Paul Newman, actorul-filantrop

DS TW

Paul Newman s-a născut pe 26 ianuarie 1925 în orașul Shaker Heights din Ohio și a fost cel de-al doilea fiu al Theresei Garth și al lui Arthur Sigmund Newman, care aveau un mic magazin de articole sportive.

Viitorul actor s-a înscris la liceul din oraș, pe care l-a absolvit în 1943, urmând în același timp cursuri de teatru și participând la diverse serbări școlare, apoi a fost pentru câteva luni studentul Universității Ohio din orașul Athens. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost încorporat în Marina Statelor Unite, a fost trimis la Barbers Point, în Hawaii, fiind după aceea repartizat în escadrilele de torpile din Pacific, care erau responsabile de instruirea piloților avioanelor de luptă.

După încheierea războiului, Newman și-a luat licența în economie, apoi a urmat cursurile Yale School of Drama timp de un an.

Tânărul a ajuns la New York în 1951 împreună cu prima soție, Jackie Witte, și a debutat în teatru pe Broadway în producția “Picnic” a lui William Inge în 1953, fiind doi ani mai târziu distribuit în “Desperate Hours” și în 1959 în piesa „Dulcea pasăre a tinereții”, în care a jucat alături de Geraldine Page, spectacol care va fi ecranizat în 1962.

În acest timp, Newman a început să joace în filme de televiziune, primul său rol fiind într-un serial din 1952, “Tales of Tomorrow”, iar la mijlocul anilor 1950 a filmat pentru CBS.

În 1956, actorul a fost distribuit în unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale, cel al lui Rocky Graziano din filmul “Cineva acolo sus mă iubește”, apoi a primit rolul lui Billy the Kid în „The Left Handed Gun”.

A urmat, în 1958, filmul „Pisica pe acoperișul fierbinte”, în care a jucat alături de Elizabeth Taylor și pentru care a obținut prima sa nominalizare la Premiile Oscar.

În același an a jucat în “Lunga vară fierbinte” împreună cu viitoarea sa soție, Joanne Woodward, rol pentru care a primit premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Cannes din 1958.

Unul dintre cele mai cunoscute filme ale sale a fost “The Young Philadelphians”, din 1959, după care au urmat la fel de celebrele “Butch Cassidy și Sundance Kid”, „Din când în când o idee mare”, „Bani de buzunar”, „Cacealmaua”, „Infernul din zgârie-nori”, „Comedie mută”, „Buffalo Bill și indienii”, „Furie pe gheață”, „Drumul spre pierzanie”, „Mesaj de departe”, “Culoarea banilor” (pentru care a obținut premiul Oscar în 1986) sau „Aici sunt banii”.

Paul Newman a fost căsătorit de două ori, prima dată cu Jackie Witte, cu care a avut trei copii, dar cei doi au divorțat în 1958, iar a doua sa soție a fost actrița Joanne Woodward, câștigătoare a premiului Oscar pentru filmul “Cele trei fețe ale Evei”, cu care a avut încă trei copii.

Unul dintre fiii săi, Scott Newman, și el actor, a suferit un accident de motocicletă în 1978 după ce, în trecut, avusese mai multe probleme cu legea din cauza abuzului de alcool. După accident, tânărul a început să folosească excesiv tranchilizate, iar într-o noapte din toamna aceluiași an a luat o doză mare de diazepam asociată cu alcool care i-a provocat decesul. Paul Newman i-a mărturisit atunci unui prieten: „Nimic nu-mi poate repara vinovăția față de Scott. Va fi cu mine atâta timp cât voi trăi”. În 1980, actorul a înființat în memoria fiului său decedat Centrul Scott Newman, dedicat profesioniștilor din domeniul sănătății și profesorilor care au atribuții în educația copiilor cu privire la riscurile abuzului de alcool și droguri.

Ultima apariție în cinematografie a lui Paul Newman a fost în rolul unui șef mafiot în filmul “Road to Perdition” din 2002, în care a jucat alături de Tom Hanks și pentru care a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar.

“Un gând care mi-a venit odată cu înaintarea în vârstă, spunea Paul Newman, se referă la coruperea actorului american. Am crezut totdeauna că acest lucru li se poate întâmpla numai altora, dar de curând mi-am dat seama că mi s-a intâmplat și mie. Nu e vorba de bani. E vorba că începi să gândeşti despre tine ca despre un star şi nicidecum ca despre un actor. Când un actor începe să gândească că este prea mare ca să se întoarcă la teatru, adică la locul de unde a început, acesta este semnul că profesia l-a corupt”.

Actorul a murit în dimineața zilei de 26 septembrie 2008, la vârsta de 83 de ani, în casa sa din Connecticut și, conform dorinței lui, a fost incinerat.

DS TW
No comments

leave a comment