Suferințele poetului Attila József

Attila József s-a născut pe 11 aprilie 1905, la Budapesta, în cartierul muncitoresc Ferencváros, fiind al șaselea copil al părinților. Tatăl său, Aron Iosif, era muncitor de origine română, născut în satul Firiteaz din zona Aradului, iar mama, Borbála Pőcze, era fiica unor țărani și muncea ca spălătoreasă.

Tatăl a părăsit familia când băiatul avea trei ani, se pare că a emigrat în America, dar mai târziu a revenit în Transilvania, unde a rămas până în jurul anului 1918.

Când mama s-a îmbolnăvit și nu a mai putut să-și întrețină copiii, băiatul, care avea șase ani, a fost dat spre îngrijire unor săteni din comuna Öcsöd de lângă Budapesta, unde a fost supus unor munci grele și multor umilințe, pus să lucreze 12 ore pe zi în atelierul familiei sau trimis cu porcii și vitele pe câmp. Până la urmă, micul Attila a fugit la mama sa, la Budapesta. În anul 1914, pe când avea doar 9 ani, după o ceartă serioasă cu sora cea mare, Jolán, a încercat să-și pună capăt zilelor, înghițind ceea ce a crezut că este sodă caustică, dar, din fericire, s-a dovedit a fi doar amidon. La vârsta de 13 ani, Fundația de caritate Regele Carol l-a trimis într-o vacanță de vară de câteva săptămâni în stațiunea balneară Abbazia, în Croația, unde a scris primele sale versuri. În 1919, adolescentul a mers în vizită la sora cea mare, Jolán, care se măritase între timp, și la rudele din Szabadszálló, iar în decembrie același an sărmana lui mamă a murit din cauza cancerului. Rămași orfani, Attila și sora mai mică, Eta, s-au mutat la Jolán, al cărei soț, avocatul Ödön Makai, le-a devenit tutore și s-a ocupat de întreținerea lor.

După încheierea școlii gimnaziale, copiii au fost trimiși la un internat aflat în localitatea Macău, pe malul Mureșului, fiind înscriși la liceu. Aici băiatul a continuat să scrie versuri, unele dintre poeziile sale fiind dedicate primei iubiri, Márta Gebe, fiica directorului colegiului.

Poetul mărturisea: “Eram considerat un copil minune, deși, de fapt, nu eram nimic altceva decât un orfan”. În 1922, la vârsta de 17 ani, tânărul l-a cunoscut pe poetul Gyula Juhász, care i-a finanțat publicarea primului volum de versuri numit Szépség koldusa (Cerșetorul de frumusețe).

În același an, Attila József a trecut printr-o depresie gravă și a încercat din nou să se sinucidă. Nevoit să părăsească internatul, a plecat la Budapesta pentru a se pregăti singur pentru examenele de bacalaureat. În această perioadă a fost dat în judecată, fiind învinuit de „blasfemie față de credință”, din cauza unei poezii intitulate „Hristos răzvrătitul”. În 1924, Attila s-a înscris la Universitatea din Szeged, la Facultatea de Filologie, dar după scurt timp a fost exmatriculat din cauza unui alt poem, „Tiszta szívvel” (Cu inima curată). La începutul anilor ’30, poetul a luat legătura pe preotul ortodox român din Budapesta, Toma Ungureanu, care era administratorul Fundației Gojdu, pentru a obține o bursă din partea instituției, dar cererea i-a fost respinsă. În cele din urmă, a plecat la studii la Viena, s-a întreținut din vânzarea de ziare și din alte munci necalificate, apoi, printr-un concurs de împrejurări, a beneficiat de ajutorul lui Hatványi, un om de afaceri prosper care a decis să-i finanțeze studiile la Sorbona. Ajuns la Paris, s-a înscris într-o uniune anarhistă, poeziile sale au fost publicate de câteva reviste franceze și a reușit să pătrundă în cercurile literare.

În anul 1927, Attila József s-a întors la Budapesta și a continuat cursurile universității. Este perioada în care s-a îndrăgostit de Mártha Vágó, și ea studentă, dar iubirea nu i-a fost împărătșită, iar suferința i-a adus o nouă criză sufletească, fiind ulterior internat într-un sanatoriu cu diagnosticul de “neurastenie”.

După ce și-a revenit, scriitorul a încercat să se întrețină numai din activitatea literară și jurnalistică, iar în septembrie 1930 a luat parte la o demonstrație muncitorească și s-a înscris în Partidul Comunist, aflat la acel moment în ilegalitate, în care a activat timp de patru ani.

În cele din urmă, dezamăgit de orientarea partidului care se opunea creării unui front antifascist comun cu forțele democratice, a fost exclus din rândurile comuniștilor în 1934.

În anii ’30, a început să aibă tot mai des crize de depresie și a apelat la tratamente psihiatrice, iar anul 1933 a fost marcat de o nouă dragoste neîmpărtășită, de această dată pentru Mártha Márton, o specialistă în istoria artei, dar eșecul l-a dus spre o nouă încercare de suidid.

După doi ani, în 1935, a devenit pacientul unei psihanaliste, Edith Gyömröi, a sfârșit prin a se îndrăgosti de ea și, într-un acces de deznădejde, a încercat să o omoare.

Următorii ani ai vieții poetului au fost la fel de complicați. Fără prea multe resurse financiare, cu o operă prea puțin înțeleasă și apreciată de contemporani, cu o viață sentimentală lipsită de satisfacții și mai multe tentative de a-și pune capăt zilelor, Attila, ajuns la maturitate, s-a îndrăgostit de Flora Kozmutza, o învățătoare tânără care preda la o școală pentru copii cu nevoi speciale și care va deveni mai târziu soția scriitorului Gyula Illyés.

Dragostea neîmplinită l-a adus în pragul unei noi crize de depresie și a fost nevoit să se interneze într-un sanatoriu. Ieșit din faza acută a bolii, s-a retras la sora sa cea mare pentru o perioadă.

Poetul Attila József a murit pe 3 decembrie 1937 la Balatonszárszó, unde locuise în ultima parte a vieții. Sensibilul scriitor s-a culcat pe șine și a fost călcat de un tren de marfă, fiind înmormântat temporar în cimitirul din localitate și apoi reînhumat, în anul 1942, în cimitirul Kerepesi din Budapesta.