Iosip Broz Tito s-a născut la 7 mai 1892 în Kumrovec, un sat din regiunea Hrvatsko Zagorje din nordul Croației care, la acel moment, făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, fiind al șaptelea sau al optulea copil al lui Franjo Broz și al Marijei Javeršek Tatăl său era croat, iar mama era de origine slovenă și se născuse într-o localitate din apropiere, cei doi se căsătoriseră pe 21 ianuarie 1881 și erau relativ înstăriți, aveau o casă mare și patru hectare de pământ. Copilul a fost crescut de bunicii materni la Podsreda, iar în momentul în care a revenit în satul părinților pentru a urma școala, vorbea mai bine slovena decât croata și știa să cânte la pian.
În iulie 1900, la vârsta de opt ani, Iosip a fost înscris la școala primară din Kumrovec, dar după ce a absolvit primele patru clase a fost dat la muncă, la ferma unui unchi matern, apoi i-a ajutat pe părinții săi la lucrările agricole. La vârsta de 15 ani, adolescentul a plecat de acasă și s-a stabilit în orașul Sisak, unde a lucrat un timp la un restaurant, apoi a intrat ucenic la un lăcătuș ceh, Nikola Karas, unde a rămas timp de trei ani.
După această perioadă a obținut un loc de muncă la Zagreb, iar la vârsta de 18 ani s-a alăturat Sindicatului Muncitorilor Metalurgiști și s-a înscris în Partidul Social Democrat din Croația și Slavonia. La începutul anului 1911, în căutarea unei slujbe mai bine plătite, a trecut prin Ljubljana, apoi prin Trieste și a ajuns din nou la Zagreb, a muncit într-un atelier de reparații pentru biciclete, apoi într-o fabrică din Kamnik, schimbând în doar câțiva ani mai multe locuințe și locuri de muncă, lucrând inclusiv pentru fabricile Škoda, Benz, Griedl Works și Austro-Daimler.
În mai 1913, tânărul a fost încorporat în armata austro-ungară pentru cei doi ani de serviciu militar obligatoriu, servind în Regimentul 25 al Gărzii Croate Interne, la garnizoana din Zagreb. A fost apoi trimis la o școală de subofițeri din Budapesta, fiind promovat la gradul de sergent major. La scurt timp după izbucnirea Primului Război Mondial, în 1914, Regimentul 25 Gardă Națională Croată a fost dislocat la granița cu Serbia, iar Broz a fost arestat și închis pentru puțin timp în cetatea Petrovaradin, pentru că se pare că amenințase că va dezerta și va trece la ruși.
Pe 25 martie 1915 a fost rănit și capturat de armata rusă în apropiere de Bucovina. Ajuns prizonier de război, a fost transportat spre est, la un spital aflat la o mănăstire veche din orașul Sviyazhsk de pe râul Volga, lângă Kazan, unde a petrecut 13 luni. După recuperare, la mijlocul anului 1916, a fost transferat în lagărul pentru prizonieri Ardatov din Guvernoratul Samara și apoi într-un lagăr de muncă forțată de lângă Perm, unde prizonierii de război munceau la întreținerea liniilor de cale ferată transsiberiană.
În această perioadă, a descoperit că pachetele trimise de Crucea Roșie pentru deținuți erau furate de personalul lagărului, a ieșit la raport pentru a reclama situația, dar a fost bătut crunt de gardieni pentru îndrăzneala sa și băgat la închisoare.
În timpul Revoluției din februarie 1917, bărbatul a fost eliberat din penitenciar și trimis în lagărul de muncă forțată, dar unul dintre bolșevici, pe care îl cunoscuse în timp ce lucra la calea ferată, l-a ajutat să fugă ascuns la bordul unui tren de mărfuri care se îndrepta spre Sankt Peterburg (rebotezat Petrograd în timpul revoluției).
La mai puțin de o lună după ce a ajuns în capitala fostului Imperiu Țarist au izbucnit demonstrațiile din iulie, iar Broz s-a alăturat mișcării revoluționare. După aceea, a încercat să fugă în Finlanda cu scopul de a ajunge în Statele Unite, dar a fost arestat la graniță împreună cu alți bolșevici care aveau aceleași planuri și a fost închis în Cetatea Petru și Pavel timp de trei săptămâni. Tânărul a recunoscut că este prizonier de război și că evadase, urma să fie dus în lagărul de muncă forțată de la Kungur, dar a fugit la Ekaterinburg, apoi a ajuns la Omsk, în Siberia, chiar în ziua de 8 noiembrie, după o călătorie de 3.200 de kilometri.
Aici a fost reținut de bolșevicii locali, a aflat că Vladimir Ilici Lenin preluase controlul asupra Petrogradului și a fost recrutat de organizația Gardă Roșie Internațională, în iarna anilor 1917 – 1918 primind misiunea de a păzi calea ferată transsiberiană. În această perioadă, Broz a întâlnit-o pe Pelagija “Polka” Belousova, o localnică frumoasă de doar 14 ani, cu care s-a căsătorit în ianuarie 1920.
În acel moment Broz avea 27 de ani, iar Polka doar 15 ani și după câteva luni, în toamnă, și-a luat nevasta, care era însărcinată, și a plecat spre țara natală, făcând o lungă călătorie cu vaporul și trenul, ajungând la Viena pe 20 septembrie. În sfârșit, Tito și tânăra sa soție au sosit în satul natal al bărbatului, devenit parte al Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, la începutul lunii octombrie, unde a aflat că între timp mama sa murise, iar tatăl său se mutase la Jastrebarsko, lângă Zagreb.
Revenit acasă, Broz nu a reușit să obțină un loc de muncă, așa că s-a mutat pentru scurt timp la Zagreb, unde a lucrat ca ospătar și s-a alăturat Partidului Comunist Iugoslav (PCY). Concediat după ce proprietarul restaurantului unde lucra a aflat că e comunist, Broz și soția sa s-au mutat apoi în satul Veliko Trojstvo, unde a muncit o vreme ca mecanic de moară.
PCY a fost declarat ilegal, dar Tito a continuat să participe la acțiunile organizației politice aflate în clandestinitate, în 1924 a fost ales în comitetul raional al CPY, dar, după ce a ținut un discurs la înmormântarea unui tovarăș de luptă, a fost arestat pentru opt zile, fiind acuzat de tulburarea ordinii publice. A rămas după aceea în atenția poliției ca agitator comunist, iar locuința sa era percheziționată aproape săptămânal.
De la sosirea în Iugoslavia, soția sa, frumoasa Polka Belousova, adusese pe lume patru copii, dar toți muriseră la puțin timp după naștere. În sfârșit, în 1924, femeia i-a dăruit lui Tito primul său fiu, Žarko, care a supraviețuit. Bărbatul și-a continuat activitatea politică în sânul partidului comunist, iar la vârsta de 33 de ani era considerat un “revoluționar profesionist”.
CPY încerca în această perioadă să-și mărească bazinul de susținători și se ocupa de recrutarea de noi adepți din rândul muncitorilor din fabricile din zonele mai industrializate din Croația și Slovenia, încuraja grevele și acțiunile de protest. În 1925, Broz s-a mutat în orașul Kraljevica, aflat pe coasta Adriaticii, unde a început să lucreze la un șantier naval unde promova obiectivele comuniste, a fondat o organizație sindicală în șantierele navale din zonă și un an mai târziu a condus o grevă, dar la scurt timp a fost concediat.
Identificat de liderii comuniști ca un cadru de nădejde, a fost numit secretar al filialei din Zagreb a Sindicatului Muncitorilor din Metalurgie. În iulie 1927 Broz a fost arestat, împreună cu alți șase muncitori, și închis la penitenciarul Ogulin din apropiere. Ținut fără proces pentru câteva săptămâni, a intrat în greva foamei fiind apoi condamnat pentru apartenența la CPY la patru luni de închisoare.
După eliberare, în februarie 1928, revoluționarul a fost unul dintre cei 32 de delegați la conferința filialei croate a Partidului Comunist Iugoslav, s-a remarcat prin discursul său de condamnare a facțiunilor din interiorul partidului și a devenit secretar al noului comitet de conducere al partidului.
În noiembrie 1928 bărbatul a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru activități comuniste ilegale, soția și fiul său s-au refugiat în Kumrovec, satul lui natal, dar într-o zi, fără nicio explicație, Polka Belousova și-a luat copilul și s-a întors în Uniunea Sovietică. Femeia s-a îndrăgostit de un alt bărbat, iar Žarko, fiul lui Tito, a fost dat la un orfelinat.
În acest timp Tito și-a petrecut cei cinci ani de detenție în închisorile Lepoglava și Maribor, fiind eliberat după ce și-a ispășit întreaga pedeapsă, dar a fost din nou arestat imediat după eliberare și trimis la penitenciarul Ogulin. În cele din urmă a fost eliberat definitiv pe 16 martie 1934, însă în scurt timp a realizat că, în timpul detenției sale, situația politică din Europa se schimbase mult, mai ales după ascensiunea lui Adolf Hitler în Germania și apariția partidelor de dreapta în Franța și Austria.
Tito s-a alăturat Comitetului Central al Partidului Comunist din Croația și în următoarele șase luni a călătorit de mai multe ori între Zagreb, Ljubljana și Viena, folosind pașapoarte false. La o conferință la Ljubljana, l-a întâlnit pentru prima dată pe Edvard Kardelj, un tânăr comunist sloven care fusese și el recent eliberat din închisoare, cei doi devenind ulterior buni prieteni. În ziua de Crăciun a anului 1934 a avut loc o reuniune secretă a Comitetului Central al CPY, unde a fost ales pentru prima dată membru al Biroului Politic, fiind trimis apoi la Moscova pentru a raporta situația din Iugoslavia.
La începutul lunii februarie 1935 a devenit funcționar cu normă întreagă al Cominternului, locuia la Hotelul Lux de pe strada Tverskaya, și a intrat în contact cu Vladimir Ćopić, unul dintre cei mai importanți iugoslavi din Comintern, fiind, datorită acestuia, prezentat principalilor lideri ai organizației.
Tito a fost numit în secretariatul secției balcanice, a devenit responsabil al Cominternului pentru Iugoslavia, Bulgaria, România și Grecia, a participat la un curs de tactici militare corganizat de Armata Roșie și a luat parte, alături de alți 510 delegați, la cel de-al șaptelea Congres Mondial al Cominternului din 1935, ocazie cu care l-a văzut pentru prima dată pe Iosif Stalin.
În curând bărbatul, care avea deja 42 de ani, s-a îndrăgostit de o austriacă care lucra la Hotel Lux, Johanna Koenig, cunoscută în rândurile comuniștilor ca Lucia Bauer. Când a aflat de această legătură, Polka, prima sa soție, a cerut divorțul, iar el s-a căsătorit cu austriaca pe 13 octombrie 1936.
În mod ciudat, documentele de căsătorie au dispărut pur și simplu din arhive câțiva ani mai târziu, așa că mariajul nu a fost recunoscut niciodată oficial. În următoarele luni Tito și-a continuat activitatea politică, a călătorit de mai multe ori la Paris și la Zagreb folosind pașapoarte false și a revenit la Moscova în august 1936, la scurt timp după izbucnirea Războiului Civil Spaniol.
În acea perioadă Stalin începuse Marea Epurare, iar comuniștii străini erau deosebit de vulnerabili, unul dintre prietenii lui Iosip, veteranul comunist iugoslav Filip Filipović, fiind chiar arestat și împușcat de NKVD, poliția secretă sovietică.
La scurt timp după aceea, bărbatul a fost trimis înapoi în Iugoslavia cu o nouă misiune, aceea de a recruta voluntari pentru Brigăzile Internaționale care se poziționaseră de partea republicanilor în războiul civil spaniol. Călătorind prin Viena, a ajuns în orașul-port de coastă Split în decembrie 1936, dar încercările sale de a trimite un număr de 500 de voluntari în Spania au eșuat total, aproape toți recruții fiind arestați și închiși.
A reușit în cele din urmă să trimită un număr de 1.192 de oameni în Spania, sub acoperirea participării la Expoziția de la Paris, iar în perioada mai – august 1937 a călătorit de mai multe ori între Paris și Zagreb, organizând mișcarea voluntarilor și creând un Partid Comunist separat în Croația.
Liderul comunist iugoslav a cunoscut-o în această perioadă pe Herta Haas, o muncitoare apropiată de mișcarea comunistă, cu care s-a căsătorit în 1940. Femeie a adus pe lume un băiat, Aleksandar “Mišo” Broz, în mai 1941, dar de-a lungul căsniciei, Tito a avut o relație paralelă cu Davorjanka Paunović, o tânără cunoscută printre ilegaliștii comuniști cu numele de cod “Zdenka”, care era curier în mișcarea de rezistență și, ulterior, a devenit secretara sa personală. Soția l-a părăsit în 1943, după ce a intrat peste el și amantă într-o cameră de hotel. Trei ani mai târziu, în 1946, Davorjanka a murit de tuberculoză, iar Tito a insistat să fie înmormântată în curtea reședinței lui din Belgrad. Despre Herta Haas se știe că după divorțul de liderul iugoslav s-a recăsătorit, a avut două fetițe și a murit la Belgrad, la vârsta de 95 de ani, pe 5 martie 2010.
Cea mai cunoscută soție a lui Iosip Broz Tito a fost Jovanka Broz, cu care s-a căsătorit pe când avea 60 de ani. Tânăra avea 28 de ani la acel moment și îi fusese secretară personală, dar relația lor se pare că nu a fost una fericită. Femeia a trecut peste multe episoade de infidelități și a fost chiar acuzată că ar pregăti o lovitură de stat împotriva lui Tito.
Anumite informații neoficiale sugerează că cei doi au divorțat la sfârșitul anilor 1970, cu puțin timp înainte de moartea lui, dar în timpul fastuoasei ceremonii de înmormântare ea a fost prezentă în calitate de soție și, mai târziu, a revendicat drepturile legale de moștenire. După moartea lui Tito, văduva a trăit la Dedinje, o suburbie a Belgradului, fiind, pentru o scurtă perioadă, în arest la domiciliu, din motive necunoscute, unele informații arătând că de-abia după dispariția lui a fost acuzată de încercarea de a organiza o lovitură de stat. Într-unul dintre foarte rarele interviuri pe care le-a dat după 1990, fosta primă doamnă a Iugoslaviei a spus: “M-au alungat în cămașă de noapte, fără să pot lua nimic, nici măcar o fotografie cu noi doi sau o carte. Am fost izolată și am fost tratată ca o criminală. Nu puteam părăsi casa decât înconjurată de gardieni înarmați.”
Jovanka Broz a murit în urma unui atac de cord într-un spital din Belgrad pe 20 octombrie 2013, la vârsta de 88 de ani și a fost înmormântată în mausoleul Casei Florilor, alături de fostul ei soț.
Surse:
Phyllis Auty, Tito: A Biography, 1970
John Borneman, Death of the Father: An Anthropology of the End in Political Authority, 2004
Jasper Ridley, Tito: A Biography, 1996
