Zeb-un-Nissa s-a născut pe 15 februarie 1638 în Fortăreața Daulatabad aflată în zona Deccan, parte a Imperiului Mogul, la exact nouă luni după căsătoria părinților ei, prințul Muhi-ud-Din (viitorul împărat Aurangzeb) și Dilras Banu Begum, cea dintâi soție și șefa haremului suveranului. Dilras făcea parte din dinastia safavidă care conducea Iranul în acea perioadă și a fost, în timpul vieții, o femeie extrem de puternică și autoritară, iar Zeb-un-Nissa a devenit fiica preferată a tatălui și, datorită acestei poziții, l-a convins deseori pe împărat să-i ierte pe cei care îi greșeau.
Aurangzeb a însărcinat-o pe Mariam, una dintre doamnele de onoare de la curtea imperială, să se ocupe de educația prințesei și se pare că aceasta moștenise capacitățile intelectuale și gusturile literare ale suveranului, deoarece a memorat integral Coranul în doar trei ani, devenind Hafiza (nume care desemnează o persoană care cunoaște la perfecție cartea sacră a musulmanilor) la vârsta de șapte ani.
Cu această ocazie, suveranul, deosebit de încântat, a organizat o sărbătoare publică, iar micuța a primit o recompensă de 30.000 de monezi de aur, profesorii care o instruiseră primind și ei o sumă similară.
Zeb-un-Nissa a luat apoi lecții de științe de la Mohammad Saeed Ashraf Mazandarani, un mare poet persan, a primit noțiuni de filozofie, matematică, astronomie, literatură și, în plus, cunoștea la perfecție limbile persană, arabă și urdu.
Biblioteca sa personală depășea cu mult ca valoare toate celelalte colecții private din Imperiul Mogul, iar împăratul a angajat mulți scriitori care aveau misiunea de a crea opere literare la cererea prințesei sau de a copia diverse manuscrise.
Mărturiile timpului arată că era deosebit de generoasă, blândă și îi ajuta mereu pe oamenii aflați în nevoie, mai ales pe văduve și pe orfani, și nu numai că le oferea sprijin financiar, dar în fiecare an trimitea, pe cheltuiala ei, pelerini la Mecca și Medina. De asemenea, era pasionată de muzică și se spune că a fost cea mai bună cântăreață dintre femeile timpului.
Când tatăl ei, Aurangzeb, a devenit împărat al Imperiului Mogul (imediat după moartea lui Shah Jahan, neconsolatul soț al frumoasei Mumtaz Mahal), prințesa Zeb-un-Nissa avea 21 de ani, iar noul suveran, care avea mare încredere în capacitățile ei intelectuale, a început să o consulte în treburile politice ale țării, ascultându-i părerile și sfaturile.
Zeb-un-Nissa a avut patru surori mai mici: Zeenat-un-Nissa, Zubdat-un-Nissa, Badr-un-Nissa și Mehr-un-Nissa. În ceea ce privește înfățișarea fizică, a fost descrisă ca fiind “înaltă și zveltă, cu fața rotundă și deschisă la culoare, cu două alunițe pe obrazul stâng. Avea ochii negri și părul bogat, buze subțiri și dinți mici”, un portret ce se află astăzi la Muzeul Lahore fiind foarte apropiat de această descriere. Prințesa se îmbrăca simplu și auster, prefera hainele de culoare albă, iar singura bijuterie pe care o purta era un șirag de perle. Frumoasa fiică a împăratului mogul a trăit într-o perioadă în care o serie de poeți cunoscuți se aflau la apogeul carierei, printre ei aflându-se Mawlana Abdul Qader Bedil, Kalim Kashani, Saa’eb Tabrizi și Ghani Kashmiri, astfel că a fost influențată de intelectualii care frecventau curtea imperială. Ea însăși poetă, prințesa Zeb-un-Nissa și-a ales pseunonimul “Makhfi” (care înseamnă “ascuns” în persană) și, pe lângă cartea numită Diwan, care conține aproximativ 5.000 de poeme, a mai scris și câteva poeme în proză, dar și o exegeză a Coranului numită “Zeb’ul-Tafāsir”, primul și singurul tafsir realizat de o femeie.
Prințesa mogulă a fost logodită în copilărie cu vărul ei primar, prințul Sulaiman Shikoh, dar nu s-a căsătorit nici cu el, nici cu vreun alt prinț, preferând să rămână singură toată viața, în ciuda faptului că a avut mulți pretendenți.
Există mai multe relatări contradictorii despre circumstanțele care au dus în cele din urmă la încarcerarea frumoasei Zeb-un în Fortul Salimgarh din Delhi, aflat la marginea orașului Shahjahanabad (actualul Old Delhi). În 1662, când împăratul Aurangzeb s-a îmbolnăvit, medicii i-au recomandat să se mute într-o zonă cu climă mai blândă, și-a luat familia și curtea imperială și s-a stabilit în orașul Lahore, capitala provinciei Punjab.
În acea perioadă, Akil Khan, fiul vizirului suveranului, era guvernator al orașului, cei doi tineri s-au îndrăgostit și au avut o scurtă aventură, dar după acest moment, împăratul Aurangzeb și-a renegat propria fiică și ulterior a dat ordin să fie trimisă la închisoare.
Alte teorii sugerează că frumoasa prințesă a fost închisă pentru că era pasionată de muzică și poezie, iar aceste înclinații erau desconsiderate de conservatorul ei tată. O altă posibilă explicație este că Zeb-un-Nissa ar fi corespondat fără știrea împăratului cu fratele ei mai mic, Muhammad Akbar, și că a fost de partea celui din urmă în conflictul care viza succesiunea la tron.
Pedeapsa pe care a primit-o de la a fost cumplită: prințesei i s-a confiscat toată averea, i s-a anulat indemnizația ce i se cuvenea în calitate de fiică a suveranului și a fost ținută prizonieră pentru tot restul zilelor în Fortăreața Salimgarh.
În mai 1702, după 20 de ani de detenție, Zeb-un-Nissa s-a îmbolnăvit grav și a murit pe 26 mai, după o perioadă de suferință de șapte zile, în timp ce tatăl ei, bătrânul împărat Aurangzeb, se afla într-o călătorie la Deccan, fiind înmormântată în “Grădina celor treizeci de mii de copaci”.
În 1724, la 20 de ani de la moarte, poemele prințesei au fost adunate într-o colecție semnată Diwan-i-Makhfi, adică “Cartea Celei Ascunse”, ce conține 421 de gazeluri și mai multe catrene.
Volumul a fost tipărit de-abia în anul 1929 la Delhi și în 2001 la Teheran, iar părți importante din manuscrise se află astăzi la Biblioteca Națională din Paris, la British Museum, la Biblioteca Universității din Tübingen și la Biblioteca Mota din India.
Sursa:
Renuka Nath, Notable Mughal and Hindu women in the 16th and 17th centuries A.D., 1990
