HomeOameni care au intrat în istorieImpostori și infractoriSpiritismul și “mesele vorbitoare”, fenomene la modă la București

Spiritismul și “mesele vorbitoare”, fenomene la modă la București

Spiritismul
DS TW

La mijlocul secolului al XIX-lea, scriitorul și pedagogul francez Hippolyte Léon Denizard Rivail, cunoscut și ca Allan Kardec, a pretins că a descoperit o teorie prin care poate explica spiritismul, fenomenul morţii, învierii şi al comunicării cu cei dispăruţi.

Născut pe 3 octombrie 1804 la Lyon, Rivail fusese discipolul pedagogului elvețian Johann Heinrich Pestalozzi și fondator al unei instituții respectate în epocă, “École de Premier Degrée”, unde a predat el însuși chimie, fizică, astronomie și anatomie. Pedagogul a fost membru al mai multor societății academice, printre care Institutul Istoric din Paris, Societatea de Științe ale Naturii din Franța, Societatea pentru Încurajarea Industriei Naționale și Academia Regală din Arras, dar, când a ajuns în jurul vârstei de 50 de ani, întreaga sa activitate științifică s-a încheiat.

carturesti.ro

În 1854 un bun prieten al său, dl. Fortier, l-a informat despre un fenomen care era la modă în societatea pariziană, “mesele vorbitoare” sau “mesele rotative”. Pedagogul a aflat astfel că mesele se roteau și chiar răspundeau la întrebări, dar a spus ferm: “Voi crede doar când o să-mi demonstreze cineva că o masă are creier să gândească, nervi să simtă și poate deveni un somnambul”. Câteva luni mai târziu, în mai 1855, Rivail l-a însoțit pe prietenul său la o anume doamnă Plainemaison, pentru a lua parte la câteva experimente și a fost absolut impresionat de tot ceea ce a trăit acolo. De atunci, a continuat să participe la astfel de întâlniri cu diferite mediumuri. La scurt timp a renunțat la activitățile lui obișnuite și s-a concentrat asupra elaborării teoriilor spiritiste, devenind autorul a cinci volume de specialitate.

Spiritismul

Kardec a reuşit să captiveze cu teoria sa câteva sute de mii de persoane, jocul cu “masa rotundă ce se învârteşte” şi invocarea „spiritelor” fiind practicate la toate reuniunile mondene.

Charles Richet, fiziologul francez care a obținut Premiul Nobel pentru Medicină în 1913, a făcut o serie de cercetări în zona paranormalului și spiritismului, fenomene care deveniseră foarte extinse în epocă și a explicat, încă de la sfârșitul secolului XIX, că aşa zisele „apariţii spiritiste’’ sunt un complex de fenomene menite să îndrepte pe cercetători pe căi diferite şi să dea naştere la anumite ştiinţe.

Nici lumea bucureșteană nu a rămas indiferentă la freamătul ce cuprinsese întreaga Europă în legătură cu comunicarea paranormală. Revista Realitatea ilustrată a dedicat spiritismului un spațiu generos, în încercarea de a avertiza publicul credul în legătură cu eventualele șarlatanii:

fashiondays.ro
Spiritismul

“… S-au descoperit razele Roentgen, care străbat corpurile opace și cu ajutorul cărora putem vedea, de pildă, oasele, ce se află în corpul unui om viu… S-a descoperit telegrafia fără fir, s-au inventat minunatele aparate de radio… Se spune că nici o vibraţie nu se pierde în natură, că dacă am avea aparate de recepţie perfecţionate, am putea auzi de ani parabolele şi predicile pe care le rostea Isus Christos acum 1900 de ani, în faţa ucenicilor lui. (…)

Cu telescoapele minunate de azi, putem vedea o stea în adâncul cerurilor, stea care poate s-a stins de mult, dar pe care noi o zărim de-abia acum.

După cum plutesc în văzduh nevăzute şi nesimţite, sunete şi licăriri vechi de când lumea, tot astfel poate că plutesc şi sufletele celor morţi! În orice caz, sunt fenomene stranii… mai sunt multe fenomene pe care nici nu le bănuim, iar altele pentru care nu putem da explicaţiuni.

De altfel explicaţia, acel „pentru ce”, nu se poate clarifica nici în cazul celor mai simple fenomene. Nu ştim nici măcar de ce doi exact doi şi totdeauna numai doi atomi de hidrogen se unesc cu unul de oxigen, pentru a da apa, H20.

Iată două ştiinţe moarte. Deşi Astrologia, ştiinţa cititorilor în stele şi ştiinţa misterioasă a zodiacelor tinde să fie reînviată de către magii moderni, totuşi aceştia sunt mai mult un fel de imitatori a vechilor astrologi, deoarece nu fac ştiinţă, ci întrebuinţează această titulatură pompoasă spre a înşela uşor lumea.

Astrologii vechi căutau şi ei să ghicească viitorul citind în stele şi planete. Dar tot cercetând mersul planetelor ;i al lunii şi privind soarele şi celelalte astre, au strâns materialul bogat de observaţii care a dat apoi naştere ştiinţei numite Astronomia.

Ei au adus deci un real serviciu ştiinţei moderne. Tot astfel alchimiştii, care căutau pretutindeni aur încercând să prepare preţiosul metal prin transformarea altor corpuri banale, alchimiştii au descoperit fosforul şi alte corpuri, punând in acest mod bazele chimiei moderne.

Tot aşa este şi cu spiritismul. Sunt atâtea fenomene care trebuie grupate, cercetate şi prezicerea lui Charles Richet se înfăptuieşte sub ochii noştri.

Dar după cum în timpul primelor cercetări ce se făceau în domeniul fenomenelor de magnetism şi electricitate s-au ivit mulţi şarlatani, este natural ca şi acum, când rezultatul cercetărilor spiritiste este foarte vag, să se ivească mulţi indivizi care să vrea să pescuiască în apă tulbure, exploatând credulitatea publicului naiv, a bolnavilor care se agaţă de un pai sau a victimelor crizei mondiale şi prefacerilor sociale, desrădăcinaţii şi desnădăjduiţii care în dezorientarea lor aleargă la vraci, magicieni şi spiritişti.

Spiritismul

De altfel chiar in zilele noastre, o serie de savanţi renumiţi s-au declarat spiritişti, cu toată rezerva pe care o impune un cugetător superior ca Charles Richet.

Celebrul savant englez Walace Russel, naturalistul, emul al lui Darwin (teoria darwiniană era să se numească Walacism) a fost un spiritist declarat. Marele chimist Crookes pretindea că a putut cântări „forţa psihică’’, o emanaţie spiritistă. Dépine, savant francez, care, deşi nu era spiritist, a făcut totuşi experienţe de transpoziţie a simţurilor, arătând că un om poate, uneori, să miroasă cu vârful degetelor.

La noi în ţară, Hasdeu se ocupa cu cercetări spiritiste. A scris o lucrare voluminoasă, „Sic cogito”, în care sunt consemnate foarte multe observaţii interesante ale sale. Hasdeu formase un cerc de studii spiritiste, din care făceau parte chimistul prof. doctor Istrati, astronomul B. V. Vermont, precum şi alţi savanţi români care se întruneau des împreună.

Nu-i vorbă, aceşti savanţi erau şi ei păcăliţi uneori de medii, cu toată prudenţa şi metoda ştiinţifică ce o întrebuinţau în cercetări.

Spiritismul

Astfel B. V. Vermont mi-a arătat într-o zi o fotografie vagă în care se vedea plutind, parcă, o formă de corp omenesc, cu o mână ridicată în sus. Era una din fotografiile lui Hasdeu, pe care acesta le făcea în modul următor:

Cu uşile şi ferestrele bine zăvorâte şi bine astupate, se culca noaptea în pat, punând la capul lui un aparat fotografic cu obiectivul deschis. Voia să vadă dacă placa fotografică nu va fi senzibilizată în timpul nopţii de gândirea sa. Voia să-şi fotografieze gândirea.

Plăcile erau developate a doua zi de un fotograf, acasă la Hasdeu. Fotograful era încuiat cu cheia în camera obscură. Pentru plăcile unde nu ieşea nimic, fotograful primea o plată obișnuită. Dacă ieşea însă o umbră cât de vagă pe placă, Hasdeu, — pe deplin mulţumit — îi plătea înzecit.

Într-o zi însă, asta a povestit-o Hasdeu cu francheţa şi corectitudinea omului de ştiinţă, a surprins pe fotograf că, înainte de a developa plăcile, le apropia de gaura cheii. În modul acesta apăreau pe placă formele vagi, care erau examinate apoi ore întregi şi interpretate de Hasdeu, Istrati şi Vermont.

Printre savanţii spiritişti să cităm şi pe celebrul astronom şi popularizator de ştiinţă Camile Flammarion, în ale cărui lucrări se vede — mai în toate — firul conducător al ideii că lumea este populată de spirite. Camile Flammarion era în strânse legături de prietenie şi comerţ intelectual cu spiritiştii din România.

Flammarion, venind la Bucureşti, a luat parte la şedinţele spiritiste ce se organizau aci pe vremuri şi a ascultat imnul Iuliei Hasdeu, dictat de aceasta după moartea ei. Imnul se cânta de nouă ori în şir la mormântul fiicei lui Hasdeu de către un cvartet de coarde alcătuit din cei mai iluştri muziciani ai noştri, printre care şi violonistul prof. Dim. Dinicu.

Credinţa în suflete este veche, fiind admisă şi de diferite religii. De sute şi de mii de ani se vorbeşte despre strigoi, fantome, spectre… Superstiţiile în legătură cu credinţa în spirite par a fi vechi de când lumea.

Totuşi, spiritismul cu pretenţie de ştiinţă datează numai de la mijlocul secolului trecut. La acea epocă, atenţiunea lumii fu atrasă asupra unor experienţe ce se făceau în Statele Unite ale Americii.

Din America aceste experienţe au trecut întâi în Franţa şi de acolo s-au răspândit în toată Europa, unde mulţi nechemaţi, fără nicio cultură ştiinţifică, au început să facă experienţe spiritiste. Aceste experienţe mai continuă şi azi.

În 1854, făcându-se o statistică în America, s-a constatat că erau acolo şaizeci de mii de medii spiritiste!

Pe la mijlocul secolului trecut au început să se facă experienţe cu mesele învârtitoare. S-a crezut pe vremea aceea că nu sunt simple mişcări mecanice, ci conduse de o anumită şi misterioasă inteligenţă.

Mesele — spun spiritiştii — se îndreaptă spre stânga, spre dreapta, în direcţia unei anumite persoane desemnate, se menţin în echilibru pe două picioare sau pe un picior, ciocănesc un număr hotărât de bătăi, urmează tactul unei muzici, etc.

Nu-i vorbă, mesele sunt mişcate de şarlatani în mod abil cu picioarele. Totuşi, obiceiul învârtirii meselor n-a dispărut nici azi. Mesele spiritiste se fac de obicei rotunde, numai din lemn, fără nici un cui de fier.

Cei din jur, şezând pe scaune, pun mâinile răsfirate pe masă, atingând placa numai cu degetele. Degetul cel din urmă de la o mână atinge primul deget de la cea următoare. Şi astfel se formează un lanţ circular de mâini în jurul mesei.

De altfel, chiar fără intervenţia niciunui şarlatan, masa poate fi pusă în mişcare prin tremurăturile involuntare şi mişcarea inconştientă a celor de faţă, care se sugestionează reciproc.

Allan Kardec, marele preot al spiritelor, explica astfel ce sunt spiritele:

“Spiritele nu sunt fiinţe aparte în creaţie, ci sufletele acelora care au trăit pe pământ; aceste suflete, după ce au aruncat învelişul lor corporal, populează şi parcurg spaţiul.

Spiritismul

Într-un om sunt trei lucruri esenţiale:

1) Sufletul său spiritul, principiu inteligent, în care sălăşluieşte gândirea, dorinţa şi simţul moral.

2) Corpul, învelişul material, greu şi grosolan, care pune în contact spiritul cu lumea exterioară.

3) Perispiritul, înveliş fluidic, uşor, slujind drept mijlocitor între spirit şi corp.

Când învelişul exterior e uzat şi nu mai poate să funcţioneze, cade, iar spiritul se descătuşează. Aceasta numim noi moartea! Însă numai trupul moare. Sufletul nu moare: moartea corpului îl eliberează din lanţuri. Spiritul îşi recapătă libertatea, ca un fluture care iese din crisalida lui.

Dar sufletul părăseşte numai corpul material. Îşi păstrează însă perispiritul, care constituie pentru dânsul un fel de corp vaporos, imponderabil pentru noi, şi de formă umană, care pare să fie astfel forma-tip.

Sub un astfel de aspect putem vedea uneori spiritul şi el produce diferite fenomene de sgomot, mişcări, scriere”.

Deşi se pare că spiritismul începe să decline, totuşi mai sunt încă mulţi naivi cari cad victime ale şarlatanilor, vracilor, ghicitorilor, căutătorilor în stele, zodiacilor, vrăjitorilor…

Sunt oameni foarte sinceri, a căror bună credinţă nu poate fi pusă la îndoială, care ne povestesc istoriile cele mai extraordinare, arătând că au fost martorii unor întâmplări dintre cele mai ciudate şi de necrezut. Un creier sănătos activează după realitatea exterioară, dar cea mai mare parte a celor care se ocupă de spiritism nu vorbesc despre oamenii de ştiinţă, ci de cei nechemaţi, cea mai mare parte dintre aceştia sunt nişte halucinaţi, care dau existenţă reală şi obiectivă unor concepţii imaginare şi subiective ale spiritului lor.

Deşi se povestesc lucrurile cele mai minunate despre apariţia spiritelor, totuşi cercetările spiritiste ar trebui lăsate pe seama oamenilor de ştiinţă, iar noi să păstrăm o modestă expectativă până la dezlegarea acestor chestiuni grele şi transcendentale”.

Surse:

Realitatea ilustrată, 1933

Ilustrațiunea română, 1938

DS TW
No comments

leave a comment