„În toamna anului 1940, am început plină de avânt şi dornică să învăţ în a 3-a clasă gimnazială. Dar acest început de an şcolar nu a fost obişnuit: în locul bucuriei revederii cu colegele, am avut parte de un eveniment care m-a marcat imediat. În prima zi, toate elevele evreice am fost aşezate în ultimele bănci şi o bancă liberă ne despărţea de colegele românce. Şi nimeni n-a protestat.
Colegele noastre, prietenele noastre de până ieri, pe care le cunoşteam din grădiniţă, se transformaseră brusc în duşmance. Ne huiduiau, ne adresau cuvinte jignitoare („jidance, plecaţi din România, ce căutaţi voi în casa noastră, etc.“) şi fredonau un cântecel la modă în acele timpuri ,,toţi ţiganii şi jidanii ne tot sug, ne sug mereu…”.
De aceea, a fost o eliberare momentul care a venit curând, atunci când s-a anunţat că evreii nu mai au dreptul să urmeze învăţământul de stat. Pentru mine, acest decret a fost destul de dureros, dar pentru moment m-am bucurat că am scăpat de hărţuiala colegelor mele”, povestea Sylvia Hoișie în volumul „Pogromul de la Iași și Holocaustul în România” apărut în anul 2015, la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, sub semnătura lui Carol Iancu și Alexandru-Florin Platon.
Născută în 1927 la Câmpulung Moldovenesc, Sylvia a fost fiica cea mică a Klarei și a lui Leon Korber și a fost deportată împreună cu întreaga familie în Transnistria, în octombrie 1941, la vârsta de 14 ani.
Sylvia Hoișie a supraviețuit celor trei ani de lagăr și a revenit în țară după încheierea războiului. A studiat, ca și sora sa, Miriam, la Facultatea de Medicină din Iaşi, apoi s-a angajat la Institutul Cantacuzino (filiala din Iași), devenind parte din echipa care, la începutul anilor ‘60, a inventat cunoscutul ser Polidin, un stimulator al imunităţii utilizat frecvent până în anii 2000.
„La Iași, din colectivul care a început cercetările făceau parte patru persoane, dar la București erau mai mulți. Eram cu toții foarte tineri, media de vârstă fiind în jur de 25-26 de ani, și plini de chef de lucru”, își amintea doamna Hoișie, într-un interviu acordat cotidianului „Adevarul”.
Au urmat șase ani de muncă intensă, de experimente și nenumărate ore petrecute în laborator. Cercetătorii au decis încă de la început că vaccinul urma să fie realizat exclusiv din componente românești. Tulpinile bacteriene proveneau de la pacienți din România, iar în compoziția preparatului intrau bilă de bou, fenol, apă distilată și clorură de sodiu.
„Microbii erau indigeni, tulpinile fiind izolate de la oameni bolnavi. Nu luam microbi din Franța ca să-i aducem în România”, explica Sylvia Hoișie. După obținerea preparatului, în anii 1962-1963, cercetările au continuat pe animale de laborator. Echipele din Iași și București urmăreau obiective diferite, iar rezultatele s-au completat reciproc. Aceste studii au arătat că noul preparat putea opri evoluția unor infecții, în special ale căilor respiratorii superioare.
În primăvara anului 1966, după numeroase teste preclinice, autoritățile au recunoscut oficial vaccinul, însă mai exista un ultim obstacol: testarea pe oameni. Cercetătorii au devenit voluntari.
„L-am testat pe noi. Ne-am injectat șase zile la rând câte 2 ml de Polidin și toate reacțiile au fost bune. Și așa am primit dreptul de a-l produce”, povestea Sylvia Hoișie în interviul citat.
Abia după autorizarea producției a început adevărata evaluare clinică. Cercetătorii au urmărit eficiența preparatului în diferite afecțiuni, posibilele reacții adverse la copii, efectele asupra femeilor însărcinate și eventualele riscuri pentru făt. Ulterior, Polidinul a fost administrat preventiv unor comunități înaintea sezonului gripal, iar rezultatele au confirmat eficiența sa. Întreaga activitate era prezentată anual la sesiunile științifice organizate de Institutul Cantacuzino, instituție care îmbina cercetarea cu producția de vaccinuri și seruri.
Producția efectivă a început la scurt timp, însă în condiții modeste. La început nu existau instalații industriale, iar fiecare fiolă era umplută manual. Situația s-a schimbat în 1970, când laboratorul din Iași a fost dotat cu prima mașină de fiolat, ceea ce a permis trecerea la producția de masă. Din anii ’70, Polidinul a început să fie fabricat în milioane de doze, iar la sfârșitul anilor ’90 producția anuală ajungea la aproximativ 15 milioane de fiole.
Certificatul de inovator a fost acordat unei echipe formate din 15 cercetători din Iași, printre care I. Pencea, N. Lașcu, M. Lazăr, Sylvia Hoișie, V. Andreescu, C. David, H. Kranzdorf, A. Căpușan, I. Nasta, I. Niculescu, M. Gartner, D. Daneț și E. Gavriliu.
În 2018, cu ocazia Zilei Naţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România, doamna Hoișie a fost decorată, alături de alți 43 de supraviețuitori ai Holocaustului, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.
Eminenta doctoriță a murit pe 25 mai 2022, la vârsta de 94 de ani, și a fost înmormântată în Cimitirul Evreiesc din Iaşi.
Miriam Korber Bercovici, sora Sylviei, a fost un renumit medic oncolog pediatru și este autoarea unui volum de memorii publicat în anul 2018 de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România.
„Jurnal de ghetou” spune întreaga poveste a cumpliților ani în care cele două surori s-au aflat la Djurin, în Transnistria, originalul jurnalului, scris în limba română cu creion chimic, aflându-se în patrimoniul Muzeului Holocaustului din Washington.
Miriam Bercovici s-a stins din viață pe 16 iunie 2025, la vârsta de 102 ani.
ADRIAN / mai 25, 2022
odihna veasnica si toata recunostinta romanilor care s-au vindecat cu POLIDINUL !!!
/