Marele Duce Mihail s-a născut pe 22 noiembrie 1878 și a fost cel de-al cincilea fiu al țarului Alexandru al III-lea și al Mariei Feodorovna și fratele viitorului țar Nicolae al II-lea. În 1902, a cunoscut-o pe prințesa Beatrice de Saxa-Coburg și Gotha, sora mai mică a reginei Maria a României, cei doi s-au îndrăgostit și au început să corespondeze. Inițial părea că se vor căsători, dar Biserica Ortodoxă a interzis mariajul din cauză că erau veri primari, tatăl lui și mama Beatricei fiind frați. Atenția ducelui s-a îndreptat atunci către Alexandra Kossikovskaya, Dina, care era doamna de onoare a uneia dintre surorile sale. Tatăl acesteia, Vladimir Kossikovsky, era avocat, Alexandra era o obișnuită a curții imperiale, însă rangul ei era mult inferior pentru un astfel de mariaj.
Mihail i-a cerut țarului Nicolae al II-lea permisiunea pentru a o lua de soție, dar acesta a respins categoric ideea, ba, mai mult, a amenințat că îi va revoca statutul și îl va exila dacă se va cununa fără permisiune. Pe Dina a înlăturat-o imediat din calitatea de doamnă de onoare a Marii Ducese Olga, iar pe Mihail l-a trimis într-o călătorie de câteva luni în Danemarca.
La scurt timp după întoarcerea în Rusia, în septembrie 1906, trei ziare britanice au anunțat că Marele Duce urmează să se căsătorească cu Patricia de Connaught, dar nici el, nici Patricia nu știau nimic despre acest lucru. Palatul Buckingham a emis chiar o notă de negare a zvonurilor.
La începutul lunii decembrie 1907, Mihail a cunoscut-o pe Natalia Sergeyevna Wulfert, soția unui coleg ofițer, iar un an mai târziu a început să o întâlnească în secret. Natalia nu avea niciun rang nobiliar și, în plus, avea o fiică din prima căsătorie. Până în august 1909, cei doi au devenit iubiți și în același an tânăra s-a mutat într-un apartament din Moscova plătit de Marele Duce. În încercarea de a preveni scandalul, țarul l-a transferat pe Mihail la regimentul de husari de la Cernigov, localitate aflată la 250 de mile de Moscova, dar acesta pleca de la unitate de câteva ori pe lună pentru a-și vedea iubita.
Singurul copil al cuplului, George, s-a născut în iulie 1910, înainte ca divorțul Nataliei de cel de-al doilea ei soț să fie finalizat. Pentru a se asigura că fiul va fi recunoscut ca fiind al său, Mihail a intervenit pentru a antedata divorțul. Țarul Nicolae a emis un decret prin care băiatului i s-a dat numele de familie „Brasov”, iar acest act a fost o recunoaștere tacită a paternității copilului.
Relația dintre Mihail și Natalia s-a oficializat de-abia în 1912. Aflați în vacanță în Europa, la Berlin, cei doi au anunțat că vor merge pentru câteva zile la Cannes, dar și-au schimbat traseul și au ajuns la Viena, unde s-au căsătorit pe data de 16 octombrie 1912, părintele Misitsch de la Biserica Ortodoxă Sârbă Sf. Sava fiind cel care a oficiat ceremonia.
Câteva zile mai târziu, au ajuns la Cannes, unde li s-a alăturat fiica Nataliei din prima căsătorie. La două săptămâni după mariaj, Marele Duce le-a scris mamei și fratelui său pentru a-i informa, dar vestea nu a fost deloc bine primită la curtea imperială.
Printr-o serie de decrete emise în decembrie 1912 și ianuarie 1913, țarul Nicolae l-a exilat din Rusia, i-a confiscat toate bunurile, a preluat controlul moșiilor lui și l-a exclus din linia succesorală. Societatea rusă a fost șocată de severitatea măsurilor, deși oamenii nu o simpatizau pe Natalia.
Timp de șase luni, cuplul a stat prin diverse hoteluri din Franța și Elveția, apoi a închiriat o casă în Anglia. Posibilitățile financiare ale lui Mihail erau însă restrânse, pentru că țarul îi controla toate proprietățile.
După izbucnirea Primului Război Mondial, Marele Duce i-a scris lui Nicolae al II-lea, cerându-i permisiunea de a se întoarce în țară, cu condiția de a fi însoțit de soția și fiul său. Țarul a fost de acord și astfel Mihail a revenit în sfârșit la Sankt Petersburg, dar a închiriat o vilă pe strada Nikolaevskaya 24, pentru că Natalia nu avea voie să locuiască în niciunul dintre palatele imperiale.
Profitând de această împăcare, Mihail i-a scris fratelui cerându-i să-i legitimeze fiul, pentru ca băiatul să fie asigurat în cazul în care el va muri pe front. În cele din urmă, suveranul a acceptat să-i acorde copilului titlul de „Conte Brasov”, printr-un decret imperial din 26 martie 1915.
La începutul lui martie 1917, țarul Nicolae II a fost obligat să abdice, iar a doua zi Mihail a semnat o proclamație în care afirma că este pregătit să-și asume puterea supremă. Timp de o zi, a sperat că va fi acceptat de popor drept noul conducător al imperiului, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Marele Duce nu a fost niciodată încoronat, iar Nicolae al II-lea este astăzi unanim recunoscut ca fiind ultimul țar al Rusiei. În lunile următoare, situația politică a continuat să se agraveze. Pe 21 august 1917, reprezentanții guvernului provizoriu au înconjurat vila de pe strada Nikolaevskaya unde Mihail locuia împreună cu Natalia și cu fiul lor. Din ordinul premierului Alexander Kerensky, cei doi soți au fost puși în stare de arest la domiciliu și o săptămână mai târziu au fost mutați într-un apartament conspirativ.
Pe 1 septembrie 1917, Kerensky a declarat Rusia republică și, după două săptămâni, arestul la domiciliu al Marelui Duce a fost ridicat. Mihail plănuia să se mute familia în Finlanda, și-a împachetat obiectele de valoare și era gata de plecare, dar bolșevicii i-au aflat planurile și l-au arestat din nou.
În martie 1918, bărbatul a fost încarcerat la Institutul Smolnîi, iar patru zile mai târziu a fost trimis la Perm, la o mie de mile spre est, din ordinul Consiliului Comisarilor Poporului. Călătoria s-a desfășurat cu un tren de marfă fără geamuri și a durat opt zile, trenul mergând cu o viteză medie de 5 mile pe oră. Inițial, Mihail a fost cazat într-un hotel, dar după două zile a fost închis în sediul sovietului local.
Natalia, soția lui, a intervenit cu ochii în lacrimi pe lângă comisarii poporului din Sankt Petersburg pentru a-l elibera, iar pe 9 aprilie 1918 strădaniile ei au avut, pentru moment, succes. Prințul s-a mutat în cea mai bună cameră din cel mai bun hotel din Perm, iar în mai Nataliei i s-a dat permisiunea de a i se alătura. Însoțită de doi prieteni de familie, femeia a ajuns în oraș înainte de Paștele Ortodox, cei doi petrecând aproximativ o săptămână împreună, apoi a fost obligată să părăsească localitatea.
Pe 12 iunie 1918, liderul poliției locale, Gavril Myasnikov, împreună cu alți trei bolșevici, au pus la cale un plan pentru a-l ucide pe Marele Duce. Cei patru bărbați au intrat la ora 11.45 noaptea în hotelul în care era cazat, l-au obligat să se îmbrace și să-i urmeze, s-au urcat toți într-o căruță și au mers până la ieșirea din oraș, într-o pădure din apropiere de Motovilikha. Când Mihail a întrebat care e destinația, i s-a spus că merg la o trecere feroviară pentru a prinde un tren. Era deja dimineața zilei de 13 iunie când complotiștii l-au dat jos din căruță și l-au împușcat.
Trupul marelui duce a fost îngropat în pădure, iar hainele lui au fost duse la Perm, ca dovadă a crimei, apoi au fost arse. Mihail a fost primul dintre Romanovi care a fost executat de bolșevici, însă rămășițele lui nu au fost găsite niciodată.
Soția lui, Natalia, a primit o scurtă telegramă prin care a fost anunțată că a dispărut. În noiembrie 1918, femeia a reușit să fugă din Rusia, fiind evacuată de Marina Regală Britanică împreună cu fiul său, George, care avea 8 ani, și fiica din prima căsătorie. Inițial cei trei fugari s-au stabilit în Anglia, dar în 1927, pentru a economisi bani, Natalia și băiatul s-au mutat la Paris, unde costurile de trai erau mai mici decât la Londra.
George a murit într-un accident de mașină cu puțin timp înainte de a împlini 21 de ani, în 1931. Tânărul își încheiase examenele la Sorbona și a planificat o vacanță în sudul Franței alături de un prieten olandez, cei doi au plecat cu mașina de la Paris spre Cannes, dar automobilul a derapat, s-a izbit de un copac, olandezul a murit pe loc, iar George a fost transportat la spital cu răni grave, în comă. S-a stins fără să-și recapete cunoștința, în dimineața zilei următoare.
Natalia a fost devastată după moartea unicului său fiu. În plus, starea ei materială era extrem de precară și a fost nevoită să vândă tot ce mai avea, în încercarea disperată de a face rost de bani de trai. Pe 23 ianuarie 1952, nefericita văduvă a murit de cancer la spitalul de caritate Laennec din Paris și a fost înmormântată în Cimitirul Passy.
