energia și perseverența sa l-a făcut să lupte până în clipa din urmă ca un erou, care voia ca neamul românesc să fie printre popoarele de frunte.
Primiți, ilustre domnule profesor, mii de mulțumiri din partea mea și a tuturor acelora care au fost lângă Roman Căpățână. Tot devotamentul nostru vi-l închinăm formând zid de nepătruns și fiind gata la datorie lângă dumneavoastră, Apostolul neamului, care a cinstit, așa cum a fost mai bine, memoria scumpului și îndrumătorului nostru stăpân. Tatăl ceresc să vă ajute așa cum se cuvine ca întregul program al vieții d-voastră să fie realizat pe deplin!
Ilie Moțoc, șofeur”
Puteți citi și:
Imperiul berii românești, construit de Sophia și Erhard Luther
