Cine a fost Jack Spintecătorul, misteriosul bărbat care în anul 1888 a înjunghiat și eviscerat cinci femei din Londra, înspăimântând întregul oraş?
Unii au spus că ar fi fost un nepot al reginei Victoria, alţii l-au suspectat pe celebrul pictor impresionist Walter Sickert, dar cea mai răspândită variantă a fost că “Spintecătorul” a fost, de fapt, un chirurg. În Parlamentul britanic au avut loc dezbateri aprinse în jurul acestui caz, poliția și detectivii particulari au intrat în alertă, iar răsplata pentru prinderea asasinului, care se ridica la suma de 1000 de lire, i-a făcut pe mulți să ofere denunțuri false care mai mult au încurcat decât au ajutat ancheta judiciară. O victimă care scăpase cu viaţă din mâinile asasinului l-a descris astfel: “înalt, părul cu cărare, moţul de pe frunte pieptănat în sus, privirea pătrunzătoare, mustaţa neagră, barbete mici şi o crizantemă la butonieră”. Pe baza acestor semnalmente au fost bănuiţi zeci de bărbaţi, printre care şi un biet preot care era aproape să fie linşat de mulţimea furioasă. Mai târziu, poliţia l-a suspectat şi pe soţul unei femei asasinate, Annie Chapman, că ar fi fost autorul oribilelor crime.
Moartea lui Mary Jeanette Kelly, ultima dintre cele cinci victime, a dat naştere unei noi teorii. Loviturile precise de cuţit ale criminalului erau considerate o dovadă că misteriosul „Jack Spintecătorul” avea cunoştinţe excelente de anatomie, deci ar fi putut fi medic, iar uciderea frumoasei femei, care suferea de o boală venerică, ar fi fost răzbunarea pentru afecțiunea pe care bărbatul ar fi contractat-o de la prostituatele Londrei. Trupul lui Mary Jeanette Kelly, care avea 25 de ani, a fost găsit pe 9 noiembrie 1888.
În 1936, presa de la București a preluat de la gazetarii britanici o versiune promovată cu tărie de un medium cunoscut în Londra, expertul în spiritism Robert James Lees, care susținuse, la sfârșitul secolului al XIX-lea, că l-ar fi descoperit pe Jack Spintecătorul și că l-ar fi dat pe mâna poliției.
“A trecut aproape o jumătate de secol de când fiorosul asasin îşi desfăşura funesta lui activitate în cartierul Whitechapel din Londra. S-au scris multe cărţi de atunci despre acest misterios criminal, fără ca totuşi chestiunea să fie lămurită.
După unii, Jack era un ucenic de măcelar cuprins de un acces de nebunie, după alţii un emisar ciudat al guvernului rus care dorea să compromită poliţia engleză, iar după a treia teorie, criminalul era student în medicină sau chiar doctor. Această ultimă teorie a fost confirmată de către Sir Robert Anderson, şeful politiei londoneze în epoca de sinistră activitate a criminalului.
Se pare că acum misterul asupra persoanei lui Jack Spintecătorul a fost elucidat în împrejurări destul de curioase. Sir Robert James Lees, un spiritist foarte cunoscut pe la sfârşitul secolului trecut, decedat recent la Leicester în vârstă de 81 de ani, arată într-un document pe care îl încredinţase unui prieten, în urma făgăduielii acestuia că nu-l va publica decât după moartea autorului, că asasinul-fantomă era într-adevăr un medic foarte onorabil, bine cunoscut în Westend.
Avea însă o personalitate dublă şi, în clipele de dublare, veneratul practician devenea fără ştirea lui un criminal sadic. D. Lees a pus poliţia pe urmele lui Jack Spintecătorul, a contribuit la arestarea şi la internarea lui într-un azil de alienaţi în Islington, de unde n-avea să mai iasă niciodată.
Domnul Lees nu spune numele adevărat al fiorosului criminal, deoarece jurase pe onoarea lui, ca şi toate celelalte persoane care îl cunoscuseră, să nu-i dea niciodată în vileag identitatea. Afirmă însă că, dată fiind situaţia importantă ce o ocupa asasinul ca medic în cartierul cel mai elegant al Londrei, soţia lui a fost autorizată de poliţie să pretexteze moartea lui subită şi să însceneze un simulacru de înmormântare, depunând în cavoul de familie al cimitirului londonez un sicriu gol. Gardienii înșiși ai azilului din Islington ignoraseră că nebunul periculos închis într-o celulă capitonată a ospiciului era celebrul Jack Spintecătorul.
Pentru paznicii nebunilor, el a rămas întotdeauna anonimul cu No. 124. În timp ce acel care avea să devină mai târziu temutul Jack Spintecătorul era încă student în medicină făcând studii practice la spitalul Guys, spune d. Lees, el se interesa in mod deosebit de vivisecţiune. Pe când marea majoritate a studenţilor au o repulsiune pentru vivisecţiune şi se obişnuesc greu cu ea, aceasta îi pricinuia lui Jack o senzaţie intensă de plăceri.
Mai târziu, după ce îşi luase diploma de doctor, soţia lui îl surprinse într-un rând noaptea arzând de viu un cotoi deasupra flăcării lămpii. Ea a făcut aceste destăinuiri în faţa comisiei de anchetă.
Robert James Lees a descoperit personalitatea asasinului datorită darului său de clairvoyanţă cu care era înzestrat. Există printre clairvoyanţi o mulţime de şarlatani, însă Lees nu era printre aceştia, dovadă că a fost chemat şi la Buckingham Palace pentru a face experienţe în faţa reginei Victoria.
Pe când Jack Spintecătorul comitea primele sale asasinate, Lees era directorul unui institut de educaţie a claselor muncitoreşti din Pelham. Într-o seară pe când lucra ca de obicei la biroul său, avu o viziune: într-o stradă întunecoasă zăreşte un bărbat şi o femeie mergând alături. Ambii intră într-un gang, bărbatul e treaz, femeia beată.
Deodată bărbatul, despre care domnul Lees dă semnalmente precise, scoate un cuţit lung din buzunar şi retează capul tovarăşei sale. Sângele ţâşneşte în stropi pe cămaşa asasinului, care împlântă apoi cuţitul în diferite rânduri în burta victimei sale, cauzându-i răni cumplite. Apoi criminalul îşi şterge cuţitul de rochia femeii şi se depărtează liniştit. D. Lees notează ora la care a avut aceasta viziune. Era exact la miezul nopţii. El se duse numaidecât la Scotland Yard spre a înştiinţa autorităţile.
Spusele lui sunt notate cu oarecare scepticism. Dar iată că a doua zi la ora indicată de clairvoyant şi exact în aceleaşi condiţiuni povestite de el, o femeie e asasinată la Whitechapel.
Asasinul văzut de câţiva martori purta pălăria moale şi pardesiul de culoare deschisă care frapaseră pe d. Lees în viziunea domniei-sale. Zguduit de confirmarea acestei viziuni, părăseşte Londra pentru a-şi restabili sănătatea zdruncinată. E obligat însă să revină curând în capitala Angliei.
Într-o zi, pe când se afla în omnibus cu soţia, Lees recunoaşte în faţa lui asasinul pe care îl văzuse în vis. Poartă aceeaşi pălărie de fetru moale şi pardesiul deschis. Viu intrigat, Lees urmăreşte individul când acesta se dă jos din omnibus. Colindă străzile Westendului şi caută să aresteze pe criminal cu ajutorul poliţiştilor, însă aceştia îi râd în nas. În cele din urmă, îşi pierde prada din ochi când Jack sare într-o trăsură.
În aceeaşi seară, Lees are o nouă viziune. E mai puţin limpede decât prima, totuşi poate nota semnalmentele victimei, mutilările ce le va suferi şi în special lovitura ce îi va reteza gâtul, tăindu-i şi o ureche, pe când cealaltă ureche va atârna spintecată şi ciopârţită.
Lees se repede încă o dată la Scotland Yard şi insistă să fie primit de inspectorul şef. Îi povesteşte viziunea, iar inspectorul păleşte. Apoi, tremurând, fără să scoată o vorbă, el arată lui Lees o carte poştală scrisă cu cerneală roşie: “Mâine seară mă voi răzbuna din nou, alegându-mi drept victimă o femeie care aparţine unei clase de care am oroare. Spre a dovedi că sunt într-adevăr Jack Spintecătorul, îi voi tăia urechile”. Drept iscălitură, cartea poştală purta amprenta a două degete însângerate… (Se ştie că asasinul nu ataca decât femei de moravuri uşoare).
A doua zi, crima se înfăptuieşte precum era anunţată de asasin şi prevăzută de clairvoyant. Trei mii de poliţişti şi 1500 de detectivi au supravegheat Whitechapel pentru a împiedica fiorosul asasinat Au fost însă de prisos, Jack Spintecătorul şi-a realizat intenţia. Victima a fost găsită cu gâtul tăiat, cu o ureche complet retezată, iar cealaltă ciopârţită, atârnând încă de obraz printr-o bucăţică de piele rămasă intactă.
Alte viziuni asemănătoare aveau să-l pună pe d. Lees definitiv pe urma lui Jack Spintecătorul.
Aşa de pildă peste puţin, pe când Lees se afla la masă cu doi americani într-un mare restaurant din centrul Londrei, el strigă: “Doamne Dumnezeule, Jack Spintecătorul a săvârşit o nouă crimă. Unul dintre prieteni se uită la ceas.
— E ora 7 şi 49. Cei trei bărbaţi se duc la Scotland Yard şi în timp ce Lees discută cu inspectorul cazul, soseşte o telegramă care anunţă că la ora 8:10 un poliţist a descoperit la Crown Court la Whitechapel trupul unei femei cu gâtul retezat, mutilată aşa cum avea obiceiul să-şi mutileze victimele celebrul asasin.
Deşi facultatea de clairvoyant a lui Lees părea pe deplin dovedită prin aceste cazuri, autorităţile poliţieneşti vor să mai facă o ultimă experienţă convingătoare.
Ele apelaseră zadarnic la cei mai faimoşi detectivi din Europa şi America, oferind un premiu de 30.000 lire sterline şi o pensie viageră de 1.500 lire sterline aceluia care va reuşi să prindă pe criminal.
Domnul Lees e solicitat să urmărească pista asasinului ca un fel de copoi poliţienesc și se pretează la această experienţă.
O noapte întreagă aleargă pe străzile Londrei, urmat la distanţă de către inspector şi mai mulţi detectivi. Pe la ora patru în zorii zilei, palid şi istovit, Lees se opreşte în faţa unei case particulare din Westend şi arată cu mâna spre o fereastră luminată la mansarda clădirii declarând:
— Aci e asasinul, omul pe care îl căutaţi…
— Cu neputinţă, îi răspunde inspectorul. Ne aflăm în faţa casei unuia din cei mai celebri doctori din Capitală. Lees insistă însă şi faţă de această stăruinţă inspectorul cedează cu o condiţie: Voi aresta pe doctor dacă îmi vei descrie în mod amănunţit vestibulul casei.
Fără a şovăi o clipă, Lees răspunde:
— Intrând în vestibul, vei găsi la dreapta un fotoliu din lemn de stejar închis. În fund e o fereastră cu vitrouri şi la capătul scării un dulău mare adormit.
Micul grup aşteaptă până la ora 7 dimineaţa când personalul de serviciu începe să deretice prin casă. Inspectorul sună şi sub un pretext oarecare cere să vorbească cu soţia doctorului. Dl. Lees, care a intrat în urma inspectorului, ţine să constate exactitatea descrierii sale. Constată însă lipsa câinelui. Inspectorul întreabă o servitoare unde se află câinele. Femeia răspunde că obişnuieşte să stea noaptea la capătul scării, dar că tocmai adineauri îi dăduse drumul în grădină.
“Mâna Domnului ne-a condus încoace, rosteşte inspectorul aproape fără voie,
Evenimentele se precipită, soţia doctorului mărturiseşte poliţistului cum că bărbatul ei nu pare întotdeauna în toate minţile. În câteva rânduri a fost ameninţată şi ea, şi copiii ei.
— Când soţul meu e într-o astfel de stare de nervi, suntem nevoiţi să ne încuiem cu cheia.
Ca răspuns la o ultimă întrebare, mărturiseşte cu spaimă că ori de câte ori Jack Spintecătorul săvârşea o crimă la Whitechapel, remarcase lipsa soţului ei de acasă.
Aceste destăinuiri fuseseră de ajuns. O comisie de doctori alienişti citează în faţa ei pe medic, alias Jack Spintecătorul. El se apără exprimându-şi oroarea pentru crimele ce i se impută. Recunoaşte totuşi că de câţiva ani încoace nu e cu putinţă să știe ce a făcut în anumite ore ale existenţei sale, că adesea s-a trezit parcă dintr-un fel de amorţeală a facultăţilor sale intelectuale, şi că într-un rând şi-a găsit chiar cămaşa stropită cu sânge, dar că atribuise acest fapt unei scurgeri de sânge din nas în timpul somnului.
În cele din urmă, e şi el convins de vina lui. Nenorocitul doctor cere confraţilor să-l ucidă. Niciodată nu-şi va putea uita dubla personalitate atât de criminală.
Medicii n-au cedat acestei rugăminţi, doctorul a fost internat, după cum am spun, la azilul din Islington
De atunci, din noiembrie 1888, data internării asasinului, nu s-a mai auzit vorbindu-se despre el. Revelațiile d-lui Lees par să fie autentice. E dovedit că după ultima crimă a lui Jack Spintecătorul descoperitorul lui a fost primit încă odată la Buckingham Palace de Regina Victoria și că suveranii Marii Britanii i-au acordat ani de zile o rentă pentru serviciile considerabile pe care le adusese ţării descoperind pe faimosul asasin.
Miss Eva Lees, fiica defunctului, care trăiește încă la Leicester, a confirmat acest fapt, arătând diferitele plicuri cu sigilii regale adresate tatalui său”.
*** Dimineaţa, martie 1931
Robert Lees mai susținuse și că, după moartea prințului consort Albert, în 1861 (pe când el avea vârsta de 13 ani), a intrat în transă și i-a transmis reginei Victoria mesaje de la soțul ei decedat. De altfel, se spunea că adolescentul trăise o vreme la Palatul Buckingham pentru ca suverana să poată comunica în mod regulat cu Albert prin intermediul lui.
Realitatea este că niciunul dintre zvonuri nu a fost fundamentat. Singura legătură care a fost descoperită între Lees și familia regală este o scrisoare din 23 ianuarie 1899 care i-a fost trimisă bărbatului de către Oficiul Privat al Reginei prin care i se mulțumea protocolar pentru că îi trimisese Victoriei un exemplar al cărții sale, “Through The Mists”.
Înainte de a-și descoperi “calitățile” de medium, Robert fusese jurnalist, trăia într-adevăr la Londra în perioada în care opera Jack Spintecătorul și susținuse că are “viziuni” despre victimele asasinului, dar se pare că poveștile lui erau inventate doar pentru a obține notorietate.
