AcasăOameni care au intrat în istorieImpostori și infractoriMaria Pia de Braganza, impostoare sau bastardă regală?

Maria Pia de Braganza, impostoare sau bastardă regală?

Maria Pia de Braganza

Maria Pia de Saxa-Coburg și Braganza s-a născut pe 13 martie 1907 la Lisabona, în Portugalia, și a susținut întreaga ei viață că a fost fiica regelui Carlos I al Portugaliei (care era căsătorit cu Prințesa Amélie de Orléans) și a Mariei Amélia de Laredó e Murça, fiica unor brazilieni bogați care locuiau în Europa. Părinții Mariei Amélia erau considerați nobili și li se spunea baron și baroneasă, deși nu dețineau, de fapt, niciun titlu aristocratic, însă marea lor avere i-a scutit de evenutalii contestatari ai statutului pe care și-l asumaseră.

Maria Amélia Laredó e Murça nu era căsătorită în momentul în care a născut-o pe fiica ei, iar aceasta a susținut la maturitate că, la scurt timp după ce a venit pe lume, a fost dusă de mama și bunicii ei la Madrid, fiind botezată în Biserica Sfântul Fermin de los Navarros pe 15 aprilie 1907. Tânăra a spus că în documentele de botez numele tatălui a fost înregistrat ca „D. Carlos de Sassonia-Coburgo y Savoya de la Casa de Braganza de Portugal”, hârtiile demostrând în mod clar că regele Carlos I al Portugaliei este tatăl ei biologic.

Registrele originale în care era înregistrat de regulă numele copiilor botezați în acea biserică au fost însă distruse în timpul Războiului Civil Spaniol și niciun document referitor la nașterea Mariei Pia de Braganza nu a fost făcut public vreodată. În 1939, vicarul general al Diecezei de Madrid-Alcalas i-a eliberat însă un certificat de botez care conținea informații furnizate de Don Antonio Goicoechea y Cusculluela, membru al parlamentului spaniol și guvernator al Băncii Spaniei, care se pare că a fost prezent la eveniment, iar mai târziu tânăra a folosit acest certificat ca dovadă în susținerea afirmației că este fiica recunoscută a regelui Carlos.

Regele Carlos
Maria Pia de Braganza
Maria Pia

Maria Pia de Braganza a spus, de asemenea, că în arhivele Diecezei de Madrid-Alcalá ar exista o copie a unui document semnat de regele Carlos pe 14 martie 1907 în care o recunoaște ca fiică a sa: „Poate fi trecută pe numele meu și se poate bucura de acum înainte de folosirea acestui nume cu onorurile,  prerogativele, rangul, obligațiile și avantajele principilor Casei de Braganza a Portugaliei”, dar că originalul acestui document a fost distrus, la fel ca certificatul de botez.

În 1925, la vârsta de optsprezece ani, Maria Pia de Braganza s-a căsătorit la ambasada Cubei din Paris cu Francesco Javier Bilbao y Batista, un playboy cubanez care era cu 20 de ani mai vârstnic decât ea. Bărbatul provenea dintr-o familie bogată de crescători de bovine, dar, pentru că era divorțat, căsătoria lor a fost doar una civilă. Cuplul a avut o fiică, Fátima Francisca Xaviera Iris Bilbao de Saxa-Coburgo e Bragança, care a venit pe lume în 1932 și mai târziu s-a călugărit.

Pretinsa fiică a regelui Portugaliei a locuit pentru scurt timp cu Bilbao în Cuba, apoi, după moartea soțului ei în noiembrie 1935, s-a întors în Europa și s-a stabilit în Spania.

Maria Pia de Braganza

În momentul izbucnirii Războiul Civil Spaniol, Maria Pia de Braganza s-a mutat cu mama ei la Roma, în 1939 s-a căsătorit cu generalul Giuseppe Blais, angajat al Corpului Carabinierilor, însă pentru că la acel moment carabinierii nu aveau voie să se căsătorească cu cetățeni străini, mariajul a fost oficiat în secret și a fost înregistrat de-abia pe 5 august 1946.

În 1985, la doi ani după moartea soțului său, generalul Blais, Maria Pia de Braganza, care avea în acel moment 78 de ani, s-a recăsătorit cu António João da Costa Amado-Noivo, un tânăr de 33 de ani, despre care nu există prea multe informații.

În 1937, Maria Pia a scris prima ei carte, „La hora de Alfonso al XIII-lea”, care a fost publicată în Havana sub pseudonimul Hilda de Toledano, o pledoarie în favoarea regelui Alfonso al XIII-lea al Spaniei, care se afla în acea perioadă în exil.

În 1954, a publicat un roman numit “Un sărut și nimic mai mult. Confidețele unei păcătoase inconștiente”, volum publicat la Madrid sub același pseudonim, Hilda de Toledano.

Trei ani mai târziu, pretinsa prințesă a Portugaliei a tipărit la Paris o carte autobiografică, “Mémoires d’une infante vivante”, pe care a semnat-o cu numele ei, Maria Pia de Saxa-Cobourg Braganza, volum care marchează prima ei încercare de a primi recunoașterea publică a statutului de fiică a regelui Carlos I al Portugaliei. Cartea se încheie cu fraza: „Nu pretind niciun sceptru, nu vreau nicio coroană, ci doar moștenirea pe care mi-au lăsat-o tatăl și mama mea: demnitatea”.

Pe 15 iulie 1957, un grup de zece monarhiști au publicat o petiție prin care îi cereau Mariei Pia să revendice tronul Portugaliei, un an mai târziu pretinsa prințesă a făcut o vizită în țara natală și a fost primită de președintele Francisco Craveiro Lopes, dar premierul António de Oliveira Salazar a refuzat să o întâlnească.

Din acel moment, femeia a început să folosească titlul de „Ducesă de Braganza” și a atras sprijinul câtorva monarhiști care i se opuneau activ dictatorului Salazar.

În următorii ani a devenit foarte activă în lupta pentru revendicarea tronului portughez, iar în februarie 1965, în timp ce se afla în Portugalia, a vizitat pentru prima dată mormântul presupusului său tată, defunctul rege Carlos.

În timp ce pleca din țară pentru a reveni în Spania, Maria Pia a fost arestată pentru o noapte, fără însă a fi pusă sub acuzare. Unsprezece ani mai târziu, în 1976, a plecat fără să-și plătească cazarea dintr-un hotel din Lisabona, unde stătuse timp de câteva săptămâni, susținând pur și simplu că, în calitate de Ducesă de Braganza, nu este obligată să achite facturile.

Maria Pia de Braganza

Femeia le-a scris timp de mulți ani mai multor membri proeminenți ai familiilor regale europene încercând să obțină legitimitate în cercurile regale, dar majoritatea răspunsurilor pe care le-a primit au fost doar protocolare și politicoase, niciunul dintre capetele încoronate nefiind dispus să-i ofere vreun sprijin. În 1982, Maria Pia a depus o cerere de retrocedare a proprietăților imobiliare private ale Casei Regale a Portugaliei, însă solicitarea ei a fost respinsă de Curtea Supremă de Justiție de la Lisabona pe 14 aprilie 1983. Nemulțumită de insuccesele repetate în lupta ei pentru titlul și proprietățile casei regale, în 1985 femeia a semnat un document prin care modifica cu de la sine putere Constituția portugheză din 1838. În plus, l-a numit pe un anume Rosario Poidimani, un om de afaceri italian născut în 1941, moștenitorul ei de drept, afirmând că existat o relație de sânge între ea și respectivul bărbat, fără însă a preciza exact despre ce tip de relație este vorba.

Doi ani mai târziu, Maria Pia a elaborat un “act de abdicare” de la revendicările ei, transferându-și toate drepturile lui Rosario Poidimani, care imediat s-a autointitulat „H.R.H. Dom Rosario de Saxa-Coburg și Gotha Braganza, al 22-lea Duce de Braganza” și a devenit activ în promovarea pretențiilor sale. În 2007 bărbatul a fost arestat sub acuzația de fraudă legată de o presupusă vânzare de pașapoarte diplomatice. Poidimani susținea că are dreptul de a elibera aceste documente în calitate de șef al Casei Regale a Portugaliei și, deși inițial a fost condamnat la 5 ani de închisoare, Curtea de Apel din Milano a anulat condamnarea și sentința.

Maria Pia de Braganza

Maria Pia de Braganza a murit la Verona, în Italia, pe 6 mai 1995, la vârsta de 88 de ani, și a fost înmormântată alături de cel de-al doilea ei soț, generalul Blais, la Cimitirul Monumentalele din oraș.

Sursa:

causaportuguesa.com

Jean Pailler, Maria Pia of Braganza: The Pretender, 2006

Niciun comentariu

Lasă un comentariu