Moartea lui Iosip Broz Tito

Starea de sănătate a președintelui Republicii Socialiste Federative Iugoslavia Iosip Broz Tito, ajuns la vârsta de 86 de ani, a început să se deterioreze în cea de-a doua jumătate a anului 1979 și s-a agravat în luna decembrie. Liderul comunist suferea de o embolie arterială la piciorul stâng, boală provocată în principal de diabet, dar a refuzat să fie consultat de medici înainte de Anul Nou. În cele din urmă, pe 3 ianuarie 1980 a fost internat la Centrul Medical Universitar din Ljubljana pentru investigații, a făcut o angiografie și a fost externat cu recomandarea de a continua tratamentul.

Echipa medicală formată din opt medici iugoslavi, unul american și unul sovietic au reevaluat după câteva zile situația si au decis ca pe 11 ianuarie să îl supună unei intervenții chirurgicale de bypass arterial. Inițial operația părea să fi fost un succes, dar după câteva ore a devenit clar că se instalase cangrena, iar piciorul trebuia amputat.

După realizarea procedurii, situația medicală a liderului iugoslav s-a îmbunătățit și a început reabilitarea, pe 28 ianuarie a fost transferat de la Secția de Chirurgie Cardiovasculară la Secția de Cardiologie, iar în primele zile ale lunii februarie și-a reluat o parte din îndatoririle oficiale.

În acest timp, conducerea politică iugoslavă a început însă în secret pregătirile pentru succesiune și pentru funeralii. Dorința lui Iosip Broz Tito a fost să fie înmormântat în Casa de Flori de pe dealul Dedinje din Belgrad, motiv pentru care locul a fost reamenajat, iar pregătirile au avansat atât de mult încât Moma Martinovic, directoarea Radioteleviziunii din Belgrad, a fost chemată de Dragoljub Stavrev, vicepreședintele guvernul iugoslav, pentru a elabora programul pentru difuzarea funeraliilor la tv.

La sfârșitul lunii februarie, Tito a fost diagnosticat cu insuficiență renală, apoi cu probleme cardiace și pulmonare, iar la sfârșitul lui aprilie a suferit un accident vascular cerebral în timp ce se afla la Castelul Brdo de lângă Kran, fiind internat imediat la Centrul Medical din Ljubljana.

Mareșalul Iosip Broz Tito a murit într-un salon privat al Secției de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul centrului medical pe 4 mai 1980, la ora 15:05, din cauza complicațiilor cangrenei, cu trei zile înainte de a împlini vârsta de 88 de ani.

Imediat după ce oficialii comuniști au fost anunțați, a fost convocată o sesiune extraordinară a Președinției Iugoslaviei și a Președinției Comitetului Central al Ligii Comuniștilor din Iugoslavia, apoi decesul a fost anunțat oficial printr-o declarație comună:

Clasei muncitoare, tuturor oamenilor muncii și cetățenilor, precum și tuturor națiunilor și naționalităților din Republica Socialistă Federativă Iugoslavia:

 

Tovarășul Tito a murit.

Pe 4 mai 1980, la ora 15:05, la Ljubljana, marea inimă a lui Iosip Broz Tito, președintele Iugoslaviei noastre socialiste, președintele Președinției Iugoslaviei, președintele Ligii Comuniștilor din Iugoslavia, mareșalul Iugoslaviei și comandantul suprem al forțelor armate iugoslave, a încetat să mai bată.

Mare tristețe și durere zguduie clasa muncitoare, națiunile și naționalitățile țării noastre, fiecare cetățean, muncitor, soldat, veteran de război, fermier, intelectual, fiecare creator, pionier și tânăr, fiecare fată și mamă.

Tito a fost cel mai drag prieten al nostru. În întreaga sa viață a fost un luptător pentru interesele și obiectivele clasei muncitoare, pentru cele mai umane idealuri și dorințe ale națiunilor și naționalităților noastre. Șapte decenii a luptat în mișcarea muncitorească. Timp de șase decenii, i-a animat pe comuniștii iugoslavi. Timp de mai bine de patru decenii, a fost liderul Partidului nostru. A fost un erou în cel de-al Doilea Război Mondial și în Revoluția socialistă. Timp de trei decenii și jumătate, a condus țara noastră socialistă. (…)

Opera sa revoluționară va fi amintită pentru totdeauna în istoria poporului și naționalităților Iugoslaviei și în istoria independenței întregii omeniri”.

În cadrul aceleiași reuniuni s-a decis ca Lazăr Koliševski, vicepreședinte al Președinției Iugoslaviei, să preia temporar funcția de președinte al Iugoslaviei. Consiliul Executiv Federal a anunțat o săptămână de doliu în întreaga țară și a anulat toate evenimentele de divertisment, culturale și sportive.

Televiziunea națională și-a întrerupt programul obișnuit și, după difuzarea timp de 30 de secunde a unui ecran negru, fără niciun înscris, a apărut crainicul de știri Miodrag Zdravković care a citit în direct următoarea declarație:

“Tovarășul Tito a murit, după cum a anunțat în această seară Comitetul Central al Ligii Comuniștilor din Iugoslavia și Președinția Iugoslaviei într-un mesaj adresat clasei muncitoare, tuturor oamenilor muncii și cetățenilor și tuturor națiunilor și naționalităților din Republica Socialistă Federativă Iugoslavia”.

În acea după-amiază se desfășura la Split un meci de fotbal între NK Hajduk Split și FK Crvena Zvezda, iar în timpul jocului, la minutul 41, trei oameni au intrat pe stadion și i-au făcut semn arbitrului să oprească meciul. Ante Skataretiko, președintele echipei gazdă, a anunțat de la microfonul stadionului moartea liderului iugoslav. Unii jucători, printre care și croatul Zlatko Vujović, s-au prăbușit la pământ plângând, apoi jucătorii ambelor echipe s-au aliniat la centrul terenului pentru a ține un moment de reculegere. Când crainicul stadionului a spus “Să se odihnească în pace”, întregul stadion pe care se aflau 50.000 de suporteri a început să cânte “Tovarășe Tito, îți jurăm, din calea ta nu vom pleca niciodată”.

Funeraliile lui Iosip Broz Tito au avut loc pe 8 mai 1980, la patru zile după moartea sa, iar evenimentul este considerat astăzi una dintre cele mai mari înmormântări de stat din istorie. Printre participanți s-au aflat patru regi, 31 de președinți, șase prinți, 22 de prim-miniștri și 47 de miniștri ai afacerilor externe. În total, 128 de țări din cele 154 de state membre ale ONU în acel moment au fost reprezentate la ceremonie.

Importanța pe care liderii lumii occidentale au dat-o funeraliilor lui Tito s-a bazat în mare parte pe faptul că a condus lupta împotriva ocupației naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și că a susținut crearea celei de-a doua Iugoslavii. În plus, a militat pentru independența Iugoslaviei, poziționându-se împotriva liderului sovietic Iosif Stalin încă din 1948, spre deosebire de liderii celor mai multe state din Blocul Estic, care au fost zeci de ani dependente de politica dictatată de Moscova.

Printre absenții de rang înalt au fost însă Jimmy Carter, președintele Statelor Unite, și prim-secretarul Partidului Comunist cubanez Fidel Castro. După ce a aflat că președintele Partidului Comunist Chinez, Hua Guofeng, va conduce delegația chineză, secretarul general al PCUS, Leonid Brejnev, a decis să conducă delegația URSS și acesta a fost, se pare, motivul pentru care Carter a optat să o trimită la Belgrad pe mama sa, Lilian Carter, și pe vicepreședintele Walter Mondale ca șefi ai delegației americane. Decizia președintelui american a fost aspru criticată de George H. W. Bush, care era în acel moment candidat la președinția Statelor Unite, dar Carter a vizitat Iugoslavia mai târziu, în iunie 1980, și a făcut o vizită și la mormântul lui Tito.

Înmormântarea liderului comunist iugoslav a fost și un prilej de întâlniri politice la nivel înalt. Helmut Schmidt, cancelarul Germaniei de Vest, a fost foarte activ la funeralii, întâlnindu-se cu Brejnev, cu Erich Honecker, președintele Germaniei de Est, și cu polonezul Edward Gierek. Premierul britanic Margaret Thatcher a avut la Belgrad întâlniri cu Kenneth Kaunda, Schmidt, Francesco Cossiga și Nicolae Ceaușescu, iar Brejnev s-a întâlnit cu Kim Il-sung și Honecker, dar a evitat delegația chineză.

În timpul înmormântării, Yasser Arafat, liderul OEP, a atins-o pe umăr pe Margaret Thatcher, apoi s-a grăbit să-i strângă mâna, premierul britanic declarând mai târziu că nu-și poate ierta niciodată că a acceptat acest gest.

Iosip Broz Tito a fost înmormântat de două ori în acea zi, prima dată pentru camerele de luat vederi și pentru oficialii prezenți la funeralii, iar cea de-a doua oară în timpul nopții de 8 spre 9 mai. Cea de-a doua ceremonie a fost secretă, autoritățile au ridicat sicriul, au adâncit mult mormântul, apoi au introdus coșciugul inițial într-unul de cupru și l-au coborât în groapa mult mai adâncă, aceasta a fost sigilată cu ciment și acoperită cu un sarcofag de 9 tone, pentru că oficialii comuniști se temeau că cineva ar putea fura cadavrul, așa cum se întâmplase cu trupul lui Charlie Chaplin.

Surse:

John Borneman, Death of the Father: An Anthropology of the End in Political Authority, 2004

Jasper Ridley, Tito: A Biography, 1996